joi, 6 august 2020

Libertatea și fațetele ei mai puțin înțelese

Nu ești om cât timp nu îți trăiești propria viață. A fi om înseamnă, în primul rând, a fi suveran, a fi propriul tău stăpân, a lua singur și deplin informat deciziile cele mai bune pentru propria persoană, familie și apropiați. Când altcineva ia decizii în numele tău sau când deciziile tale sunt rodul unor constrângeri, nu te mai numești om, ci sclav.

Am făcut precizările anterioare pentru toți cei care își doresc un instrument simplu cu ajutorul căruia să-și evalueze propria libertate. Să vă dau un exemplu simplu. Când conduceți, depășiți viteza legală? Da sau nu? Eu unul o depășesc de multe ori. Uneori pentru că mă grăbesc, alteori pentru că unele restricții sunt aberante. Sunt însă oameni care nu depășesc niciodată viteza. Cu toate că ar părea că eu, care depășesc viteza, sunt liber, iar cei care nu depășesc viteza sunt ceva mai sclavi, realitatea poate fi inversă. Și-o să vă explic de ce.

Omul care nu depășește viteza o poate face din două motive. Primul ar fi frica de repercusiunile legii. Celălalt motiv ar fi legat de grija pentru a-și asigura propria protecție. Dacă frica de lege îți ghidează acțiunile, ești un sclav, dacă însă dorința de a te proteja e cea care te face să te comporți într-un anume fel, atunci ești suveran, chiar dacă în ochii altora poți părea conformist.

Revenind la cazul meu, se pune întrebarea referitoare la modul în care încalc legea. Poate că o încalc dintr-un spirit de teribilism și, la prima amendă sau amenințare cu suspendarea permisului încetez s-o mai fac. În acest caz, „libertatea” mea nu-i decât un conformism de cea mai joasă speță. Sunt mulți cei care, din teribilism, își asumă anumite „libertăți”, însă imediat ce o autoritate se răstește mai tare la ei, „o lasă moale”. Dar pot să încalc lege și din cauză că o consider nedreaptă, iar când sunt pus în fața unei autorități contest până-n pânzele albe.

În urmă cu doi ani, într-o localitate din apropiere, mi-a fost luat carnetul pentru depășirea pe linie continuă. Am contestat măsura în instanță întrucât am considerat aberantă linia continuă acolo. Era vorba de un drum drept, fără nicio intersecție. Evident, milițienii stăteau acolo „la șpagă” întrucât era vorba de un drum aproape de centură, cu mult trafic greu, iar respectivul segment era unul în care se putea depăși facil. Vă dați seama că procesul era unul pierdut din start, doar n-ai cum să contești linia continuă. Numai că, prin nu știu ce minune, trecând după câteva luni pe-acolo, am constatat că se schimbase marcajul, iar linia continuă fusese desființată. Am depus la dosar imaginile, iar măsura ridicării permisului a fost desființată de către instanță.

V-am făcut precizările pentru a înțelege că libertatea individuală are multe fațete și că, de cele mai multe ori, ea se manifestă atunci când acțiunile tale pornesc de la convingerile pe care le ai. De ce insist e cât se poate de simplu: intrăm într-o nouă tiranie. Din ce în ce mai multe autorități locale impun obligativitatea purtării măștii în spațiul public. Asta în condițiile în care nu există absolut niciun studiu care să demonstreze infectarea în aer liber. Este, în mod clar, o măsură abuzivă luată de nulitățile care ne conduc. Personal voi refuza masca, iar când voi primi amendă voi merge până-n pânzele albe cu contestarea. Refuz masca și-n spațiile închise și, de aceea, nu cumpăr din locurile în care mă obligă să mi-o pun. Mai mult, am luat decizia să nu mai intru niciodată acolo unde te obligă să faci asta. Nu vă gândiți că toți mi-o impun. S-ar putea să aveți surprize mari. Însă, ca și în cazul exemplului cu viteza, n-ar trebui să faceți judecăți superficiale.

Dintre cei care poartă mască, pot fi unii care, știindu-se cu comorbidități dintre cele care pot conduce la fatalități, aleg să se protejeze chiar și-n aer liber. Îi înțeleg până într-un punct. E decizia lor și doar a lor, bazându-se pe evidența că e o mare probabilitate să ajungi la complicații fatale. Există însă două categorii pe care nu le suport: cei care poartă masca sub bărbie sau doar cu gura acoperită, adică o poartă doar ca s-o aibă și cei care-o poartă corect, dar n-au motive s-o facă. Prima categorie e cea a „șmecherilor” pe care orice milițian care intră-n ei îi pune imediat pe brazdă. Din cealaltă categorie fac parte indivizii conformiști, răpuși de propagandă. În condițiile în care ești tânăr și n-ai comorbidități, e clar că n-are de ce să-ți fie frică, iar măsurile aberante, precum purtatul măștii în aer liber, ar trebui să-ți arate cât de sclav ești.

