Semn că strategia SUA e cunoscută. E și greu să nu fie cunoscută în condițiile în care ea e cât se poate de publică. Însă, la cât e de publică, tot poate produce anumite surprize.
Fie că vă vine să credeți sau nu, editorialul din Global Times are rolul de a transmite o primă reacție a conducerii de la Beijing. Știu că vi se pare șocant, dar cele mai rapide reacții care se transmit sunt cele prin intermediul presei mai mult sau mai puțin oficiale. Și există o noimă pentru care se procedează așa: în cazul unor „derapaje”, vina poate fi dată pe frenezia ziariștilor, iar diplomații pot continua negocierile.
Ei bine, iată că și dinspre Rusia s-a transmis un mesaj similar, însă nu atât de direct precum cel al chinezilor. În „Argumenti i Facti” se publică un material despre falsitatea „Planului Dulles”, cu o concluzie, totuși, tranșantă: „Și dacă cineva crede că astăzi în SUA nu există un plan de acțiune atât de clar(de distrugere a Rusei n.t.), conceput pentru o perioadă lungă de timp, atunci o asfel de persoană este doar un prost naiv care nu poate stăpâni nimic în afară de Planul Dulles, conceput special pentru creduli.”.
Cert este că, la momentul actual, se dă o luptă teribilă pentru seducerea Rusiei. Practic rușii sunt cei care pot înclina balanța puterii într-o parte sau în cealaltă. Așa cum am mai spus, permiterea finalizării primului segment al NS2 a fost un mesaj transmis de americani. La fel de clar e că, în cadrul previzibilei întâlniri dintre Putin și Boris Johnson, se va face o propunere îmbunătățită Rusiei. Meciul încă nu e jucat și, pentru o tranșare finală a sa, va trebui să fim atenți până-n ultima clipă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)