Tratamentul pentru COVID-19 agreat la Bruxelles a fost ... crearea unui super-stat european. Știu, Plăvanul nu v-a informat, dar, în mare, cam despre asta a fost vorba atunci când oligofreul național s-a întors cu mărunții căzuți de la masa bogaților. În perioada imediat următoare se va elabora un fel de master-plan care va fi pus în aplicare în mod uniform astfel încât, în 5-7 ani, marea majoritate a bugetelor publice și a politicii să se concentreze la Bruxelles. Nu vă mai declarați surprinși că nu v-a spus nimeni nimic. O s-o constatați singuri atunci când va fi prea târziu.
Primele mișcări care se vor face vor fi cele din sistemele de forță. Serviciile de ordine sunt avangarda. Acesta este motivul pentru care mașinile poliției au fost curățate de orice simbol național. S-a alocat un buget frumos pentru această operațiune care trebuia pusă pe tapet rapid. A doua chestiune este redenumirea poliției. În scurt timp nu se va mai numi Poliția Română, ci Poliția Națională. De asemenea, urmează să se îndepărteze toate simbolurile naționale de pe uniformă și să se agreeze un model identic în toată Uniunea Europeană. După aceasta, marea centralizare care va presupune desființarea ministerelor naționale și coordonarea centralizată de la Bruxelles. Va exista chiar și o supra-structură de poliție europeană/serviciu secret pe modelul FBI.
Următoarea centralizare se va face la nivelul serviciilor de informații și a sistemelor juridice. Renunțând la propriile servicii de informații în favoarea unui diluat meta-serviciu european, practic statele membre vor renunța definitiv la suveranitatea lor, iar meta-serviciile juridice europene vor parafa definitiv deznaționalizarea statelor. Conducătorii aleși locali vor fi de carton, iar parlamentele naționale un fel de structuri inutile. Dacă vreți, acele parlamente vor fi tot atât de relevante precum Consiliile Județene de acum. Practic, după definitivarea acestor doi pași, statele intrate în mașina de tocat europeană nu vor mai avea nicio relevanță.
Chestiunea interesantă este că trecerea la noua structură nu se va face similar. Primii vor fi cei nerelevanți. Germania și Franța nu vor intra de la început decât formal în noile meta-structuri, în sensul în care vor dezvolta servicii paralele care se vor integra acolo. Poliția națională nu se va integra în respectiva structură, ci vor crea o nouă structură - Poliția Europeană - căreia îi vor da anumite atribute pe teritoriul propriu. La fel și-n cazul serviciilor de informații. În ceea ce privește serviciile juridice, vor sta pe margine ori din cauza propriilor curți constituționale, ori pentru a „aștepta garanții suplimentare”
Asta face ca noi, proștii, să ne aruncăm cu capul înainte fără să știm despre ce e vorba. Chestiunea cu Poliția a fost făcută gratuit de către ai noștri, întrucât încă nu s-a convenit la nivel oficial asupra pașilor. Dar se putea să nu dea dovadă Plăvanul de servilismul care-l caracterizează?
Așa proști și trădători cum ne știți, suntem primii care am decis să trecem voluntari în zona crepusculară. Ai noștri „ca brajii” ne-au vândut din nou, de data asta definitiv. Există însă și-o compensație pentru toată ticăloșia pe care suntem nevoiți s-o îndurăm. În timp ce pentru omul de rând treburile se vor desfășura oarecum la fel, pentru restul șefilor și șefuleților de prin ministere sau de pe la conducerea diverselor structuri naționale, va începe jihadul. Uniformizarea nu se va face cu șefi naționali, ci cu unii de prin alte părți. Astfel, toți pârdalnicii care se făcuseră stăpâni pe o ștampilă se vor vedea în ingrata situație de a preda armele. Desigur, vor avea posibilitatea să aplice la posturi europene, dar ghici ce?, nu vor fi pregătiți pentru asta și vor îngroșa rândurile frustraților. Serviciile din Polonia, Ungaria și alte câteva state deștepte s-au pregătit de ani buni pentru așa ceva. Inclusiv pentru a acționa ca o enclavă în cadrul unui conglomerat european pentru a-și proteja propriile interese. La noi canci. Și uite-așa, toate beneficiile pe care și le-au pus de-o parte din timp se vor topi peste noapte. Adio posturi, adio pensii călduțe, adio alte beneficii luate prin șmecherii grosolane.
