Demografia, ca știință, nu există. La fel cum nu există nici climatologia. Sunt false științe. În realitate nu-s nimic altceva decât o colecție de ipoteze. Unele funcționale - într-un cadru restrâns - altele de-a dreptul aberante. La și psihologia. Strângi zece specialiști și constați cu stupoare că ai deja douăzeci sau treizeci de ipoteze care se bat cap în cap. Dar să nu stagnăm în descrieri și să trecem la discuția noastră despre demografie.
Observăm o încetinire demografică la nivel mondial. În ciuda „investițiilor” în stoparea demografică, treburile s-au petrecut natural. Autoritățile, sub impulsul așa-zișilor specialiști, au luat măsuri aberante care, în timp, lovesc neiertător. Mă uit la China. Politica unicului copil n-a făcut mare lucru. Mă rog, de vină poate fi și inerția socială, dar dacă ne uităm pe timing constatăm că respectiva politică a fost ignorată atunci când era nevoie să fie mai puțini și pare a fi intrat în „ADN-ul social” acum, când ar trebui ignorată. Numărul anemic de nașteri din China reprezintă un model pentru întreaga lume. Europa, după boom-ul demografic de după Război, trăiește acum un coșmar: populația îmbătrânită este înlocuită de africani și orientali, veniți în „lumea făgăduinței” care-i la sfârșitul său. În SUA pare că n-am avea probleme demografice. Dacă te iei după raportări, țara e verde. Doar că întreaga sa „verzeală” nu vine de la vreun imbold de înmulțire al americanilor, ci dintr-o tembelă politică de imigrare cu orice preț. Americanii își rezolvă problemele americănește, folosind un ciocan mai mare. Iar rezultatul dezastrului îl vom vedea într-o generație, când toate așa-zisele „valori americane” vor fi definitiv îngropate.
Ceea ce se petrece în lume ne demonstrează cu vârf și îndesat că ipoteza lui Malthus e absolut falsă. Nu am mai avut niciun război major, iar demografia e în pom. Există, desigur, staruri demografice, precum India. Doar că și acolo vom vedea - de data aceasta absolut natural - fenomenul pe care-l constatăm în China: un apetit din ce în ce mai mic pentru nașteri.
Indiferent cum am da-o, trebuie să recunoaștem că există un echilibru natural. Acesta poate fi depășit pe anumite intervale, dar se răzbună, consecințele fiind drastice. Iată ceea ce vedem acum: o îmbătrânire accelerată a populației și o foarte slabă dorință de înmulțire. De ce? E un mister. Condițiile nu mai sunt atât de grele ca înainte, a crește un copil e chiar mult mai ușor. Cu toate acestea, numărul de nașteri e în scădere. Ce se întâmplă? Populația se reglează(de fapt se auto-reglează). Zonele de boom intră în stagnare, după care în declin. Pentru cât timp, vă veți întreba? Nu știu, probabil până la restabilirea echilibrului.
Ceea ce e interesant este că politicienii tot caută soluții pentru rezolvarea problemelor. Care probleme? Păi artefactele sociale care acum atârnă greu. Populația îmbătrânită are nevoie de pensii, de medicamente, de tratamente scumpe. Cum să le asiguri atâta timp cât populația activă devine minoritară? Imigrația pare o soluție facilă, dar e una înșelătoare, la fel ca și politica unicului copil din China. Imigrația nu-și produce „efectele benefice” imediat, ci în timp. Doar că acele efecte așa-zis benefice vin la pachet cu efecte devastatoare din punct de vedere social, schimbarea culturii și civilizației fiind, de departe, cel mai malefic aspect. Cum vi se pare Franța în drumul ei către musulmanizare? Deja nu se mai poate da nimic înapoi. Marea masă importată nu doar că nu produce nimic, dar are și o teribilă capacitate de înmulțire, astfel încât în scurt timp totul se va transforma acolo. E interesant că Franța e țara cu cea mai mare rată de fertilitate din Europa. Ghiciți de ce!
Cum se produce transformarea? Aveți „lecția Liban” sau cum o țară gândită ca o oază de creștinism în Orientul apropiat s-a modificat prin demografie. Minoritatea musulmană a devenit, peste noapte, o majoritate absolută, rezultând dezastruosul război etnico-civil. Care război nu a șters realitatea demografică. Din contră, fosta majoritate(adică actuala minoritate) a fost obligată să se retragă în enclava sa unde duce o viață izolată. La fel se va întâmpla și în Franța, Germania, Italia s.a.m.d. „Soluțiile” căutate de autorități nu-și vor face efectul , politicienii vor avea de luptat cu aceleași deficite și scăderi de venituri, adăugând în plus și costul social al imigrației.
