sâmbătă, 25 februarie 2023

Miturile care menţin războiul


Într-un singur an SUA a „investit” în războiul din Ucraina mai mult decât media anuală din Afganistan. E o sumă extrem de „rotundă” care trebuie pusă în contextul în care SUA nu a fost unicul „investitor”, fiind secondată de Uniunea Europeană şi de celelalte ţări membre NATO. Dacă punem tot ajutorul acordat Ucrainei - care de fapt a fost ajutor militar pe faţă - obţinem o sumă similară Războiului din Coreea(130,5 mld.$), cel mai scump război al SUA. E clar că e vorba de interese imense.

Însă acelaşi lucru putem spune şi despre ruşi. Chiar dacă nu şi-au pus toată armata la bătaie şi chiar dacă par a lupta în reluare, tot cheltuiesc nişte fonduri imense. Conform Forbes, cheltuielile Rusiei ar fi fost de peste 80 mld. $. Sincer să fiu cifra mi se pare umflată şi asta se întâmplă din două motive: un motiv ar fi cel metodologic, iar celălalt propagandistic. Pe de o parte, când calcuează, Forbes utilizează preţurile din SUA care sunt extrem de umflate. Un exemplu: compania Kalashnikov vinde armatei ruse AK74 cu un preţ situat sub 70$(5100 RUB). Probabil acela e preţul de producţie, deoarece la export variantele vechi ale legendarelor arme se vând cu peste 600$. De ce această sumă? Pentru că de aici porneşte armata SUA achiziţiile. Datele pe care le am sunt destul de vagi, dar îmi rezultă cu o oarecare certitudine că preţul de achiziţie al puştii de bază a armatei americane porneşte de la un minim de 550$. Ca să vă spun sincer, sunt unii care spun că minimul ar fi ajuns pe la 1500$, astfel încât am preferat să iau în calcul cea mai joasă valoare găsită, care oricum e de aproximativ 7 ori mai mare decât în Rusia. Iată o primă eroare!  Cealaltă eroare provine din dorinţa propagandistică a celor de la Forbes de a „demonstra” că, întrucât au băgat 25% din Buget în război, ruşii s-ar prăbuşi financiar. Nu e aşa, doar vedem cu ochii liberi. Până una-alta Europa dârdâie de frig în case la preţuri umflate şi „face tranziţia” la proteina de gândaci.  

Cert este însă că şi Rusia face eforturi substanţiale în acest război. De aceea, văzând sumele care se tot scurg fără oprire, n-avem cum să nu ne punem întrebarea logică „ce anume îi mână în luptă”. Atât ruşii cât şi americanii(occidentalii, de fapt) sunt ferm convinşi că vor câştiga partida. Pe ce se bazează fiecare?

Războiul e iraţional deoarece, asemeni cartoforului, fiecare parte e convinsă că va câştiga. Şi e convinsă deoarece „o voce din interior” îi spune că aşa va fi. Care-s aşadar „vocile” şi ce dictează ele fiecărei părţi?

Ucraina trăieşte încă în vremea lui Bandera şi visează să se „răzbune istoric” pe ruşi. Ei consideră că la jumătatea secolului trecut au pierdut nu pentru că nu ar fi avut dreptate, ci pentru că nu au fost de partea alianţei care trebuia. Acum, cred ei, fiind vârful de lance al Occidentului, vor fi Davidul care-l va prăbuşi pe Goliat. Ucraina însă nu e conştientă de faptul că „învingerea definitivă a ruşilor” nu-i idealul lor ci al polonezilor. Probabil sângele polonez amestecat în ei(deoarece indiferent cum am da-o ştim că ucrainenii sunt ruşi corciţi cu polonezi) e cel care cere răzbunare. De aceea, de altfel, ucranenii nici măcar nu-şi pot duce mai departe „viziunea” despre motivul pentru care s-au radicalizat atât de rău împotriva celor care-au fost binefăcătorii lor. Tot în lumina adevărului istoric trebuie să spunem că dacă am fi corecţi ar trebui să reducem Ucraina la graniţele sale istorice, rezunltând o ţară de aproximativ 7(şapte!!!) ori mai mică decât cea de acum.

