duminică, 7 septembrie 2025

În Serbia urmează lovitura de stat


Senzorii pe care-i am plasați în social media din Serbia îmi indică o creștere exponențială a atacurilor împotriva conducerii de acolo. Scopul „dezvăluirilor”, textelor injurioase și a exploziei de șabloane propagandistice este unul singur: dărâmarea statului sârb. Nu vă lăsați cuprinși de fentele pe care le știm după ce am experimentat atâtea valuri de false revoluții! Scopul nu e Vučić, nu e corupția, nu e vreo problemă reală a statului sârb, ci este, pur și simplu, statul în ansamblul său de valori și idealuri. 

Infiltrarea și otrăvirea unui stat țintă se face prin metode care sunt deja cunoscute. Se stabilește un nucleu dur(infecția inițială), format din intelectuali de marcă(sau fabricați și promovați ca fiind „de marcă”). Acest nucleu trasează liniile generale ale unei așa-numite reforme a statului care ar conduce la o bunăstare teribilă a cetățenilor săi. Ceea ce trebuie înțeles este că „trasarea liniilor generale” nu se face după gândirea independentă a acelui nucleu dur, ci este o transcriere a ideologiei livrate, transcrierea fiind menită strict a adapta mai ușor limbajul pentru oamenii din țara țintă. Cu alte cuvinte, așa-zișii intelectuali nu au voie să se lege de milestone-urile trasate sau de pașii intermediari din programul livrat, ci doar să personalizeze elementele, să le facă să sune ca fiind parte a națiunii respective. 

Pasul doi este reprezentat de răspândirea infecției. Așa cum un virus atacă uniform țintele, la fel și „programul” este răspândit pentru a ataca uniform societatea-țintă. Pentru ca infecția să aibă succes se stabilesc într-un mod extrem de elaborat nișele pe care trebuie lucrat și, prin proceduri lente și sigure, se produce „otrăvirea cu lingurița”. De exemplu, dacă într-o zonă este șomaj masiv cauzat de falimentul unei întreprinderi, oamenii de bine raportând către nucleul dur vin cu soluția: „Dacă societatea ar fi fost liberă, niște investitori străini, potenți financiar, ar fi preluat fabrica falimentară transformând-o într-o perlă a economiei și dublând locurile de muncă”. Așadar, fabrica lor nu a picat din cauza contracției piețelor sau, pur și simplu, din cauza lipsei cererii pentru acel produs, ci deoarece un bau-bau din vârful statului nu vrea să le fie bine oamenilor. Când un om se va plânge că e mizerie în orașul său, i se va spune că „în orașele occidentale este ordine pentru că firme private au interesul să mențină o curățenie exemplară întrucât altfel își pierd contractul cu primăria”. Nici vorbă despre mafiile gunoaielor, despre prețurile obscene și despre restul problemelor generate de sisteme care, pur și simplu, sunt organizate pentru furt instituționalizat! În pasul de infecție, totul este prezentat cu „noi proștii, ceilalți deștepții, eficienții s.a.m.d.”. Iar vina este a aceluiași bau-bau situat undeva în vârful statului și care este vinovat pentru absolut toate problemele. Inclusiv dacă nu-ți funcționează flotorul.

Pasul trei este momentul în care, de obicei, conducerile statelor țintă înțeleg că e ceva în neregulă. Semințele otrăvite ale pașilor anteriori încep să germineze și apar buruienile propagandiste. Aceste buruieni sunt îngrășate cu fonduri direcționate pe diverse proiecte. Spre exemplu se fac programe de educare a societății în direcția toleranței. Buruiana propagandistă înțelege exact despre ce e vorba și începe să meargă pe șabloanele descrise de proiect. Urlă în stânga și-n dreapta că societatea nu e tolerantă și se tăvălește de zici că acolo-și dă duhul. Însă buruiana știe că e plătită în funcție de amploarea tăvălelii. De aceea ajunge inclusiv să se confrunte cu autoritățile pentru a-și fabrica „disidența” și astfel să-și crească veniturile. 

Efectul pasului trei este unul sistemic. Tinerii - segmentul cel mai fragil în fața unor astfel de atacuri - se radicalizează. Alături de ei apar și „bătrânii tineri”, adică cei care preferă să-și „uite vârsta dând în mintea copiilor” crezând că un asemenea downgrade îi va întineri de-a binelea. Segmentul „bătrânilor tineri” este unul esențial deoarece aceștia știu să vorbească generației lor și repetă la infinit șabloanele propagandei. 

În acest moment încep să se formeze mișcări politice radicale, luptând pe față împotriva conducerii încetățenite. Și-aici conducerile sunt extrem de nepregătite deoarece „senzorii” lor le spun altceva, anume că întreaga nebunie e generată de o minoritate absolută. Și fix așa e. Când se organizează sesiuni de alegeri, noile formațiuni obțin scoruri mici deoarece întreaga lor „tracțiune” vine de la minoritatea radicalizată. Asta însă nu-i descurajează pe îndrăciți. Din contră, le dă aripi: spun că au fost votați de elitele țării, că ei sunt niște elite, că ceilalți sunt proști și, iată, prostia e vinovată pentru menținerea „regimului corupt”.

Viermele implantat în societate continuă să crească. Revoltații se consideră „cool”, au parte de propagandă în presa internațională, iar astfel reușesc să infecteze inclusiv membri ai structurilor politice tradiționale. În special în rândul tinerilor din acele structuri apar „idei novatoare”, de „reformă” și astfel structurile tradiționale încep să se îndoiască de propriul program politic. De obicei, în acest moment de confuzie se instrumentează „bomba”. Un accident în care au murit mai mulți oameni se transformă în elementul declanșator al luptei pe față. Respectivul accident nu a fost cauzat de prostia unui șofer care s-a urcat beat la volan, provocând un carnagiu sau de incompetența vreunui factor local, adică de cauza reală a accidentului, ci, spun ei, de ceva mai mult, „care nu se spune”, „care e ascuns publicului” s.a.m.d. Acel accident banal este cauzat „de corupția statului”, de reprezentanții săi, care se țin cu mâinile de scaune prin intermediul corupției. Se rostogolesc la vale tot felul de teorii ale conspirației, se fac tot felul de scenarii terifiante, unele de-a dreptul ridicole. Totul e întreținut de social media, rostogolit pe nișele pe care se lucrează personalizat, astfel încât să prindă de la proști până la oamenii cei mai inteligenți. 