Un studiu pe care l-am citit recent fixa anul 2020 ca graniță în ceea ce privește economia mondială. Începând cu 2020, lumea a ieșit din paradigma creșterii și intră în cea a scăderii economice perpetue. E normal să fie așa. Realitatea demografică ne împinge spre această realitate economică. Atunci când ai mai puțini oameni e normal să ai o economie mai mică. În 2030 economia mondială va ajunge la nivelul anului 2010 și tot așa în continuare. Ce se întâmplă? Din punct de vedere economic începem să mergem înapoi. Doar că aceasta este o veste proastă din mai multe puncte de vedere. Într-o economie în scădere, datoriile cresc în presiune. Finanțele publice sar în aer și singura soluție e falimentul. Asta deoarece nu ai cum să faci față. Imaginați-vă că aveți un grad de îndatorare de 100% din venitul personal. O scădere cu 20% a venitului face ca gradul de îndatorare să ajungă la 125%. Să luăm exemplul Italiei, care are un grad de îndatorare de 140% din PIB. O contracție a PIB-ului cu 20%(un minim garantat în următorii 10 ani) înseamnă o îndatorare de 175%. Asta la nivelul actual, dar țara se tot împrumută, își rostogolește datoriile și gâfâie încă de la plata serviciului datoriei.
Și uite-așa înțelegem că nu întâmplător 2024 este un an extrem, de complicat. Deja traseul se vede foarte clar: scăderea populației, contracție economică, probleme financiare și o imposibilitate de ajungere la coeziunea sociala. Asta transformă totul în ceva exploziv. Faptul că există țări care încearcă să profite prin trucuri precum imigrarea(așa cum face SUA) nu înseamnă că din criza care urmează vom avea câștigători. Mai degrabă vom avea pierzători și înfrânți la modul absolut. Problemele cu care politicienii refuză să se confrunte acum vor lovi puternic în viitor. Și vor lovi atât de rău încât cei care acum au impresia că au câștigat, atunci nu vor mai reuși să vadă lumina zilei.
Ai uitat câteva cauze ale dezastrului economic provocat: DISTRUGEREA surselor de venit din industrie, agricultură, transporturi, jaful fondurilor de pensii (prin pensii speciale) şi fondurilor pentru sănătate (medicamente şi tratamente scumpe supracompensate, compensații în plandemie), împrumuturi care nu se regăsesc în economie, ci bănci, pensii pt holocaustizați arme scumpe, care nu vor mai veni.
RăspundețiȘtergereDeci, nu este numai îmbătrânirea populației şi schema Ponzi a pensiilor, ci JAFUL organizat, comandat din exterior, de cei care-i păpuşeresc pe cei de la WEF.
Câți vom rămâne după război ? Jumatate?
RăspundețiȘtergereMare dilema. Vine socialism comunismul. Noi trebuie sa ne asiguram ca scapam de autocratii. Asta e problema.
RăspundețiȘtergereDoar o observație. Dumnezeu a creat miliarde de îngeri,, miliarde de diavoli, miliarde de galaxii, fiecare cu miliarde de stele în ea, și 2 (doi) oameni. Dacă nu e ceva suspect aici...
RăspundețiȘtergereDiscuțiile demografice sunt ca discuțiile despre jocuri video.
RăspundețiȘtergereDar totuși hai sa o facem palpabilă.
Ca să ii dăm viață acestei științe sterile începem cu întrebările dureroase :
De ce România este singura țară din lume (am cautat dar nu am mai găsit) care nu a avut război și emigrarea romanilor este in top 1, cartea recordurilor???
De ce?
De ce alte țări nu emigrează ca noi având in vedere ca tot românii ii consideră inferiori nouă? De ce?
Va dați seama câtă minciună zace in români? Minciună demografică.
Nu e logic sa considerăm din cauza acestui record ca România este haznaua Lumii?
Până si satanele, si demonii fug de aici.
Rămân doar vampirii.
Uite invazia omenirii a început acum 205 ani cu o pregătire prealabilă de prin 1719 și o însămânțare cand au "inventat" presa Gutenberg.
