luni, 11 noiembrie 2024

Perspectivele actualei stări de fapt


Încep să se prăvălească știrile de destructurare a vechii ordini. Nulitatea Scholz, probabil cel mai dezastruos conducător din întreaga istorie a Germaniei, s-a trezit singur la guvernare întrucât partenerii îi fug care încotro după ce s-a anunțat rezultatul alegerilor din SUA. Astfel, urmează să ceară un vot de încredere până în Crăciun, după care, în mod sigur, se vor desfășura alegeri anticipate. Doar că Germania e atât de fragmentată încât alegerile nu vor face altceva decât să arunce în față partide cu cote anemice, obligând aleșii la coaliții largi și debile.

Între timp, cretinii încep să dea pe gură date halucinante. Prostovanca șefă a Externelor, Annalena Baerbock, a dezvăluit nota de plată plătită anul acesta de Germania pentru Ucraina: peste 37 miliarde EUR! Este o sumă imensă, care, pentru a putea fi dată, a fost tăiată de la asistența socială și de la programul de îmbunătățire a căilor ferate germane. Cu alte cuvinte, guvernul lui Scholz a intrat într-o asemenea demență încât acum sacrifică inclusiv securitatea transportului feroviar pentru Ucraina. 

De altfel, Germania este efectiv terminată. Permanent se închid facilități industriale, iar ceea ce ați auzit despre industria auto este abia începutul. Mașinăria economică germană este în pragul colapsului întrucât efectiv nu mai poate suporta prețurile cocoșătoare ale energiei. 

Și pentru că am pronunțat cuvântul energie ar trebui să înțelegeți că acum Germania este într-o profundă criză energetică a cărei cauză principală este ... energia verde. Pentru cei care nu știu, imbecila șefă a Germaniei - Annalena Baerbock - vine din partea verzilor, cei responsabili pentru actualul dezastru energetic al țării. Cum poți fi atât de idiot încât, într-o țară ca Germania, să-ți axezi politica energetică pe surse verzi? Germania nu are soare, iar acum se confruntă și cu o lipsă acută de vânt, astfel încât energie canci. Și, cum aceiași verzi s-au opus inclusiv energiei atomice, Germania se zbate într-un deficit energetic din care nu are cum să iasă. Gazul natural rusesc era singura sursă care convenea Germaniei: ieftin, ecologic, eficient energetic. Au renunțat la el, iar acum tremură la propriu. Ca să nu avem discuții, întreaga problemă a energiei Germaniei descrisă aici este dezbătută într-un articol din Die Welt pe care-l puteți citi singuri.

Sunt tensiuni imense și în Franța, dar încă nu au ieșit la suprafață. Macron este pe făraș, astfel încât o epocă întreagă se dărâmă. Dar bomba bombelor nu vine nici din Franța și nici din Germania, ci din Olanda. Ministrul sănătății de-acolo, Fleur Agema, a dezvăluit fără să vrea că întreaga „Operațiune COVID” a fost una supervizată de ... NATO. 

Ca să înțelegeți, în declarația ei completă din Parlamentul Olandei, aceasta a spus că întreaga politică anti-COVID a fost coordonată de NCTV(o instituție guvernamentală pentru lupta împotriva terorismului), iar aceasta a fost derulată „în conformitate cu obligațiile asumate de Olanda în cadrul NATO”. Înțelegeți așadar de ce s-a revărsat atât de eficient teroarea asupra noastră? Înțelegeți de ce se executau atât de ferm ordinele primite? Toată nebunia a fost, în realitate, o operațiune militară. Iată și misterul pentru care în orașe erau scoase tancurile, iar militarii au făcut parte din forța care a terorizat cetățenii. NATO și-a dezvăluit în acest mod adevăratul său rol, anume cel de strivire a individului. 

Am citit o analiză - căreia sunt tentat să-i dau dreptate - în care se vorbea despre eșecul globaliștilor la COVID. Întreaga politică desfășurată sub stindardul „crizei sanitare” a avut rolul de a deturna întregul sistem politic al planetei, pentru generarea „Marelui Reset” dorit de gașca nulității Schwab. Cu toate că fusese pregătită minuțios, criza a eșuat din cauza ineficienței vaccinurilor. Efectele adverse neașteptate, creșterea infectărilor COVID între cei vaccinați și mutațiile incontrolabile suferite de virus ca efect al vaccinării, au fost tot atâtea motive de eșec. Ce s-ar fi întâmplat dacă „vaccinul ar fi fost sigur”, așa cum a fost promovat? Cel mai probabil s-ar fi introdus un regim de teroare, cu urmărirea cetățenilor, plan de vaccinări obligatorii și numeroase alte aberații dorite de cei care se imaginează șefii lumii. 