Și, desigur, totul culminează cu ieșitul în stradă. Nucleul dur știe cum să se organizeze, cum să „ocupe spațiul”, cum să reacționeze și cum să conducă mulțimea. Nu-i vei vedea înghesuindu-se unii în alții, ci păstrând o distanță între ei de 1-1,5 metri pentru a acoperi spațiul și a da impresia că manifestația a ocupat bulevardele și străzile limitrofe locului inițial. Distribuirea agitatorilor din nucleu se face științific, astfel încât să se strige sloganele care le sosesc prin grupurile de coordonare de pe WhatsApp. Cel mai important element este provocarea forțelor de ordine, astfel încât să se obțină o victimă și astfel să se formeze combustibilul pentru viitoarele manifestații. 

Mașinăria pusă în mișcare pentru aceste manifestații este una gigantică și bine finanțată. Într-adevăr, e un număr imens de radicalizați, însă toți acești radicalizați sunt manevrați de profesioniști, care știu exact ce fac și care controlează manifestațiile. De exemplu, la celebra manifestație din 10 august de la noi, elementele violente au fost masate în rândurile 3-6 ale manifestanților și de acolo atacau jandarmii pentru a-i transforma pe proștii din primele rânduri în victime. Sunt tehnici exersate și eficiente, aplicate perfect. 

Scopul manifestațiilor este acela de a forța demisia conducerii, chiar dacă aceasta are sprijinul popular. Prin amploarea manifestațiilor se încearcă mistificarea realității, spunându-se că „acela e poporul”, iar cei care privesc din case devenind din ce în ce mai convinși că ei sunt în minoritate, cu toate că realitatea e diametral opusă.

Ultimul stadiu este cel de provocare a demisiei oficialilor, de stabilire a unei mari dezordini în urma căreia să se stabilească o conducere interimară, „emanată” dintre manifestanți și care pregătește alegeri mistificate. În mod evident, după stabilirea conducerii interimare, aceasta pune mâna pe „butoanele” statului, transformând societatea într-una eminamente ocupată. Cei care vin la putere sunt marionete ale stăpânilor care-au generat întreaga nebunie și răspund instantaneu cererilor sau comenzilor acestora. Și uite-așa te trezești că șef de serviciu secret ajunge un necunoscut, din serviciul respectiv, dar pe care nimeni nu-l considera a fi cineva, iar perplexitatea e și mai mare când acel nimeni are inclusiv o structură de conducere în interiorul serviciului, gata să preia posturile! La fel în ceea ce privește Justiția, „oamenii de bine”, intens pregătiți prin burse acordate cu cântec, ajung la vârful sistemului, promițând rezolvarea „marii corupții”. Care mare corupție chiar nu există. Aveți spectacolul macabru în care l-au dus pe Mubarak pe targă în instanță. Chestiuni menite a arăta „poporului” că justiția are ceva, în condițiile în care nu are absolut nimic. 

Sper că ați înțeles exact cum funcționează fenomenul. Acum trebuie să înțelegem ce e cu Serbia. Țara se află de o lungă perioadă de timp în zona manifestațiilor. Este interesant de observat cum s-a ajuns acolo. Inițial, „proiectul Serbia” s-a desfășurat prin intermediul Fundației Soros și al Departamentului de Stat. Pentru cei care nu știu, Fundația Soros a fost o organizație care s-a sincronizat permanent cu Departamentul de Stat. Cea de-a doua venire a lui Trump la putere a tăiat multe din rădăcini, inclusiv prin închiderea robinetului USAID. În acel moment, întreg efortul care ține de interesele Uniunii Europene a fost preluat de Comisia Europeană, care și-a mărit bugetul astfel încât să suplinească tăierea operată de Trump. Și, cu toate că Soros este blocat în cercetări serioase ale întregii sale activități infracționale, UE a preluat rapid proiectele „în lucru”, Serbia fiind unul dintre ele. 

Culmea e că UE, care nu mai are nimic de oferit nimănui, continuă proiectele de destabilizare a țărilor pe care vrea să le acapareze. Există o activitate intensă în Balcani, dar și în zona Caucazului. Serbia este o țintă pe care vrea să o destabilizeze deoarece țara are o relație bună cu Rusia și, în perspectiva capitulării Ucrainei, Serbia se poate transforma într-un centru de atracție. Motivul? Poziția sa excelentă, care o poate transforma într-un punct nodal al distribuției hidrocarburilor rusești. Pe termen lung, o Serbie protejată de Moscova și în parteneriat cu China s-ar putea transforma într-un punct de atracție capabil să construiască o piață unică în Balcani, ceea ce ar destructura puterea UE în zonă. Iată de ce interesul imediat al Uniunii Europene este distrugerea din temelii a Serbiei. Inclusiv proiectul de aderare a țării la UE este unul menit să se bușească, dar, în același timp, să poată menține presiunea asupra țării. Nu, UE nu vrea integrarea Serbiei, ci dărâmarea sa, menținerea țării într-o perpetuă zonă gri! E un element pe care populația țării, îndrăcită de-a dreptul, nu are cum să-l înțeleagă. 

Singura soluție viabilă a factorilor politici din Serbia este aceea de a apela la cei care au know-how-ul destrămării mecanismelor infernale ale Occidentului și dezvrăjirii societății. Există? Da, e vorba de Rusia, cea care a dovedit atât în Belarus cât și-n Kazahstan că are antidotul. Vučić însă este într-o stare confuză și are anumite rezerve care s-ar putea să-l coste nu doar postul, ci și viața. Și, desigur, întreaga Serbie!

