Societatea dezbrăcată

M-a tras un amic de mânecă referitor la intrarea mea în vorbă cu un neica nimeni de pe Facebook. Îmi spunea că e o absolută nebunie să mă bag în seamă cu orice nimeni de pe stradă şi asta doar pentru că ăla se ţine de mine cu aceeaşi idee fixă. I-am replicat că, după ce m-a deranjat, am făcut o scurtă documentare ca să văd ce-i cu el, iar replica i-am dat-o atunci când am constata că, în ciuda faptului că e agramat, are o emisiune la un post băsist de televiziune. „Da, mi-a replicat el, dar te-ai uitat ce audienţe are? Emisiunea aia e ca şi cum n-ar exista. În plus, trebuia să te uiţi şi pe pagina lui de FB ca să constaţi că omul e, în realitate, un anonim care de fapt căuta să devină mai relevant prin contrele cu tine!”. 

Fix la asta mă gândeam când mergeam către birou. Opresc la un semafor şi lumea începe să treacă. Oamenii defilau blând, fiecare îngândurat la ceea ce avea de făcut. La un moment dat a trecut o fătucă îmbrăcată provocator, după standardele zilei: fustă scurtă, decolteu adânc, formele puse în valoare parcă invitând la acţiune. Ăla a fost declanşatorul: din maşina paralelă cu mine - un BMW cocoşat, probabil abia adus din Germania întrucât acolo nu mai avea dreptul să intre nici în cimitirul de maşini - doi indivizi cam la vreo 35 de ani scot capetele pe geam şi-ncep să urle excitaţi: „aoleu, ce te-aş mai f..e!”. Şi-apoi întreg repertoriul copiat din „caietul cu expresii frumoase” pe care sunt convins că cei doi îl păstrează sub pernă încă din ciclul primar(în mod sigur neterminat). Apoi, pentru a-şi întări spusele, au dat drumul la o manea cu nişte versuri de s-au uscat florile Clotildei(care erau deja uscate, dar aţi înţeles care-i treaba). Atunci am simţit un declic. De mult doream să scriu despre fenomenul pe care-l vedem din ce în ce mai apăsat.

„Care-i cea mai bună, mai delicată şi mai frumoasă femeie din lume?” - se întreabă un banc, iar răspunsul vine ca o măciucă: „Femeia altuia!”. 

Mergi pe străzi şi vezi pe ziduri, scris tremurat, cu spray, vopsea sau pix, cuvântul „P..a”. De ce oare apare atât de obsesiv? Avem o lipsă la nivel de naţiune? Ne lipseşte acel organ? E posibil să fie o problemă psihică la mijloc întrucât prea sunt prezente în mentalul colectiv bancurile cu românul care „frige tot ce prinde” umilindu-i pe ceilalţi.

N-ar trebui să cădem în situaţia de a aplica sloganul hazliu cu „bărbaţii e nişte porci”(sic!). Situaţia e similară şi când ne oprim asupra manifestărilor femeilor. Aţi văzut vreodată cum reacţionează femeile la spectacolele de striptease masculin, acele orori în care bărbaţi bine proporţionaţi se dezbracă lasciv? O manifestare mai teribilă a animalicului eu unul n-am văzut. Ca să nu mai vorbesc de pofta nemascată cu care unele reprezentante ale sexului frumos privesc spre anumiţi bărbaţi. Par animale de pradă înfometate de luni de zile. Nu fac un proces de conştiinţă nimănui, însă asta e realitatea.

Dar nu e o treabă care ţine obligatoriu de români. E o obsesie la nivelul întregii societăţi umane de azi. Trăim într-o societate porno. V-aţi întrebat vreodată cât la sută din ceea ce percepeţi sau ceea ce emiteţi are de-a face cu sexul? Impresia mea e că se merge lejer spre 100%. De-aceea omul e coborât la stadiul de animal. În condiţiile în care sexul devine virtute, instinctul e regele. E un vârtej în care intrăm toţi, fie că vrem fie că nu vrem întrucât sexul a devenit norm socială. De-aceea şi obsesia pentru categorizarea sa, către „inclusivitate” şi documentarea fiecărei devieri de la normă în vederea includerii în aşa-zisa normalitate.

Dar nu e normal aşa? Nu se ajunge până la urmă tot la sex? Ce-i anormal în toată treaba asta? Iată câteva întrebări pe care le-ar pune tefeliştii. Nu, nu e normal. De-a lungul istoriei au fost puţine perioade în care „s-a făcut sex”, iar acelea au fost perioade de decadenţă a societăţii(proştilor le-aş recomanda să se chinuie să contrazică fraza asta, cu toate că ştiu c-o vor face). Într-adevăr, nu-i o noutate la nivel istoric ceea ce se întâmplă acum. Lumea a mai cunoscut vârtejuri similare şi decadenţe morale la fel de tragice precum cea în care ne cufundăm. Însă ceea ce se întâmplă între un bărbat şi-o femeie, dacă studiem la nivel istoric, nu a fost dominat de sex. Pentru mulţi sună halucinant, însă se întâmplă deoarece n-au habar despre o noţiune mult mai naturală şi, în acelaşi timp, ruptă de animalic, anume iubirea. A iubi şi-a face sex nu-s noţiuni identice, aşa cum învaţă superficiala şcoală pe care-o termină copiii zilelor noastre. Nu, sub nicio formă! Iubirea e altceva, ceva ce oamenii ajung să nu mai înţeleagă deoarece societatea porno în care trăiesc i-a declasat de la stadiul de om la cel de animal. Din poziţia animalului n-ai cum să înţelegi iubirea decât prin instincte şi senzaţii, adică exact modul în care percep noţiunea cei mai mulţi dintre contemporanii noştri.

Trăim în societatea porno, asta-i realitatea, iar pentru a trăi în această societate n-ai cum să fii om, ci animal. Iar de-aici toate elementele pe care le vedem încep să aibă o explicaţie coerentă: de la cei doi excitaţi din BMW şi fătuca îmbrăcată provocator până la prostia generalizată care ne îneacă, de la înjurăturile care ne scapă şi până la violenţa generalizată sau haosul social de care ne simţim cuprinşi şi sufocaţi. Toate au sens şi toate se fundamentează pe un unic fundament: societatea porno, adică a instinctelor primare, animalice. Despre asta e vorba.