duminică, 7 ianuarie 2024

Calea către responsabilitatea deplină


Am avut câteva revelații astfel încât am hotărât să intru și eu în rândul lumii, arătându-mi compasiunea pentru ceilalți și, mai ales, pentru viitorul planetei. Fraților, deci așa nu se mai poate! E clar că planețica noastră s-a încălzit global din cauza noastră, pentru că suntem niște ființe parșive, care creștem vaci ca să halim ca nemâncații, iar bietele vaci produc bășini(scuzați-mă, dar m-am gândit că termenul de flatulență nu va fi înțeles de întreg auditoriul) care încarcă atmosfera cu CO2. Oameni buni, nu mai merge așa! Trebuie să trecem rapid pe verde!

Eu unul mi-am făcut bine temele. Gata, de azi nu mă mai încălzesc și nici nu mă mai răcesc vara. O să stau la 10 grade iarna și la 40 vara. La urma urmei nici nu-i chiar așa rău deoarece iese o medie de 25 de grade care mi se pare mai mult decât rezonabilă. Înțelegeți semnificația? Fără să consumi nimic ajungi să ai o medie de 25 de grade pe toată perioada anului. Unde mai găsești boieria asta???

M-am gândit și cu mâncarea. O să mănânc produse sezoniere. Când dau urzicile mănânc urzici, când dă loboda mănânc lobodă s.a.m.d. Dar iarna ce-o să mănânci? M-a întrebat un amic mai cârcotaș. Păi hai să ne gândim bine: după ce-ai boierit-o primăvara, vara și toamna de ce să nu fac o pauză alimentară iarna? Doar din primăvară o iei de la cap. Oricum, dacă chiar ți se face foame, poți oricând să mergi la partid sau la vreun ONG ecologist să mănânci rahat și se rezolvă totul extrem de elegant. Încă un punct esențial: pentru a nu deranja microclimatul ar trebui să ne orientăm către flora spontană, nu să otrăvim pământul cultivând noi ceea ce, chipurile, ne-ar trebui. Așadar am bifat și capitolul ăsta.

Ce-a mai rămas? Păi partea de haine o rezolv, în sensul în care îmi propun să port doar îmbrăcăminte de la second și din pet-uri reciclate. Cu încălțămintea, mă gândesc să nu mai cumpăr nimic și, pentru eficiență, să reciclez direct pet-ul în picior. Am văzut eu la niște boschetari și mi se pare cool. 

Transportul? Aici chiar e o problemă, astfel încât îmi propun să merg doar pe jos. Ce înseamnă mașinile și celelalte chestii reacționare? Sunt sfidări și-atât. Eu unul mi-am propus să fiu neutru. Doar că, după ce mi-am făcut drastica revizuire, colegii mei ecologiști din Germania(vezi fotografia atașată articolului), în care eu am multă încredere deoarece prezența lor o garantează, mi-au spus că nu e destul deoarece sunt mulți ticăloși pe lumea asta care emit pe șest gaze de seră. Păi și cum putem face cu asta? Simplu, așa cum se rezolvă treburile de când lumea: plătim o taxă. Sau mai multe. Mi s-a părut foarte înțelept, mai ales că după ce am plătit taxele ălea a început să mă ia cu răcoarea, dovendind astfel că treaba funcționează. 

Abia mă liniștisem și, întrucât eram inspirat de atmosfera teutonă exhibată de colegii mei(mai priviți fotografia pentru a vă găsi și voi inspirația!), mi-au căzut ochii pe un articol științific publicat pe site-ul Springer. Bre, editură globală, renumită, chestii cu ștaif. Articolul îl aveți acilea. Ce zice ăia acoloșa? Cică păienjenii - de fapt comunitatea lor globală - sunt responsabili anual pentru uciderea a 400-800 milioane de tone de pradă, adică de cel puțin două ori mai mult decât oamenii! Băi frățioare, chestia e groasă rău! Vă dați seama ce ticăloși păienjenii ăștia? Nu doar că acționează global, dar mai fac și jale de prăduială. Păi cum vine asta să prăduiască atâta purcoi de hrană? Ăștia de ce nu sunt trecuți pe vegane? Și mai am o temere, am stat mult să mă gândesc dacă s-o dezvălui, dar o să o fac: oameni buni, ăștia trag bășini? La cât halesc în mod sigur trag și pârțuri. Păi ce să ne mai uităm la vaci sau la noi? Pe ăștia trebuie să ne focusăm. Chiar și prietenii mei germani au rămas în dezbatere cu problema asta pentru că e mult prea groasă. Ce-ar trebui totuși să facem? Eu unul cred că o triplare a taxelor ar rezolva problema, dar trebuie totuși să calculeze specialiștii că nu te joci cu chestiile ăstea.

