Invazia și metisarea - pasul 2

Nu știu dacă este cazul să încep cu asta, dar o fac deoarece mi se pare o informație esențială: Nepalul este țara cu cel mai mic IQ din lume. Și asta de destulă vreme. Culmea, din Nepal ne vin nouă „muncitorii de schimb”. Oare o fi fost Nepalul ales pentru că noi suntem cei mai proști din Europa? Trebuie să medităm serios la chestia asta oricât ar părea de forțată treaba!

Și-acum să începem cu începutul. Cum au ajuns oamenii ăștia aici într-un număr atât de mare? Știu că vi se pare o chestiune facilă, dar veți vedea imediat că nu e chiar așa. Ca să ne înțelegem, transportul a 300 de oameni din Nepal până aici costă până la 100 000 de dolari, fără profitul companiei aeriene. Iar de luat în considerare am luat avioane economice(Boeing 787-8 Dreamliner), pregătite pentru o mare densitate a pasagerilor. 

Ne rezultă că doar pentru deplasarea celor 100 000 de muncitori - numărul estimat de muncitori străini din România - a costat vreo 33 milioane de dolari! Atenție: doar aducerea lor aici! Gândiți-vă însă că efortul logistic real este mult mai mare, fiind implicate persoane/firme care au asigurat selecția personalului, alții care au îndeplinit formalitățile, cei care i-au întâmpinat și distribuit peste tot în România. Putem considera că aceste servicii au fost efectuate de companii private care și-au recuperat banii din salariile muncitorilor sau din taxe aplicate angajatorilor, dar chiar și așa este vorba de un efort imens. Cine anume a finanțat toată nebunia?

Este vorba de sume mari și de eforturi care sunt făcute și asumate la nivel politic. Despre „necesitatea” de a aduce nepalezi în țară am auzit prima dată acum vreo 8-10 ani, printr-o instituție care cică ne protejează de „atacurile speculative”. Ultimul atac de acest tip, dacă mai țineți minte, a venit fix când era țărișoara amenințată cu Simion. Dar las asta pe altă dată întrucât e un alt subiect care urlă să fie tratat pe îndelete. Revenind, atunci când am auzit, am zâmbit deoarece am crezut că „oamenii din turnul de sticlă” n-au habar despre ce vorbesc. Dar, după cum bine știm, pe-acolo se vorbesc pe șleau „chestiunile strategice sosite pe firul scurt”. Și uite că, în ciuda costurilor uriașe, s-a întâmplat de nici nu mai poți să ieși la un restaurant fără frica de a face holeră, e-coli sau mai știu eu ce alte nebunii. 

Chestiunea e și mai și crâncenă întrucât, după scandalul instrumentalizat cu „nepalezul care-a luat bătaie pe nedrept”, menit a ascunde violurile și tentativele de viol care se tot înmulțesc, urmează asaltul cultural. Ce e aia? O strategie dichisită care se pune în aplicare sub ochii noștri. După nepalezii, SRIlankezii și pakistanezii care fac diverse munci, urmează să se detoneze „boom-ul” în ... industria muzicală. Da, ați citit bine. Direcția strategică este aceea de a aduce în atenție ritmurile din acele zone în mainstream-ul autohton, încercându-se impunerea lor peste segmentul manelei „tradiționale”. 

Dacă ai impresia că, în ceea ce reprezintă preferințele muzicale, totul e o chestie „de alegere”, înseamnă că ești dominat de o tandră și stranie naivitate. Nimic nu e alegere, începând cu pasta de dinți, săpunul, chiloții, îmbrăcămintea, telefonul s.a.m.d. Crezi sau nu, în fiecare dintre aceste domenii totul este construit cu precizie. Și totul are o bază solidă care se numește ... cultură! Când ți se schimbă busola culturală, ești numai bun să fii mânat precum oaia oriunde ți-au reglat ei busola. Când mergi să-ți iei o carte „în pleasnă” dintr-o librărie șic, în loc să stai și să cauți ceea ce te interesează cu adevărat într-un anticariat, atunci ești mânat precum animalul la abator. 

În ceea ce privește muzica, treburile sunt mult mai clare: muzica urlă peste tot, iar atașamentul față de o piesă sau față de un anumit gen se face prin ... repetiție. „Gradul de repetabilitate” e decis de sforarii din spate. Nu există absolut nicio alegere când e vorba de muzică. Sau, mai bine spus, există doar atunci când ți-ai format gusturile sub o îndrumare de specialitate, înțelegând cu adevărat ce e muzica. Doar că în acel moment nu vei mai asculta orice fâță care-și târâie fundul pe scenă ci, probabil, vei căuta madrigaluri, vreun motet care ți-a rămas în minte sau ceva piese de clavecin care simți că te inspiră.

Inclusiv pe piața cărții se pregătește invazia. Înțelegi urmărind propaganda. Bunăoară, un site afiliat propagandistei Guseth prezintă cu mândrie cum Biblioteca Metropolitană București are o secțiune dedicată ... literaturii nepaleze. Fix ce-i lipsea chelului! E doar începutul. E în plin avânt construcția unui „curent cool” legat de Nepal, de „experiențele spirituale” de acolo(încă din 2013 Humanitas pregătea invazia cu „Namaste. Un roman de aventuri spirituale în Nepal”) sau despre „cât de interesanți sunt nepalezii”. 

Și, ca să înțelegeți tâlcurile întregii inginerii, vă voi mai atrage atenția la emfaza care s-a pus pe preluarea puterii în Nepal de către „șefa anticorupției”, care e „preferata tinerilor”. Nu-i așa că e „prea ca la manualul de propagandă”. Ba da, dar asta merită toți naivii care au impresia că sunt „independenți”, „stăpâni pe destinul lor” sau, mai rău, care cred că „au soluția pentru societatea cea mai bună”. 

N-am înțeles niciodată de ce te-ai apuca să cauți binele omenirii, fără să observi că ai gândaci în bucătărie. Fă ceea ce ține de tine, observă-ți cât se poate de clar vecinătățile și înțelege ce te lovește. Nu încerca să schimbi tu lumea pentru că așa au fost înhămați la planurile mizerabile toți proștii de-a lungul istoriei! Și, nu uitați: Nepalul are cel mai mic IQ din lume. Vai de noi!