Într-adevăr, cea mai mare tragedia va fi pierderea suveranității naționale și a oricărei posibilități de ieșire din mecanismul european. De-aceea englezii au șters-o în stilul caracteristic. Odată intrați în malaxorul uniformizator n-ar mai fi ieșit niciodată de-acolo. Dacă nu știți în ce-ați intrat, vă spun eu acum: fix în URSS. Uniunea Europeană de acum e URSS-ul anilor 20. Partea proastă e că atunci când se va prăbuși și-acest uriaș cu picioare de lut se vor redesena hărțile teritoriale. Și-atunci să vă țineți!

Poate ne spuneti ceva si despre religie, ce se va intampla cu ea ? va fi interzisa, obstructionata ?
RăspundețiȘtergereRaspunsul il vei primi observind in jurul tau...catedralele mamut, gigantice care se construiesc in capitalele est europene. Inregimentarea globala ii includ si pe ei deoarece au mare nevoie de ...lor.
Ștergereconform religiei lui Arafat:
RăspundețiȘtergere"Pământul este o singură țară, iar oamenii sunt cetățenii ei."
Deci Europa este doar primul pas.
După definitivarea unirii europene va urma unirea continentelor.
La fel există o uniune asiatica, una africană etc.
Cei care au condus țara, aka serviciile secrete românești vor pierde tot ce au câștigat in 30 ani.
Vor fi zdrobiți de noua ideologie.
Iar oamenii ca Arafat cu religii universale vor devenii noii administratori ai zonelor.
Nu vor mai exista conducători, nici un conducător nu mai este agreat, doar administratori.
Parerea mea este ca se vrea o reconstructie fortata a societatii pina in 2025...2030. Realitatea este ca toti indicatorii sunt catastrofali...biotop prabusit, soluri epuizate, poluare dementa, cerere imensa de energie si carne...etc. Nu se mai poate sustine maniera asta de viata. Cred ca cei de la Davos sunt in spate ( nu singuri )...dar cumva vad o actiune in acest sens. O transformare sociala de asemenea proportii nu se poate face prin dialog , deoarece sunt prea multe interese divergente. E nevoie de un dusman invizibil cu care sa pui presiune sociala si sa schimbi stilul de viata al oamenilor. In esenta cred ca e ceva ok dar pina sa se rezolve situatia vor fi multa pierderi colaterale. Statele implicate sunt toate de acord, caci au avantaje....China isi intareste centralizarea, Rusia probabil va avea ceva avantaje financiare...imprumururi in conditii ff bune....etc.
RăspundețiȘtergerePentru România momentul zero va fi adoptarea monedei euro.
RăspundețiȘtergereEu sunt un om de rand. Am un mic business, am o casa, vreau o viata linistita.
RăspundețiȘtergereCu ce m-ar deranja toate cele de mai sus? Eu cred ca, atunci cand se va scufunda ambarcatiunea politica, se vor ineca si multi sobolani (i.e. corupti si incompetenti). Deci poate ca pentru unii ca noi e mai bine.
Deci tu consideri ca in timpul "scufundarilor" tu vei sta linistit in livada ta intr-un hamac si vei urmari perturbarile pe tableta fara sa fi deranjat de catre cei care NU vor avea ce ai tu. Ce vis frumos!
ȘtergereOare ai tu un gard asa de inalt si gros?
Păi uite așa s-au instaurat totalitarismele (nazismul, stalinismul), prin atitudini de genul ăsta: „eu îmi văd de treaba mea, eu nu mă bag în belele, eu sunt om cinstit”. Dar ghici ce: 90 % dintre victimele acelor regimuri erau exact oameni ca tine. De exemplu, în URSS, șefii lagărelor Gulagului solicitau un număr de deținuți pentru muncă. La un moment dat, regimul nu prea mai găsea „indezirabili” pe care să-i condamne, deja se făcuseră valuri de epurări, pe tot felul de criterii (sabotori, culaci, troțkiști, cei cu nume germane etc.). Și atunci se inventau tot felul de delicte, bazate în primul rând pe delațiunea cetățenilor „responsabili”. Poate unul e invidios pe tine. Poate nu-i place de tine, poate vrea să-ți ia nevasta. Și atunci te toarnă că ai închis televizorul exact când vorbea Plăvanu'. Sau nu-i cumperi copilului jucăria aia scumpă și te toarnă miliției că ai înjurat regimul. Nu știu ce lecturi ai și nici nu vreau să par deștept, dar am citit cca 5000 de pagini despre sistemele concentraționare din Germania nazistă, România anilor 50 și URSS-ul stalinist. Exact așa se întâmpla, copiii erau încurajați să-și toarne părinții. Și unii chiar o făceau, părinții fiind ulterior executați. Uneori soțul/soția își turna partenerul/partenera, ca să scape de ei. În lagărele din Siberia, bandiții aveau privilegii pe care „politicii” nu le aveau. Ba chiar era politică de stat ca hoții, criminalii, să-i termine fizic și psihic pe ceilalți condamnați cu care împărțeau barăcile. Eichmann, cel care a trimis milioane de oameni în lagăre de exterminare, unde „munca îi elibera”, n-a omorât nici un om, niciodată. Nici măcar nu a împins vreun evreu să-l dea mai încolo. El a zis că doar și-a făcut treaba. A făcut totul curat, birocratic, cu sentimentul datoriei împlinite. Doar și-a văzut de treabă.