Nefuncționând treburile conform planului, a rezultat o fracturare teribilă a sistemului. SUA - țara al cărei stat subteran a generat întreaga nebunie - s-a trezit într-o criză teribilă. Cu o Rusie mai reactivă decât oricând, din momentul în care a fost călcată pe bătături și cu o Chină efectiv scăpată de sub control, SUA este acum precum leul care s-a trezit peste noapte transformat în pisicuță. Degeaba-și arată colții întrucât, în cel mai bun caz, singura sa utilitate e atunci când e filmat și arătat pe TikTok la capitolul „pisicuțe demente”. 

Schimbarea garniturii de conducere a țării, prin impunerea lui Trump și a facțiunii MAGA, e un semn al disperării. Așa cum picajul definitiv al URSS a generat fracturi adânci în statele aflate sub ocupația sa, la fel se întâmplă și acum cu Europa. Fracturile pe care le vedeți în Germania sau Franța sunt doar primele care se văd, dar profunzimea lor nu o cunoaște nimeni. Întreg sistemul vechi se clatină exact așa cum comunismul s-a clătinat în Europa de Est. Alegerile desfășurate pe repede-înainte au avut ca scop impunerea la nivelul Continentului a ordinii dorite de vechiul regim american. Acum, regimul instaurat în Europa e mai fragil decât oricând, iar nulitatea Ursula are toate șansele să-și vadă pielea pe băț mai repede decât și-a imagimat! 

Știu că acum pare incredibil, dar nu e așa. Totul va fi șters de pe fața pământului, motiv pentru care le spun cât se poate de clar celor care se cred la butoane: Vremea voastră a trecut și, în scurt timp, va veni vremea judecății! Știu că vi se pare imposibil. Așa i se părea întregului aparat de partid al lui Ceaușescu la cel de-al XIV-lea congres al PCR, din noiembrie 1989. Însă, o lună mai târziu, totul era praf și pulbere. 

Amploarea schimbărilor pe care le vom vedea va fi una profundă. Tot ceea ce creați că e normă va „expira”. Imensa construcție a minciunii se va prăbuși zgomotos, strivindu-i pe toți cei care s-au crezut maeștri de ceremonii. De ce se întâmplă așa? Pentru că altfel nu se mai poate!

42 de comentarii:

  1. " Așa i se părea întregului aparat de partid al lui Ceaușescu la cel de-al XIV-lea congres al PCR, din noiembrie 1989. Însă, o lună mai târziu, totul era praf și pulbere. "
    Comparatia nu este potrivita pentru ca in acel caz Securitatea a tradat. Daca nu trada nu era nicio "revolutie" .
    Acest articol mai are o problema: pleaca de la premisa ca Statele Uimite vor permite inlocuirea marionetelor gen Scholts, Macron, Meloni etc cu niste lideri alesi democratic. Serios? Adica SUA cu Trump in frunte vor zice sa fie democratie in Europa... nu cred asa ceva. Trump va stoarce si mai tare Europa, se va infrupta mai tare decat predecesorii. Trump va vine "securitate" Europei pe bani grei. Europa va cumpara armament si alte produse de la americani pe bani grei. Practic europenii vor saracii ca sa se imbogateasca americanii. Transferul de bogatie din Europa catre SUA va continua mai abitir decat in timpul administratiei Bideu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa e!
      Unii naivi,imbecil de prosti,cred ca trump le va aduce lumina....se inseala sărmanii,ca în 90,când se bucurau de criminalul Ilici...ce a urmat,se vede=un popor dezradacinat=crima!!!
      Trump va trage la greu pe Europa!!

      Ștergere
    2. Stimate domnule, da, Securitatea a trădat, așa cum a trădat și Armata, aparatul de partid, comuniștii de rând, uteciștii, pionierii... până și șoimii patriei! Tot poporul "a trădat" în decembrie 1989 - se pare că asta nu înțeleg cei care mestecă povestea asta cu securitatea... Întrebare: chiar credeți că, dacă Securitatea nu trăda, astăzi era președinte tovarăsul Nicu Ceaușescu iar România se chema RSR?! Sunt legități ale Istoriei, în contextul de atunci putea Securitatea să facă zid de beton armat că regimul oricum cădea pentru că, așa cum ar fi spus tatăl meu, "își mâncase mălaiul, își trăise traiul, atâta ață pe mosor a avut!".