Invazia Șerpalăiilor a însemnat INDUSTRIALIZAREA lumii.
Spiritul nu are nevoie de industrie, e total inutilă, INUTILĂ.
Dar e folositoare Șerpalăiilor.
Ca supun omenirea in lanțuri de sclavi.
Au reușit.
Eu sunt printre puținii bucuroși si fericiți ca ROMÂNIA 🇷🇴 nu mai are industrie, foarte bine, suntem mai aproape de Dumnezeu si de Spirit.
Așa proști sunt acești Șerpalăi ca au vrut sa se răzbune distrugând industria lui Ceaușescu dar au făcut un mare bine țării, suntem de aceea mai puternici in Spirit.
Țările puternic industrializate sunt cam moarte spiritual si oamenii prinși in sclavagism economic.
Pe noi cu ce sa ne supună că au distrus mijloacele de control al Spiritului.
Da e adevărat controlează numirea primarilor de la ambasade, dar atât au acces. In rest industria noastră e moartă, deci mijlocul principal de control spiritual e mort.
România e o țară liberă spiritual, e Raiul pe pământ 🌏 aici.
Mergeți într-o țară puternic industrializate si simțiți mortaciunea spirituală de pe străzile lor industriale. Eu m-am simțit ca într-un coșmar in occident.
Chiar in Paris ma simțeam ca in anii 90 la noi, atent să nu ma ocheasca careva la buzunare sau sa ma prindă singur după colt de strada.
Privirile violente pe stradă, ochi in ochi mi se păreau tulburătoare. Asa ceva simțeam doar in anii 90 după revoluție.
In țară noastră din cauză ca nu avem industrie e o fericire spirituală imensă.
Da suntem săraci in sistemul lor financiar impus nouă, nu in sistemul nostru.
Nu vor sa ne facă industrie ca asa cred ei ca sa nu devenim bogați, dar ne fac un serviciu, nu devenim morți spiritual.
Obsesia Occidentului pentru corpul de carne într-adevăr induce o fascinație a trupului atotprezenta in occident de la Beyoncé, ca tot a scos filmul ei recent, la roboți, mașini si arme.
De ce acest LGBTQI?
Fascinația trupului.
Trupul uman este un nanobiorobot programabil.
E opera lui Dumnezeu.
Iar când vine Harari sa ne zică ca a spart parola corpului uman și că acum el se joacă deja ca si Dumnezeu, ne spune cât de Fascinat este de corpul uman.
Această fascinație devenită obsesie este însăși esenta satanismului care duce la violența supremă prin război și industrializare.
Singura salvare a satanistilor e muzica heavy metal.
Muzica chiar si cea death metal e o scară catre cer, către Spirit.
In rest această obsesie e complet inutilă.
La ce servește tonele de materiale porno pe internet? Spiritul nu il servește, ci fascinația si obsesia trupului.
Iar obsesia trupului presupune ca acesta sa fie mort ca sa poată fi devorat prin fascinație.
De aceea a apărut covid.
Cine e poporul care era verde pe harta vaccinărilor?
România 🇷🇴 yeeeeey
De ce?
Ca nu mai avem industrie.
Nu e ironic cum ne au distrus industria si s-a întors împotriva lor că nu ne pot controla Spiritul?
Ha-ha-ha 😂 😂 😂
Avem doar analfabeți funcționali in administrație.
Ha-ha-ha 😂
Ce bine.
Nu mai avem industrie.
Ha-ha-ha 😂 ce bine
Spiritul e liber, trupul viu.
România 🇷🇴 rulez.
Daca in 2030 ajungem DOAR la nivel de 2010 ar fi superperfect. Credeam ca o sa zici nivel de 1910.
RăspundețiȘtergereDoamne Ajuta sa fie cum zici tu.🙏
Că făra masini cu motoare cu ardere interna suntem morti in papuşoi!
CC
Banda de nmrnci care a dat o "lovitură de planetă" la începutul anilor 2000 continuă planurile mârșave de resetare a Creației, pe care Iluminatorul lor l-a insuflat minților lor corupte și bolnave mai ceva decât ale schizofrenicilor din ospicii.
RăspundețiȘtergereAm un singur regret: cum spunea în Revelație, nu va fi nimeni capabil să oprească marșul lor. Ca dovadă a eunucizării bărbaților sfârșitului de lume...