Ușor, ușor, societatea viitorului va tria oamenii. Cei care sunt sclavi se vor înghesui în lagăre. Ceilalți, cu siguranță, își vor găsi libertatea. Și chiar dacă nu și-o vor găsi, cel puțin vor ști pentru ce luptă.

9 comentarii:

  1. Va salut,
    Va permiteti sa va opuneti pentu ca aveti minte si educatie si stiti ce aveti de facut.
    Dar, cei simpli, necajitii, bolnavii, batranii, necunoscatori ai legi, necunoscatorii umblatului prin politie, parchete, judecatorii, cum se pot ei opune cand autoritatile sunt tiranice ?
    Majoritatea TAC si NU SE OPUN pentru ca stiu ca nu exista dreptate, pentru ca stiu ca daca s-ar opune ar pierde si sigur ar pierde pentru ca Romania nu mai are judecatori drepti, iubitor de neam.
    Daca ar fi avut, ar fi contestat chiar ei inainte sau dupa aparitia legilor aburde sau al acestei dictaturi medicale.
    Romanul nu este prost dar cu siguranta a devenit rau, romanul a pierdut omenia, romanul este un salbaticit si un salbatic, am fost adusi treptat in aceasta stare de catre mereu ocupantul strain.
    Am fost azi cu mama, 78 ani la o investigatie CT. intr-un spital de stat.
    A TREBUIT (doar am semnat) sa completetam amandoi declaratii pe prorie raspundere cu CNP si adresa, 2 coli A4 fata verso, ca sa putem avea acces la cladirea in care se face investigatia.
    Puteam sa protestez sau sa refuz sa completez acea declaratie ? Nu, pentru ca nu ne-ar fi permis accesul in incinta si aveam nevoie de asistenta medicala.
    In timp ce mama era inauntru nu a fost ajutata sa se aseze pe masa CT-ului, desi are de cateva zile o criza de spate (hernie de disc)
    Dupa ce s-a terminat investigatia trebuia sa fie ridicata un pic de pe masa CT-ului, ca sa poata cobori, doar sa se sprijine de ceva, adica o mana de om.
    Desi l-a rugat pe cel ce i-a scos branula, acesta s-a facut ca nu aude si a lasat-o acolo. A venit ulterior o asistenta slabuta care a ajutat-o dar a precizat: imi rupeti mie spatele.
    Mama este o mana de om, in jur de 65 Kg.
    Daca omul simplu de jos, este rau, tiran, insensibil, FARA OMENIE, ce pretentie sa avem la cei ce efemer au ajuns in parlamentul Romaniei.
    Omul fara Dumnezeu devine o fiara ! Asa ceva nu se putea intampla acum 30 ani, sau acum 50 ani, sa nu ajuti o femeie in varsta.
    De mic copil am fost invatat in familie, la scoala, la biserica sa fiu si sa fim respectuosi, in special cu cei in varsta.
    Se mai invata asa ceva in familie ? NU, se invata sa fii cat mai smecher, cat mai cu tupeu si daca este cazul agresiv.
    Va citez: "Cei care sunt sclavi se vor înghesui în lagăre" Au fost ingestuiti cu forta si in inchisorile comuniste, pentru ca nu s-au putut opune, astfel este si azi. Nu ne putem opune.
    Scrieti mult si in general bine, dar va intreb, cate plangeri/sesizari ati facut catre parlament, CCR, ICCJ, parchetul general, presedentie, cu privire la aceste abuzuri inca din luna februarie/martie ?
    Va raspund tot eu, niciuna, vreti o scapare pe persoana fizica dar ne indemnati pe noi sa protestam. Nu te poti plange cand ai deja jugul/botnita deja puse.
    Un patriot formuleaza plangeri, nu tace, ori in cazuri grave pune mana pe arme.
    Nu-i judecati pe cei ce tac, pe cei ce sunt slabi, poate fricosi dar totusi oameni, fratii nostri romani.
    Va doresc mult succes in toate faptele bune si poate faceti ceva mai mult decat a scrie pe blog.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cât timp actele de guvernare nu sunt transparente, nu exista democrație, nu exista libertate.

    RăspundețiȘtergere
  3. Libertatea tine de cat ai in buzunar. In cazul tau, daca ai suficient ti se rupe ca iti iau carnetul sau iti confisca masina pentru ca mergi prea repede. Comanzi una noua cu sofer (eventual soferita multilateral calificata) in treizeci de minute si mergi mai departe. Pe aia care ti-au luat carnetul ii cumperi pe toti, in bagi in cotet si ii obligi sa poarte botnita 24 din 24.

    Daca nu ai ajuns la nivelul asta nivelul tau de libertate este unul intermediar. E posibil ca forma ta de protest sa fie purtatul botnitei numai pe gura (ce ai cu astia?).

