Ce se întâmplă în Franța?

În primul și-n primul rând, în Franța e sărăcie. Și nu doar în Franța, ci și în Germania, Italia s.a.m.d. În special însă, în Franța avem de-a face cu o scădere abruptă a nivelului de trai. Probabil pentru unii nu e nicio noutate, scăderea de trai fiind vizibilă încă de pe vremea „vestelor galbene”. Ce se întâmplă însă suplimentar acum?

Din perspectiva a ceea ce se vede, am putea spune că în Franța avem o situație explozivă generată de rezultatul alegerilor parlamentare. Practic, în urma alegerilor, avem un fel de varză politică din care absolut nicio forță politică sau, mai grav, nicio doctrină politică nu poate forma o majoritate. Iar fără a avea o majoritate stabilă nu poți face nimic. Asta să fie oare?

În mod sigur, răspunsul este negativ. Nu, nu situația de pe scena politică e cauza, ci lipsa de direcție a țării. Probabil știți, asemeni tuturor celor care se mai informează, că întreaga construcție europeană este în realitate un proiect franco-german. Trecerea la Euro, de asemenea. Prin proiectul european, Franța și Germania și-au dat mâna pentru a exploata împreună și tovărășește întreaga Europă, dându-le și celorlalte puteri europene un loc la masă, iar pe proști ținându-i mai spre coada mesei, acolo unde „nu se mai ajunge”. Situația „unificării europene” a fost avantajată de intrarea „pe liber” a Europei de Est, o ideală piață de desfacere și „fabrică de muncitori low cost” pentru economiile vestice.

Doar că s-a produs o ruptură. În ciuda înțelegerii, fragilitatea structurală a economiei franceze a contribuit la scăderea permanentă a cotei sale în „jaful celorlalți”. Spre deosebire de Franța, mașinăria germană a profitat masiv de trecerea la euro. Astfel, Germania a câștigat aproape 2 trilioane EUR ca efect al monedei unice, Olanda a câștigat aproape 400 miliarde EUR în timp ce Franța a pierdut 3.6 trilioane EUR, iar Italia 4.3 trilioane! Așadar, în timp ce pentru nemți UE a reprezentat o vacă bună de muls(doar și-acum trăiesc din rezervele acumulate), pentru francezi a fost un dezastru. Germania însă avea un „secret” care se vedea de la o poștă. Imensa sa economie era bazată pe un excepțional „leverage” al gazelor ieftine rusești. Astfel, în 2019, cu un cost de 24 mld. EUR plătit pe gazele ieftine rusești, Germania a reușit să aibă un PIB de 3.44 trilioane EUR! Doar 0,7% din PIB-ul său reprezentau plățile pentru gaze. O performanță fabuloasă.

Din ciclul „să moară și capra vecinului”, Franța s-a implicat activ în declanșarea războiului din Ucraina, inclusiv în ceea ce privește sabotarea alimentării Germaniei cu gaze. Sunt surse care amestecă Franța inclusiv în sabotarea conductei Nord Stream. Care a fost calculul Parisului? Deficitul de energie al Germaniei va fi compensat parțial de electricitatea franceză și astfel Franța va recupera o parte din pierderi. Aiurea! Dezastrul războiului din Ucraina a afectat toate economiile europene, inclusiv pe cea franceză. Paralel, Franța și-a pierdut peste noapte coloniile africane, o răzbunarea crâncenă a Rusiei. Iar abordarea neomarxistă a lui Macron a făcut ca țara să piardă permanent în relevanță economică. 

Situația de azi e una disperată. Franța a intrat pe spirala unui deficit extrem, care cere corecții. Ca și în cazul nostru, Franța trebuie să-și corecteze bugetul tăind cheltuielile inutile, doar că acestea sunt fix cele car nu se spun publicului, anume ... Ucraina. Franța a rămas în ecuația ucraineană în ciuda pierderilor imense pe care i le-a provocat. Asemeni cartoforului rămas blocat în credința că „următoarea mână va fi câștigătoare”, Franța tot speră că sorții se vor întoarce în favoarea sa. Nemții, cu toate că sunt conștienți că Ucraina îi sărăcește, se uită totuși spre marele lor vecin care - zic ei - în scurt timp va fi numai bun de tăiat și pus pe masă. Asta dacă nu cumva va cădea Rusia printr-o minune și se vor înfrupta toți pe cinste.