ȘtergereÎnchei așa: 1 - nu-i ridiculizați pe oamenii care strigă pentru libertate, nu ei sunt nebunii; 2 - Toate ororile nazismului, comunismului și a altor regimuri criminale s-au făcut cu participarea semnificativă a oamenilor care au spus că „ei își văd de treaba lor”.
https://www.fr24news.com/a/2020/08/councils-can-demolish-contaminated-buildings-under-new-powers-to-stop-second-wave-of-coronavirus.html
RăspundețiȘtergerenu stiu daca e de ras sau de plans...
Ștergerehttps://www.youtube.com/watch?v=4As0e4de-rI&feature=youtu.be&fbclid=IwAR3h0jbyrgKpwRhRtUd-6-IysVV0yk8nvR646o_lJmPqv08o8eyKedvaRpE
Ștergerede la 44.30 pina la min 56. Astept pareri...
daca veti cauta pe net veti vedea ca sunt zeci de articole care zic "a mass satanic ritual"
Ștergereimi vine in gand acum si ceremonia de deschidere pentru tunelul ala de sub alpi unde zeci de personalitati au participat su au fost exaltate la propriu de aceleeasi simbolistica, nu doar bizara ci pe fata, satanica.... "Gotthard Tunnel Opening Ritual". acolo au zis ca diavolii aia reprezinta spiritele subterane ale pamantului...
pe fata, pentru ca, de ce nu? e cool!
ma intreb si eu, oare alte simboluri si reprezentari nu au?
Europa se inchina lui Satan - Ceremonia Satanista de la inaugurarea Tunelului Gotthard Base
Ștergerehttps://www.youtube.com/watch?v=YC7wxCdANfI
Alexandre Adler Le Nouveau Rapport De La Cia
https://www.youtube.com/watch?v=qg0bvKiGFFQ
La pag 203, care nu este data in acest clip, se scrie asa:
În 2020, din ce în ce mai mulţi oameni vor purta măşti chirurgicale şi mănuşi de cauciuc în public, de teama unei boli asemănătoare pneumoniei, care va ataca în acelaşi timp plămânii şi bronhiile, în plus faţă de faptul că va fi extrem de rezistentă la orice tratament. Această boală se va dovedi a fi în mod particular deconcertantă când, după ce va semăna panica în timpul iernii, va părea că va fi dispărut complet înainte de a reapare din nou 10 ani mai târziu, scufundând cercetătorii în confuzii referitoare la originea şi tratamentul său.
Foarte bun articolul, dar mai am unele indoieli:
RăspundețiȘtergereNu cred intr-un imperiu european atat tim cat noi suntem si sclavii UE si ai SUA - factiunea deep state. Atat timp UE cu Deep-Stateul american si-au innodat cozile, prognoza din articol este corecta. Dar daca administratia oficiala de la Casa Alba reuseste sa preia controlul deep-stateului, lucrurile se vor schimba total.
Nu cred in jihadul sefilor si sefutilor din ministere! Acestia au fost intotdeauna rasfatatii UE si ai structurilor secrete. Atat timp cat pun stampila pentru multinationale, firmele de acoperiti sau aventurieri straini si refuza s-o puna pentru firmele romanesti for avea asigurat un loc caldut si un venit bunicel pentru tot restul vietii!
Când oprimaţi de turci şi de ruşi, când lăsaţi pe mâna
RăspundețiȘtergerefanarioţilor sau încă şi mai tiranicei stăpâniri a hospodarilor
pământeni, moldo- valahii au fost poporul cel mai rău guvernat din lume. Citat din,,RRoumania: The Border Land of the Christian and the Turk, Comprising Adventures
of Travel in Eastern Europe and Western Asia. By James O. Noyes, M.D., surgeon
in the Ottoman army. Este tradusa in romaneste la HUmanitas.
Mai prost de cand au condus ,,pamantenii'', nimeni nu a condus si a fost atat de necinstit si injust. Nici ungurii in transilvania nu au fost atat de rai.
nu stii ce vorbesti despre Transilvania.
