Un martir aproape uitat

În vremurile acestea, în care simțim că se instaurează teroarea și în care prigoana asupra noastră devine din ce în ce mai mare, e nevoie mai mult ca oricând să descoperim esențele tari ale acestui popor. Sunt ferm convins că e singura cale prin intermediul căreia vom înțelege ceea ce ni se întâmplă și, în același timp, ne vom găsi resursele necesare rezistenței.

Faceți așadar cunoștință cu Sandu Tudor. Sau cu monahul Agaton. Sau cu Daniil de la Rarău. Iată numele pe care le-a avut cel care s-a numit Alexandru Teodorescu.

În 1945, la Mânăstirea Antim, Sandu Tudor se întâlnește cu Ivan Kulîghin - duhovnic al mitropolitului Kievului, eliberat la Rostov de armata română. Din această întâlnire se naște „Rugul Aprins”, una dintre cele mai profunde mișcări de rezistență prin credință. 

Dinspre est venea flacăra ucigătoare a comunismului, în timp ce mâna de oameni care se întâlneau săptămânal la biblioteca Mănăstirii căutau o rezistență prin credință. Și ce credință! Pe la Rugul Aprins au trecut atâtea personalități încât, cu ochii de acum, nu-ți poți imagina nivelul și profunzimea la care se ajunsese. Vă voi enumera doar câțiva dintre cei de-acolo pentru a vă face o idee: Sofian Boghiu, Arsenie Papacioc, Dumitru Stăniloae, Nichifor Crainic, Alexandru Mironescu, Vasile Voiculescu, Bartolomeu Anania, Arsenie Boca, Vladimir Streinu, Anton Dumitriu și mulți, mulți alții.

În 1948, Rugul Aprins intră în ilegalitate. Părintele Kulîghin e arestat și trimis în URSS unde va primi 25 de ani de muncă silnică și unde, de altfel, i se pierde urma. După intrarea în ilegalitate membrii grupului încep să fie arestați. Sandu Tudor preia de la părintele Kulîghin misiunea de a menține „Rugul Aprins”. Este însă arestat în 1950 și condamnat la 5 ani de muncă silnică. Ieșit din pușcărie se retrage la Mănăstirea Rarău, unde este hirotonit cu numele Daniil. Duhovnic îi este cunoscutul(mai târziu) Cleopa Ilie. Însă nu pentru multă vreme.

În 1958 au loc cele mai mari arestări. Practic toți cei care trecuseră pe la „Rugul Aprins” intră în pușcărie în urma unui proces sumar. Mulți se întreabă ce mai aveau comuniștii cu ei, în condițiile în care aici se instaurase comunismul. Se pare că Rugul ardea și de asta se temeau cel mai mult. Știau că atunci când omului începe să-i ardă inima, absolut toată ideologia lor se prăbușește asemeni unui castel din cărți de joc. Și chiar se temeau de asta!

Ajuns la Aiud, Sandu Tudor trebuie să îndure torturi greu de imaginat pentru noi, cei din ziua de azi. Din documentarul făcut de Rafail Udriște la TVR, am reținut următoarea mărturisire: „Părintele Daniil a fost băgat într-o iarnă la celula numită Alba sau Frigider, cum i se mai spunea, la temperatura de -30º Celsius. Era o celulă fără geamuri, cu fecale şi rână peste tot, fiindcă acolo erau băgaţi cei care trebuiau să moară - practic erau condamnaţi la moarte prin frig. Erau îmbrăcaţi foarte sumar şi erau lăsaşi acolo cu foarte-foarte puţină mâncare atât înainte de a intra în celula respectivă, cât şi după ce au intrat în celulă. Şi părintele a fost băgat cu un medic, un foarte bun prieten de-al părintelui. După ce au fost băgaţi amândoi în celulă de trei gardieni, părintele Daniil s-a aruncat imediat pe burtă, cu mâinile întinse în semnul Sfintei Cruci, cu faţa în toată mizeria de acolo şi i-a spus doctorului: Pune-te pe mine! Doctorul s-a aşezat cu spatele pe spatele lui în aceeaşi poziţie de Sfântă Cruce, iar după ce s-a aşezat i-a spus aşa: Doctore, nu mai spui nimic alt­ceva decât numai atât: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul. Şi medicul spunea că în momentul când a început părintele Daniil rugăciunea, a intrat o lumină orbitor de strălucitoare în toată celula şi din clipa respectivă a pierdut noţiunea timpului. După ceva vreme, au fost bruscaţi de gardienii care au intrat în celulă, i-au ridicat de jos, şi după aceea au aflat că au rezistat acolo 8 zile, fără apă, fără mâncare, fără somn, fără nimic de îmbrăcat, la -30° Celsius. Torţionarii când au intrat acolo şi când au pus mâna pe părintele Daniil era mai fierbinte decât atunci când l-au adus în celulă, iar în jurul lui totul se topise"”

În 1962, Sandu Tudor moare, iar trupul îi e aruncat în ceea ce se va numi Râpa Robilor, cimitirul atâtor sfinți, mulți dintre ei necunoscuți. Propaganda isterică de azi caută să treacă sub tăcere toate ororile comise atunci de cei fără de țară, care-și spuneau internaționaliști. Cumva la fel ca globaliștii din ziua de azi, doar de aceea odraslele lor sunt cele care au preluat ștafeta reeducării noastre.

Din fericire scrierile lui Sandu Tudor au fost în mare măsură recuperate. După Revoluție Editura Christiana s-a ocupat în mod deosebit de publicarea scrierilor sale. De asemenea, au mai publicat cărți de-ale lui Sandu Tudor Editurile Anastasia și Eikon. Merită subliniat că cei de la Eikon au o întreagă colecție de cărți de la Rugul Aprins(linkul se deschide acolo). Fac o paranteză pentru a vă atenționa că, în ceea ce privește site-ul editurii Christiana, acesta este foarte nesistematizat, astfel încât, dacă vă interesează ce anume mai e disponibil, puteți urma link-ul către pagina sa de la Librăria Sophia.

Pentru început v-aș recomanda cărțile „Universalism românesc” și „Ce este omul?”. Veți avea astfel o introducere impresionantă în opera acestui martir uitat, dar și o imagine asupra a ceea ce este credința. 

Trăim momente în care teroarea reînvie și își aruncă tentaculele sale infecte asupra noastră. Și-o face din ce în ce mai vizibil. Odraslele torționarilor de atunci vin să ne predea cu forța aceeași ideologie dementă, dar sub o altă mască. Pustiitul Occident va cădea! Șansa noastră este aceea de a ne regăsi reperele spirituale, adevăratele filoane care ne-au hrănit poporul timp de atâta amar de vreme. De aceea, mult prea superficialii „mărturisitori de Facebook” ar trebui s-o lase mai moale cu exteriorizările penibile și să încerce să se conecteze la adevăratul filon care, din fericire pentru noi, încă e viu.