      Ștergere
    3. Vrei sa spui ca cei care conduc lumea sunt atat de puternici incat noi ca oameni ( milioane ) nu reprezentam nimic...jalnica constatare...ei detin doar banii...adevarata putere este in noi...

      Ștergere
    4. Criza din energie bate la toate ușile Europei. Cine are resurse, o mai ,,scaldă", cine așteaptă ajutorul vecinilor, așteaptă mult și bine.

      Ștergere
  2. Nu pot să zic decât "Doamne ajută!"

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu fac ei de capul lor la vârful vizibil al puterii pulitice în nici o țară...Amintiți-vă de sindromultourette al killariei clintonoaie, al mercheloaiei, al lui coldeanu și alții asemenea lor, ca urmare a bombardamentelor electromagnetice de tip MK. Nici șolțul nu e departe de ele.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Armele tacute fara urme in spatiul vizibil cu energie dirijata sunt folosite de oameni si Romania. Jegurile de securiszdii romani monitorizeaza agresiv si slujesc stapanii lor de afara calcand in picioare romanii si Romania. Mizerii mai mari ca securistii romani NU am intalnitpe Terra. sa itisupraveghezi agresiv poporul si sa il torturezi la ordinul strainatatii in terorism de stat e chiar mizerabil. Si jegurile de securisti romani vor si respect si sa fie autoritate... Mizerabil! O sa vina clipa sa primeasca pedeapsa si regizorii malefici din umbra, aia foarte stapani si foarte globalisti. Si sclavii lor romani securisti de la Bucuresti! La Colectiv a fost atentat regizat in ele mai mici detalii de puteri straine cu acord intern. Ca astia nu se puteau opune. Multumim strainilor cu Democracy in buze non stop si terorism miselesc pe la spate...

      Ștergere
  4. "End is coming..." si Fidias începe balul. Nu pare asa sigur ca Parlamentul european va vota Colegiul de comisari. Luati bilete la loja. https://x.com/elonmusk/status/1855390756560896184

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu cred că încă nu ar trebui să ne îmbătăm cu apă rece . Că s-ar putea să fie aceeași Mărie dar cu altă pălărie . Sau . Nebunii încă mai au acces la multe pîrghii și butoane . Și înd disperarea luzărului să nu facă o nefăcută . Sunt multe necunoscute , încă . Peste ani cei care vor supraviețui vremurilor care vin , vor vedea exact ce și cum a fost de fapt . Dar să sperăm că nu vor mai permite în veci să repetăm ca rasă aceleși greșeli .

    RăspundețiȘtergere
  6. Cînd a căzut regimul totalitar de dinainte de 89 care din asupritori a plătit?

    RăspundețiȘtergere
  7. mi as dori sa fie asa. " Așa i se părea întregului aparat de partid al lui Ceaușescu la cel de-al XIV-lea congres al PCR, din noiembrie 1989. Însă, o lună mai târziu, totul era praf și pulbere." Din pacate au ramas la butoane si tare am vaga impresie ca va fi la fel. nu ca ar fi ei ff destepti ci ptr ca populimea habar nu are pe ce lume traieste. putin haos pe strazi si o sa i repuna in fotolii cu lacrimi de recunostiinta in ochi. Deie Domnul sa gresesc. (Adrian D. via telegram)

