La căpătâiul muribundului

SUA se apropie cu pași repezi de intrarea în incapacitate de plată. Nu-i prima dată, au mai fost câteva până acum. Care, în mod evident, au fost rezolvate prin ridicarea pragului până la care se poate împrumuta executivul american. Vă voi mai spune că blocajul cauzat de intrarea în incapacitate de plată s-a petrecut atât sub conducerile democrate cât și sub cele republicane.

Primul element pe care-l înțelegem din spinoasa problemă a Bugetului SUA este că nu e vorba de o problemă politică ci, pur și simplu, de o intrare a țării în ceea ce se numește „spirala datoriilor”. Cumva, SUA a ajuns victima capcanei pe care-o întindea în vremurile bune țărilor naive, ducându-le către păbușire. Ca să înțelegeți gravitatea, vă reamintesc că suntem cu dobânzi minime la nivel istoric. Dacă acum SUA nu-și pot menține gradul de îndatorare, ce se va întâmpla într-o ipotetică ridicare a nivelului dobânzilor?

Chestiunea și mai spinoasă este dată însă de „proiectul economic” al lui Biden. Ca într-un film cu proști, acesta își propune să cheltuiască suplimentar vreo 3.3 tln $. Știu, e incredibil, dar demn de menționat. Așadar, în ciuda faptului că - așa cum se spune popular - „purceaua e moartă-n coteț”, Biden vine și ne spune că ea e veselă și va făta purceluși care-i vor scoate din rahat. Desigur, în fața unei asemenea demonstrații de tembelism irațional rămâi fără cuvinte. 

Este cât se poate de limpede că s-a ajuns în situația în care nimănui nu-i mai pasă de fundamente. Dacă te uiți printre peticelile pe care le face FED-ul zilnic - și care deja au ajuns rutină - înțelegi că lumea a luat-o realmente razna. 

Însă, mă veți întreba, oare nu același lucru l-am spus în 2008? Și-apoi în 2009? Și-apoi de fiecare dată când s-a mai întâmplat câte o nefăcută? Și uite că, în ciuda mirărilor noastre, treburile au mers înainte. N-a venit sfârșitul financiar al lumii, nu s-au răsturnat zgârie-norii cu susu-n jos, nu s-a întâmplat mai nimic. Deci, care-i treaba? Probabil și acum se va merge înainte.

O primă observație pe care o fac este că, într-adevăr, se va merge înainte deoarece așa merge timpul. N-are cum să se meargă înapoi! Apoi, vă voi spune că niciodată pe lumea asta un exces nu se lasă nepedepsit. SUA de azi e asemenea unui bețiv care-i aproape în comă alcoolică, dar mai are vreo patru sticle de tărie pe care ține cu tot dinadinsul să le bea. Ce se va întâmpla cu el? Poate să moară sau poate avea un noroc să-l găsească cineva și să-l ducă la spital. Sau, cine știe, poate că propriul organism, în lupta pentru supraviețuire, îi dă un puseu de vomă și bețivul nostru își golește stomacul de alcool. Nu iau în calcul scenariul morții, ci pe cel al supraviețuirii. Câți alcoolici cunoașteți care, în ciuda faptului că nimeni nu le mai dădea zile, totuși se încăpățânează și supraviețuiesc. Vă spun eu unul celebru: poetul Nichita Stănescu. În ultimele sale zile de viață, medicii spuneau că din punct de vedere al analizelor medicale e mort. Și, cu toate acestea, el vorbea și era cât se poate de viu. Însă asta n-a ținut decât câteva zile!

La fel e și cu muribunzii economic! Lumea se întreabă de unde mai are vlagă SUA. Eu mă întreb altceva: dacă au ajuns să se preteze să facă alianța aia a fomiștilor Australia-UK-USA(AUKUS) doar pentru a le sufla amarnicilor de francezi niște prăpădite de 50 mld$, cât de gravă e situația? Uitați-vă la penuria alimentară din Australia, la penuria de benzină din Anglia și aveți imaginea rezultantei pe care-o veți vedea în scurt timp în SUA. Nu vă îmbătați cu apă rece și nu-mi aduceți argumentul „șoferilor de TIR”. O să vedeți că, în ciuda faptului că armata va prelua problema, treburile nu se vor rezolva deoarece e ceva putred structural. Șoferii de TIR sunt doar partea vizibilă a aisbergului! Teoretic, pentru a-și rezolva dezechilibrele americanii trebuie să pornească un război. N-au reușit atunci când au ținut întreaga lume pe loc, astfel încât unica operațiune posibilă ar fi cea militară. De aceea avem AUKUS - alianța distrușilor. Este însă posibil un război? Sunt convins că asta vom vedea, dar la fel de convins sunt că va fi o încleștare scurtă și rușinoasă pentru americani și aliații lor. 

Repet ceea ce v-am mai spus: SUA de acum e URSS-ul din 1989. Timpul nu mai are răbdare. Unora ni se pare incredibil că încă mai respiră, dar refuzăm să observăm furtunurile care mai țin cadavrul în viață. Știu, mulți sunteți tentați să nu dați atenție decorului dezolant deoarece nu acceptați ideea că ați pariat pe un cal mort. Însă, veți vedea că am avut dreptate!