Cu numai un secol în urmă, ar fi fost împușcați în stradă nebunii care acum ne conduc-rânjind-către I.A.D.
Şi uite, aşa, domnule Dan Diaconu, articol cu articol, se articulează în capitol după capitol, ieşind o carte de toată frumusețea. Cu autograf sau fără autograf - "Lumea în care trăim"! Vă mulțumim! ❤
RăspundețiȘtergereNV
Alte himere:
RăspundețiȘtergereBancher elvețian și „colaborator la agenda Forumului Economic Mondial”, Hubert Keller: „Cafea pe care o bem cu toții emite între 15 și 20 de tone de CO2 pe tonă de cafea... De fiecare dată când bem cafea, practic punem CO2 în atmosferă ."
Video :
https://x.com/wideawake_media/status/1749436533185118614?s=20
Cum eu sunt cafengiu ăsta chiar e un coșmar personal dacă interzic cafeaua.
What a moron, this Keller !, cum zic nmrnknii. Adeca au schimbat chimia fotosintezei, inversând-o : plantele absorb *Codoiul* și eliberează oxigenul, măi cretin marxisto-bolșevic, vomitătură a institutuluitavistoc !!!
ȘtergerePutin catre Merkel "Globalismul este ca o noapte de nuntă, indiferent de intenție, vei fi f@#$& în final" 😹 😹 😹
RăspundețiȘtergerehttps://x.com/cosmicdawg9/status/1749651521111998650?s=20
Perfect valabil pentru AMANDOI! Si chiar asa se si intimpla in mod repetat iar lui a inceput sa-i si placa in timp ce ea s-a retras.
ȘtergereEa a fost retrasa,după ce sistemul ei nervos a cedat,sub presiunea MeKaului la care era supusa.Remember episoadele de confuzie mentala,Tourette și leșinuri în public ale fostei Kanzelerein.
ȘtergereIn timp ce vlady are o echipa puternica de parapsi de protectie.
Nu ignorați planul războiului psi care se poarta la nivelul conducătorilor de țări !
Creșterea economică are doi vectori : oferta și cerere; oferta nu mai este o problema ca urmare a creșterii productivității, automatizării; cererea lipsește, și va lipsi tot mai mult, nu atât dpdv al scăderii demografice, ci mai ales a dispariției clasei de mijloc; de la an la an, peste 90% din profit- merge la 2- 3 % / așa-zisa ,,elita”; Concluzia: stricarea totala a echilibrului dintre cerere și oferta, dintre cei fără bani și cei cu bani este MAREA PROBLEMA
RăspundețiȘtergereAproape tot dpdv legislativ este dat pentru lichidarea clasei de mijloc ! 3 caste sociale necesita un efort mai mare si o nesiguranta pentru casta stapanitoare si decizionala ! Vor crea o ruptura imensa ca nimeni de jos sa nu poata acceada la cei dintai , sa ne uitam la ei ca la niste zei ! Vom fi atatia cat vor avea nevoie ! Tehnologia este si va fi arma ce o vor avea impotriva restului populatiei ! Hibridarea raselor , distrugerea identiatati etnice , abolirea religiilor sunt proiecte in diferite stadii de implementare !
ȘtergereS-a observat faptul că odată cu creșterea nivelului de trai numărul nașterilor scade. Cred că acesta este și cazul Chinei. Plus de asta China mai are o problemă, sunt mai mulți bărbați decât femei.
RăspundețiȘtergereNu este nici un secret de ce demografia scade in societatile dezvoltate. Fata de secolul 19 membrii familiei nu mai reprezinta forța de munca in cadrul afacerii/fermei familiei. Acum practic copiii au ajuns sa fie un "hobby" foarte scump. Perioada studiilor a crescut si aceasta, independenta adultului aparand mult mai tarziu. Cresterea demografica ințarile sarace se mentine ridicata pe fondul lipsei de educatie si a unui model de existenta de acum cateva secole.
RăspundețiȘtergereDȘaptejnouă, dacă nu ești chiar tu un agent al depopulării, cel puțin pari prins în mrejele acelei teorii a Gurilor inutile-Cincisute de milioane numai Georgia Guide Stones dixit-Nu fii un virus pe Pământ.
ȘtergereSărăcirea prea multora este sursa îmbogățirii putinora și sub nici o formă, cei cu mulți copii sunt săraci pentru că au făcut mulți copii.