SUA şi Occidentul stau aliniate în spatele Ucrainei deoarece consideră că aşa cum au învins un tiran(pe Hitler), la fel îl vor învinge şi pe Putin. De aceea Putin e zugrăvit în cele mai odioase culori. Occidentalului de rând i se spune că Putin e un tiran, că rusul e sărac, obidit şi copleşit de dictatura de la Kremlin. Practic, cei care au cât de cât habar de psihologie, realizează imediat că, în termeni jungieni, avem de-a face cu o proiecţie a Occidentului întrucât cetăţeanul occidental este exact aşa cum îl descriu ei pe rus! Dar să lăsăm asta de-o parte şi să ne întoarcem la mitul occidental care îşi are bazele tot în victoria din Al Doilea Război Mondial. La ora actuală SUA şi Occidentul sunt aceeaşi „alianţă câştigătoare” din Marele Război. Doar că, ceea ce ignoră ei, e faptul că acel Război a fost câştigat doar ca efect al excepţionalului efort(şi sacrificiu) al URSS. Să nu uităm totuşi că înreaga alianţă Occidentală abia a reuşit să străbată 1000 km în lupta cu nemţii, timp ce ruşii au înaintat mai bine de 2500 km, cu o lăţime a frontului cu aproximativ 50% mai mare! Sunt curios, dacă lupta s-ar fi dat doar între Hitler şi Occidentali, care ar fi fost şansa Occidentului? Şi, dincolo de mitul Războiului Mondial, mai avem de-a face cu un mit, anume acela al „invincibilităţii Americii”. „Istoria arată că nimeni nu a câştigar războiul cu SUA” - spunea Biden încercând să pozeze în bunicul înţelept. Însă, dacă ne uităm în istorie, oare ce războaie a câştigat America? Războiul din Coreea, pe cel din Vietnam, din Irak, din Afganistan sau pe cel din Siria? Unde a câştigat America? Nu cumva de fiecare dată s-au retras în termeni jalnici, dar şi-au menţinut puterea prin auto-creatul mit al „invincibiliăţii economice”, bazat strict pe arbitrarul primat al dolarului? Iată de ce Rusia acum pune sub semnul întrebării nu doar puterea militară, ci, mai ales, pe cea financiară!

Să trecem acum la ruşi. Care-i mitul care îi ţine în Război? Nu e un secret pentru nimeni, e vorba de „apărarea ţării mamă”. Mulţi au încercat să cucerească Rusia, dar au plecat înfrânţi de-acolo. „Maica Rusia” e credinţa de căpătâi a oricărui rus şi ea n-a îngăduit niciodată să-i fie cucerit teritoriul. De aceea în actualul conflict ruşii se limitează la provinciile lor, cele care au fost artificial adăugate Ucrainei(ispravă pentru care tot cei care-au încurcat istoria sunt vinovaţi). Însă nu trebuie să uităm că în Rusia de acum încă nu s-a produs declicul necesar, acea trecere voluntară, în masă, de partea partidei războiului. Mai degrabă mulţi ruşi sunt într-o stare similară celei din Primul Război Mondial, iar asta ar fi vestea proastă pentru Putin şi echipa sa. Nu trebuie însă să ignorăm faptul că o majoritate covârşitoare(aproape 75%) aprobă politica Rusiei. Însă, pentru o sinergie adevărată, procentul trebuie să fie unul covârşitor, de peste 95%!

Iată-ne aşadar într-o capcană teribilă. Cine are dreptate? Vă spun cât se poate de sincer: nu contează. Absolut totul se va scrie după ce armele vor tăcea. Învingătorul va rescrie istoria impunându-şi varianta sa, în timp ce minţile oamenilor se vor schimba peste noapte, adoptând „punctul oficial” de vedere. Deoarece, nu-i aşa, acesta va fi „probat şi avizat ştiinţific”.

Indiferent de tabăra pe care-o susţinem, avem încă luxul(dacă ne duce capul!) de a putea vedea confruntarea din diversele unghiuri ale sale. Faptul că toate taberele sunt convinse că vor câştiga nu ne face decât să înţelegem că vom avea de-a face cu un conflict dezastruos, un al Treilea Război Mondial, care va fi mai mare şi mai sângeros decât cele două anterioare la un loc. 

27 de comentarii:

  1. Tare mi-ar plăcea să știu costurile zilnice ale "operatiunii speciale". De la solda ultimului mercenar, până la veniturile comandantilor; de la conservele și bocancii militarilor până la facturile de motorină și kerosen. De la costul cartușelor până la cel al tancurilor și aeronavelor.
    După care, mi-ar plăcea să știu cine plătește acești bani... De unde vine zilnic atât bănet... Și mai ales as vrea sa știu când vor seca pungile celor care întrețin acest război. Nu de alta, dar ca să știu când voi deveni cu adevărat sărac, fiindcă vistieriile secate de război vor trebui reumplute prin furtul (averilor și muncii) de la sutele de milioane de "contribuabili" ca mine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bănetul vine din bogățiile Rusiei.Totusi cat cheltuie ăștialalți nu ești interesat,vad.