    RăspundețiȘtergere
  8. Cum zicea un clasic inca in viata - "daca ceva se intampla pe lumea asta este pentru ca cineva a planificat sa se intample"! Faptul ca acum Germania e in colaps din cauza "energiei verzi" nu e un "accident" ci e o pas dintr-un plan pe care "o mana nevazuta" la planificat sa se intample. Ce nu intelegeti ??!! Era la mintea cocosului ca Germaia nu poate sa isi sustina economica doar in resurse "Verzi" nu fiti naivi sa credenti ca cei care au decis asta nu stiau asta si ca sunt imbecili cum ii nuemste DD. Ei stiau clar asta, si nu sunt imbecili. Talentul lor este capacitatea de a scoate (sau a pune) un idiot util in fata caruia daca ceva merge nasoa sa poata toata lumea sa-i "sparga capul" si sa fie pus a plateasca "oalele sparte" astfel incat poporul sa nu afle nici o data cine e adevarul papusar. Faptul ca uneori cei care planifica ceva "dau si ei cu oistea in gard" e alta mancare de peste. Spre norocul nostru nu tot timpul tot ce planifica le si iese, uneori rezultele sunt complet neasteptate alta data le iese fix cum au planificat, cate o data mai trebuie si ei sa se multumeasca doar cu rezultate partiale..... Ce e foarte foarte clar est ca cineva vrea cu tot dinadinsul sa destructureze economia Germana si cam tot ce e legat de aceasta economie - asa cum au planificat si desctructurat economia tarilor din Est incepand cu 1989. Prima data au creat o bresa politica si au subminat sistemul administrativ si de guvernament introducand Perestroica si Gasnost-ul plus o serie de alte legi care nu faceau decat sa sparga un sistem deja functional, dupa care totul sa fragmentat bucata cu bucata. Fix acelasi model e aplicat acum asupra Germanie (+ dependintele, Franta, & UE & RO) doar ca nu e se numeste Glasnost si Perestrica ci se numeste Economie Verde, PNRR + alte denumiri stupide care de fapt ascund intentia de baza. La noi intreg sistemul Energetic ( construit de Ceausecu - si care era foarte bine pus la punt) l-au spart. De fapt Sistemul energetic e cireasa de pe tot. Prima data au spart sistemul de productie a hranei - vechile CAP-uri prin legile returnarii proprietarilor care tip de 20 de ani au generat procese, dupa care au spart sistemul de productie industriala, rand pe rand, dupa care au luat fiecare industrie la rand, industria usoara, industria grea, metalurgica, chimica, farmaceutica, si bancara, la final a mai ramas doar Sistemul Energetic care doar acum putea fi spart pt ca restul industriilor erau deja "distruse" si acaparate. La fel si in Germania planul e cam la fel - chior sa fii sa nu-l vezi !! De ce s-au hotarat papusarii ca se faca China RUSIA si BRICS-ul "campionii colectivizarii pe sate" si sa lase Europa repetenta, habar nu am .... dar e clar ca asta fac acum !! E ca si in concursul ala Exatlon de acum cativa ani - in care regulile asa erau facute in finala ca oricant de bun ar fi fost cineva (acel concurent Alin) - de castigat castiga cine trebuie !!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pentru că vor să obțină o Europă docilă și distrusă care va accepta totul (un nou plan Marchall) pentru a supraviețui. Rețeta le iese de fiecare dată.

      Ștergere
    2. cum de ce ? după secolul IX, cînd au fost împrăștiați din țara aceea simpatică ce a ales să fie mozaică, au ajuns în diverse locuri din Europa, de unde, de.a lungul istoriei, au fost alungați de peste o mie de ori. Iar acele bejenii sunt greu de uitat și trebuia să fie premiate. Iaca de ce Europa va trage targa pe uscat.

      Ștergere
    3. Dle Anonim11 noiembrie 2024 la 10:55...
      Jos palaria pentru comentariul dvs! Cel mai simplu si cuprinzator si la obiect....

      Ștergere
  9. 2024-11-09 Jurnal de zeghe si neimblanzire. Bursa stirilor
    de Lacrima Andra Andra
    Sursa: https://www.facebook.com/lacrima.andra/posts/pfbid02bypHvHKcAiMaoM7EFdkY68VPc61eZC2ZCUU8xL1u297wRV73C65z9JHTgHCwjJK5l