    RăspundețiȘtergere
  4. Imaginează-ți că fiecare om am avea o sumă nelimitată, de la stat sau corporație, nu contează încă. Teoretic ai avea libertatea financiară să faci ce vrei. Și fiecare om ar avea-o. Atunci ar trebui să ne oprim să ne întrebăm ce e libertatea de fapt.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In cazul in care ai banii astia nu ai de ce sa te mai grabesti asa ca nu vei depasi viteza legala Iar daca totusi ai un motiv sa te grabesti, mergi cu avionul/elicopterul personal si pilotii din dotare.

      Libertatea e in mare parte o iluzie si de cele mai multe ori vine pe persoana fizica. Compromis scrie pe tine. #botnitanumaipegura

      Ștergere
  5. O să vă spun ceea ce mi s-a întâmplat. În perioada cu starea de urgență am mers la o farmacie ca nenea Arșinel ca să înțelegeți despre ce este vorba. Am avut o presimțire că poate să fie control la declarații și am completat-o. Intru și cumpăr folosind binecunoscutul card de fidelitate. Ies și traversez strada oprindu- la 200-300 de metri distanță pe o bancă stradală. Nu trec decât 2-3 minute și văd, deoarece este linie dreaptă, o mașină de la "gradați" deja oprită și 2 un agent și un geandarm că ieșeau din farmacie să urce în mașină, deci nu băgasem de seamă când oprise exact acea mașină. Mă gândeam să le fac semn zicând "bre, aici sunt". Urcă cei doi bărbați și trec pe sensul opus spre mine și opresc mașina în fața mea. Agentul preia un nene din apropiere și geandarmul îmi cere mie declarația. M-a întrebat de două ori zâmbind așa dacă am declarația completată în ziua respectivă, deși i-am răspuns de la prima întrebare că da o am. Eh, spera și el că deh poate că nu o am. Interesant este că tovarășa farmacistă cu vreo lună două luni mai înainte i-a făcut unei alte colege un semn când cumpăram tot de la acea farmacie, ca și cum ăsta este, iar eu am observat semnul de taină. Păi să nu mai cumpăr eu de la acea farmacie? Și mai ales de la o doamnă sau domnișoară farmacistă? Dar să mai treacă timp și poate că zâmbind cumpăr iar de la"fete", nu? Mai ales de la cele, mă scuzați, înstelate că sper că nu este făr' de stele că nu discut așa cu oricine. V-am expus doar o întâmplare din duiumul zilelor...

    RăspundețiȘtergere
  6. batalia nu e pentru libertate ci pentru cunoastere...

    pierderea libertatilor decurge din pierderea luptei pentru cunoastere.

    nu cunosti virusul, modelul si rata de transmisie, testele PCR(care nu pot detecta cantitatea de virus ci doar prezenta virusilor de tip corona) atunci orice rahat iti vand se poate inghiti ca sa fii salvat.

    Cine controleaza cunoasterea dicteaza naratiunea din care rezulta actiunile ce duc la diminuarea libertatilor.

    Lupta care trebuie dusa e pentru obtinerea cunoasterii prin promovarea celor care au acces la aceasta cunoastere.


    RăspundețiȘtergere
  7. Daca vrei libertate absoluta poti sa traiesti in padure, singur. Dar chiar si acolo vei avea de infruntat animalele salbatice, care, considerand ca le-ai incalcat teritoriul/libertatea, te vor manca.

    E o prostie sa zici ca ti s-a incalcat libertatea pentru ca trebuie sa porti masca, atat timp cat societatea plateste pentru spitalizarea ta si a celorlalti oameni pe care ii poti infecta. Societatea umana a evoluat de la tribalismul pe care il adori, unde fiecare se gandeste numai la sine.

    Acum, poate ca purtatul mastii in aer liber nu este necesar, dar avand in vedere subiectivismul oamenilor in a decide cand este si cand nu este nevoie de masca (ex. trebuie purtata in pietele agroalimentare?), inteleg decizia autoritatilor.

    RăspundețiȘtergere
  8. Oamenii liberi sunt urati de moarte pentru darul ce l-a facut Creatorul fiecarui individ uman nascut pe Pamant: libertatea. Cel mai mult urasc libertatea oamenilor spiritele joase-care si-au pierdut-o inca de la Revolutia cereasca- atat cele incarnate, cat mai ales cele neincarnate. Oricare slujitor al spiritelor joase va adopta pozitia Master de Urator al Libertatii si Liberilor.
    Covidul e doar manifestarea actuala a acestora, prin care vor sa controleze si sa conduca intreaga umanitate. Sunt doar cartuse trase in acest razboi care dureaza de multa vreme....
    Denigrarea inamicului dar mai ales minciuna gogonata sunt metode de baza in propaganda de razboi; au fost utilizate din vechime si traiesc noi infloriri astazi, in subiectul p(l)andemiei. Acum e randul "coronascepticilor"....

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)