Oricum, eu unul mi-am făcut datoria dându-vă un subiect de gândire în dimineața asta. Întoarceți problema pe toate părțile și spuneți-mi la ce concluzie ați ajuns că nu mai e timp. Și-așa acum zece ani Greta a estimat că-n cinci ani vom dispărea și de-atunci în fiecare seară mă culc cu teamă și mă trezesc plin de responsabilități. Hai să fim responsabili și să ne rugăm că poate scoate Pfizer un vaccin pe care să ni-l facem pentru a combate bășinile păienjenilor. Simt că se poate, doar știința e știință!

P.S. Tot trag speranță că dacă rezolv și problema asta o să ajung să fiu și eu în poza aia cu colegii germani. Hai, ajutați-mă, vă rog!

18 comentarii:

  1. Și oamenii trag bășini, mai împuținăm și din ei ?

    RăspundețiȘtergere
  2. Despre transport:

    https://matei.one/osub.html

    https://matei.one/idxscr.html

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu cred ca toti acesti papusari mondiali, care sustin "incalzirea globala", sunt fani pe viata ai celebrei schite a lui Caragiale, “Caldura mare”! Asa ca, as vrea sa fiu in asentimentul lor si sa ajung la neutralitatea climatica, propunandu-mi sa joc foarte des, ca pe vremuri, " Verde Stop"! Se pune?

    RăspundețiȘtergere
  4. Lasand gluma la o parte, intrebarea care se pune, este daca Incalzirea Globala si degradarea planetei din cauza activitatii umane, exista.

    Sigur, nu-s specialist in domeniu, nici macar nu-s specializat in vreun domeniu conex dar asta nu ma opreste sa nu observ si eu ce se intampla real si sa fac niste minime “cercetari” in scop documentar, astfel incat sa-mi pot forma o parere proprie.

    Asadar, parerea mea e ca da, Incalzirea Globala exista si da, degradarea biosistemului planetar din cauza activitatii umane, este reala. Doar ca legatura dintre cele doua fenomene este una extrem de subtire si lipsita de esenta.

    Incalzirea Globala, cu sau fara activitatea umana, ba, chiar cu sau fara existenta oamenilor, tot are loc ciclic in evolutia planetei, la fel ca si glaciatiunile, asa incat singura metoda prin care ar putea oamenii sa influenteze ciclul natural al functionarii Planetei in timp, ar fi sa modifice intreaga mecanica a Sistemului Solar, cand si dupa cum ar vrea ei, ceea ce e cel putin absurd. Deci, asta e, ciclul planetar exista si isi urmeaza cursul lui, la fel ca si ciclul menstrual la femeile fertile sau ca succesiunea zi-noapte. Punct.

    Ca punctual, daca n-ar mai da atatia bani pe prostii aiurea (armament si tot felul de mijloace de supunere si urmarire a cetatenilor), omenirea ar putea folosi fondurile pentru inchiderea unor orase sub cupole cu climat controlat, cum s-a mai facut prin Vancouver si Toronto, asta e altceva dar altfel, nu se poate ocoli ciclul natural si firesc al Planetei.

    Degradarea sistemului planetar din cauza activitatii umane, este reala dar asta nu vine din obiceiurile alimentare ale oamenilor, din basinile vacilor, ragaitul cateilor sau mai stiu eu ce prostii din astea!

    In primul rand, cea mai paguboasa activitate a oamenilor, a fost si este cea de distrugere dementa a marilor intinderi forestiere si a marilor culturi agricole, fara ca in locul lor sa fie facute replantari. Normal ca asa, continutul de CO si CO2 din atmosfera a crescut in detrimentul celui de Oxigen si de Azot, normal ca asa a scazut cantitatea medie anuala de precipitatii, normal ca asa s-au distrus habitatele animalelor salbatice, unele specii ajungand la disparitie sau in pragul ei, normal ca asa s-a dat peste cap intregul echilibru planetar!

    Tot din cauza asta, creste si nivelul poluarii, pentru ca nu mai exista plante care sa proceseze noxele emise de industrii, autovehicule, arderea gazelor, basinile vacilor, ragaitul porcilor sau altele asemanatoare!

    A impune taxe de poluare pentru a rezolva problema, e o tampenie imensa, demna doar de creierele netede ale unor dementi care n-au nici o legatura cu nici o realitate, in condutiile in care solutia e una extrem de simpla, aplicabila imediat si cu rezultate rapide: IMPADURIRI masive pentru refacerea TOTALA a suprafetelor despadurite si chiar in plus si incurajarea agriculturii. Atat! Daca s-ar face astea, in cativa ani, deja s-ar vedea rezultatele.