    Bursa stirilor - S-a trezit si media si bursa si toti. La 6 luni dupa ce va scriam aici ce se intampla in DE
    ... si voi sarirati cu like-ul acolo. Si ne vom desparti. Pe motiv de nepotrivire in... afiliere.
    Acu' toti neica nimeni au aflat unde e DE si ca pica.
    Bre, pica de 1 an si v-o zic dar voi sunteti prea... autisti. Asa ca o sa ne luam ramas bun de la toti aia care gasirati intarziatii in stiri dar ati ocolit pagina asta. Cer senin si cale ca voi.
    Pentru restul, bursa stirilor pe foarte scurt acum - Fara Trump. Pentru ca economia nu va putea fi repusa pe picioare si Trump are alte prioritati, iar voi veti muri de foame in 2025 fix de aia.
    1. Alitalia isi concediaza toti angajatii din decembrie - 2059 de oameni, someri
    2. Germania - fermierii se confrunta cu un val de talharii ceva ce n-a pomenit tara asta nici dupa bombardament in 45. Se fura in draci tot ce se mai gaseste pe camp semn ca patura saraca a ajuns la fundul sacului si aia medie a ramas fara economii deci fac foamea.
    3. Cu riscul de a face accident in DE va trebui sa ai activata franarea automata si gps-ul la fiecare repornire a masinii. Desi exista numeroase accidente inrevistrate din cauza acestui sistem. Oamenii l-au dezactivat ca sa fie in siguranta. Regierungu' zice "Nein" - mori! Sa fii sanatos. Dar frana automata o repornesti la fiece repornire de pe loc a automobilului.
    4. Val de insolvente in randul producatorilor de paine si a firmelor cu traditie, la fel si in vanzarile auto marile grupuri de vanzari si-au inregistrat insolventa - mii de angajati si firme de familie pe drumuri.
    5. Duesseldorf, Zwickau si se pare ca urmeaza si altii sunt zguduite de grevele celor ce raman fara job si fara salariile compensatorii din industria auto si a otelului.
    6. Wolfsburg - dependent de industria auto care a inchis tot, orasul a intrat in cea mai grava criza a sa. Toti vor sa isi vanda casele dar nu exista niciun cumparator pentru ca nu mai exista locuri de munca
    7. Real Seven GmBH si-a inregistrat insolventa de milioane de Euro in Linz - Austria intra in fibrilatii pe unda de soc a falimentelor care zguduie Europa
    8. Franta ia 1 zi de greva generala in 21 noiembrie: linii aeriene, functionari, Caile ferate, agricultori vor intra in greva urmand ca din decembrie sa intre in greva pe termen nelimitat. Se alatura si SNCF-ul belgian
    9. Life Insurance Lux SA din Luxemburg, insolvent. 30000 de asigurari de viata in pericol - sau mai precis usor in imposibilitate de plata
    Cam asa arata Europa mucusorilor ciordacilor&Co.
    La buna recitire.

    RăspundețiȘtergere
  10. Constat cu stupoare ca deși văd ceace se întîmplă, politicienii români se țin cu dinții de putere, căderea lor va fi dramatică

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da de unde - vor face fix ca si la revolutie....

      Ștergere
  11. Prima prăbușire ar trebui să înceapă cu cheltuielile pentru Ucraina.
    Când o să aud că se taie cheltuielile pentru NATO în Ucraina așa cum s-au tăiat cheltuielile pentru Covid?
    Deci de Covid-NATO ne-au scăpat rușii.
    De NATO cine ne scapă?

    RăspundețiȘtergere
  12. Multumim mult pentru vestile bune!
    Acea intrupare a prostiei politice dar mai ales a inculturii, adica una care este mult mai proasta decat cea mai proasta ingrijitoare de WC public din Bucuresti, ma refer la idioata aia care poarta numele de Analena Berbec, s-a exprimat public, ca visul ei este ca Germania sa devina la fel de ecologica ca si Kenia, unde se ara cu boi, deci nu se consuma combustibil fosil.
    Pai cu asa gunoaie politice impuse in Europa de o America condusa de un bosorog ramolit si senil, au crezut satanele care actioneaza din umbra ca pot invinge Rusia aliata cu China?
    Acesti idioti care isi conduc tarile catre auto-distrugere, au fost impusi numai pentru a trece la faza fiebinte a Marele Razboi inceput in 1914, si ajuns astazi in repriza a 3-a care este faza finala, si o asemenea mega crima impotriva intregii omeniri, nu se putea face cu oameni normali si rationali, motiv pentru care avem aceasta galerie de personalitati politice de tot rahatul.
    Tare mie teama ca aceste satane, care au investit timp de 100 de ani non stop, sute de mii de miliarde de dolari si au sacrificat miliarde de vieti omenesti, pentru ca ei sa-si impuna stapanirea pe intrega planeta, si tocmai acum cand au reusit sa subjuge prin indatorare toate tarile planetei, sa crezi ca planul acestor satane se lasa schimbat doar ptr ca a venit la conducerea SUA un alt nebun cu paru rosu, asta este o dovada de naivitate.
    Parerea mea este ca in curand se va trece la "scenariul final" aplicat si japonezilor ajuns sa fie atat de intaratati incat au atacat SUA la Pearl Harbour. si astfel s-a putut da vine pe japonezi.
    In aceasi "oglinda" vom vedea ca va incepe in curand atacul cu rachete balistice cu raza lunga de actiune, care vor bombarda Moscova, ceea ce il va face pe Putin sa reactioneze la fel, cum au facut si japonezi in 1942, si astfel va incepe faza finala a Marelui Razboi, ... bineinteles provocat de Rusia, si asta pina sa ajunga sub stapanirea nebunului cu par rosu, care ce sa vezi, i-a impus (verbal) lui Putin sa nu-si mai continue inaintarea in Ucraina.
    Tare sper sa ma insel, dar tocmai ce am citit ca Verde Imparat va primi rachete cu raza lunga de actiune, dar si libertatea ca sa atace cu ele Rusia.
    Si asta nu miroase de loc bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. " o America condusa de un bosorog ramolit si senil"
      Obama marxistul a fost la putere (Biden= fatada).
      Obama a pus in 2016 spioni (FBI, DoJ) in casa/penthouse-ul lui Trump. Un scandal cat Watergate.