45 de comentarii:

  1. A început războiul dintre crearea de bogăție și transferul de bogăție și în Serbia.
    Există două moduri de a obține bogăție: crearea acesteia și transferul acesteia. Înțelegerea acestei diferențe este cheia pentru a descifra sănătatea unei societăți pe termen lung. Crearea de Bogăție este procesul de a mări „plăcinta” economică. Ea apare atunci când se produc bunuri și servicii noi cu utilitate reală, se creează valoare nouă prin inovație, muncă, ingeniozitate și capitalul uman.
    Transferul de Bogăție este procesul de a redistribui bucăți din „plăcinta” existentă fără a o face mai mare. Ea apare atunci când se obțin câștiguri din specula, se extrag rente prin poziție privilegiatā, se exploatează starea de necesitate a cuiva.
    Prin Creația Bogăției se formează un creator sau producător. Valorile sale fundamentale sunt: osteneală, ingeniozitate, cooperare, încredere, meritocrație și responsabilitate. El își măsoară succesul prin contribuția sa la societate.
    Prin Transferul Bogăției se formează un parazit. Valorile sale devin: lăcomie, viclenie, individualism radical, scurtarea drumurilor și manipularea. El își măsoară succesul prin cât poate obține de la alții cu efort minim.
    O Societate a Creației este una sănătoasă, dinamică și rezilientă. Apare creștere economică reală și ridicarea generală a standardului de viață, încredere socială ridicată, deoarece oamenii cooperează și creează împreună valoare, mobilitate socială – succesul se bazează pe talent și muncă, stabilitate, deoarece prosperitatea este larg răspândită.
    O Societate a Transferului este una bolnavă, stagnantă și fragilă prin inegalități extreme, deoarece bogăția se concentrează în mâinile unui grup restrâns care nu o produce, scăderea încrederii sociale și apariția resentimentului, deoarece relațiile devin parazitare și exploatatoare, mobilitate socială scăzută – succesul depinde de conexiuni și poziție, nu de merit și polarizare și instabilitate socială, întrucât majoritatea se simt jefuiți de un sistem nedrept.
    Un sistem economic atinge punctul de colaps atunci când balanța se înclină prea mult spre transfer și împotriva creației. Acest lucru se întâmplă când se pedepsește creația: Impozite excesive pe muncă și producție, birocrație grea pentru antreprenori, că apoi sa se răsplătească maxim transferul: Scutiri fiscale pentru speculă, economie bazată pe datorie și bani ieftini care alimentează bule speculative, corupție nepedepsită.
    Semnele de colaps încep să apară: Declin economic real, sărăcie în creștere chiar și în „bogăție” statistică, pierdere masivă de încredere în instituții, revolte sociale, colaps demografic (oamenii nu mai au încredere în viitor pentru a face copii).
    Recuperarea și prosperitatea autentică vin întotdeauna printr-o reîntoarcere la crearea de bogăție. Acest lucru se întâmplă când se restaurează stimulentele: Sistemul fiscal și legal este recalibrat pentru a recompensa producția, inovația și munca, nu doar posesia și specula. Apoi se distrug monopolurile și privilegiile: Se creează o piață cu adevărat liberă și concurențială, unde succesul se câștigă, nu se moștenește sau se fură. Apoi se investește în capitalul uman real: Educație, sănătate și cercetare – principalele surse ale inovației viitoare.
    O societate care își iubește creatorii – inginerii, muncitorii, artiștii, fermierii, oamenii de știință – și îi onorează contribuția, își asigură un viitor prosper și stabil.
    O societate care îi idolatrizează pe extractori – speculanții financiari, oligarhii corupți – semnează propria sentință.

    China a demonstrat cel mai masiv program de reducere a sărăciei din istoria umană: 800+ milioane de oameni scoși din sărăcia extremă între 1981-2015 (conform Băncii Mondiale)

    Statele Unite și Uniunea Europeană arată rezultate opuse: Statele Unite 580.000 de persoane fără adăpost (2023), plus 37,9 milioane în sărăcie. Uniunea Europeană 95,4 milioane de oameni în risc de sărăcie. Regatul Unit 4,3 milioane de copii în sărăcie. Franța 9,3 milioane de persoane sub pragul sărăciei.

    RăspundețiȘtergere
  2. https://www.curentul.info/actualitate/in-memoriam-agache-aurel-colonel-post-mortem/

    RăspundețiȘtergere
  3. Păi, dacă "e un element pe care populația țării, îndrăcită de-a dreptul, nu are cum să-l înțeleagă", atunci îşi merită soarta, mai ales că au trimis muniție pentru Isra-hell.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Populația nu a trimis nimic nimănui. Doar unii șmecheri, ca și la noi. Nu mai blamați poporul pentru toate prostiile conducătorilor.

      Ștergere
  4. De ce nu scri nimic de Franța, Dane?
    Ști foarte bine că se pare că se pregătește ceva mare acolo zilele următoare....

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu nu cred că rușii sunt proștii, proștilor și nu vor lua măsuri de contracararea.

    RăspundețiȘtergere
  6. Daca nu taie fondurile paduchelnitii/caracatitei de ONG-uri o sa piarda. Numai loviti la buzunar toti propagandistii le inchizi gura.
    Eventual clasificare pe nivele ca si agenti straini in functie de fostele sponsorizari.

    RăspundețiȘtergere
  7. Ca sunt lucruri aranjate din exterior, nu mai e nici un secret. Dovada cea mai clara o reprezinta chiar Romania, unde nu se mai revolta nimeni, desi motive ar fi mai multe decat pe vremea lui " 10 august". Doar ca nu e NIMIC de facut de facut cu astia .Nici dupa ce vad cu ochii lor ce-au provocat nu cred ..Vina dezastrului o poarta "ramasitile" fostilor, apoi rusii, apoi chinezii, apoi ... Cel de Sus. Cred ca traim cele mai urate vremuri din Istoria cunoscuta.

    RăspundețiȘtergere

  8. Mircea Eliade, despre moda de a nu mai fi român:

    „A apărut acum, de curând, o nouă modă printre tinerii intelectuali și scriitori: a nu mai fi români, a regreta că sunt români, a pune la îndoială existența unui specific național și chiar posibilitatea inteligenței creatoare a elementului românesc. Să ne înțelegem bine: tinerii aceștia nu depășesc naționalul pentru a simți și gândi valorile universale; ei nu spun: „Nu mai sunt român, pentru că sunt înainte de toate om, și cuget numai prin acest criteriu universal și etern”.

    Tinerii aceștia nu disprețuiesc românismul pentru că sunt comuniști sau anarhiști, sau mai știu eu ce sectă social-universală. Nu. Ei, pur și simplu, regretă că sunt români și ar vrea să fie (o mărturisesc) orice altă nație de pe lume, chinezi, unguri, nemți, scandinavi, ruși, spanioli; orice, numai români – nu. S-au săturat până în gât de destinul acesta de a fi și a rămâne român. Și caută prin orice fel de argumentare (istorică, filozofică, literară) să demonstreze că românii sunt o rasă incapabilă de gândire, de eroism, de probleme filozofice, de creație artistică și așa mai departe.

