Ce urmează?

Lizz Truss, ministrul de externe al Angliei, a făcut câteva observaţii agresive referitoare la China. Într-un limbaj care cu greu mai poate fi calificat diplomatic, Truss a tras de urechi China spunând că: „Ţările trebuie să joace după reguli, iar asta include China. Cei care nu vor asculta regulile[noastre n.n] vor înceta să mai crească. China are nevoie de comerţ cu G7. Noi[G7-n.n.] reprezentăm jumătate din economia mondială şi avem alegeri de făcut”. 

Să auzi vorbindu-se despre reguli din partea unei ţări criminale, care are milioane de morţi nevinovaţi pe conştiinţă, e aproape hilar. Însă, culmea e că, în actualul context, crimele unora sunt trecute sub tăcere în timp ce cele ale altora, ori sunt inventate, ori exagerate la modul grotesc. 

Replica Chinei a venit aproape instantaneu prin intermediul purtătorului de cuvânt al Ministerului de Externe Chinez, Wang Wenbin: „Regulile internaționale ar trebui să fie normele care guvernează relațiile dintre state, bazate  mai degrabă pe scopurile și principiile Cartei ONU decât pe regulile unui cerc restrâns sau ale unei clici.(...) Războiul Rece s-a încheiat de mult, iar NATO, ca produs al acestuia şi ca cea mai mari alianță militară din lume, ar trebui să-şi reevalueze situația și să facă ajustările necesare. Cu toate acestea, NATO continuă să fie tributar vechiului concept de securitate angajându-se în diverse confruntări, devenind un instrument necesar anumitor țări[SUA, Anglia-n.n.] pentru a-şi menţine hegemonia.” 

Ceea ce remarcăm este o nervozitate din ce în ce mai mare a Chinei. De altfel, ca o bomboană pe colivă, Financial Times vorbeşte despre o întâlnire secretă a conducătorilor de top ai sistemului bancar chinezesc, întâlnire menită a stabili paşii care trebuie făcuţi în direcţia securitizării rezervelor internaţionale ale ţării. Iar absolut toată discuţia s-a bazat pe experienţa rusească în confruntarea cu Ucraina. 

Rusia, cunoscând adversitatea SUA, s-a izolat financiar faţă de americani. Încă de acum zece ani şi-a vândut toate deţinerile de datorie americană. Însă eroarea pe care-a făcut-o a fost aceea a menţinerii deschise a expunerii pe Europa. Calculul ruşilor a fost destul de bine gândit: ei(europenii) sunt dependenţi de noi din punct de vedere energetic, astfel încât nu vor avea niciun motiv să ne blocheze banii. Realitatea a arătat că europenii sunt o marionetă atât de lipsită de sens a SUA încât au fost capabili să se împuşte în picior, aruncându-se în vârtejul unui picaj economic fără precedent doar pentru a face pe plac stăpânului. 

Exact aceasta a fost lecţia învăţată de China care acum este hotărâtă să-şi menţină la minim nivelul plasamentelor externe, astfel încât, în cazul unui conflict, să-şi minimizeze pierderile. Lecţia ucraineană va avea însă efecte dezastruoase. Putem spune că suntem la începutul unui război financiar de proporţii. 

China, începând de acum câţiva ani, îşi lichidează poziţiile de creditor al americanilor. Cum expunerea ţării pe SUA este imensă, nu prea se găsesc cumpărători care să preia ceea ce vinde China. FED-ul are o schemă Ponzi cu Banca Japoniei care a devenit cel mai mare creditor al SUA, cu o expunere de 1.6 trilioane de dolari. China a scăzut în ultima perioadă, ajungând la 1 trilion de $. Problema care se pune este unde se va duce acest trilion - sau mare parte din el - întrucât este clar că nu vom mai vedea pentru multă vreme această expunere a chinezilor. Vor lua japonezii? Păi unde să mai ţină? Pentru o economie de 5 trilioane $, o asemenea structură a plasamentelor depăşeşte orice imaginaţie. 

Banca Japoniei cumpără datorie guvernamentală japoneză. În prezent aproape 80% din datoria publică japoneză(de peste 10 tln. $) de deţinută de propria Bancă Centrală! Adăugaţi la asta cele 1.6 trilioane de dolari datorie americană(alături de restul pasamentelor) şi veţi obţine o situaţie cel puţin ciudată. Veţi rămâne surprinşi când veţi afla că rezervele Băncii Japoniei sunt în valoare totală de ...  de 1.4 trilioane $, adică mai puţin decât datoria americană pe care-o deţine, iar aici totul devine de-a dreptul hilar deoarece te întrebi de unde au japonezii bani? Doar dacă au descoperit secretul alchimiştilor ar putea avea o justificare pentr cifrele afişate, altfel nu găsesc nicio explicaţie logică. 

Cert este că, treptat, chinezii vor scoate la tarabă datoria american pe care o deţin. Din punct de vedere practic, Banca Japoniei n-ar mai putea să cumpere. Cine va fi aşadar fericitul posesor? Locul 3 la deţinerea de datorie americană este Anglia, cu 600 mld $. Poate Anglia să-şi mai crească expunerea? Aiurea, ăştia sunt faliţi de cel puţin 20 de ani. Probabil preluarea va fi „un efort comun” al statelor UE. Care state însă se vor vedea cu o presiune teribilă pe cap deoarece China îşi va reduce şi expunerea pe EUR. 

Revizuirea rezervelor internaţionale ale Chinei va aduce dureri de cap pe ambele părţi ale Atlanticului. Însă, cel mai important de reţinut este că asistăm la începutul noului front deschis de China. Vă spun fără nicio tăgadă că menţinerea politicii „COVID 0” nu-i decât un pretext pentru a forţa golirea stocurilor de mărfuri ale SUA , Angliei şi Europei. Paralel cu aceasta, China aruncă în piaţă deţinerile de monedă occidentală, adică toarnă gaz peste focul inflaţionist care deja face ravagii în Occident.

Cum se va termina e greu de priceput. Vă spun însă că aşa cum SUA a activat proxy-ul ucrainean, Rusia a activat proxy-ul nord-coreean. Nu prea a dat nimeni atenţie noilor capabilităţi arătate de Coreea de Nord. Ceea ce trebuie să înţelegeţi e că, într-un mod inexplicabil, Coreea de Nord a făcut un salt teribil în designul noilor sale rachete intercontinentale. Iar asta era imposibil fără ajutor extern. 

Ce urmează? Vremurile devin tulburi. Din ce în ce mai tulburi.