      Ștergere
  13. Poate ( poate, zic) se va inchide un cerc si lumea va accepta ca nu exista Progres, ci doar imbunatatiri tehnice. In rest, omenirea are a-si rezolva problemele curente, aceleasi descrise de istoricii antici si pana in prezent. Odata acceptata, macar tacit aceasta idee, se poate spera ca, cel putin pentru un timp, va inceta si teroarea dementilor " luminati ", care, de la Jean Jaques incoace au jalonat Istoria cu crime imense.Singura " cucerire" pare a fi faptul ca, in secolul nostru ,au fost implicate si femeile.Si nu pe ici- pe colo. Sunt si eu convins ca Trump a fost " ales " de cei ce-au dat cu capul in zid,pentru ca, iata- mucles ! Cu totul neobisnuit pentru activistii si agit-propul demential al ultimilor ani. Pace, sau doar armistitiu ?

    RăspundețiȘtergere
  14. Va răsări soarele în Matrix și toată lumea va sărbători liberarea cu forța sub atenta supraveghere a agenților de criză.

    Ce îi face să-și schimbe strategia e probabil faptul că oamenii nu sunt distruși cu totul. Tortura lor nu a mers pentru toți. Unii nu au putut fi spălați pe creier și au spus NU.

    Însă atâta vreme cât hyper-realitatea continuă să existe, oamenii vor juca după regulile lor.

    Atâta vreme cât ne înlocuiesc realitatea noastră cu a lor, cu bombe imaginare, cu războaie geopolitice broadcasting live, cu propaganda unei științe falsificate, cu crize fabricate în laborator, cu accidente iminente, cu fearporn, atâta vreme cât ne mențin într-o transă hipnotică cu tot soiul de seriale Netflix, vom accepta totul.

    Adevăratul inamic (care e și cel mai redutabil) se află în capul nostru. Pentru a-l combate, oamenii trebuie să uite mai tot decorul ce l-au învățat înainte.
    Adevăratul inamic se hrănește cu emoțiile noastre, cu frica noastră.

    RăspundețiȘtergere
  15. Daca puterea elitelor oculte care decid din umbra soarta Lumii n-ar fi atat de mare si daca turma de oi proaste la nivel global n-ar fi atat de consistenta, dublata de lipsa totala de solidaritate si reactie a oilor, chiar m-as molispi si eu de optimismul autorului ce reiese din acest articol, referitor la autodemolarea rapida a Occidentului Colectiv si la gasirea unei alternative viabile in Sudul global, care este de fapt la fel de vandut si de capturat de aceleasi elite oculte satanice! Parerea mea este ca, vom vedea cat de curand un scenariu si o regie ale acestor elite, care vor bulversa intreaga Omenire prin duritatea inimaginabila indreptata impotriva oamenilor si a statelor nationale!

    RăspundețiȘtergere
  16. Așteptăm să vină nota de plată pentru Occidentul Colectiv pentru destrămarea URSS și jaful fostelor țări socialiste.

    RăspundețiȘtergere
  17. Li se trage de la faptul că și-au bătut joc de toate țările foste socialiste.
    Bătaia de joc nu durează la infinit.
    Ceaușescu față de voi a fost un adevărat dictator cum voi nu veți fi niciodată, dar niciodată nu veți ajunge la nasul lui Ceaușescu și la cât de genial va lucrat.
    Să iasă în față toți imbecili nemuritori care vor sa ne reîntoarcem cu orânduirea economică la sclavie!!!
    Ba zeilor, Ceaușescu v-a făcut și v-a dovedit.
    Acum poporul vrea înapoi pe Ceaușescu.
    Îl votam!