ȘtergereDesfiintarea serviciului roman de informatii nu ar fi de vise rele. Ce nu au reusit romanii in atatia amar de ani. Tare imi e teama ca nu o sa se intample.
RăspundețiȘtergereamuzante comentariile ... promiteti, promiteti :)
RăspundețiȘtergerearticolul e in mare parte real (ca premize) dar extrem de deplasat la nivel de concluzii.
serviciile locale s-au pregatit pentru ...ruperea UE in procesul catre ce numeste autorul URSS-ul european.
si, nu, Romania nu va trece la euro, calmati-va.
semnat: om din servicii (palmash pe contrainformatii)
Daca este deplasat la nivel de concluzii, atunci, cred ca este usor sa dovedesti asta, nu-i asa? Nu ma indoiesc de capacitatea voastra, partial iesita din comun, aprope de speriat, de ginditori care va pregatiti pentru orice probleme viitoare, pe care le stiti, precis, cu multe zeci de ani inainte, ca doar s-a vazut in istoria ultimilor 70+ de ani!
ȘtergereE.U traieste din tiparitul de trilioane si nu cred ca poate functiona asa la infinit. Mergem pe tiparul Weimarer Repulik si putem compara unde sintem. Dar vegheza romanii la asta si E.U nu se va rupe, pentru ca si o tara daca ramine, tot E.U se poate chema! Ce ne-ar impiedica?!
https://2.bp.blogspot.com/-0JrIYsodHAg/USz25fsJvqI/AAAAAAAAATM/9xkBH5PjrCM/s1600/UdSSR-EU.png
Aici este cu desene ca sa intelegi ca, indiferent daca ne place sau nu, E.U. este URSS-ul de vest! Nu intimplator face statui cu Marx si Lenin, iar un fost sef E.U ne explica, anul trecut, ca lumea a fost prea proasta ca sa inteleaga minunatia teoriilor marxiste si d-aia a esuat!
Avem si comisari, cu acelesi puteri si au pastrat pina si cele 3 minute pe care le are la dispozitie un mandatar pt a-si exprima un punct de vedere.
https://commons.wikimannia.org/images/Unterschied_zwischen_UdSSR_und_EU.png
Da, sint mari diferente intre E.U si URSS, iar romanii sint singurii care stiu f bine acest subiect si pot vorbi despre el! Toti ceilalti sint rau intentionati.
Vrei sa-ti spun si cum este cu lobistii care scriu legile pt cei de la E.U.?
Stai linistit ca nu evadeaza nimeni de pe Terra deoarece nu se pot depasi 230 mile in inaltime ( unde se afla in prezent Statia spatiala internationala)
RăspundețiȘtergereȘi acest imperiu va ține tot 70 și mai bine de ani precum Ursul de la Răsărit? 1917-1991-74 de ani și mă duc cu gândul la o echipă de fotbal care a retrogradat matematic anul acesta pentru prima dată în 72 de ani de istorie începută prin aducerea pe tancurile sovietice, deși își va continua evoluția în Liga de elită a fotbalului românesc. I se apropie sfârșitul și echipei Dinamo? Probabil că da... Din păcate!
RăspundețiȘtergereFoarte bun, demantelarea demantelării !
RăspundețiȘtergereArticolul a trezit imediat interesul... special, după cum se observă.
Atunci sigur, sigur e ceva pe acolo care nu trebuia dezvăluit, voit sau din întîmplare, resimțit ca o zgândărire a sistemului, ca un potențial impediment.
Multă nesigurață în lumea siguranței pe veci, de te și minunezi cum de sunt așa nevricoși, parol !
Inainte de de 89 se spunea de USA ca e uniunea sovietica ailalta. Cat despre UE de asta a si fost creata pentru a fi stat federal, statele din componenta devenind simple regiuni administrative. Un popor ce a renuntat la demnitate nu are servicii de informatii nationale. Daca am fi avut politicieni romani demni nu am fi ajuns in prezent minoritari. Am pierdut atunci in 89, iar ce a urmat pana in prezent aproape ne-a anihilat ca popor.