    Unul dintre ei se îndoiește demult de realitatea unui neam românesc războinic, încât își propune să citească istoria Imperiului Otoman a lui Hammer, ca să verifice dacă într-adevăr s-au luptat vreodată românii cu turcii și i-au învins! Altul crede că orice creier care contează în istoria și cultura „românească” nu e de origine română. Cantemir, Kogălniceanu, Eminescu, Hașdeu, Conta, Maiorescu, Iorga, Pârvan etc. – toți, dar absolut toți sunt străini. Sunt slavi, ovrei, armeni, nemți, orice; dar nu pot fi români, românii nu pot crea, nu pot judeca; românii sunt deștepți, sunt șmecheri, dar nu sunt nici gânditori, nici creatori.


    Nu cred că se află țară europeană în care să existe atâția intelectuali cărora să le fie rușine de neamul lor, să-i caute cu atâta frenezie defectele, să-și bată joc de trecutul lui și să mărturisească în gura mare că ar prefera să aparțină, prin naștere, altei țări.


    Tinerii aceștia sunt supărați pe neamul românesc pentru că românii nu au drame, nu au conflicte și nu se sinucid din desperare metafizică. Tinerii au descoperit o întreagă literatură europeană de metafizică și etică a desperării. Și, pentru că desperarea este un sentiment necunoscut românului (care a rămas, în pofida atâtor erezii și culturalizări, drept-credincios Bisericii Răsăritene), tinerii intelectuali au dedus stupiditatea iremediabilă a acestui neam. […]


    RăspundețiȘtergere
  9. Tinerii au reacționat împotriva curentului de acum 10-12 ani, pornit de la Gândirea și Ideea Europeană (Pârvan, Lucian Blaga, Nae Ionescu, Nichifor Crainic; originale sunt tot în cursurile și publicațiile lui N. Iorga), care proclamase „autohtonismul”, „specificul etnic” în artă și în gândire și încercase cea dintâi filozofie ortodoxă prin crearea tipologiei românești.


    Cauzele acestei reacțiuni (care a început prin a fi pur spirituală, pentru a ajunge în deplin nihilism, negație a istoriei, relativism în cultură, disoluția conceptelor critice etc.) sunt mult prea interesante și prea aproape de noi ca să ne încumetăm să le discutăm în acest articol. De altfel, nici n-am încercat aici să cercetăm întreg fenomenul „a nu mai fi român”, ci numai să denunțăm câteva din aberațiile ultimei mode intelectuale. ...

    Pentru un tânăr intelectual, credința și îndoiala au valoare filozofică, deschid căile meditației, pun probleme; pentru un țăran român nu există îndoială, el crede firesc (așa cum curg apele, cum cresc florile), fără „probleme” (țăranul român este realist; vezi colecțiile de proverbe, ca să înțelegi cum a reacționat el contra încercărilor de idealism, de criticism aduse de popoarele cu care a intrat în legătură). […]

    Este adevărat că poporul românesc suferă de multe păcate, este adevărat că ne lipsesc multe axe – dar aceasta e condiția noastră umană, acestea sunt posibilitățile noastre de a atinge universalitatea. Putem pleca de la ele sau le putem ignora pur și simplu.
    Dar nu e nici cavaleresc, nici eficace să ne fie rușine că ne-am născut români numai pentru simplul motiv că nu găsim în valențele românești ceea ce vrea Șestov sau Dostoievski.”

    (Mircea Eliade, Oceanografie (1934), republicat la ed. Humanitas, 1991)

    RăspundețiȘtergere
  10. Cand se pregateste ceva ,, mare ,,...popoarele din tarile tinta se destabilizeaza...asa a fost peste tot si inaintea celui de al doilea razboi mondial in goana nebuna pentru resurse ...Asa ca suntem niste pioni pe tabla de sah care suntem sacrificati...Urmeaza nebunii...caii...turele ...reginele...si regele !( care moare ultimul dar si care sufera cel mai mult...din dorinta lui nestavilita de putere !)

    RăspundețiȘtergere
  11. oamenii inca asteapta meciuri de box, da unul, da celalalt si lovitura finala.... gong. Razboaiele moderne se duc cu alte mijloace decat militare - pana la un punct. Este ca si cand te las sa ma injuri, sa ma furi la cantar, sa mai iei si din casa, sa... etc., pana cand decid singur ca am dreptul la legitima aparare. Acest drept este in constiinta fiecaruia, nu in legi sau la tribunal. Iar cine nu are constiinta, nu are nici o sansa.

    RăspundețiȘtergere
  12. Ei, stimabile, ce să mai zici? Toată șarada asta cu dronele nu-i doar o fandacsie tehnologică, e însăși oglinda Balcanilor de azi! Uite Serbia, vecina noastră, unde se coace o nouă „lovitură de stat” cu parfum de teatru ieftin. Într-o parte ai oameni care, cu bune, cu rele, mai creau bogăție, mai puneau țara la treabă; în cealaltă parte, iaca vin păpușile, oameni-marionetă, ținuți de sfori subțiri dar trainice, sfori trase de mâini nevăzute, de aiurea. Și care-i menirea lor? Nu să creeze, Doamne ferește, ci să transfere: bogăția, mințile, resursele, toate pleacă pe filieră externă, în timp ce țara rămâne cu aplauzele și cu nota de plată.

    Dronele ar fi putut fi o afacere creatoare în Serbia, în România, în tot Balcanul. Ar fi putut fi fabrici, start-up-uri, cercetare, export. Drone agricole pentru câmpurile lor roditoare, drone medicale pentru satele pierdute pe dealuri, drone industriale pentru podurile peste Dunăre. Ei, asta ar fi fost „creația de bogăție”: tehnologie locală, minți locale, profit reinvestit acasă.

    Dar cu guverne marionetă, ce rămâne? Doar transfer. În loc de fabrici de drone, fabrici de hârtii. În loc de inovație, importuri scumpe. În loc de industrie, contracte „strategice” cu străinătatea. Și în loc de viitor, un prezent de chiriași pe propriul pământ.

