Jocul de-a AI-ul

Anii trecuți, de fiecare dată când mă întâlneam cu o cunoștință, mă omora cu știrile lui despre China. Cum mă vedea băga din tolba de zicale: „Ai auzit că p-ăia îi țin ca-n pușcărie?”, „Nici nu-ți imaginezi ce teroare e acolo!” etc. Poate vi se pare suportabili, doar că la un eveniment am nimerit chiar lângă el. M-a exasperat într-un asemenea hal încât am stat numai pe ringul de dans și pe-afară, iar când am plecat de-acolo m-am simțit ca evadatul din „pușcăria chinezească” a amicului meu. 

La un moment dat, când n-am mai suportat repetiția la infinit a acelorași șabloane, i-am croit o replică unică: „Ai fost în China?”. Răspunsul lui era, evident, nu. Și-atunci îi răspundeam: „Păi dacă n-ai fost în China, cum vorbești despre China? Ce-ai zice dacă eu, fără să fi pus mâna pe un AKM, ți-aș vorbi despre AKM?”. Am uitat să vă spun, omul a fost melitar la viața lui, iar replica mea l-a lovit în inimă. „Las' că mă duc eu în China și-o să-ți arăt detaliile! Ce spui tu sunt baliverne și zici că le e bine doar pentru că-ți merg ție afacerile cu ei!”. Și uite-așa am scăpat de omul arțăgos.

La vreo trei luni de la tirul de replici, mă trezesc cu telefon de la omul nostru, autoinvitându-se pe la noi. M-am cam zbârcit la gândul că trebuie să suport iar tirurile cu șabloane. Am scrâșnit eu din dinți, dar ce să-i faci? Și uite-așa m-am trezit cu el la ușă, aducându-mi vreo 15 plicuri de ceai, figurine tradiționale chinezești, magneți și alte rahaturi. „Ți-am spus că mă duc în China!”, mi-a spus el victorios și-a urmat o seară în care a sărit-o de la critica tovărășească de dinainte la lauda la fel de tovărășească de după ce vizitase China. Eu unul puteam să jur că așa va fi, mai ales că ceea ce-a văzut acolo s-a mulat perfect pe structura sa militărească. Și uite-așa m-a exasperat de-am ajuns să-i spun, mai în glumă, mai în serios, că ar fi cazul să meargă la Xi și să-i propună să organizeze festivalul „Cântarea Chinei”.

De întâmplarea asta mi-am amintit în momentul în care a ieșit la lumină tărășenia făcută de chinezii de la 01.ai. Probabil e prima dată când auziți numele acesta, cu toate că ei au ceva istoric în domeniu. Chinezii de la 01.ai sunt cunoscuți prin intermediul modelelor pe care le-au introdus, remarcându-se prin optimizarea și performanțele arătate. De data aceasta tot un element de performanță a ținut capul de afiș. Pe scurt, ei au reușit să-și antreneze modelul GPT4 cu doar 2000 de acceleratoare grafice(despre care nu se știe mare lucru!) ducând costurile la aproximativ 3 milioane $. Pentru cineva care nu e în domeniu, cifrele arătate nu au nicio relevanță. Dacă însă vă voi spune că cei de la OpenAI au cheltuit pentru același lucru între 80 și 100 milioane $, parcă începeți să deschideți larg ochii. 

Diferențele sunt și mai mari atunci când vine vorba despre tehnologia hardware folosită. Chinezii sunt loviți de restricțiile americane și nu au acces la tehnologia de ultimă oră, astfel încât e sigur că acceleratoarele folosite pentru antrenarea modelului propriu să fie mult mai slabe decât cele ale OpenAI. Ideea e că, așa cum spune fondatorul companiei, Kai-Fu Lee, „trebuie să înțelegem legea scalării și a optimizării”. Performanțele excepționale ale chinezilor vin dim din optimizare, din folosirea cu parcimonie a resurselor și căutarea modului eficient de a ajunge la rezultat. Să vă dau un exemplu: OpenAI deja a anunțat costul pentru producerea modelului GPT5, de peste 1 miliard de $!!! Chinezii nici nu se pot gândi la o astfel de sumă. Păstrând proporțiile e de așteptat ca la ei costurile să se ridice pe la vreo 30-40 milioane $, ceea ce deja e o diferență imensă.

Cum de reușesc performanța asta? Sunt două elemente: pe de o parte progresul pe care-l au în domeniu și, nu în ultimul rând, alocarea eficientă a resurselor. Tradițional, civilizația chineză se opune risipirii resurselor. Chinezii nu aruncă, nu risipesc, nu fac excese. Atunci când sesizează că pentru a realiza ceva e nevoie de resurse mari, regândesc totul căutând să optimizeze. Niciodată nu se întind mai mult decât le e plapuma. Acestea sunt, în mare, elementele în jurul cărora rulează. Și de aceea, nu doar în IT, chinezii reușesc să facă extrem de mult cu foarte puțin. Doar că degeaba ai intenții dacă nu ai cunoștințe. Și aici intervine prima chestiune pe care v-am adus-o în atenție: avansul deosebit pe care-l au în zona AI. De altfel, Kai-Fu Lee a explicat că, având în vedere resursele extrem de limitate, atunci când se pune problema să „pornească mașinăria” își pun, în primul rând, problema din punctul de vedere al utilizării memoriei și a capacității computaționale, căutând să optimizeze fiecare pas. Au o soluție inovativă de caching multistrat și un motor de inferență care optimizează viteza și alocarea resurselor, ajungând astfel la performanțe extraordinare. Astfel, costurile de inferență ale 01.ai sunt de aproximativ 30 de ori mai mici decât ale competitorilor. Și, dacă ne gândim că 01.ai e încă la început, înțelegem care-i adevărata capacitate a chinezilor. 

În disperare de cauză, pentru a-și păstra supremația, americanii au adoptat un model energofag. Când mă uit câtă risipă de bani și de energie se face peste tot în SUA, înțeleg un singur lucru: și ei își trăiesc nebunia de pe urmă a imperiului aflat la apus. Nu mai reușesc să înțeleagă lumea în care se află și, ca efect al acestui lucru, aruncă nebunește cu bani în orice mișcă, sperând că astfel vor rezolva situația. Nu, nu se poate așa, iar chestia asta se vede inclusiv din joaca de-a ai-ul pe care-au început-o. Ai putea crede că AI-ul va dezvolta o nouă economie, chestiune care nu-i tocmai reală. Este o tehnologie importantă, dar nu cred că va avea de-a face cu o nouă industrie, ci cu un nou mod de a optimiza activitatea. Ceea ce vreau să spun e că, stând „all-in” pe AI, SUA are impresia că va face următorul pas tehnologic, în condițiile în care următorul pas tehnologic este producția mega-optimizată, integrată pe orizontală și verticală. Iar cel mai aproape de acest deziderat e China.