Schimbare majoră pe piaţa energiei

„Aţi văzut că am trecut iarna fără hidrocarburile ruseşti?” - ar putea spune nulitatea din capul Comisiei Europene. „Aşa e, i-aş răspune, am trecut iarna, dar vom putea trece şi vara?”. 

În primul rând, dacă e să privim logic, încă nu a trecut iarna. Mai e ceva, dar nu asta e problema. Problema e una de înţelegere a contextului. Cum de-a reuşit Uniunea Europeană să scape în condiţiile în care cu ceva timp în urmă era ombilical legată de Rusia? O să spun că că a fost vorba de un context excepţional şi voi explica asta mai jos. Înainte însă de a continua, vă voi spune că există un echilibru destul de strict pe piaţa mondială a hidrocarburilor şi că noţiunea de concurenţă este, mai degrabă, una teoretică. 

Anul trecut, prin sancţiunile impuse Rusiei Uniunea Europeană şi-a tăiat creanga de sub picioare. A fost însă salvată de o întâmplare destul de interesantă, anume continuarea iraţională a politicii „COVID ZERO” de către China. Nimeni n-a înţeeles de ce. S-au făcut unele speculaţii legate de Congresul PCC, dar  decizia de atunci a Chinei tot nu are niciun sens. Ea a produs o încetinire teribilă a activităţii economice din care a rezultat o reducere serioasă a cererilor de pe piaţa de energie. Înţelegeţi socoteala? Aşa cum era de aşteptat, după „liberare”, o mare parte a cetăţenilor chinezi au luat COVID - variantele uşoare care circulă acum. Astfel s-a ajuns la un val de îmbolnăviri care, de asemenea, au menţinut încetinirea economică. Totul s-a văzut în cifre, dar mai ales pe piaţa energiei, acolo unde China n-a mai fost un cumpărător atât de înfometat, cum ne obişnuise. 

În aceste condiţii ce s-a întâmplat cu hidrocarburile ruseşti? De ce n-au suferit ruşii de foame? De fapt, aşa cum ştie toată lumea, blocarea comerţului cu Rusia a fost o chestiune de faţadă. În fapt hidrocarburile s-au dus tot acolo, doar că pe o cale mai ocolită. Câteva companii chinezeşti şi indiene au devenit proxy-urile Rusiei cu Europa. Companiile respective cumpărau de la ruşi şi revindeau europenilor. Asta în cazurile în care proxy-ul nu se făcea direct pe mare, aşa cum puteţi vedea acum în largul Mediteranei, unde vase din „flota fantomă” a Rusiei descarcă marfa în alte vase ale intermediarilor. De ce se petrec toate aceste lucruri? V-am spus doar la început: pentru că piaţa e una sensibilă şi până la urmă trebuie să cumperi tot de-acolo de unde luai. 

Poate vă interesează ce s-a ales din toată nebunia pe care am văzut-o. Nimic interesant: ruşii vândut ceva  mai ieftin decât preţul internaţional, iar occidentalii au cumpărat la preţul internaţional. Dar nu ruşii au pierdut ci, paradoxal, au câştigat deoarece, din cauza distorsiunilor, preţurile au sărit. Ruşii au vândut mai puţin, dar au luat mai mulţi bani, în timp ce occidentalii(Europa în special) au cumpărat la preţuri piperate. Distorsiunea majoră a fost pe piaţa gazelor, unde Europa, în loc să cumpere gaz ieftin pompat de ruşi prin condcte, au cumpărat la preţuri de 7-11 ori mai mari GNL. Atât de la americani, dar şi de la ruşi, prin aceeaşi şmecherie cu proxy-urile. Şi uite-aşa, nulitatea Ursula se poate lăuda că a „a dus în spate greul tranziţiei”. E o iluzie, care începe să se vadă.

V-am spus că s-a terminat cu prostia COVID ZERO în China. Ca efect, maşinăria sa industrială turează spre maxim. Asta începe să se vadă teribil pe piaţa energetică. Astfel, hidrocarburile ruseşti devin captive în centrul gravitaţional al Beijingului. Firmele proxy chinezeşti nu mai au deschiderea către Europa deoarece e nevoie de hidrocarburi în China. Atât de mare nevoie încât China a îndemnat Rusia să accelereze mărirea capacităţii conductelor. Cu alte cuvinte, jocul se schimbă. 

Mai mult, Rusia vrea să profite de contextul asiatic. Dezvoltarea unor pieţe precum Afganistan, Pakistan şi India este esenţială deoarece de aici poate veni o teribilă creştere a cererii. Europa? Pe cine să mai intereseze? Pe ruşi, cu siguranţă nu-i va mai interesa deoarece se vede cu ochiul liber decadenţa. Singura chestiune care-i va mai interesa pe ruşi aici va fi aceea a securităţii graniţelor lor de vest. Şi vor avea ceva de tras: atât ei cât şi europenii. Altfel, între Europa şi Rusia se va deschide un hău care nu va mai putea fi trecut.

Ceea ce vreau să vă spun e că problemele Europei abia de acum încep. Într-adevăr, a funcţionat soluţia de avarie a economisirii, dar industria e la capătul puterilor. Dacă se va continua aşa, va muri precum măgarul lui Nastratin Hogea. Există soluţii pentru Europa? Nu ştiu ce să zic, dar nu văd deloc cu ochi buni ceea ce se întâmplă. Şi nici nu văd vreo reluare a legăturilor cu Rusia. La ruşi, probabil singurul care mai poate fi înduplecat e Putin, însă ceea ce e în spatele său nu cred că ar mai admite o revenire a relaţiilor. Oricum, şi la Moscova apele se tulbură. Nu în direcţia sperată de occidentali, ci în cea a radicalizării! Lumea de dincoace de cortina în formare îl înjură oe Putin, însă Putin e factorul de echilibru de acolo. Dacă pleacă el, Rusia se va izola total de Europa!

Ca o idee generală, situaţia de pe piaţa energetică se complică. Rusia nu-şi va mai deschide niciodată reprezentanţe aşa cum a făcut până de curând în Europa, ci va vinde doar „la poarta fabricii”, astfel încât toată logistica va depinde de cumpărător. Chiar şi aşa, acestea vor fi doar firimiturile întrucât grosul va merge la partenerii serioşi, iar aceştia sunt cei din Asia.