    Noi, românii, știm bine povestea asta: ne-au spus de atâtea ori că „statul e al poporului”, dar ce să vezi? Statul a devenit parazitul poporului. Și acum, în Serbia, se scrie aceeași piesă. Numai că actorii se schimbă: de la oameni care încercau să construiască, se trece la păpuși care doar fac semn cu capul, „Da, să trăiți!”, oriunde se trage de sfori.

    Și atunci, stimabile, întreb: cum să creezi drone, cum să creezi ceva, dacă însuși guvernul nu mai e creator, ci distribuitor de ordine? Dacă în loc de „fă și inovează!”, vine „așteaptă și importă!”?

    Dronele sunt un exemplu viu al diferenței între a fi stăpân pe propria soartă sau slugă cu ștampilă. Țările care creează își zidesc viitorul, cele care doar transferă își vând viitorul. Și în Balcani, vai de noi, s-a încetățenit meșteșugul transferului, nu al creației.

    Astfel, șarada dronelor și șarada guvernelor-marionetă se leagă: amândouă zboară, dar una zboară spre progres, cealaltă zboară spre dependență. Și tot ce rămâne pentru noi, spectatorii balcanici, este să ne uităm ca Mitică la berărie și să ridicăm halba cu amară consolare: „Ei, fraților, dronele zboară, dar noi rămânem tot la cheremul păpușarilor!”.

    RăspundețiȘtergere
  13. SUA joacă alba-neagra cu Europa și pe la spate e prietenă cu Rusia, China și India.
    Anthony Blinken a anulat alegerile din România, degeaba striga sus și tare JD Vance că se distruge aparența democrației în lume tocmai că amenință profitul american în zonă.
    Deci SUA da toate loviturile de stat.
    Europei i-a tăiat fondurile USAID și cere banii înapoi, nu mai vrea sa de-a bani Europei că a ajuns planul Marshall la sfârșitul lui, acum vrea banii înapoi, este foarte clar acest mesaj.
    SUA a zis Europei să își taie legăturile comerciale cu Rusia că acum cumpără gazul rusesc de la SUA.
    Încearcă aceleași manevre cu India ca și cu Europa dar indienii sunt mai deștepți decât europenii.
    SUA nu este împotriva ei înșiși ci a dezvoltat o tehnică uimitoare de extorcare globală.
    Europa este o victimă a aliaților săi strategici: SUA și Rusia. Rusia împinsă in colț tot de SUA ca să poată transfera toată bogăția europeană în SUA.
    Industria germană a închis porțile și se află în SUA.
    Tarifele lui Trump ar vrea același lucru.
    Pe europeni i-a prostit sa fie împotriva Rusiei cu promisiunea că vor avea parte de bogățiile Rusiei, doar că ele chiar au loc prin intermediul SUA care le vinde de 4 ori mai scump.
    Majoritatea liderilor europeni au pus botul la Alba-neagra făcută de americani.
    Doctrina că ești pro-rus sau pro-chinez demonstrează eficiența cu care americanii spală creierele europene pentru a-și tăia toate legăturile tradiționale de comerț și a deveni singurii furnizori pentru Europa.
    Trump joacă cazacioc mai bine decât rușii.
    Trump știe și Alba-neagra mai bine decât balcanicii.
    Și când mă refer la Trump nu este vorba de Trump, ci de tot complexul SUA inclusiv Biden, Obama până la Bush de unde a început totul împotriva Europei.
    Europa a devenit efectiv bolnavă de sindromul Stockholm.

    RăspundețiȘtergere
  14. Mă bucur foarte mult că ați menționat în articolul dvs termeni precum "îndrăciți" si "îndrăciți". E cazul să folosim mai des acești termeni fiindcă majoritatea oamenilor încă nu inteleg că, de fapt, despre asta e vorba: POSEDARE DEMONICĂ! În cartea Apocalipsei se vorbește în mod clar despre Fii Luminii și Fii întunericului. Mare atenție!

    RăspundețiȘtergere

  15. Marele pariu geopolitic al Occidentului intră în faza sa decisivă. Cu toate acestea, se poate spune deja că o parte din Occident, și anume Europa, a pierdut.

    Europa de astăzi a fost efectiv lipsită de independență în finanțe, energie, tehnologie și alegeri politice; de fapt, a suveranității însăși.

    Asia a preluat toate funcțiile Occidentului.

    Orientul Mijlociu a devenit un nou centru financiar, atrăgând britanicii bogați departe de insula lor.

    Producția s-a mutat în China și Vietnam și se mută mai departe în India și în alte țări.

    Cele mai mari centre comerciale de astăzi sunt Shenzhen, Singapore, Hong Kong, Dubai și Mumbai.

    Conducerea tehnologică a mers la chinezi și coreeni.

    În acest cadru, în aproximativ cinci ani, Europa de Vest nu va fi de niciun folos, nici măcar ca piață de consum." 🔗 Sursă: https://forumvostok.ru/programme/press-event-programme/?search#131998

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În formatul actual, indeea arhaică ca războiul îți șterge datoriile este TOTAL depășită.

      Chiar dacă să zicem prin absurd ca datoriile se vor anula, altele NU VEI MAI AVEA POSIBILITATEA de a mai face. Adio!

      Ca urmare focalizarea NU este pe acest aspect ci pe ceea ce se împinge acum de peste ocean.
      Digitalizarea!

      Ștergere
  16. RĂZBOIUL CARE ȘTERGE DATORIILE
    Fără să ne consoleze cu ceva dar Franța este gata să cadă în brațele „salvatorilor” de la FMI. Ministrul francez de finanțe a avertizat că împrumuturile țării s-au scumpit brusc, pe când guvernul stă să cadă pentru a 2-a oară într-un an.
    https://www.telegraph.co.uk/business/2025/08/26/france-may-need-imf-bailout-says-economy-minister/
    Mai nasol e că Franța a blocat Rusiei active de vreo 71 mld. $, bani ce trebuie returnați dacă se încheie războiul. Ori francezii mai dețin cam 26 mld. $. Deci, ce s-a întâmplat cu restul de bani? Dacă i-a cheltuit Parisul?
    De la cine va lua ca să-i dea înapoi? Hai, de la cine?
    Că nu mai are colonii în Africa.
    Și Franța e doar un exemplu la vârf.
    Criza datoriilor suverane ale statelor europene este în toi. Datoriile sunt nesustenabile și logica economică spune că ar trebui să urmeze falimente de țară. Doar un război poate reseta aceste falimente.