    RăspundețiȘtergere
  18. Operațiunea militară NATO denumita COVID-19 avea că scop parazitarea întregii lumi prin acapararea Ministerelor Sănătății din toate țările sub OMS, adică sub NATO, adică sub Partidul Democrat din SUA.

    De ce nu au fost rușii de acord?
    Că trebuie să semneze că cedează toate resursele Rusiei?

    Rusia a fost de acord până într-un punct, dar și-au făcut vaccinul lor că încă nu știau care e schema finală. Și au început războiul din Ucraina că sa arate că ei nu sunt de acord cu noua ordine mondială.

    La doi ani de la aceste mici neînțelegeri între SUA, Rusia și China avem summit-ul de la Kazan unde se pun bazele adevăratei ordini mondiale.

    Acum ce conținea tratatele de pandemie in subsolul declarațiilor încât Rusia să nu fi acceptat operațiunea covid-19 până la capăt?

    Și de ce au așteptat toate țările să vadă puterea Rusiei în fața întregului Occident Colectiv pana să înceapă să curgă cereri către BRICS?

    Trump într-adevăr e un asasin economic, doar că e in asasin care trebuie plătit regește. Biden era gratis. Nu i-ai dat o lețcaie. Fiul său abia e scăpat de belele dar nu o să o mai întindă și îl vor acuza.

    Agenda COVID 19 e un plan de ordine mondială făcută pe la spatele oamenilor fără să voteze.
    Și Trump sau Biden habar nu au de detalii. Poate nici de scop. Un asasin economic face ce i se spune.

    Diferența între Trump și ceilalți asasini economici este că Trump e un simplu executant, nu Capo. Dar Capo indiferenți câți sunt și-au atins limita cognitivă. Mai multe nu știu decât au dovedit.

    Dacă puterea ar fi redată acum înapoi populației, ar reveni adevarata competitivitate in Occident. Că acum totul în Occident este PCR. Pile, relații, cunoștințe. Este comunismul miliardarilor. Dar miliardarii oricât de mult își doresc nu pot fi conducători comuniști, nici măcar socialiști. Chiar dacă încearcă devin jenanți și nuli.

    Deci avem două tendințe:
    - lipsa competitivității adevărate în însăși structurile europene și americane. (La noi interzici pe Sosoaca și alții, mai mare rușinea, să-ți fie frică de Șoșo, Doamne ferește! De cine am ajuns să-mi fie frică la ordin, dar mă bucur că structurile noastre au primit ordin să le fie frică, să nu uităm Statul Român Fricos e născut când i-au lăsat să ne de-a foc la copii in discoteca Colectiv, nume special ales semn că e mâna Occidentuui Colectiv).
    - colectivizarea forțată a instituțiilor statului român în organismele europene și internaționale ale băncilor, ca model fiind Arafat, genul de funcționar public pus "din afară" că să administreze bunurile poporului român.

    Aceste două decizii de acțiune mondială sunt prezente din 2020 in Toate țările. Nimeni, că inițiativa privată sau de stat, nu mai are voie sa fie competitiv și nici o instituție guvernamentală sau ONG nu are voie sa acționeze fără Capo.
    Cine face cele două interzise trebuie sa parcurgă același drum că Rusia dacă e mic sau China dacă e mare.

    România nu este nici mare, nici mică. E inexistentă.
    Noi acum suntem Uniunea Europeană, nu România. România e doar o denumire a unui oraș mai slab dezvoltat furat de alte orașe mai bogate cu paraziți mai șmecheri.
    Aș revărsa furia asta pe Vienna Austria dar acum aia sunt micuți. Ucraina Kiev e de fapt capitala României momentan că acolo se duce tot bugetul țării.

    Ați auzit că la PNRR nu se prea plătește chiar daca ai lucrările executate? E din cauză că banii din buget sunt trimiși în Ucraina și așteptăm bugetul de anul viitor, când șefu de la Ambasada Ucrainei va hotărî să nu mai trimitem bani in Ucraina că nu mai au nevoie de ajutor.
    Știți sumele alea colosale trimise de SUA în Ucraina?
    Nici un ban nu a ajuns in Ucraina ci în buzunarele private tot din SUA.
    România a trimis efectiv cei mai mulți bani în Ucraina.
    Dar cine sa ne facă reclamă? Cine sa ne pună pe prima pagina a lumii pentru ajutorul adevărat oferit?













    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dovezi pentru trimiterea banilor ai? Ca asa pot zice si eu multe, dar degeaba, fara dovezi?