    RăspundețiȘtergere
  5. Pe de alta parte, Omul, a contribuit si contribuie la degradarea planetei, prin deseurile sintetice pe care le produce si de care NU are in nici un fel grija. Ma refer la reziduuri nucleare, reziduuri ale industriei chimice si Big Pharma, reziduuri de mase plastice ne-biodegradabile, deseuri industriale, ca panouri solare, baterii pentru EV, produse din cauciuc sintetic si altele asemenea. Cu deseurile biodegradabile, nu e problema, Planeta are grija de ele dar cu cele sintetice, natura NU stie ce sa faca si ele se acumuleaza sufocandu-ne pana la urma, tot pe noi.

    Evident, si aici exista solutii dar e mai “eficient” sa se produca arme si medicamente de care de fapt nimeni n-are nevoie, decat sa se investeasca in reciclarea sau neutralizarea deseurilor sintetice!

    Din punctul meu de vedere, nu “incalzirea globala” e problema ci, LACOMIA si PROSTIA UMANA!

    Solutii exista, sunt usor aplicabile dar va exista vointa de a rezolva problemele? Pentru ca clar, nici una dintre solutii nu poate fi aplicata la nivel de individ ci DOAR la nivel de societate.

    Ca Italia isi depoziteaza deseurile pe care nu stie sau nu vrea sa le recicleze/neutralizeze, in Romania sau aiurea, nu inseamna ca a rezolvat ceva ci doar ca a mutat rahatul un pic mai incolo si si-a amanat un pic inecul in marea de mizerii pe care le produce. Aia care-si exporta deseurile ici si colo, probabil ca n-au aflat ca tot pe planeta asta le muta si ca mai devreme sau mai tarziu, vom plati cretinismul asta, cu totii, inclusiv ei!

    Eu ca individ, n-am ce face in privinta asta, solutiile sunt DOAR in mainile statelor. Eu pot sadi 10-20-100 pomi la mine in curte dar mai mult, n-am unde! Dar asta nu inseamna la nivel planetar, absolut nimic, pentru ca NU plantele din gospodariile individuale au disparut ci, cele din administratiile statelor si acolo, individul n-are ce face!

    Putem plati taxe pana ajungem la sapa de lemn cu totii, asta nu rezolva nimic. OK, se imbogatesc unii in mod nemeritat dar problemele, nu numai ca persista dar se si adancesc!

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu mai bine injectam paianjenii cu vaccinurile Pfizer pentru COVID ramase? Au ramas destule doze si ar fi pacat sa le aruncam. Oricum,numarul celor responsabili care inca se vaccineaza a scazut ingrijorator si poate asa mai recuperam si noi din purcoiul de bani dati pe ele. Eu,unul,nu vad multi multi paianjeni capabili sa reziste unei campanii de constientizare sustinute de oricare dintre distinsii activisti prezentati mai sus si sunt sigur CA CA ei mai sunt multi. Poate paianjenii cu cruce sa faca ceva nazuri,dar aici intra in schema Papa si rezolva problema. Daca nu sucomba dupa prima doza,le dam rapeluri pana crapa toti. Va spun eu,dupa trei rapeluri nici tarantulele nu mai raman in picioare,chiar daca au opt!

    RăspundețiȘtergere
  7. Avem nevoie de surse alternative de energie? Pe termen scurt si mediu, probabil ca nu.

    Pe termen lung, sigur ca da! Dar solutia, SIGUR nu este cea a panourilor solare amplasate pe Terra! Nu de alta dar sub panourile alea, nu creste nimic si pentru a acoperi necesarul REAL de energie electrica, ar fi nevoie de panouri care sa acopere cam tot uscatul planetei, ceea ce e clar, ar fi o idiotenie care-ar duce la disparitia in totalitate a vietii pe Pamant: n-ai plante, mor albinele, majoritatea insectelor si ierbivorele. N-ai albine, n-ai fertilizarea plantelor. N-ai plante, n-ai ierbivore. N-ai ierbivore, nu mai ai nici carnivore. N-ai plante si animale, nu mai ai ciclul natural deci, in curand nu vei mai avea nici atmosfera respirabila, precipitatii, etc si aia trei idioti care se cred zei si care-si imagineaza ca pot trai la infinit din produse de sinteza, se duc si ei naibii!

    N-am nimic in principiu, impotriva vehiculelor electrice. Dar nu este momentul pentru ele, ACUM! N-am sa dau confortul masinii mele pe benzina sau motorina, fie ea si o amarata de Dacia 1300, pe o Tesla, o taraboanta care costa cat un tanc si pe care daca vrei s-o folosesti intr-o seara de iarna cu ger si ninsoare, cand ai nevoie de caldura in masina, de faruri si lumini, de stergatoare si mai e si temperatura scazuta, constati ca de la 300-600 cat ar trebui sa-I fie autonomia, ajungi ca naiba, la sub 100 km!! Ca sa nu mai vorbesc de faptul ca incarcarea bateriilor dureaza o gramada (ce naiba faci daca TREBUIE sa ajungi la un examen, la un spital sau undeva, urgent???), de faptul ca inlocuirea bateriilor, care n-au viata infinita, costa aproape cat a costat masina initial, ca bateriile alea, inca nu se stie cum pot fi reciclate, etc!

