Libertatea și fațetele ei mai puțin înțelese

Nu ești om cât timp nu îți trăiești propria viață. A fi om înseamnă, în primul rând, a fi suveran, a fi propriul tău stăpân, a lua singur și deplin informat deciziile cele mai bune pentru propria persoană, familie și apropiați. Când altcineva ia decizii în numele tău sau când deciziile tale sunt rodul unor constrângeri, nu te mai numești om, ci sclav.

Am făcut precizările anterioare pentru toți cei care își doresc un instrument simplu cu ajutorul căruia să-și evalueze propria libertate. Să vă dau un exemplu simplu. Când conduceți, depășiți viteza legală? Da sau nu? Eu unul o depășesc de multe ori. Uneori pentru că mă grăbesc, alteori pentru că unele restricții sunt aberante. Sunt însă oameni care nu depășesc niciodată viteza. Cu toate că ar părea că eu, care depășesc viteza, sunt liber, iar cei care nu depășesc viteza sunt ceva mai sclavi, realitatea poate fi inversă. Și-o să vă explic de ce.

Omul care nu depășește viteza o poate face din două motive. Primul ar fi frica de repercusiunile legii. Celălalt motiv ar fi legat de grija pentru a-și asigura propria protecție. Dacă frica de lege îți ghidează acțiunile, ești un sclav, dacă însă dorința de a te proteja e cea care te face să te comporți într-un anume fel, atunci ești suveran, chiar dacă în ochii altora poți părea conformist.

Revenind la cazul meu, se pune întrebarea referitoare la modul în care încalc legea. Poate că o încalc dintr-un spirit de teribilism și, la prima amendă sau amenințare cu suspendarea permisului încetez s-o mai fac. În acest caz, „libertatea” mea nu-i decât un conformism de cea mai joasă speță. Sunt mulți cei care, din teribilism, își asumă anumite „libertăți”, însă imediat ce o autoritate se răstește mai tare la ei, „o lasă moale”. Dar pot să încalc lege și din cauză că o consider nedreaptă, iar când sunt pus în fața unei autorități contest până-n pânzele albe.

În urmă cu doi ani, într-o localitate din apropiere, mi-a fost luat carnetul pentru depășirea pe linie continuă. Am contestat măsura în instanță întrucât am considerat aberantă linia continuă acolo. Era vorba de un drum drept, fără nicio intersecție. Evident, milițienii stăteau acolo „la șpagă” întrucât era vorba de un drum aproape de centură, cu mult trafic greu, iar respectivul segment era unul în care se putea depăși facil. Vă dați seama că procesul era unul pierdut din start, doar n-ai cum să contești linia continuă. Numai că, prin nu știu ce minune, trecând după câteva luni pe-acolo, am constatat că se schimbase marcajul, iar linia continuă fusese desființată. Am depus la dosar imaginile, iar măsura ridicării permisului a fost desființată de către instanță.

V-am făcut precizările pentru a înțelege că libertatea individuală are multe fațete și că, de cele mai multe ori, ea se manifestă atunci când acțiunile tale pornesc de la convingerile pe care le ai. De ce insist e cât se poate de simplu: intrăm într-o nouă tiranie. Din ce în ce mai multe autorități locale impun obligativitatea purtării măștii în spațiul public. Asta în condițiile în care nu există absolut niciun studiu care să demonstreze infectarea în aer liber. Este, în mod clar, o măsură abuzivă luată de nulitățile care ne conduc. Personal voi refuza masca, iar când voi primi amendă voi merge până-n pânzele albe cu contestarea. Refuz masca și-n spațiile închise și, de aceea, nu cumpăr din locurile în care mă obligă să mi-o pun. Mai mult, am luat decizia să nu mai intru niciodată acolo unde te obligă să faci asta. Nu vă gândiți că toți mi-o impun. S-ar putea să aveți surprize mari. Însă, ca și în cazul exemplului cu viteza, n-ar trebui să faceți judecăți superficiale.

Dintre cei care poartă mască, pot fi unii care, știindu-se cu comorbidități dintre cele care pot conduce la fatalități, aleg să se protejeze chiar și-n aer liber. Îi înțeleg până într-un punct. E decizia lor și doar a lor, bazându-se pe evidența că e o mare probabilitate să ajungi la complicații fatale. Există însă două categorii pe care nu le suport: cei care poartă masca sub bărbie sau doar cu gura acoperită, adică o poartă doar ca s-o aibă și cei care-o poartă corect, dar n-au motive s-o facă. Prima categorie e cea a „șmecherilor” pe care orice milițian care intră-n ei îi pune imediat pe brazdă. Din cealaltă categorie fac parte indivizii conformiști, răpuși de propagandă. În condițiile în care ești tânăr și n-ai comorbidități, e clar că n-are de ce să-ți fie frică, iar măsurile aberante, precum purtatul măștii în aer liber, ar trebui să-ți arate cât de sclav ești.

Ușor, ușor, societatea viitorului va tria oamenii. Cei care sunt sclavi se vor înghesui în lagăre. Ceilalți, cu siguranță, își vor găsi libertatea. Și chiar dacă nu și-o vor găsi, cel puțin vor ști pentru ce luptă.