Lupta fatală

Joe Biden este tatăl deviantului drogat Hunter Biden. Am putea spune că-i grav, dar și că poate a avut ghinion deoarece a avut parte de un copil deviant. Se poate întâmpla. Însă, realitatea ne arată altceva. Hunter Biden nu-i un deviant pentru că așa s-a născut, ci pentru că e unealta tatălui său! Recitiți fraza anterioară și vă rog să înțelegeți că nu-i nicio exagerare.

Hunter Biden este supapa prin care tac-su scoate bani de unde apucă. După îngenuncherea Ucrainei s-a văzut clar cum l-a împins pe Hunter la Bursima. Aceasta însă e partea vizibilă a aisbergului. Documente de dată recentă ne arată cât se poate de clar că Hunter Biden a încercat să deblocheze 30 mld $ pentru Libia pe vremea lui Gaddafi! Oferea chiar și un comision de 3 mln. $. Întrebarea ne vine pe o cale logică: dacă tac-su era vicepreședinte, iar Gaddafi era dușmanul nr. 1 al SUA, ce căuta el în afacerea asta? 

Încă de pe vreme vicepreședinției lui Biden, Hunter a făcut bani frumoși. Căruțe de bani. Toți provenind din zone sensibile pentru politica americană de primă linie: statele arabe, China, America de Sud s.a.m.d. Ne întrebăm, totuși, cum de n-a răsuflat nimic? 

Mai mult, în timpul campaniei electorale, au început să iasă la iveală dovezi privind pierderea de către Hunter Biden a unui laptop cu informații sensibile. Cu toate că existau numeroase dovezi, propaganda și-a încordat mușchii și a transformat negrul în alb. Mă uit la clipuri în care jigodia aia de la CNN, Wolf Blitzer, nega senin că așa ceva nu-i adevărat, cu toate că se vedea din mimica sa că minte! Sau la javra aia de Christiane Amanpour care nu-și lăsa invitații să vorbească atunci când aminteau despre laptop. Oamenii ăștia sunt încă pe posturile lor și mănâncă căcat la fel de plenar, câștigând bani la fel de frumoși. 

La fel se întâmplă și-n România unde întreaga pecingine băsistă și-a găsit refugiul călduț pe undeva. Pedeliștii la PNL, Udrea între milionele furate, iar toți acei penibili de pripas denumiți pompos jurnaliști iau în continuare sume fabuloase pentru nivelul lor de dezvoltare intelectuală. Ce se întâmplă?

În mod normal, dacă am asculta teoria democrației, toți acești oameni ar trebui să aibă probleme grave. Jegurile care ridicau în slăvi băsismul contra banilor de la buget ar fi trebuit să-și piardă locurile de muncă, politicienii care i-au stat alături ar fi trebuit să fie pe „centura politicii”, iar toți ceilalți care, într-un fel sau altul s-au atins cu ticălosul trebuiau să fie acum prin pușcării. Nu s-a întâmplat așa, ci, din contră, totul a mers în virtutea inerției. băsescu a prins chiar și-un post de europarlamentar! Asta în ciuda faptului că i-a bubuit dosarul de fals în declarații în ceea ce privește statutul său de informator al Securității. De ce?

Dacă veți studia cu atenție fenomenul, veți observa că aceleași lucruri se întâmplă peste tot în lume. Rar se ajunge ca un politician „de linie” să fie condamnat. Rar se întâmplă ca un delapidator să fie dovedit. În schimb se fac dosare aberante politicienilor care nu convin „liniei”. Mai țineți minte penibilul dosar de evaziune fiscală care-i fusese făcut lui Ponta de către prostovanul Uncheșelu și în care „dovada” era constituită din câteva facturi cât se poate de legale? La fel e peste tot în lume: ești cu trendul furi cât vrei. Spre exemplu, lui Trump i-au făcut praf trei sferturi din mandat cu fake-ul „imixtiunea rusă”, fake la care au colaborat instituțiile statului alături de jigodiile din Partidul Democrat sau foști spioni scoși la pensie despre care nici naiba nu știa ce caută acolo. Dacă  te opui, în cel mai bun caz scapi după ani de chinuri și frustrări, însă, cel mai probabil e că devii victimă. De ce se întâmplă toate acestea?

Explicația mea nu-i de natură logică ci mai degrabă metafizică. Răul s-a infiltrat în societatea noastră treptat, iar acum a depășit „cantitatea critică”, ajungând să o conducă. Și, conducând-o, își impune propriile sale reguli care nu-s nimic altceva decât adevăruri inversate. Asta-i explicația pentru care tot, dar absolut tot pe lumea asta, se desfășoară pe invers. Hoții sunt buni, adevărul e minciună, pacea e război s.a.m.d. Vă sunt cunoscute.

Ceea ce v-am spus în paragraful anterior ne pune în fața unei lupte mult mai monstruoase decât ne-am fi putut imagina până acum. Nu, noi nu ne luptăm cu un Cîțu, cu un Barna sau cu Plăvanul, la fel cum americanii nu se luptă cu Nancy Pelosi, Alexandria Ocasio-Cortez sau Joe Biden. Toate aceste figuri sinistre sunt doar păpuși scoase din cufărul negru al răului absolut. Degeaba-l învingi pe unul că imediat îi iau locul zeci sau sute de alte păpuși, pe cât de proaste, pe atât de periculoase. 

Iată de ce spuneam ieri că nu știu ce putem face. Au venit vremurile în care dăm lupta cu esența, cu răul absolut, lumea în care răul nu se mai ascunde prin ungherele întunecate, ci iese bucuros la soare, fericit că-l vede toată lumea. V-ați uitat la urâțenia, la hidoșenia celor care sunt „păpușile răului”? Urâțenia le e sursa răutății, iar răutatea le e sursa urâțeniei, într-o spirală a căderii continue. Uitați-vă și priviți adevărul în față: a venit vremea luptei cu diavolul în persoană. De-aceea e atât de greu!