Întoarcerea triunghiului

Într-un editorial fulminant, Rafael Behr de la The Guardian, face o observație care-a fost trecută cu vederea până acum: la momentul creării G7, țările componente aveau aproximativ 80% din PIB-ul mondial. În prezent ele nu mai reprezintă decât 40%. Iată o cifră seacă de la care putem porni în înțelegerea realității lumii de azi.

Acesta este și motivul pentru care Biden se află în Europa: căutarea aliaților într-un nou război rece. Behr are o opinie foarte interesantă referitoare la Marea Britanie, considerând că, pentru actuala orientare a Americii, Brexitul a fost o greșeală întrucât Anglia ar fi putut influența mult mai ușor opiniile blocului european dacă s-ar fi aflat în interiorul UE.

De asemenea, ținând cont de dinamica economiei chinezești, se estimează că la sfârșitul decadei China va depăși SUA la toate capitolele, devenind oficial prima putere a lumii. Trendul este cât se poate de vizibil pentru oricine. Iată de ce ne aflăm într-un nou moment în care diplomația americană încearcă să rezolve problema. Așadar, deplasarea lui Biden peste Atlantic nu se face doar pentru întâlnirea cu Putin ci, mai mult, pare a fi o sunare a adunării aliaților într-un nou război, de data aceasta împotriva Chinei.

În ceea ce privește întâlnirea cu Rusia, editorialistul consideră că, dat fiind poziția actuală a rușilor, ei mai degrabă deranjează SUA decât să se constituie într-un pericol la adresa hegemonului. Dintr-un anume punct de vedere are perfectă dreptate. În mediile oficiale americane Rusia e văzută ca o putere aflată în declin, incapabilă să se mai ridice la statutul pe care l-a avut. Viziunea este diametral opusă celei care este imprimată de către media sau pe care-o vedem în discursurile oficiale și care transformă Rusia în diavolul în persoană. Motivul aparentei disonanțe e unul cât se poate de pământean: de fiecare dată când SUA trebuie să-și deschidă larg baierele pungii către complexul militaro-industrial, își justifica actul de-a dreptul banditesc prin „pericolul rusesc”, „agresiunea rusească”, „amestecul rusesc în alegeri”s.a.m.d.

Există însă o altă dimensiune pe care n-am văzut-o în editorialul menționat. Desigur, Rusia de azi este departe de URSS în ceea ce privește influența. Surprinde totuși organizarea extrem de pripită - care arată o urgență de nivel zero - a întâlnirii la nivel înalt SUA-Rusia. Dacă țineți minte, a mai existat un moment similar în istorie, cel în care hegemonia sovietică se afla în expansiune. Atunci soluția diplomatică a venit din partea lui Henry Kissinger care a profitat de fisura Moscova-Beijing atrăgând astfel Chinei în sfera de influență americană. Pentru rolul jucat, China a primit infuzii serioase de capital, iar întreaga sa poveste economică își are originea în acel pact. Diplomația SUA nu s-a atins de Partidul Comunist. Mai mult, americanii au oferit consultanță Chinei în ceea ce privește modelul economic. Într-adevăr, chinezii au fost deosebit de circumspecți și au deschis treptat zonele către economia de piață. În plus, controlul economic n-a fost pierdut deloc din mâini, cu toate că acum funcționează o economie de piață similară celor din Vest. E chiar surprinzător să constați cum, într-o țară în care taica Marx a dat învățătura de căpătâi, miliardarii locali coabitează cu mai marii partidului formând o nomenclatură pestriță în care unii preamăresc bogăția, iar ceilalți predau binefacerile egalității totale dintre oameni. În ciuda paradoxurilor din teren, realitatea ne arată că în China avem o economie dinamică, elastică și incredibil de eficientă. Iar, la cum se arată lucrurile, China nu-i nici măcar la jumătatea potențialului său!

Acestea fiind datele, consider că, dincolo de sunarea goarnei pentru adunarea aliaților, întâlnirea cu Putin are de-a face cu diplomația triunghiulară a lui Kissinger. Este aceeași doctrină care, de data aceasta ar trebui inversată prin apropierea de Rusia în defavoarea Chinei. Iată scopul real al întâlnirii.

Pentru americani ascensiunea Chinei a depășit de mult linia roșie, iar, pentru ca treburile să arate mai prost, se observă o incapacitate maladivă a SUA de a mai face față. Măsurile lui Trump au fost unele disperate. Interzicerea Huawei, cu tote că ghiolbănească, a încetinit ascensiunea chineză. Însă aceasta va face ca „era 5G” să apună mai repede decât era programat. Chinezii deja au sateliți 6G, experimentând în zona noii paradigme comunicaționale pe care o vor scoate la mezat mai repede decât ar fi făcut-o dacă ar fi fost lăsați să acționeze în zona 5G. Ce vor face autoritățile în momentul în care se va ieși cu 6G-ul la liman? Vor interzice chinezii? Asta ar echivala cu interzicerea 6G, adică a „progresului” pe care-l tot clamează. Firmele vestice sunt înțepenite și nu au capacitatea de a menține ritmul, iar la ieșirea publică a 6G-ului, singurii capabili să-l ofere la nivel de infrastructură vor fi chinezii. E doar un exemplu.

Iată problemele care, într-o oarecare măsură, sunt similare celor din perioada expansiunii sovietice. De aceea pentru americani acum este crucială o apropiere de ruși. În această cheie ar trebui văzută și „scăparea” care-a permis pornirea primelor pompe de gaz la Nord Stream 2. Fără doar și poate, dincolo de fotografiile oficiale, Biden va veni cu propuneri concrete și tentante către Putin. Înțelegerea cu rușii este crucială pentru SUA. Însă ce i-ar putea oferi Biden lui Putin? După ce l-a transformat în diavolul pe pământ ar trebui  să-l tenteze cu ceva care să-l impresioneze cu adevărat. Și care-ar fi această tentație? 

Nu-i greu de intuit, mai ales că Putin a exprimat-o de mai multe ori în public: refacerea modernă a URSS, adică revenirea cumva la o situație teritorială cât mai apropiată de Imperiul Rus. Asta ar însemna că atât Ucraina cât și Georgia vor fi puse pe tarabă. Și, mai mult, s-ar putea ca întreg Estul Europei să fie din nou aruncat în jocul negocierilor. Sună suficient de tentant? Dacă nu, poate chiar hălci din Europa sau, de ce nu, toată! Orice se poate negocia.

Cumva, atât rușii, dar mai ales chinezii, au intuit o posibilitate ca SUA să întoarcă „vârful triunghiului” pentru a învinge, de data aceasta, China. De aceea cele două țări au încheiat mai multe tratate bilaterale, între care și unul care prevede sincronizarea la nivel diplomatic. Totul însă ține de discuția care va avea loc în spatele ușilor închise și în care Biden va fi dispus să scoată multe din cufăr.

Există însă o mică problemă: SUA de acum nu mai este nici măcar o umbră a ceea ce a fost în vremea în care curta China. Cu grave probleme interne, cu economia mâncată de corupția complexului militaro-industrial și cu un declin vizibil la toate capitolele, e greu de crezut că va ajunge să se constituie într-o opțiune tentantă chiar și pentru decadenții europeni. Rămâne să vedem care vor fi discuțiile, însă eu unul tind să cred că se va înregistra un eșec pentru Biden pe întreaga linie.Iar dacă nu va fi așa, va fi vai de capul nostru!