    Spitalele din Franța se pregătesc pentru acest război.
    https://www.lecanardenchaine.fr/defense/51669-la-sante-requisitionne-les-hopitaux-pour-la-guerre-en-europe
    România se pregătește și ea: ultima dată statul a semnat cu germanii de la Rheinmetall contractul pentru construirea „celei mai moderne fabrici de pulberi pentru muniție din lume”
    https://romania.europalibera.org/a/romania-rheinmetall-contract-fabrica-pulberi-munitie-brasov/33514721.html
    Adăugați la cele descrise în postările tip buletin de război
    https://www.facebook.com/niculescu.cristian.96/posts/pfbid02D5DvThRrAZELMVmTsrbRsTDjgHVCXuX2c568SMvd1TjiRJByEbHjkMZJFbXuiKuGl
    https://www.facebook.com/niculescu.cristian.96/posts/pfbid0jLn15a43JPor6pBhUGHjiwF4Ehx53xPzEQkucGTyABcD29A6nQdATMZrhJrMzXQpl
    La ilustrația finală, 2 afișe despre cum li se luau oamenilor în WW1 banii și viețile.

    RăspundețiȘtergere
  17. Singura soluție pentru sârb e să-i *convingă* pe activiștii uoenghiști de vârf, să sară de la etaje înalte, în stilul luivlady. Oare are aceeași sânge în instalație ca inventatorul without-badge-jumpingului ?!

    RăspundețiȘtergere
  18. Să instituie stare de urgență,să scoată armata și să facă ordine,altfel va fi vai de ei.

    RăspundețiȘtergere
  19. Anton Kobyakov, consilierul lui Putin: Europa e terminată.

    „În 5 ani, Europa de Vest va pierde orice relevanță economică. Și-a pierdut deja suveranitatea în finanțe, energie, tehnologie și politică.

    Viitorul aparține Asiei, Orientului Mijlociu și Sudului Global.”

    Putin’s advisor Anton Kobyakov: Europe is finished.

    “Within 5 years, Western Europe will lose all economic relevance. It has already lost sovereignty in finance, energy, tech & politics.

    The future belongs to Asia, the Middle East & the Global South.”

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Viitorul nu va fi nici al Asiei . Astea-s abureli și basme ca elitele miliardare se vor reloca în China sau în vecinătatea ei.
      Dacă veche a lume de consum nelimitat al superbogaților ar fi continuat, pur si simplu ar fi rămas locului.
      Planul wef este croit pentru întreaga planetă nu doar ptr occidentali.
      Dpdv al deficitului energetic nu s ar rezolva nimic dacă miliardarii DOAR S AR RELOCA DINTR-O PARTE IN ALTA.
      Este de rasul curcilor varianta asta ridicolă.

      Ștergere
  20. Nu vă mai faceți că plouă. Ucraina va fi rusească sau nu va mai exista.

    Kadîrov: Nu sunt deloc un susținător al opririi acțiunilor militare în starea actuală de fapt din zonă. Cred că nu este avantajos pentru noi să oprim acțiunile militare acum. Scopurile și obiectivele SMO nu sunt scoase din senin - ele sunt o garanție a securității întregii noastre țări. Pacea la granițele noastre este posibilă doar atunci când Ucraina devine o regiune sau un district al Rusiei.

    Și pentru că proiectul Ucraina a căzut începe proiectul Serbia.

    RăspundețiȘtergere
  21. Excelent articol! Felicitări!

    RăspundețiȘtergere
  22. Am vazut ieri imagini ale violentelor din Serbia:
    https://www.rt.com/news/624199-serbia-novi-sad-riots/
    Mi-au amintit de cele din piata Maidan din ultimele zile dinaintea dezertarii lui Viktor Yanukovych si a prabusirii statului ca urmare a loviturii de stat deghizate in razmerita populara.

    Asemanarea consta in faptul ca politaii doar se protejeaza cu scuturile, stau pe loc, incaseaza orice lovituri, dar nici nu riposteaza, nici nu avanseaza. Eventual fac pasi in spate.

    Imi amintesc o scena suprarealista, filmata in una din cladirile guvernului din Kiev, in holul de la intrare. Politistii, citeva zeci, erau masati pe scara interioara, iar "revolutionarii", tot citeva zeci si ei, erau in hol, in fata lor si aruncau in ei cu tot felul de obiecte. Unul avea un furtun de apa, din acela folosit de pompieri, lung de vreo 4-5 metri, cu un capat metalic, greu, cu care lovea de la mica distanta, cu toata forta in politai. A lovit de zeci de ori fara ca vreun politai sa ii smulga furtunul si sa i-l infasoare strins in jurul gitului. Dimpotriva, politaii se retrageau treptat, cite o treapta, urcind pe scara interioara cu spatele inainte. Spectacolul era si ridicol si incredibil: atacatorii nu erau mai numerosi decit politaii fiindca nu era loc in holul ala pentru mai multi, asa ca, daca ar fi primit ordin, politaii i-ar fi pus la pamint pe adversari in cel mult 30 de secunde. Dar, evident, ordinul era altul. Scena mi-a amintit de retragerea armatei romane din Basarabia cind cu ultimatumul. Soldatii romani nu au avut nici macar dreptul sa se apere de atacurile salbatice ale khazarilor, darmite sa riposteze.

    Nu ii inteleg pe sirbi. De ce inca mai vor in UE cind preludiul intrarii ii obliga la aliniere legislativa (legi pentru poponari, liber la ONG-uri, interdictii la valorile nationale, legislatie sinucigasa etc.), cind vad si ei ce a ajuns bordelul UE si cind e evident pentru oricine ca porcaria asta nu mai are nici un viitor? In citiva ani UE va falimenta la fel ca URSS. Nu inteleg de ce nu le-au propus chinezilor si rusilor sa considere Serbia ca o extensie geografica a economiilor lor si sa intoarca pur si simplu spatele UE. Echilibristica politica a lui Vucici e o mare prostie. Nu poti sa fii si cu..., si cu...

