Criza: cât de mare e şi ce urmează

Într-o ieşire furtunoasă, Putin a dezvăluit adevărata amploare a crizei în care se află Occidentul: „Criza a început în zilele măsurilor anti-pandemice, atunci când economiile dezvoltate au abuzat de poziţia lor. SUA a deschis tiparniţa şi a tipărit 5,9 trilioane de dolari! Este echivalentul a 38% din banii aflaţi în circulaţie! Într-o perioadă de doi ani, au fost tipăriţi bani cât în ultimii 40 de ani. Același procent îl regăsim şi în zona euro, unde BCE a tipărit 2,5 trilioane! Au eliberat acești bani în economie și i-au distribuit lumii, ceea ce nu este un lucru rău în sine. Şi noi am folosit o tactică similară, dar am fost foarte atenți, iar totul s-a făcut cu moderație, astfel încât acţiunea nu a dus la un astfel de val inflaționist”.

Iată cum, în câteva fraze se explică limpede care-i situaţia de facto de pe piţe şi de ce avem ceea ce avem. Aşadar cauzele sunt clare, iar efectele se văd. Ceea ce însă constat este că SUA transformă falimentele sale bancare în succese. Sună paradoxal? Aşa e, dar staţi să înţelegem. În realitate SUA nu are nicio problemă, chiar dacă pică bănci de mărime medie. În timpul crizei din 2008 autorităţile au închis o groază de bănci mici sau au forţat ca băncile medii să fie preluate de mega-entităţile lor bancare. De fapt aici e singura problemă a SUA, în mega-entităţile bancare. SUA e absolut dependentă de şase bănci: JPMorgan, Bank of America, Citigroup, Wells Fargo, Goldman Sachs, Morgan Stanley. Acestea sunt băncile care deţin active de peste 1 trilion de dolari fiecare, având împreună active de aproximativ 12 trilioane de dolari. Iată „cercul negru”, intangibil de nicio reglementare şi pentru care se fac reglementări. 

Recentele probleme ale Silicon Valley Bank, precum şi închiderile ulterioare au ca efect un flux sporit de surse către mega-băncile americane, ceea ce le întăreşte poziţia. Aşadar, pare că autorităţile de acolo au înţeles ce e important şi, prin retorica adoptată, au ales să protejeze mega-băncile lăsându-le să canibalizeze băncile mici. Este de fapt un ajutor de stat indirect deoarece statul preia băncile mici care se prăbuşesc, lăsând sursele să zboare către mega-bănci. Interesant!

Dincoace de Ocean, treaba abia acum începe să se împută. Credit Suisse, aşa cum estimasem anterior, a fost nevoită să ceară ajutor Băncii Centrale a Elveţiei, calmând astfel spiritele pe moment. Nouriel Roubini pare a fi găsit o sintagmă extrem de bună pentru ceea ce se întâmplă cu Credit Suisse: „este un «moment Lehman» pentru pieţele europene şi globale. Banca este «prea mare pentru a se prăbuşi, dar şi prea mare pentru a fi salvată»”. Iată adevăratul paradox căruia trebuie să-i facă faţă o Europă care se îndreaptă vizibil spre faliment, sacrificată fiind pentru salvarea SUA. 

De altfel, sângele bubuie la burse. Marile bănci europene cu probleme ştiute, Societe Generale, Monte dei Paschi şi UniCredit, au fost suspendate de la tranzacţionare din cauza scăderii cotaţiilor. Este doar primul val, contagiunea urmând să sporească. Culmea, în săptămânile următoare e posibil să vedem o „stabilizare magică” a situaţiei atât în SUA cât şi Europa. 

Nu vă lăsaţi păcăliţi. Gravele dezechilibre continuă să lucreze. După o perioadă de acalmie, pe fondul acumulării problemelor, situaţia va bubui undeva. Cu atâtea fronturi deschise, SUA se află într-o veritabilă situaţie critică. E pe picior de război cu celelalte două superputeri mondiale, Rusia şi China, are deschise conflicte îngheţate în Orientul apropiat şi e aproape de a se face parte într-un nou conflict, cel din Peninsula Coreea. Asta în timp ce acasă e un haos economic de nedescris. 

De fapt avem de-a face cu un paradox pe care, de-a lungul istoriei l-am cunoscut ca „paradoxul omului bolnav”. Pe măsură ce situaţia internă a puterii-problemă devine tot mai fragilă şi mai nesusenabilă, comportamentul său extern devine din ce în ce mai belicos şi radical. Raţiunea ne spune că atunci când eşti pe cale să deraiezi e bine să reduci viteza. Doar că, pentru mecanicul bolnav de viteză, opţiunea reducerii vitezei nu există. Cu ochii injectaţi, cu un comportament vizibil iraţional, acesta nu ştie altceva decât să apese mai abitir acceleraţia, iar consecinţele se cunosc. 

De aceea, comportamentul SUA va fi din ce în ce mai nebunesc. Pe moment au capacitatea de a-şi continua nebnia întrucât se hrănesc din cadavrul europenilor. Pe măsură însă ce Europa va intra în haos, puterile SUA vor scădea. De aceea mă aştept ca prima dată marile probleme să apară aici, în Europa, urmând ca abia apoi să inflameze SUA.

Conflictul cu Rusia e unul iraţional în sine deoarece întreg Occidentul a pariat pe moartea Rusiei pentru a-şi putea acoperi gravele dezechilibre. După ce au golit de sens Estul Europei, distrugându-i infrastructura economică şi transformându-l într-un servant, Occidentul are nevoie de încă un cadavru pe care să-l devoreze în încercarea de a-şi continua nesustenabilul model socio-economic. Dacă va reuşi, şi-ar prelungi viaţa cu încă 30-40 de ani. Dacă însă va eşua, moartea va fi crâncenă şi asta nu doar pentru ei.

Dacă există cu adevărat o criză, aceasta e o criză de paradigmă. E clar că democraţia şi-a trăit demult traiul. E clar că ideologiile secolului XX sunt moarte, iar instaurarea lor la putere nu va aduce stabilitate, ci doar societăţi explozive care se prăbuşesc din lipsă de fundamente. Modelele trecutului sunt inacceptabile deoarece clasele sociale care ar fi putut asigura stabilitatea puterii sunt de mult moarte. OK, iată adevărata problemă cu care ne confruntăm: ce punem în locul democraţiei? Ce model de societate va veni? Nimeni nu ştie pentru că, pur şi simplu, goliţi de sens şi îndobitociţi până la nivelul de fiinţe instinctuale, nu mai suntem capabili să gândim fix în momentul în care e cea mai mare nevoie de gândire. De altfel aceasta este criza finală, mama tuturor crizelor pe care o trăim de ani buni fără să o înţelegem. Tot ceea ce se întâmplă se întâmplă din cauză că nu mai sunt soluţii, iar cei care trebuie să le găsească sunt nişte prostovani încearcând în van metode nefuncţionale. Aşa se produce dărâmarea pe rând a tuturor componentelor, înlocuite cu improvizaţii tiranice sau trecute iresponsabil sub tăcere în speranţa că se vor rezolva de la sine. 

Trebuie să conştientizăm această problemă şi, de asemenea, să înţelegem că nicio societate a momentului nu are soluţia(adică modelul) necesar ieşirii din grava criză în care ne scufundăm. Iată adevăratul tablou al prezentului pe care nu are curaj să-l rostească niciun politician.