RăspundețiȘtergereEconomia in general si trendurile economice in particular (ce ni le descrie atat de bine Dl. Dan), ca si organizarea politica - UE&comp., administrativa -deep state, stat paralel, servicii, ca si multe altele, fac parte din reprezentarea materiala a lumii acordata la reprezentarea materiala a omului. Desii sunt omniprezente, tipatoare, stridente si fiecare dintre ele vor atentie, adica timp din parte noastra (cat mai mult posibil), clamnad iportanta pe care o au in viata de zi ( incercand cu mult succes dealtfel deturnarea omului de la adevaratul lui rost pe acesta lume), ele nu sunt decat niste reprezentari materiale si deci trecatoare ale lumii din care traim, cu importanta de la foarte mica spre nesemnificativa(trebuie totusi sa-i dam si materialului respectul ce i se cuvine, face si el parte din iconomia Dumnezeiasca). Dar cum omul nu este doar o bucata de carne umblatoare(cu toate ca unii fac tot ce pot ca altii sa se comporte asa)ci are si suflet - in fapt omul nu este nici macar un trup cu suflet ci un suflet nemuritor care are pentru o scurta bucata de vreme un trup - toate ecuatiile, prognozele, pronosticurile ce dau un viitor de un fel sau altul sunt sortite esecului tocmai pentru ca nu iau in calcul aspectul cel mai important al omului, spiritul si tot ceea ce tine de el.
RăspundețiȘtergereUn nene(i-am uitat numele) a facut o cercetare intinsa pe mai multi ani in care a studiat toate civilizatiile, imperiile, organizarile sociale din ultimii 5000 - 6000 de ani.
RăspundețiȘtergereTOATE "marille imperii" si "civilizatii" au decazut si disparut implacabil in momentul in care a decazut moralitatea. Nu exista exceptie. Formula disparitiei unei societati/imperiu/civilizatie este 3x30. 3 perioade de cate treizeci de ani. Sfarsitul celei de a treia perioade coincide cu sfarsitul civilizatiei respective. Inceputul sfarsitului civilizatiei occidentale a fost in 1970(aproximativ). Noi suntem in a doua parte a celei de a doua perioade. Mai avem 40 de ani de civilizatie(sau ce a mai ramas din ea), dupa care....,dupa care ce? De fiecare data in istorie chiar daca o societate a decazut moral si a disparut in alta parte a lumii a fost o alta, care a pus fundatii sanatoase bazate pe Legile Divine ale iubirii si sacrificiului,cinstei si onoarei, ierarhiei si talentului si lumea s-a reasezat pe o buna traiectorie in istorie dar acum decadenta este de la un capat la altul al lumii, ceea ce ma face sa cred ca suntem in timpurile de sfarsit ale acestei lumi mai numite si apocaliptice. E firesc cumva. Dumnezeu ingaduie ca o parte din planurile vicleanului sa se implinesca tocmai din cauza acestei decadente. Semnele ca suntem ca umanitate pe un drum gresit sunt nenumarate dar ori nu mai suntem capabili sa le intelegem ori ne facem ca nu le vedem. Covidul, dincolo de toate relele pe care le-a adus a fost un astfel de semn. Lumea a fost oprita pentru o clipa ca sa i se dea ragazul sa reflecteze la calea pe care a apucat-o, una frumos pavata si larga pe care se merge cu viteza mare dar care are sens unic, doar in jos. Lumea vrea sa se intoarca la "normal". Ei bine tocmai pentru ca normalul este unul viciat Lumea a fost oprita. Acel normal dupa care multi jinduiesc nu mai exista si nici nu este posibil de a se intoarce. Avem sansa de a schimba directia.Prima conditie a indreptarii unei greseli este sa constientizezi ca gresesti. Nu avem decat sa ne pocaim sa ne rugam de Bunul Dumnezeu sa ne ierte si sa "nu mai facem" greselile care ne-au adus aici.
Totusi semne de indreptare eu nu vad. Dimpotriva exista o satisfactie nemascata(chair dimpotriva afisata cu mandrie) a triumfului prostiei contra inteligentei a uratului contra frumusetii a incompetentei contra talentului a nesimtirii contra bunului simt si in sfarsit a urii conta iubirii.
Pe acest fond cei ce se amagesc ca fac istoria si se cred deasupra lumii or sa fie cei mai socati cand or sa realizeze ca sunt doar niste instrumente neimportante si dispensabile in lupta dintre bine si rau.
Ma intreb unde cred ca se vor duce ei intr-o lume ce arata ca un Haiti extins
Manipula torii au fost manipulati. No sa existe retragere fericita pentru nimeni.
Solutia este simpla pentru fiecare dintre noi si a fost foarte bine cristalizata intr-un titlu de carte(care neintamplator este foarte edificatoare pentru vremurile in care traim) srisa de Ioan Ianolide - Intoarcerea la Hristos.
Slava lui Dumnezeu pentru toate
De unde ai scos-o pe asta, prietene? Ce-ai fumat? :))
RăspundețiȘtergereAcest colos EU, se va prabusi ultimul, va ajuta America sau ce va mai ramane din e si va merge impotriva lui IL. In final va lua nana.
RăspundețiȘtergere