      Ștergere
    2. @Anonim 23:18
      La ukrainieni mă refeream (dacă observai cuvântul "mercenari" intelegeai).
      Dar, pentru că aduseși vorba, da, și sumele armatei ruse ar fi interesant de aflat...
      Pt o comparație între cât se produce într-o zi in lume vs. cât se consuma într-o zi în Ucraina.
      Strict dpdv contabil, desigur, nu mă gândesc la alte forme de analiză.

      Ștergere
  2. totul a inceput in 16 iunie 2021

    https://www.hotnews.ro/stiri-opinii-24865370-primele-concluzii-dupa-intalnirea-joe-biden-vladimir-putin-din-geneva-16-iunie-2021.htm

    RăspundețiȘtergere
  3. https://youtu.be/cK4Tmhg_RMc

    Întâlnire CRUCIALĂ între greii planetei Joe Biden și Vladimir Putin, la Geneva, 16 iunie, 2021

    RăspundețiȘtergere
  4. Am văzut și eu datele prin care fiecare țara declara Câțu bani au donat Ucrainei, dar Romania pe unele grafice nu exista:

    https://www.ifw-kiel.de/topics/war-against-ukraine/ukraine-support-tracker/

    RăspundețiȘtergere
  5. Ne invatim in jurul cozii. Simplific, dar cele doua citate de mai jos explica bine o parte din "ce-i mana":

    "Cine controleaza Europa de Est controleaza Pamantul Central.
    Cine controleaza Pamantul Central controleaza Lumea "
    Halford Mackinder 1904

    " Fara Ucraina Rusia inceteaza sa fie un imperiu, insa cu Ucraina supusa si subordonata Rusia automat devine un imperiu"
    Zbigniew Brzeziński 1994
    @Sindbad

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pământul central nu"i aici deșteptule! Este Axa Persia - Israel-Turcia,o să vezi curând.Aici este buricul care va întoarce lumea pe dos având în frunte RusiaTurcia-Iran contra Israel.Este suficient să privești ce se întâmplă sub ochii noștrii în Orient.

      Ștergere
  6. Autor,
    Ai pus I-ul sub punct cu ultima propoziție a articolului.La mai mare !

    RăspundețiȘtergere
  7. Un mit, este totusi un "fetis" ...... adica este:

    un "chip cioplit" - o holograma/nu o "icoana" - provenita ori din istorie (ca singura/unica dovada viabila e existentei acesteia) ori dintr-un viitor doar aparent/halucinant incert!

    Unii se inchina doar Dumnezeului Adevarat. Altii se inchina doar Zeului Ban ...... care azi e, dar cand maine se poate sa nu mai fie, si care oricum nu e, atunci cand iti este cel mai greu, ori daca totusi e destul, este insa degeaba!

    Iar de castigat, castiga insa intotdeauna cei care se inchina doar Dumnezeului Adevarat, pentru ca Dumnezeul Adevarat nu le schimba niciodata Etalonul Vietii, chiar daca lor li se pare, ca macar l-ar fi modificat!

    Insa Dumnezeu nu variaza niciodata Standardul/Etalonul Vietii, nici ca sa-l faca mai puternic, si nici ca sa-l faca mai slab, deoarece El stie sigur/cu certitudine, faptul ca Omul depinde in primul rand de El, de Creatorul lui, adica:

    de Primul/Intaiul, dar si Ultimul Vesnic/Etern Dumnezeu!

    Pentru ca Dumnezeu, este singura Entitate/Fiinta preocupata cu Adevarat, nu doar de Destinul, ci si de Soarta Creatiei Sale Omul!

    Sigur, am aflat din istorie neamuri/natii, de traficanti traditionali de "suflete" si de "carne vie"/trupuri care:

    se cumpara si se vand (fara ca sa se mai rascumpere vreodata) din propria lor familie, adica:

    parintii isi vand copiii, iar copiii isi sacrifica parintii, cica ca sa le mearga bine in viata, atat vandutilor cat mai ales vanzatorilor!