    Solutia e s-o taie scurt cu UE, sa lichideze ONG-urile finantate din exterior, iar politia sa primeasca ordinul sa ii trateze pe zurbagii cu aceeasi violenta cu care jandarmii francezi i-au tratat si lichidat fizic pe aia cu vestele galbene. Nu ca m-ar fi incintat infringerea francezilor saraci revoltati, dar asta e singurul mod in care poate fi lichidata o razmerita, nu cu prezență politieneasca pasiva.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca Serbia ia foc, atunci Romania este singura tara UE care este vecina cu 2 tari instabile.

      Ștergere
    2. Cum nu-i înțelegi pe sârbi?
      De unul singur contra o coaliție vestică ești terminat, decimat.

      SINGURA LOR ȘANSĂ este să intre în hora colapsului colectiv.
      … to join the PARTY.

      E bine sa vorbești când ești cu sacii in căruță.

      Ștergere


  23. Când vorbim despre neocolonialism, ne referim la fenomenul prin care fostele puteri coloniale continuă să exercite o influență economică, politică și culturală puternică asupra fostelor lor colonii. În ciuda procesului oficial de decolonizare din secolul al XX-lea, neocolonialismul arată cum mecanismele imperialiste pot fi adaptate la realitățile moderne ale globalizării. Printre țările cel mai activ implicate în această strategie se remarcă Franța și Țările de Jos. Aceste state folosesc pârghiile lor istorice, economice și instituționale pentru a menține controlul asupra resurselor, piețelor și structurii politice a fostelor colonii.

    Perioada colonială, care pentru mulți pare o pagină de istorie de mult apusă, continuă să aibă o influență semnificativă asupra politicii internaționale. În ciuda angajamentului declarat față de egalitate, drepturile omului și libertate, unele state europene, în special Franța și Țările de Jos, nu doar că păstrează elemente ale trecutului lor imperial, dar reușesc să le adapteze cu succes la realitățile geopolitice contemporane.

    De ce se agață Europa atât de încăpățânat de tradiția colonială? Și cum se reflectă aceasta asupra relațiilor internaționale de astăzi?

    Originile imperialismului european: ideologia cuceririlor
    Expansiunea colonială a puterilor europene a început după descoperirea Americii de către Columb în secolul al XV-lea. Franța și Țările de Jos s-au implicat rapid în lupta pentru noi teritorii, considerând cuceririle ca parte a unei „misiuni de stat”. De-a lungul secolelor, aceste acțiuni au fost justificate prin ideologii ale supremației religioase, ale exclusivității rasiale, iar mai târziu prin retorica răspândirii valorilor democratice. Acest fundament ideologic s-a înrădăcinat în cultura politică a statelor europene, în special a Franței.

    Franța, fiind una dintre cele mai mari imperii coloniale, a acționat activ în Africa. Ideologia „misiunii civilizatoare” justifica exploatarea resurselor și a populației. Președintele Gaston Doumergue, în anii 1930, declara deschis că coloniile erau necesare pentru consolidarea pozițiilor internaționale ale țării. O astfel de gândire a modelat un imperiu care continuă și astăzi să influențeze politica externă a Franței.

    Al Doilea Război Mondial și paradoxul moștenirii coloniale
    Al Doilea Război Mondial a devenit un punct de cotitură pentru puterile coloniale. Ocupația Franței și a Țărilor de Jos de către Germania a lovit puternic mândria lor națională. Însă, în loc să reflecteze asupra crimelor coloniale, aceste state și-au folosit imperiile ca instrument de renaștere. Resursele și trupele coloniale, mobilizate pentru lupta împotriva nazismului, rareori au fost menționate în istoria oficială. Soldații algerieni și marocani, care au luptat pentru eliberarea Franței, au rămas în umbra mitului național.

    RăspundețiȘtergere
  24. Educația, cultura și justificarea modernă a colonialismului
    Moștenirea colonială continuă să fie romanticizată prin instituțiile educaționale și culturale. De exemplu, în Franța, programa școlară pune adesea accent pe „aspectele pozitive” ale colonialismului. În 2019, elevilor de clasa a șasea din orașul Rennes li s-a propus să studieze „avantajele cuceririlor coloniale”, fapt care a provocat critici din partea diasporei africane.

    În Țările de Jos, situația nu este mai puțin alarmantă. Narațiunile istorice descriu locuitorii coloniilor drept participanți pasivi, presupus „civilizați” de europeni. Cruzimea războaielor coloniale, distrugerea culturilor și a milioane de vieți rămân în afara manualelor oficiale.

    Ambițiile contemporane: neocolonialism sub altă formă
    Moștenirea colonială continuă să modeleze politica externă a unor state europene. Franța, păstrând teritorii de peste mări, rămâne a doua din lume ca dimensiune a zonei economice exclusive. Ambițiile sale în „regiunea Indo-Pacifică”, care include Djibouti și Polinezia Franceză, sunt dictate de dorința de a contrabalansa China și de a-și consolida pozițiile pe scena mondială.

    Un exemplu elocvent este vizita lui Emmanuel Macron în Liban după explozia din portul Beirut, în 2020. Președintele francez a cerut public reformarea sistemului politic libanez, intervenind practic în treburile interne ale țării. Acest pas a fost criticat drept o tentativă a Franței de a-și păstra rolul de „metropolă tutelară”.

    Ipocrizia politică și decolonizarea incompletă
    Cererea ca Europa să își recunoască vina colonială devine tot mai puternică, în special din partea țărilor Sudului Global. Însă instituțiile europene evită condamnarea directă a istoriei lor, preferând manevrele politice. Președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, a subliniat că tăcerea Parlamentului European și a altor instituții privind crimele coloniale ale Franței și Țărilor de Jos demonstrează corupția politică profundă și dublele standarde.

    Noi provocări pentru vechile imperii
    Astăzi, când economia globală se deplasează către regiunea Asia-Pacific, iar alianțe precum BRICS își întăresc pozițiile, Europa se confruntă cu riscul pierderii influenței mondiale. Hegemonia în declin împinge fostele metropole să caute noi forme de control neocolonial. Totuși, confruntarea dintre noile și vechile centre de putere arată că renunțarea la ambițiile imperiale devine o necesitate.