      Ștergere
    2. Anonim de la 06:18,
      "Dovezi pentru trimiterea banilor ai? Ca asa pot zice si eu multe, dar degeaba, fara dovezi?"
      Vi pe acest blog minunat lucrat si inca pui astfel de intrebari puerile? Esti naiv sau te prefaci.

      Ștergere
  19. Si totusi marea intrebare este de ce au aderat China si Rusia atat de convingator la o operatiune NATO? (de pandemie zic) cu aceleasi masuri abuzive etc...cel putin Rusia "ie baietii buni" asa se zice,nu? Atentie la raspuns sa nu va strice retorica.....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Păi nu au intrat de tot că și-au făcut vaccinurile lor.
      Nu știau ce se urmărește.
      Când au aflat Rusia a declanșat războiul din Ucraina. Și China a mai ținut două luni oamenii în blocurile din Shanghai.
      Totuși nici Rusia și nici China nu au luat vreun vaccin occidental cu efecte secundare ce modifică genomul uman și devi hibrid.

      De ce?
      Ori știau ceva, ori nu știau și s-au protejat.
      Oricum ar fi Summitul de la Kazan nu era posibil fără pandemie și nici întărirea BRICS.
      Nu cred într-un blat total între Toate țările.
      Dacă exista blat atunci Rusia și China investeau in Pfizer.
      Nu se mai întărea BRICS ci urmam toți ordinele OMS.
      La ora asta OMS conducea toată lumea și aveam de fapt Guvernul Mondial sub înfățișarea OMS.
      Apoi tot la ora asta in loc de război făceam afaceri cu rușii sa exploatăm resursele lor și ale Ucrainei.

      Ștergere
  20. Vremea cea bună a sosit, timpurile cele spre binele omenirii este aici, zorii de aur ai umanității sunt la poartă, așadar trezirea oamenilor buni a dat roade ! Mulțumim Lui Dumnezeu pentru toate darurile sale și cu Dumnezeu înainte!

    RăspundețiȘtergere
  21. Suferi de TDS in faza terminala, domnule DD. Victoria decisiva a lui Trump a declansat panica in randul globalistilor, lucru evident pentru orice om sanatos la cap. Vezi declaratiile scursulei, ale lui tedros, etc etc. Pentru cine nu cunoaste inca termenul, TDS = Trump Derangement Syndrome. E o boala psihica incurabila care afecteaza logica si ratiunea, declansata de propaganda globalistilor impotriva lui Trump.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. &anonim 22:41 stii bancul cu copilul optimist si copilul pesimist?...matale esti ala optimist ,ai primit balega asa ca trebuie sa fie si calul pe undeva:))))

      Ștergere
    2. Eu sunt impotriva oricarei forme de globalism, facut in maniera prosteala sau japca, si pentru mine personal, nici Biden, nici Trump nu sunt "usi de biserica", ci sunt amandoi doar "usi de Iad"!
      Nu am ascultat propaganda niciunuia, ci i-am catalogat astfel, doar prin observatii exclusive asupra manifestarilor lor publice, si a mentalitatilor lor exprimate publicului.

      Ștergere
  22. Mai este o idee..
    Guvidul a fost un blat, evident condus de Nato ( cine alcineva putea sa impuna secretul militar) probabil pentru o modificare genetica tinta.
    La fel va si mersul lui Amstrong pe Luna, pentru a secatui adversarul in o missiune impossibila (cu tecnologia actuala).

    RăspundețiȘtergere
  23. https://financialintelligence.ro/warren-buffett-cel-mai-mare-investitor-al-timpurilor-aduna-numerar-si-vinde-actiuni-se-pregateste-de-pensionare-sau-anticipeaza-o-criza-financiara-analiza-xtb/ 🤣🤣🤣

    RăspundețiȘtergere
  24. Cat de pacifista este Nato, invitat domnul Vasile Zarnescu
    Part 1
    https://odysee.com/@Marvin.RO:d/C%C3%A2t-de-pacifist%C4%83-%C8%99i-defensiv%C4%83-este-NATO:3
    Part 2
    https://odysee.com/@distv:3/cat-de-pacifista-si-defensiva-este-nato-partea-2:4
    Part 3
    https://rumble.com/v4v3sio-ct-de-pacifist-i-defensiv-este-nato-partea-3-operaiunile-gladio.html
    Part 4
    https://odysee.com/@Marvin.RO:d/Invazia-NATO-%C3%AEn-Orientul-Apropiat:2

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)