    Io zic deci, ca Maica Rusia/Maica Domnului, va fi cea care, de aceasta data va calca Sarpele pe Cap, spre a-Si proteja pe Copilul Isus, iar Dumnezeu Tatal Sau, nu se va mai opune!

    https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/serpii-care-apar-de-schimbarea-la-fata-si-dispar-la-adormirea-maicii-domnului--296443.html

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hai, mă lași?! Tocmai ai dat nastere unui nou idol, de parca nu aveam destui intre noi si Dumnezeu! E usor sa brodezi perini " Fantezia" pe care sa-si puna capul pentru somn inconstientii. E mai greu sa-ti stergi idolii pusi intre tine si Dumnezeu. Rusii au o karma sangeroasa comparativ cu romanii. Sa si-o spele acum luptand, daca prin fapte bune nu au stiut s-o faca.
      Vrei sa iei si tu in spate karma lor? Eu zic ca ne ajunge karma noastra de popor inconstient care nu a invatat inca legătura dintre caracter si viitorul scris pentru urmasi. Tradarea este una din partile rusinoase ale romanilor. De lasitate, ce sa mai vorbim? V-ati sacrifica si copiii, numai sa nu trebuiasca sa reparati dezastrul.
      Toate partile beligerante au nevoie de forta pe care le-o dau oamenii atunci când tin cu ele. In loc sa va ganditi la dezastrul din Romania si sa cautati solutii pentru redresare, faceti de zor sluj rusilor ca niste catei aliniati sa primiti osul de ros de la stapan. Altii americanilor si ucrainienilor. Fiecare lupta sub alt steag decat sub steagul tarii in care v-ati nascut? Destinul vostru e legat de Romania. Asa ca degeaba incercati sa o cotiti spre alte zari, ca de karma de popor nu va spala nimeni.

      Ștergere
    2. Maria-Aurelia,

      a formula o simpla opinie, visavis de combatantii intr-un razboi, nu inseamna neaparat, ca te inchini uneia sau alteia dintre partile combatante.

      Si bineinteles ca, daca totusi te inchini vreuneia dintre partile combatante, atunci inchina-te baremi celei mai "de Doamne`ajuta", pentru ca numai astfel poti face ceva concret pentru redresarea Romaniei, in loc de continuarea adancirii ei in dezastru!

      Ștergere
    3. " ..... Destinul vostru e legat de Romania. Asa ca degeaba incercati sa o cotiti spre alte zari, ca de karma de popor nu va spala nimeni."

      Unde vezi tu, ca am coti-o spre alte zari?
      Si, chiar daca am putea-o face n-ar merita!

      Romanii trebuie doar ca sa fie foarte atenti pe viitor:

      Pe cine anume mai invita ca sa le intre in casa, si ce rol isi asuma ei fata de intrusi, daca totusi se vad nevoiti s-o faca?!

      Cat despre Karma de popor, Romanii o au doar pe cea a Vitoriei Lipan:

      isi spala Baltagul in sangele criminalilor!

      Ștergere
  8. Problema este ca Rusia este stransa intr-un cleste (pincer) de catre occident. Daca da inapoi Putin e terminat, Ucraina va intra in NATO iar sanctiunile vor ramane in mare parte in vigoare.

    In cazul in care continua razboiul, sanctiunile raman, costul raboiului atat in vieti cat si material este imens. Rusia risca razboi civil cat si dezmembrarea.

    Care e solutia? In momentul actual nu exista, dar poate ca in timp daca Rusia reuseste sa mentina linia frontului, va aparea ceva si Occidentul va cadea la pace.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. " Problema este ca Rusia este stransa intr-un cleste (pincer) de catre occident....."

      Nu-i absolut nicio problema. Irakul si Afganistanul au fost nu doar inconjurate de "cleste", ci simultan au fost chiar si "penetrate" cu "dalta" si cu "ciocanul", si tot s-au eliberat de occident.
      Daramite Rusia!

      Ștergere
    2. Occidentului - mai ales "exponentului" sau Zelenski - i se aplica Fabula BROASCA ŞI BOUL | The Frog And The Ox in Romana| Romanian Fairy Tales

      Rusia este oricum o "prada" mult prea mare pentru Occident!
      Ce sa mai vorbim despre China?

      "Reptila" occidentala se va umfla pana cand se va sparge!

      Ștergere
  9. Nu știu dacă ați observat, dar administrația lui Biden încearcă să mute accentele de pe confruntările geopolitice și geoeconomice, spre cele ideologice.

    Să ne amintim de jalnica tentativă din decembrie 2021 - Summitul pentru Democrație, prin care a încercat să simuleze "consolidare a întregii lumi libere împotriva autocrațiilor". Evenimentul s-a limitat la discursuri online plictisitoare ale unor activiști civici din țări mărunte, care tot de americani sunt sponsorizați.