    Eu unul, o sa ma gandesc la a-mi lua o masina electrica, atunci cand una va costa cat o masina cu combustibili fosili, schimbarea bateriilor nu va depasi (la nivelul de azi), 1000 lei, autonomia va fi de minim 800 km pe ger si cu toate pornite pe ea si incarcarea bateriilor va dura cel mult 10 minute la full! Atunci, da! Pana atunci, raman la “fosila” mea V8 care consuma 20% benzina in oras si cam 11% in afara si care ma duce in siguranta si confort, pe unde am nevoie, cel putin 700 km cu un plin iar plinul, dureaza 5 minute!

    Si urandu-va tuturor o duminica placuta, ca sa dovedesc ca sunt un ecologist in ton cu cerintele UE, ma duc sa dau foc la niste lemne din lemn, sub un gratar pe care voi pune niste carne de porc vegan si niste mici de oaie ierbivora, si ma voi cinsti cu un pahar cu “capsunica” de productie proprie, din struguri vegetali!

    RăspundețiȘtergere
  8. Foarte credibilă încălzirea globală.
    https://rumble.com/v45fbgl-intunecarea.html
    Așa-i?

    RăspundețiȘtergere
  9. Sunteți în eroare. Nu bășinile sunt incriminate ci metanul eliberat pe gură de vaci prin regurgitare (râgâie) atunci când rumegă iarba scoasă din a doua încăpere a stomacului. 🤗

    RăspundețiȘtergere
  10. "păienjenii - de fapt comunitatea lor globală - sunt responsabili anual pentru uciderea a 400-800 milioane de tone de pradă"
    (tintari, muste si musculite)

    Motiv pentru care eu nu-i omor nici in casa ci doar ii poftesc afara.

    RăspundețiȘtergere
  11. DD , super ironie ! merci , mai suntem unii pe aci care ingeram , intelegem ! Hai , ca cu paianjenii stiam de ce sunt in stare , desi multa lume nu stie, ei consuma mai mult decat oamenii ! Bine , nu de basini si alea vorbim... Dar ceea ce spui tu aici , pamfletul tau super reusit ! Bravo ! De aceea te urmaresc ! si te iubesc !

    RăspundețiȘtergere
  12. Deocamdata Germania a intrat momentan intr-o faza in care fierbe de greve in diverse domenii inclusiv cel agricol!. Grevistii inca nu s-au trezit din betia prosperitatii si nu realizeaza ca vremurile in care se mai putea stoarce o marire de salariu de la buget s-au dus si nu cred ca se vor mai reintoarce vreodata.
    Amza

    RăspundețiȘtergere
  13. Ori vestul o ia in mod clar "la vale", ori sunt ticalosi cat cuprinde.

    RăspundețiȘtergere
  14. Pe ăștia i-a votat cineva??Sau o fi tot din tableta deep state??

    RăspundețiȘtergere
  15. Nu știința e durerea ci cu maimuțele alea din poză e o mare durere, sincer Dane te întreb care din ei sunt femei și care sunt bărbați? Riști un pariu? Te ajut cu drag să îi identifici. Dacă nimerești greșit să nu afle biata arătare că riști să o influențezi la decizia de a-și schimba sexul , dubios de altfel ca și publicația cu Ștaif.

    RăspundețiȘtergere
  16. Iite cum vad eu ptoblema ,sa facem un ong impotriva ecologistilor sa zicem carniivorii pe cale de dispsritie si sa cerem fonduri pentru propria nosstra dispritie disparem suntem de acord dar nu gratis!Aia de la fmi sa faca o planificare si dupa ce ne a unta ca e rentabil sa ramanem carnivori atunci e momentul sa acuzam ecologistii de subminarea economiei mondiale si o sa im premati si ptr salvarea speciei si ptr salvarea cspitslismulii!

    RăspundețiȘtergere
  17. DRAGILOR NU EXISTA NICI O INCALZIRE GLOBALA, DATORITA GAZELOR, ETC. ASTA E VRAJEALA INTUNECATILOR, AUTOINTITULATI ILUMINATI, CE CONDUC LUMEA DIN UMBRA PT A MAI PUNE ALTE TAXE, ETC.. INCALZIREA PLANETEI SE V,A FACE IN CITIVA ZECI DE ANI DAR EA ESTE UN CICLU NORMAL(EI STIU ASTA) , CUM A MAI FOST SI ACUM SUTE DE MII DE ANI. TERRA V,A AVEA CLIMA DOAR CALDA, CU TOPIREA GHETARILOR, ETC. PT CITEVA MII DE ANI. ACESTA,I ADEVARUL.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)