Ce-a mai ramas?

Mă uit cu stupoare la ceea ce se întâmplă în aceste zile și, sincer să fiu, am sentimentul că văd un film prost. Pur și simplu, evenimentele par a fi dictate de o minte bolnavă ruptă de realitate. Cu toate că știam care va fi deznodământul din Cipru, am așteptat totuși să văd negru pe alb. Și, chiar după ce lucrurile au devenit clare, mi-a luat destul de mult să mă dezmeticesc.

Practic, Laiki Bank, a doua bancă a țării, va dispărea, transformându-se într-o „bad bank”. Aceeași soartă o vor avea disponibilitățile de peste 100 000 EUR din conturile Laiki, care urmează să fie impozitate cu până la 80%!!! În acest fel, principalii vinovați devin deponenții cu sume mai mari de 100 000 EUR. Nu știu cum vi se pare, dar personal cred că ne aflăm într-o situație halucinantă.

Cei care cred că s-a găsit o măsură de compromis se înșeală. Este o măsură controversată care include elemente foarte ușor de contestat. Logica spune că, în cazul insolvenței unei entități, întreaga entitate este afectată, nu doar o parte a sa. În Cipru s-a decis că, în cazul Laiki Bank, vor intra în „insolvență”(știu că termenul nu este acesta, dar e cel mai apropiat de situația juridică de facto) doar anumite elemente. Aici începe ciudățenia, deoarece depozitele sub 100 000 EUR ale Laiki Bank și anumite credite vor fi mutate la Bank of Cyprus. Depozitele mai mari de 100 000 EUR ale Laiki Bank rămân captive, urmând a fi taxate cu până la 80%. În cazul Bank of Cyprus, depozitele de peste 100 000 EUR vor fi taxate cu până la 40%.

Atât din punct de vedere legal, cât și logic, ceea ce se întâmplă în acest moment e halucinant. Nu poți să te joci în acest fel cu active și pasive bancare, încălcând orice limită a bunului simț. Chestiunea însă cu adevărat gravă este dată de poziția lui Jeroen Dijsselbloem, cel care a subliniat în mai multe rânduri faptul că, pe viitor, nucleul dur european ar putea cere și deponenților din alte state să participe la capitalizarea băncilor în care au banii. Nu trebuie să fii un monument de agerime pentru a înțelege fractura logică a afirmației lui Dijsselbloem. Cum poți face deponentul vinovat pentru problemele băncii în care-și ține economiile? Este o aberație care nu numai dezechilibrează relația dintre deponent și bancă, dar efectiv dinamitează încrederea în sistemul bancar european. Trebuie însă să apreciem sinceritatea și, de asemenea, să înțelegem care este dimensiunea exactă a problemelor Uniunii.  

Concluziile lecției cipriote sunt dure. În primul rând e clar că problemele Europei au ajuns la un punct critic și că Ciprul este doar un preambul. Incapacitatea autorităților europene de a găsi o soluție care să mai păstreze aparența de normalitate  pentru problemele din Cipru este un semnal de alarmă dur. Ne aflăm în apropierea unui moment de cotitură, poate similar falimentului Creditanstalt din timpul Marii Crize din 1930-1940. O altă concluzie, la fel de logică, e faptul că trebuie să conștientizăm că banii din bancă sunt exact la fel ca orice altă investiție; chiar dacă par ceva mai sigur plasați, siguranța de 100%  e o iluzie. Așa cum am spus de nenumărate ori, absolut nimic de pe acest pământ, din acest univers, nu este 100% sigur. Fiecare element are gradul său de risc, fie că e mai mic sau mai mare. E o lecție și, ca orice lecție, are tâlcul său care trebuie înțeles și reținut.