    Însă, strategema este clară - se încearcă utilizarea unor scheme pe care SUA le-a mai folosit și în trecut: "lumea liberă vs lumea neliberă", "democrațiile vs autocrații", "progres vs conservatorism".

    Un astfel de discurs are două ținte: prima - în care să evite poziționarea SUA ca un hegemon și jucător pe plan mondial, ci doar ca un mesager "al întregii umanități progresiste". Într-o astfel de mitologie inamicii Washingtonului nu sunt inamici ai SUA, ci inamici ai unei fantasmagorice "lumi libere"; a doua - este pentru publicul intern, pentru că trimiterea la "autocrație" reprezintă, în realitate, și o aluzie la "trumpism". Pentru urechea segmentului democrat, "trumpismul" face parte din inamicul colectiv, împotriva căruia luptă nu Partidul Democrat, ci întreaga umanitate.

    Problema este că lumea nu este într-o situație similară 1989-1990 sau în epoca "revoluțiilor colorate", când Europa de Est trăia frenezia "vântului schimbării", trăia în iluzia unei "schimbări la față a lumii" și aștepta "sfârșitul istoriei" (în spiritul lui Fukuyama). Azi nimeni nu mai trăiește sentimentul unor "mari schimbări". Singurile schimbări așteptate sunt cele legate de raportul de forțe.

    Europa, inclusiv cea de Est, tratează confruntările actuale dintr-o perspectivă geopolitică și naționalistă, din perspectivele realismului în relațiile internaționale. În "imaginarul european și global" e un conflict între poli de putere, între subiecți statali, între națiuni - nicidecum între ideologii. Adică, un tabloul cu totul opus celui dorit de administrația americană.

    Din această perspectivă - strategia lui Biden e un eșec după altul. Nici polonezii, nici țările baltice și nici ucrainenii nu rezonează cu esența mesajului președintelui american pe plan global. Mai ales că ideologic vorbind (din perspectiva democraților americani), actuala guvernare din Polonia este mai curând de partea "răului", decât de partea "binelui". Polonia rămâne în continuare una profund "trumpistă", așteptând cu nerăbdare plecarea lui Biden (chiar dacă de față îi zâmbesc și îl aplaudă) - ceea ce nu e deloc o veste plăcută pentru democrați pe termen mediu.

    Despre "democrație și libertate" în Ucraina în general nici nu merită să mai pomenim.

    RăspundețiȘtergere
  10. Nu cred ca incercarea lui Putin cu Maica Rusia va mai merge la ruși. Poate doar la unii dintre ei. Nu uita ca rusii, pofticiosi ca si noi in timpul comunismului, s-au dedulcit intre timp cu Cola, Mcdonald, firmele de îmbrăcăminte H&M sau Zara, iar unii chiar cu vile prin străinătățurile diavolului occident si iahturi. Milionarii nu vor pune botul la discursul crestino-nationalist al lui Putin.
    Stii ce ma distreaza? Multe din renumitele firme de imbracaminte copiaza modele din folclorul rusesc sau din cel al altor țări "înapoiate". E ca si in cazul grâului vandut de noi mai pe nimic ca sa importam făină de la unguri.
    Rusii pot fi foarte amuzanti( cand nu le vine ideea sa treaca cu tancurile peste noi), au un umor unic si vasta lor cultura ii va determina sa-si aprecieze la un moment dat valoarea prin contrast cu prostia americanilor educati prin TV. Problema rusilor este Ego-ul. Daca ar fi demni, conducatorii lor ar juca cinstit cu propriul popor capabil sa indure multe, dar justificat. Si razboiul cu Ucraina nu mi se pare justificat.
    Clotilde a noastra ( sa le traiasca bucurestenilor franțozoaica, ca s-au propocpist cu ea 🤣) nu i-a amețit pe multi cu ia in care isi propovaduia discursul? Popoarele sunt mereu lingusite atunci când exista interese materiale. Una e sa furi romanul imbracat ca la Paris, alta e sa-l furi in ia românească.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai spus multe fără să spui nimic. Adică????
      Totuși, ce ai vrut sa spui? Bla,bla,bla,.....N ai înțeles nimic din nimic și ai făcut un ghiveci de perceptii lipsite de substanță. Daca ai ghiveci in cap, de ce trebuie sa l verși in fata altora?