În realitate, întreg „jocul frățesc” european ascunde în spate un pervers meci în care fiecare așteaptă să pice unul dintre stâlpi pentru a fi devorat tovărășește de ceilalți. Nu cred că mai e cineva atât de tâmpit să creadă - altfel decât la nivel declarativ - că Rusia va fi învinsă de Ucraina. De asemenea, nu cred că există cineva suficient de nebun în Europa - în afara uneltelor proaste de la vârful puterii din țara noastră - care să creadă în trimiterea trupelor în Ucraina. Într-adevăr, găsirea unor proști precum România este supralicitată de toți deoarece fiecare speră să câștige din căderea vreunuia dintre cei mari. Și uite-așa, Germania se uită cu nesaț spre Franța, în timp ce Franța se uită cu nesaț spre Italia s.a.m.d. Fiecare așteaptă ca „victima” la care se uită să cadă, astfel încât din căderea acesteia să profite.

Doar că situația e mult mai complicată. În Franța, în subteranul statului, se bat două grupări. Ca peste tot este vorba de o grupare pro-globalistă, dominantă, ideologică, pro-europeană s.a.m.d. și una pro-națională. Sau, ca să traducem în termenii de azi, în subteranul statatului francez avem meciul globaliști vs multi-polariști. Gruparea multipolară a început să se formeze încă de la începutul primului mandat al lui Macron, însă, în ultima perioadă, a devenit mult mai puternică. Hălci întregi din armată și serviciile de informații ale Franței sunt mai degrabă multi-polare decât globalist-europeniste. 

Mai țineți minte „Vestele galbene”? Întreaga mișcare a fost un vârf de aisberg a multipolariștilor din adâncurile statului francez. A fost, dacă vreți, un avertisment. Acum se apropie marea răfuială. Căderea Guvernului Bayrou este o premieră a celei de-a Cincea Republici Franceze. De la Pompidou nu s-a mai întâmplat asta. Doar că, dacă pe vremea lui Pompidou, Charles de Gaulle a putut să reacționeze,  dizolvând Adunarea Națională și câștigând en fanfare alegerile. Acum Macron este lăsat pe lângă întrucât - conform barometrului Le Figaro - a ajuns la o cotă de încredere de 15%. Premierul său, François Bayrou, era la o cotă de 14%. E imposibil să faci ceva atunci când ai cifre atât de mizerabile!

Ce face Macron? Izolat în cercul subțire al loialiștilor săi l-a desemnat pe Sébastien Lecornu să formeze noul guvern. Lecornu nu-i un oarercare, ci ministrul Apărării, astfel încât numirea devine una cu cântec. De ce? Pentru că, odată numit, Macron speră că se va ajunge(sau va forța să se ajungă) la o confruntare directă cu Rusia, astfel încât să poată institui starea de urgență și să se transforme într-un dictator. Este, desigur, un calcul demn de un degenerat. Dar cine mai are vreo îndoială în ceea ce-l privește pe Macron? Motiv pentru care întrebarea este: va reuși sau nu? Dacă va reuși va găsi calea cea mai dreaptă de a șterge definitiv Franța de pe harta lumii. Sunt ferm convins de asta. Însă, personal cred(sau poate că doar sper) că nu va reuși deoarece „cei din umbră” îi vor pune pistolul la tâmplă și demisia în față. Ceea ce ne va pune în fața unei ecuații teribil de interesante. 

Statul francez deja se află în fața unei tranșări radicale a situației. După cum bine știm, atunci când marile puteri sunt în criză, acestea răstoarnă masa de joc. Este posibil ca și acum să se întâmple același lucru. Văzându-se sărăcită, o Franță ghidată de multi-polariști, ar putea întoarce definitiv spatele Europei, căutându-și o soartă mai bună în viitoarea organizare mondială, cea multipolară, care a căpătat aripi după întâlnirea „Organizației Shanghai”. Sentimentul anti-european e la cote extrem de mari în Franța. Poate îmi veți spune că 60%, cât arată sondajele oficiale, nu e mult. Chiar și dacă ar fi corectă, o asemenea cifră este înfiorătoare! Pentru Franța, care se află la cârma Uniunii Europene, nu număr de peste 50% e un adevărat dezastru și ne indică ușor ce urmează. Mai mult, mai e un element: cel care va părăsi primul corabia unipolar-globalistă va beneficia de un bonus substanțial prin aderarea la lumea multipolară. Iar, la un moment-dat, s-ar putea să vedem un concurs între Anglia, Franța și Germania. Uitați că englezii i-au mai întors în trecut spatele lui Trump fix în relația cu China?

Iată de ce, pe măsură ce Uniunea Europeană se afundă, opțiunea de părăsire a bărcii care se scufundă este luată în calcul de cei mai grei ocupanți ai săi și asta deoarece nu prea sunt locuri pe bărcile de salvare. E fix momentul în care intrăm noi în ecuație, pe postul de cei mai proști dintre pământeni. Rămași slugarnici unei Uniuni care, în esență, nu este nimic altceva decât un dezastru, riscăm să ne trezim în final unici membrii ai Uniunii Europene. Exact ca niște șobolani proști rămași singuri pe Titanic și sperând să nu se scufunde. Aici ne-au adus!