Lumea care ne trebuie

O să vă spun un secret: trăim în cea mai limitativă lume din istorie. Știu că veți fi tentați să mă contraziceți instantaneu, mai ales dacă ați fost expuși propagandei minunatei lumi actuale. Atâta vreme cât peste tot ți se spune că trăiești în libertate, ai impresia că asta e libertatea. Că nu e așa, vă voi explica în cele ce urmează.

Să presupunem că mai mulți cetățeni reușesc să găsească o bucată de pământ pe care s-o transforme într-un stat independent. Iar numele statului să fie: Republica Albilor Puri. Întrucât toți cetățenii din interiorul granițelor sale sunt albi, membrii comunității respective decid să nu permită niciunui cetățean de altă culoare accesul în țara lor. Discuția e strict ipotetică, iar întrebarea care se pune este cât va fi lăsată să supraviețuiască acea țară? Dacă mai adăugăm o variabilă, anume că se descoperă o cantitate imensă de petrol în subsolul său, cred că răspunsul vi-l puteți da instantaneu.

Să luăm acum o variantă opusă. În condiții identice, mai mulți cetățeni decid să constituie Republica BLM în care să nu dea voie să pătrundă niciunui alb. Credeți că va avea cineva vreo apăsare? Fără doar și poate se va spune că așa e OK, că negrii au suferit multe de-a lungul istoriei s.a.m.d. 

Puneți aceleași scenarii cu o republică anti-LGBT și cu una în care comunitatea LGBT decide că n-are voie să pătrund niciun om normal. De asemenea, știți care ar fi consecințele pentru cei care nu-s „în normă”. 

Ia să ne gândim ce s-ar întâmpla dacă o țară și-ar asuma o dictatură sau o monarhie absolutistă. Nu încercați să-mi spuneți că există, știu și eu asta, dar respectivele țări sunt parte a unor relații complexe de putere, sunt integrate în alianțe și servesc anumitor scopuri. Eu mă gândesc la o țară simplă care-și asumă o monarhie absolutistă decretând desființarea democrației și a întregului gunoi pe care aceasta îl aduce după sine. Cât timp ar rezista fără să fie bombardată? 

Iată limitele lumii actuale. Ca să supraviețuiești în ea trebuie cel puțin să pretinzi că respecți democrația, drepturile omului s.a.m.d. Toate dictaturile lumii actuale pretind că-s democrații, organizează alegeri „libere” și, automat, sunt legitimate. Ce să mai spui când, în „cea mai mare democrație a lumii”, SUA, alegerile se falsifică grosolan pentru a ieși „cine trebuie”? Celor care au relatat acest „mic amănunt” li s-a pus pumnu-n gură: ba li s-au șters conturile, ba au fost cenzurați, astfel încât să ajungă să vorbească doar cu pereții. 

După cum lesne puteți observa, lumea a devenit un deșert limitativ, cu mici variații, dar în care fiecare pretinde că respectă „setul obligatoriu de valori”. Comparați lumea de azi cu antichitatea. Credeți că suportă comparație în ceea ce privește diversitatea și complexitatea? Aiurea! Doar Grecia Antică avea în interiorul său toate sistemele de guvernare posibile: democrația concura cu tirania, societățile închise cu cele deschise s.a.m.d. Față de antichitate lumea de azi nu e doar mai plată, dar și mai imbecilă întrucât e blocată într-o paradigmă nefuncțională de cel puțin două decenii. 

Ceea ce vreau să înțelegeți e că lumea merge atât de prost și din cauza înfiorătoarei lipse de diversitate. Știu, auziți pe toate drumurile de diversitate, însă asta se întâmplă pentru ca, în locul libertății pe care o vreți să vi se înfunde pe gât o chestie de care să fugiți. Un joc banal menit a-i păcăli pe cei mai puțin dotați dintre noi. 

Suntem, la nivel planetar, închiși într-un concept fals care ar trebui eliminat. Singura variantă de reconstrucție a lumii ar fi cea multipolară. Și-o să vă explic imediat de ce. Admir China pentru saltul tehnologic făcut. Dar n-aș vrea să trăiesc în societatea lor pentru că nu mi se potrivește. Culmea, după ce s-a deschis, constatăm că majoritatea covârșitoare a chinezilor nu fug din țară. Păi dacă e așa rău cu Partidul Comunist, de ce n-o fac? Răspunsul nu e că Partidul lor ar fi bun sau rău, ci acela că țara e condusă într-un spirit tradițional chinez. Chinezii - în ciuda câtorva dizidenți - sunt atașați de țara și conducătorii lor. La fel și-n ceea ce-i privește pe ruși. Admir modul în care Putin a făcut tranziția de la Rusia putred de coruptă și aproape prăbușită către Rusia de azi, cu o armată modernă și o economie echilibrată. Însă n-aș trăi în Rusia și nici n-aș vrea o Românie care să copieze modelul rusesc. Asta însă nu înseamnă că rusului nu-i e bine. Dacă nu i-ar fi bine, ar fugi din țară, dar n-o face. De ce? Pentru că se simte condus în stilul său, pentru că e societatea pe care-o simte ca fiind a lui. N-am ascuns niciodată că nu-mi place America de azi. Ea s-a îndepărtat atât de mult de America secolului XIX și a începutului de secol XX încât a ajuns o caricatură a ceea ce-a fost. Însă nu numai mie nu-mi place! Nici măcar americanilor nu le mai place în condițiile în care s-a ajuns în incredibila situație în care numărul emigranților americani îl întrece pe cel al imigranților. Asta spune multe.

Ca să n-o mai întind, o să repet spunând că e nevoie de o schimbare de paradigmă la nivel mondial, de un multipolarism generalizat. Fiecare țară, în sine, e un pol de putere care trebuie lăsat să se manifeste pentru a-și atinge adevăratul potențial. Deocamdată e interzis. E foarte grav și frustrant, însă trag speranța că asta va conduce în final la spulberarea ticăloșilor care acum conduc lumea într-un mod absolut ilegitim și aberant.