      Ștergere
    2. " .... Problema rusilor este Ego-ul. Daca ar fi demni, conducatorii lor ar juca cinstit cu propriul popor capabil sa indure multe, dar justificat. Si razboiul cu Ucraina nu mi se pare justificat...."

      Si cam ce-ar fi fost "justificat" in opinia ta, ca sa faca rusii in Ucraina?
      Sa lase Ucraina - si inclusiv Republica Artificiala Moldova - ca sa fie cotropita de NATO si UE??

      Chiar nu pricepi, ca teritoriul slav cu numele de Ucraina, a devenit un stat, doar prin puterea, cat si din mila Rusiei?

      Ștergere
  11. Domnul DD , daca „ pentru o sinergie adevărată, procentul trebuie să fie unul covârşitor, de peste 95%” in Rusia , in Usa oare cat ar trebui sa fie ?

    RăspundețiȘtergere
  12. Te inseli ...vor fii multi care vor pune mana pe par si in loc de rezistenta izolationista ...vor fi rezistenta ,, parista ,, care va elimina toti ,, sobolanii ,, si pe stapanii lor ...

    RăspundețiȘtergere
  13. Asa-zisii americani au crezut ca-i pot speria si influenta pe cei care cu adevarat au puterea in Russia, varianta pentru pub. (Putin a fost pus, asa ca cineva l-a pus, deci mai e cineva acolosa). Nu s-au inselat, ca nici n-au crezut prea tare, aici e schema, deci win-win, economia europei distrusa, cea a chinei urmeaza deoarece ea nu poate cumpara marfurile pe care le produce. Jocul e mult mai complex, nu va lasati pacaliti. Cea ce vedem in UA este ca o inflatie taratoare, o castigare tarsaita a razboiului meletar de catre rusky (apropo inflatia babana va veni numai dupa ce urmeaza marele crah financiar al sec. 21, aflat in lucru). Apoi urmeaza Airanul, care va busi initiativa Belt and Road, bolborosind precum tevile alea cu gaze, abia dupa incepe treaba mare, in marile alea mici ale Chinei,Filipinelor,Java, etc.
    Despre Moldavia, No comment.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Anonimule,

      astea-s doar planurile NATO si UE, nu?

      Iar toata planeta se "invarte"/rostogoleste doar/numai in directia, precum si cu viteza dictate in exclusivitate de Vest, nu?

      Si de-aia ne si prezinti tu aici, tot "calendarul" trebii pe urmatorii zeci de ani?

      Dar planurile - "calendarele" - Rusiei si Chinei le stii?

      Ștergere
    2. Da ,,calendarele,, timingul, alea ar fi interesante, asa multe lucururi sunt pe piata ai de unde alege ordinea de actiune.

      Ștergere
  14. Foarte interesant comentariul de la 11.51 din 25 februarie! Sunt de acord!!!

    RăspundețiȘtergere
  15. 1) Kobasna este un depozit de munitie rusa!
    2) Deci:

    Ucraina sustinuta de NATO si UE, va ataca chiar maine Republica Moldova, pentru a pune mana pe munitia rusa, ca sa-i fie data Rusiei in cap, cat mai ieftin! Sau, cel putin, pentru a fi indisponibilizata!

    Radu Tudor si colegii romani din CNN!

    Sper sa va vad candva rastigniti si cu otet si sare bagate in rani, chiar daca voi plange amar de mila voastra!

    Stiu sigur! Am aflat astfel prin intermediul vostru, care este Adevarul in ceea ce au dorit si continua ca sa doreasca nazistii/capitalistii/globalistii de la restul lumii!

    Refuz sa devin Nazist/Globalist, chiar daca am ajuns Corporsatist!
    Cu atat mai mult chiar!

    Vreau Pace, Respect National Reciproc, Egalitate de Tratament intre Natiuni, Libertate de Circulatie in conditii de garantare reciproca a securitatii calatoriilor ...... intr-un cuvant:

    VREAU NEDISCRIMINARE GLOBALA/MONDIALA!

    Si tot ce vreau, vreau ca sa fie obtinut pe CALE NATURALA, din CONVINGEREA fiecarei NATII/fiecarui NEAM in parte, ca RESPECTUL RECIPROC trebuie dovedit exclusiv prin FAPTE - gentlemans agreement - si nu doar prin CUVINTE, FIE ELE SI SCRISE!

    Solutia eradicarii rusismului, este solutie nazista!

    NATO si UE bagati-va urgent mintile in cap, pana cand nu disparem cu totii, din prea marea prostie a voastra!

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)