Puterea propagandei

Să ne imaginăm pentru o clipă că Dăncilă ar fi făcut doar 1% din gafele pe care le face Biden. Fără pic de material solid - doar bazându-se pe mici scăpări provocate de emoţii - media a transformat-o pe Dăncilă peste noapte în „proasta României”. Gângavul de la Cotroceni, incapabil să ţină piept chiar şi unei muşte, a refuzat confruntarea cu Dăncilă. Gângavul a fost incapabil şi la primele alegeri să-i facă faţă lui Ponta. Se vedea de la o poştă că pute a prostie. Dar a câştigat. În timp ce Dăncilă, în campania prezidenţială, făcea faţă cu brio târlei de idioţi trimişi la atac - şi denumiţi pompos „jurnalişti” - Plăvanul şi-a aranjat o chermeză plictisitoare cu patru ţuţeri, denumiţi peste noapte „formatori de opinie”, patru chelneri media care nu mai ştiau ce întrebări să pună pentru a nu-l încurca pe Plăvan. Dacă mai ţineţi minte, la cea întâlnire penibilă, Plăvanul a fost încurcat de un student care-a reuşit să pună mâna pe microfon în secţiunea de „întrebări aparent libere”. Imediat, prostovănimea din sală a reacţionat prin redirecţionarea către un „băiat cu ochi albaştri” pregătit din timp să ia cuvântul. Am spus-o de mai multe ori: pe lângă Plăvan, Dăncilă e academician!  

Nu-ţi trebuie multă şcoală ca să vezi cât de prost şi cât de gol e Iohannis. Chiar şi ai lui, atunci când prostia îl conduce către gafe monumentale de care profită adversarii, îi spun cu năduf „prostul de Iohannis”. Dar media tace. Pentru „doctrina” respectată de media, Plăvanul este „un preşedinte decent, aşezat, care vorbeşte puţin şi face mult”. Cu toate că pare incredibil, acest şablon impus mediei îl ţine pe Plăvan în faţă încă de la Revoluţie. Bişniţarul de copii, infractorul imobiliar de la Sibiu, nulitate pe care-o vedem toţi în faţă, e o gogoaşă ţinută vertical doar de media. Ştiu, pare incredibil, dar asta-i realitatea. Propaganda te poate ţine sau te poate dărâma cu o uşurinţă teribilă. 

Luaţi discursurile rostite recent de cei doi lideri mondial. Putin a vorbit liber timp de două ore, a avut un discurs coerent, închegat, fără nicio fractură. Biden abia a reuşit să citească de pe prompter un discurs de aproape douăzeci de minute, compus doar din slogane. O chestie absolut plictisitoare pe care nimeni n-ar putea să o rezume. Cu toate acestea, media vorbeşte despre discursul „delirant” sau „halucinant” al lui Putin, în timp ce voma lui Biden e considerată „un mesaj puternic” sau „spaima lui Putin”. 

Biden este un caz chiar mai flagrant decât Plăvanul nostru. Se ia un moş ramolit în proporţie de 75%, un individ gol, dar corupt până-n măduva oaselor, care se transformă strict prin operaţiuni popagandistice în „cel mai votat preşedinte american din istorie”, „liderul lumii libere”, „strategul Occidentului” s.a.m.d. Se vede de la o poştă că e prost bâtă. Şi asta nu de azi, când într-adevăr, alzheimerul face ravagii din el, ci încă de când era în toate facultăţile mentale. În tinereţe Biden era un prostovan. Ca vicepreşedinte al SUA a fost o catastrofă! Dacă nu mă credeţi pe mine, citiţi ce-a avut de spus despre el Obama, în mandatul căruia a fost vicepreşedinte. Ce poţi spune de unul care efectiv trage o băşină „lungă, zgomotoasă şi extrem de urât mirositoare” în discuţia cu cea care va deveni prinţesa consartă a suveranului Marii Britanii, într-o sală plină ochi de nobili având eticheta şi bunele maniere implantate în ADN? Dincolo de hazliul situaţiei, n-ai cum să nu vezi că omul efectiv nu cadrează. Prostia, peste care a tăbărât ramolismentul, nu-i dă nicio şansă. Cu toate acestea, media îl ţine în viaţă. 

În Polonia, moş Tăgârţă a făcut două nefăcute. Era cât pe-aci să nu mai fie nicio vizită deoarece a căzut ca bolovanul pe scara avionului. A fost carnagiu în serviciile de protecţie prezidenţiale deoarece fraierii l-au scăpat de sub supraveghere pe Biden care s-a rătăcit şi a ajuns - nimeni nu ştie cum - pe scara secundară a avionului prezidenţial. A vrut să coboare, dar s-a împiedicat şi a alunecat pe balustradă precum sacul de cartofi. Toată lumea de acolo a văzut incidentul, iar bietul prostovan a apărut în public  cu vânătaia în frunte, precum un corn crescut peste noapte. Dar lumea anesteziată spune că „n-a fost el ăla care-a căzut”. Dar cine? Şi cum îi apărea vânătaia aia aşa din senin? 

Mă rog, putem să ne duelăm oricât. În general, duelul cu cretinizaţii de propagandă e imposibil deoarece nu e duel. Imbecilizaţii ştiu doar să urle sloganele care le sunt transplantate de „responsabilii cu fracturarea creierelor plăpânde”. Culmea, cu cât sunt mai grosolane şi mai rudimentare minciunile, cu atât prind mai bine. Şi, la fel de paradoxal e că, în ciuda prostiei care transpare de la o poştă, mulţimea se simte bine când primeşte furaj sub forma unui „argument” prostesc livrat de propagandă.

Dacă însă propaganda s-ar manifesta numai în domeniul sterilului război politic, poate că oamenii ar avea circumstanţe. Doar că situaţia se dovedeşte chiar mai tragică. Oamenilor trebuie să le induci că le este bine şi gata. Vestele Galbene care-au ieşit isteric în stradă pentru câţiva cenţi în plus la combustibil, n-au reacţionat când preţurile la energie au crescut de patru ori. Abia acum apar nişte mişcări care-s totuşi extrem de slăbuţe dacă ne raportăm la amploarea căderii nivelului de trai în Europa. Ieri Plăvanul spunea că „e bine deoarece încă putem să ne încălzim în casă”. Iar lumea e mulţumită. Peste câtva timp va spune că „e bine deoarece orice poate pune câteva insecte în mâncare pentru masa de prânz” şi lumea va fi la fel de liniştită. 

Adevărata imagine pe care o avem este una de-a dreptul lugubră. Efectiv mă apucă scârba şi depresia când văd cum întregul imperiu al minciunii a pus stăpânire pe planetă. Când constaţi cu câtă uşurinţă e suprimat adevărul ce-ţi mai rămâne să faci? E de-a dreptul frustrant să vezi cât de rapid şi cât de eficient e eliminat adevărul. Oamenii au devenit cobai doar pentru că media le-a spus că „vaccinul e sigur şi-l facem pentru că ne pasă”. Ce şansă mai are lumea noastră în aceste condiţii? Sodoma şi Gomora au fost nişte „fenomene marginale” faţă de situaţia de azi a lumii. Privind prin această perspectivă parcă nici n-ar mai trebui să ne mai îngrijoreze perspectiva unui război nuclear.