Habetis Papam!

Retragerea bătrânului Ratzinger, pe numele său de papă Benedict al XVI-lea, a scos la lumină multe ipoteze șugubețe. Așa cum se întâmplă de obicei, orice fapt al actualității tinde să fie interpretat în chei care mai de care mai complexe, sunt aduse în discuție elemente necunoscute, se forțează simetrii, se încearcă ruperi din context s.a.m.d. 

Așa se face că am putut citi în aceste zile o tonă de maculatură conținând „adevăratele cauze”. De la acuze legate de infracțiuni financiare până la pedofilie, homosexualitate, toate acestea i s-au pus în cârcă bietului Benedict. Ba, s-a vorbit pe la colțuri chiar despre implicarea sa în asasinări în masă ale evreilor în lagăre de concentrare. În tot acest fluviu de „informații confidențiale” un lucru de care ar trebui să se bucure fostul papă e că a scăpat de acuzațiile de implicare în evenimentele din 11 septembrie, de participare directă la criza dot-com sau de uneltire în traficul cu produse financiare derivate. 

Întotdeauna instituțiile apropiate de Dumnezeu au stârnit speculații. Ceea ce s-a întâmplat și se întâmplă cu Biserica Catolică este vechi de când lumea. De cele mai multe ori zvonurile, chiar dacă unele sunt denigratoare, au un rol de confirmare, de cimentare a întâietății în întortocheata arhitectonica a puterii bisericii. Indiferent de ceea ce cred unii sau alții, Biserica Catolică este o putere a lumii actuale, un factor care trebuie luat în considerare de orice observator. Nu vă lăsați înșelați de dimensiunile liliputane ale Vaticanului deoarece teritoriile acestei biserici sunt atât de vaste și necunoscute încât cu greu pot fi cuprinse.

Începând de ieri avem un nou pol de gravitație pe scena mondială în general și în Biserica Catolică, în special. Se numește Jorge Mario Bergoglio și este noul papă care și-a luat numele Francisc. Alegerea sa este una extrem de interesantă și, zic eu, una care a dovedit măiestria unei instituții milenare. Francisc este, în același timp european și non-european. Chiar dacă provine din Argentina, originile sale italiene sunt suficiente pentru a fi simpatizat pe vechiul continent. Un papă din America de Sud era chiar necesar în condițiile în care „bazinul european” de credincioși s-a subțiat, iar America Latină dă aproximativ 40% din credincioșii catolici ai lumii. 

Numele pe care și l-a ales nu este nici el întâmplător. Sfântul Francisc a apărut într-un moment de cotitură, când vechile căi ale bisericii erau de mult uitate. Ordinul pe care l-a înființat părea desprins direct din experiențele mistice ale „părinților pustiei”, propovăduind sărăcia absolută într-o lume care-și pierduse direcția. Privit cu neîncredere de Inocențiu al III-lea, Francisc, prin credința sa, a reușit să readucă la lumină vechile valori. Calea deschisă de el a fost urmată, la nivel de politică bisericească, de către marele reformator al bisericii, Papa Grigore al IX-lea, cel care poate fi considerat creatorul Occidentului actual.

Noul papă Francisc pare a sugera intrarea într-o nouă epocă. Ne putem aștepta la o reformare profundă a bisericii catolice și la sporirea puterii sale. Dacă la auzul cuvântului reformă vă imaginați că vor fi puse în aplicare prostiile din bruiajul media precum femeile-preot sau căsătoriile homosexuale vă înșelați amarnic. Biserica este o instituție milenară a cărei rezistență a provenit tocmai din perpetua încercare de reîntoarcere la origini și nicidecum din tentații ale schimbării pentru a se mula modei trecătoare a vremurilor. 

Ajuns la acest punct nu pot să nu remarc un alt fapt esențial: proveniența iezuită a actualului papă promite schimbarea radicală a centrilor de putere ai Vaticanului. Ordinul iezuit poate fi comparat cu un serviciu secret în ceea ce privește rigurozitatea organizării, a transmiterii și păstrării informațiilor. Din acest punct de vedere, „ochiul pământean” al Bisericii Catolice, cu siguranță că va deveni mult mai agil. 

P.S. Să nu uit să vă amintesc ultimul banc. Se spune că actualul papă ar fi câștigat pontificatul la mustață în fața lui Petrus Romanus.