Lumea în vremea holerei

Până la urmă, în toate există un echilibru. Evaluând ceea ce s-a întâmplat din noiembrie, de când holera galbenă a pus mâna pe putere, și până în prezent, nu pot spune că din punct de vedere financiar mi-a mers rău. Ba chiar din contră! Similar mie sunt și prietenii cu care împărtășesc aceleași viziuni. Într-adevăr, am fost loviți cu toții din plin de idioțeniile celor cățărați la putere, dar de mers, mie personal, mi-a mers bine.
Mă uit însă în ograda susținătorilor guwernerului și-al președintelui cel oligofren și constat cu satisfacție cum, categorii întregi care erau anti „ciuma roșie” stau pe margine și suferă. Un prim exemplu care-mi vine-n minte sunt cârciumarii. Cei pe care-i cunosc eu, cam toți sunt penelo-useriști, toți nu mai puteau din cauza lui Dragnea. Asta se întâmpla în perioada în care stăteau fiecare pe câte-un munte de bani, din care cea mai mare parte n-avea noțiunea de impozit. Pfui, ce mai era la gura lor, cum îmi demonstrau ei, între ciorbă și felul doi, cât de chinuiți sunt și de ce România e o țară de doi lei. Toți erau niște oprimați, niște eroi ai evaziunii fiscale „dă bine, în contra la analfabeții care ne conduce”(sic!).

Iată că le-au venit eroii la putere și toată lumea cârciumărească e lovită-n moalele capului. Ieri m-am dus să mănânc la cârciumarul meu preferat. M-am băgat la interior ca să nu-i ocup aiurea o masă la terasă. A venit la mine la masă ca să se plângă că-i e rău, că nu se mișcă nimic, că a aplicat la IMM Invest și canci, că e din ce în ce mai nasol s.a.m.d. „Deh - îi spun - când era bine spuneai că nu mai poți cu ăia. Aveai cârciuma ochi de mai era puțin și mă băgai să mănânc în bucătărie. Vezi care e nenorocirea? Atunci spuneai că ți-e rău și-ți era bine. Uite acum: abia te târâi cu ăia de la terasă care mai strâmbă și din nas dacă-i cade unui chelner masca sub nas și stai cu frică să nu-ți dea potera amendă.” Rămâne gânditor în timp ce realizez că prânzul m-a făcut sunt stăpân pe întreg parterul restaurantului său. În alte dăți trebuia să-i spun cu o oră înainte că vin să mănânc.

O altă categorie sunt profesorii. Și lor le puțea „ciuma roșie”. Îmi amintesc cum o prietenă profesoară îmi spunea savant că „ea nu face politică, dar nu mai suportă să-i vadă pe proștii ăștia de la putere”. M-am întâlnit zilele trecute cu ea și pufnea împotriva „tembelismului învățământului online”. Zicea că nu suportă starea în care a ajuns, că se simte o „starletă de videochat”. „Ce să-i facem - îi răspund - anul trecut nu mai puteai cu proștii de la PSD. Uite c-au venit 'telectualii de la peneleu să-ți arate că, pe lângă ei, pesediștii erau niște academicieni. Cum poți s-o suporți pe Anisie-pecsiglas? Cum să-l suporți pe Cîțu-nară sau pe-acel monument de prostie numit Grindă? Cum să-l suporți pe Orban care delirează la orice oră sau pe acel imbecil național, pe Plăvanul suprem care iese în interminabile șezători cu gurnaliștii aleși pe sprânceană de unde behăie ca o oaie ineptă peeeseeedeee?”. Nu mi-a dat dreptate, dar am lăsat-o în pace. Am constatat însă cu satisfacție cum Orban a ieșit sfătos să spună că a da bani profesorilor e ca și cum ar arunca banii pe băutură. Ce să zic? Se face dreptate!

Rând pe rând, bastioanele de susținători ai holerei galbene sunt atacate cu abnegație chiar de către aceasta. Pe toți cei care anul trecut erau voioși anti-pesediști îi vezi acum obidiți și gânditori. Nu vreau să generalizez, dar în privința cunoscuților mei chiar asta se întâmplă. Noi ăia care anul trecut eram „proști care nu înțelegeau nimic” sau „comuniști rătăciți în capitalism”, n-avem a ne plânge, în timp ce rivuluționarii statului „dă drepți”, ăia care-o ardeau cu „justițea” și dreptatea sunt cam obidiți și scrâșnesc din dinți. Cică „nu se mai poate așa”! Păi de ce, măi, burghejilor? De ce nu mai e bine? De ce cereți la stat? Sunteți milogi? Sunteți asistați sociali? Ce treabă trebuie să aibă statul cu gâfâiala voastră? Nu mai sunteți „liberali în concepție”? Parcă spuneați că vă simțiți oprimați de către stat. Păi dați-i drumul, acum e libertate, profitați de libera inițiativă și trăiți pe picioarele voastre! Noi, „comuniștii”, facem asta cam dintotdeauna. N-am luat bani de la stat, n-am pretins subvenții, am muncit și ne-am văzut de treabă. Toată „peroada” anterioară - ca și acum de altfel - n-am pretins decât tratament egal cu bandiții ăia din afară care vin aici doar pentru jaf. Controlează-ne și pe noi ca p-ăia, impozitează-i și p-ăia ca pe noi și, mai ales, nu le mai da ălora ajutoare de stat pentru investiții închipuite în timp ce pe noi ne lovești în moalele capului. Cam asta ceream noi, comuniștii.

Capitaliștii din instituțiile statului ne spuneau că noi suntem cam nasoi, cam comuniști cărora le-a trecut vremea. Într-adevăr, am trăit să vedem și cum e când ne-a trecut vremea. Ghinionul e că noi suntem hârșiți, de treizeci de ani statul ne-o trage de fiecare dată când ne prinde. Chiar dacă ne-a cam rupt, asta ne-a antrenat pentru lupta de gherilă. Am învățat să supraviețuim și dovada cea mai evidentă e că pe holera asta noi ne descurcăm. A venit însă rândul vostru, micuților, să vă aruncați în apă. Hai, curaj! Arătați-ne ce știți.

Și nu uitați: viața nu e ea dreaptă, dar există un echilibru în toate. Gâfâiți? Nu vă neliniștiți, ăsta e abia începutul.