Cum vă place

Securistul „dă bine” îmi spune că atât în servicii cât și în zona partenerilor externi sunt temeri legate de frustrarea care există în electoratul român. În ciuda moleșelii românului(indusă artificial) și a certitudinii că mămăliga oricum nu poate exploda, temerile tot există. Motiv suficient pentru a se căuta soluții. Ce fel de soluții? Din acele care vor atinge așteptările publicului. Dar, pentru a le înțelege, e nevoie de puțină istorie.

Ceea ce vă povestesc acum începe de la provocarea incendiului Colectiv. În scenariul respectiv Ponta trebuia să rămână la putere pentru a eroda partidul și pentru a-i permite Plăvanului să-și împingă cocinile electorale în preferințele electoratului. Pentru aceasta erau scoase de la naftalină toate prostiile posibile: dosare DNA aiuristice(prin cel al lui Șova l-ar fi agățat mediatic pe Ponta), dar, mai ales, foarte multe proteste și manifestații de genul celor pe care le cunoașteți. Din acele mișcări de stradă care s-ar fi întins pe perioada a 6-12 luni urma să iasă, precum spuma laptelui, USR-ul, cel care era gândit pentru înhățarea primei sau a celei de-a doua poziții, intrând astfel pe cai mari în prima ligă a politicii. 

Principala problemă care s-a petrecut atunci a fost defectarea lui Ponta. Perspectiva proceselor - chiar și formale - și a prăbușirii partidului sub domnia sa, se pare că nu i-a surâs. În plus, acumulase o frustrare imensă la adresa celor care l-au obligat să piardă în fața Plăvanului. Practic, dacă mai țineți minte, tranșarea câștigătorului s-a făcut în noaptea aceea printr-un telefon primit de la ambasadorul de atunci al SUA. Care ambasador, în prealabil, negociase cu Germania termenii impunerii Gauleiterului. E de înțeles frustrarea de atunci a lui Ponta. Însă, pe de altă parte, încă de la semnarea adeziunii a știut că asta va fi. Oare ar mai fi pupat el loc în prim planul politicii sau ar fi rămas la perspectiva de lucrător la McDonalds în Franța?

Dincolo de toate problemele sale interioare, certitudinea e că la vederea tăvălugului care urma să-l demoleze, Ponta a cedat psihic și a defectat. Astfel a făcut cea mai neașteptată mișcare, pe care n-o intuia mai nimeni, mai ales că în prealabil arătase un tonus bun: și-a dat demisia atât de la vârful Guvernului, cât și de la cârma partidului. În ciuda faptului că a fost o mișcare lașă, Ponta a dat cea mai mare lovitură mahărilor de atunci deoarece efectiv le-a dat peste cap planurile. Plăvanul a trebuit să găsească soluția de urgență și așa a ieșit Cioloș din șosetă. Nebunia acelor zile a făcut ca în PSD să ajungă la putere Dragnea, care nu era dorit deoarece nu fusese agățat de servicii. În ciuda participării la bairamuri, teleormăneanul era outsider. Făcuse într-adevăr mai multe șmecherii, chiar acompaniat de servicii, dar de pe poziția de outsider. Să nu fiu înțeles greșit: asta nu înseamnă că Dragnea n-ar fi vrut să fie „mai adânc” înfipt în centrul de interese, ci pur și simplu că nu s-a dorit agățarea sa. Astfel a ajuns absolut întâmplător în fruntea adunării pesediste. Comportamentul său oarecum disciplinat, faptul că a răspuns ordinului de instalare a guvernului tehnocrat - guvernul spionilor - și că l-a mandatat din partea PSD pe statisticianul agramat, le-a adormit atenția băieților veseli. Dezastrul produs de „Guvernul meu” a inversat însă trendul și a condus PSD pe primul loc, aproape cu majoritate absolută. In extremis i-a fost înfit lui Dragnea „băiatul vesel” Tăriceanu cu care, de altfel, a făcut alianță.

Când PSD a câștigat alegerile cu un scor covârșitor, șmecherașii de la butoane s-au trezit cu o problemă mare cât casa: un outsider risca să se cațere la butoane. Astfel, prima chestie pe care au făcut-o a fost refuzul absolut de a-i permite accesul la funcția de premier. Chestie aberantă, dar acoperită „legal” și în justiție. Apoi i s-a refuzat și prima propunere de premier, transmițându-i-se că, în ciuda rezultatului, riscă să piardă tot. Strategia utilizată în „rezolvarea problemei Dragnea” a fost cea veche de când lumea, a bățului și-a morcovului. Așa a fost determinat să accepte ca premier „băiatul nostru”. Și uite-așa s-a instrumentat și celebra problemă - inexistentă, de altfel - a OUG 13. Momentul doi al confruntării lui Dragnea cu sistemul a fost suspendarea Plăvanului. În mod normal existau suficiente motive de suspendare și, în plus, PSD avea imediat după alegeri întreg electoratul de partea sa. La amenințarea bățului, Dragnea  a renunțat, la fel cum o va face de fiecare dată când a fost de votat câte-o chestie crucială. Fiecare „ezitare” de-a sa a fost speculată intens de media și astfel, în loc să asiste la erodarea Plăvanului, în ciuda performanțelor pe care le-a avut cu programul său de guvernare, Dragnea a asistat la propria sa erodare. 

Înjunghierea pe la spate cu ocazia europarlamentarelor era de așteptat. La fel și condamnarea, decisă strategic tot prin telefon. După toată povestea mr. Hell se va felicita în fața partenerilor(a se citi stăpânilor) asigurându-i că nu se va mai întâmpla așa ceva. Adică niciodată nu vor mai exista prin eșaloanele doi și trei personaje necontrolate. Și-așa am avut invazia de „băeți subțiri” la vârful PSD și eliminarea brutală a tuturor celor care se atinseseră de Dragnea. Chiar dacă proveneau din sistem, precum gigoloul grizonat! Echipa a gestionat prăbușirea electorală a partidului - numai bine pentru a da vina pe „odioasa moștenire”. Și, după întărirea internă, partidul a început să facă opoziție de fațadă, în emisiuni cu dedicație gen cea a „căprarului neuroatlantic”. Și iată-ne în prezent.

Așadar, care-s cărțile? E de-a dreptul banal. „Structurle” pregătesc venirea la butoane a lui Geoană. După un stagiu de lins fundul licuriciului, Geoană e pe cai mari întrucât are absolut tot ce-i trebuie: e verificat, e din sistem și e suficient de prost. Astfel  în stilul perfect democratic se poate trece la  pasul „dă-i prostului ce cere”. Urmează să vedem la următoarele alegeri cățărarea la putere a „aripii Ciolacu” în frunte cu conducătorul iubit Geoană. De asemenea, în aplauzele poporului, vom vedea liderii de acum târându-se pe la DNA, la fel cum îngroșau pesediștii „zidul plângerii”.

Iată, pe scurt, care va fi „confruntarea” viitorului. Doar că, spre deosebire de PSD-ul lui Dragnea, partidul care va veni în viitorul apropiat la putere va fi unul în linie cu cerințele actuale: globalist, perfect corect politic și aliniat întregii ideologii progresiste. Astfel încât, dacă nu punem la socoteală fețele care vor ieși atunci la lumină, va fi ca și cum USR ar face schimb de putere cu ... USR. Halal să ne fie!