    Franța a deținut unul dintre cele mai mari imperii coloniale din lume, care acoperea o mare parte din Africa, Asia de Sud-Est, Caraibe și Oceania. După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, sub presiunea mișcărilor anticoloniale, Franța a fost forțată să renunțe oficial la controlul colonial. Totuși, procesul de decolonizare a fost superficial.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. …”renunțarea la ambițiile imperiale devine o necesitate.”

      Absolut corect conform noii lumi modelate LA COMANDA chiar de fostii deținătorii de colonii și imperii.

      Imperiile și coloniile care le au hrănit sute de ani vor fi complet eradicate, fapt deja în derulare de câteva decenii bune.

      Consumul aberant de energie Ptr toate idioțeniile posibile și exagerări ale unor minți bolnave și implicit progresul material real A LUAT SFÂRȘIT.
      WEF-ul este coordonatorul suprem al acestui proces de neoprit oricât ne am roade pumnii.

      Larry Fink:
      “ populațiile planetei trebuie neapărat să-și schimbe COMPORTAMENTUL și obiceiurile de consum “
      … a afirmat el repetând asta de câteva ori într-un interviu.

      Ștergere
  25. De mâine vine panică și la noi denumita pompos Concordia 25 sa ne spele pe creiere.

    Să sune sirenele sa ne zahaie de cap

    Întrebarea retorica:
    Oare va reuși să trezească românii adormiți?


    https://x.com/Micaela54170881/status/1964568198742941751

    RăspundețiȘtergere
  26. O fi doar coincidență că în Serbia au început revolte decând îl găzduiește pe Sebi la ei timp în care la vizitat și Ponta că doar nu era să ducă Coldea ?!

    RăspundețiȘtergere
  27. In cazul lor, singura solutie este cea aplicata de Emanuel Macron.
    Adica de batut la demonstrantii inconstienti, ca la sacii de fasole, si gazati non stop !... si iarasi batuti si tot asa cum a facut macaroana cu jiletele galbene!

    RăspundețiȘtergere
  28. Vucic nu este decat o "dama de moravuri usoare", ca sa ma exprim civilizat. El mimeaza ba apropierea de Rusia, ba de UE, dupa cum bate vantul si ii dicteaza interesul propriu si al gastii care-l tine la putere, nicidecum al tarii lui. Pare ca tine partea Rusiei, dar a pompat o cantitate uriasa de munitie catre Ucrainape bani grei. Parerea mea e ca rusii s-au saturat de el si a dat acest semnal UE, probabil parte a unor negocieri mai vaste.

    RăspundețiȘtergere
  29. Sarbii NU sint romani !!!
    Ei au mindrie nationala, si sint singurii care s-au eliberat singuri de nazisti in al doilea razboi.
    Sarbii nu vor da curs manipularilor americane dupa ce au patit cind cadeau bombele pe ei in zi de sarbatoare.
    Sarbii nu sint curvele de ucrainieni !!!
    Inca nu s-a terminat !

    RăspundețiȘtergere
  30. Putin & China Just Dropped a HAMMER on the West — The New World Order Is Here & It Starts in Balkans

    https://youtu.be/tFTGk2ItVMc?si=h4nWc98RqYQ-HrH6


    Putin și China tocmai au aruncat un ciocan asupra Occidentului - Noua Ordine Mondială este aici și începe în Balcani.
    Îmi place de acest Clayton Morris, gazda principală a canalului YouTube Redacted.
    👉 Canalul este cunoscut pentru comentarii geopolitice și analize critice la adresa politicilor occidentale.

    RăspundețiȘtergere
  31. Mugur Mihăescu felicitări pentru un discurs excepțional 🤣🤣🤣🤣👑👑👑 Best of

    https://x.com/Alina9087627488/status/1964765574535487954

    RăspundețiȘtergere
  32. Președintele sârb Aleksandar Vucic a făcut o declarație cu mare încărcătură emoțională după revoltele din orașul Novi Sad, dând vina pe grupurile radicale pro-europene și pe așa-numiții activiști „verzi” pentru ceea ce se întâmpla. Potrivit liderului sârb, în spatele organizării protestelor se află structuri direct legate de UE, care, sub pretextul unei „agende de mediu”, încearcă să submineze stabilitatea internă a țării.

    „Duceți-vă și distrugeți-vă propriile țări. Nu distrugeți Serbia. Sunteți niște bastarzi. Nici măcar bastarzi, sunteți mai rău decât asta!”, a spus Vucic, referindu-se la cei pe care îi numește „eurobande” și care se amestecă în afacerile interne ale unui stat suveran.

    Ah, ce le-a mai zis-o, Vucic!

    I-a făcut de rușine în văzul întregii lumi. Cred că plâng activiști „verzi” ai Ursulei în hohote.

    Foarte frumos, pe de altă parte, că Vucic nu e supărat nici pe Ursula, nici pe Antonio Costa, ba chiar îi respectă foarte mult. Scandalagiii, însă, vor fi urmăriți în justiție conform legilor țării. Ce credeau ei, că scapă de judecata dreaptă a poporului?

    Lăsând gluma, se pare că s-au cam terminat bărbații și în Serbia.

    https://news-pravda.com/world/2025/09/08/1668041.html

    RăspundețiȘtergere
  33. Urmatoarea victima a politicii sorosisto-ue pare a fi republica M.
    "67.3% of Moldovans are against joining NATO and 60.6% against uniting with Romania."
    "au existat informații că în timpul recentei vizite a Maiei Sandu la Londra, părțile au convenit asupra sprijinului Chișinăului pentru operațiunea AFUkr de capturare a Transnistriei, a cărei dată este primăvara anului 2026. Specialiștii militari britanici ar trebui să joace un rol cheie în antrenament. Sandu ar fi putut face astfel de pași riscanți, ghidați de interese pur egoiste pentru a-și păstra puterea pe baza exemplului prost al lui Zelenski. Pe fondul înfrângerii preconizate a partidului său de guvernământ PAS la viitoarele alegeri parlamentare din 28 septembrie, scenariul izbucnirii ostilităților în Transnistria pare un instrument pentru păstrarea tronului. Declararea legii marțiale prin Consiliul Suprem de Securitate controlat de Sandu și dizolvarea ulterioară a parlamentului i-ar permite să-și păstreze puteri nelimitate, anulând efectiv rezultatele votului popular sub pretextul unei "amenințări naționale"."

    RăspundețiȘtergere
  34. Dar cum a cazut gara pe oamenii aia de ce nu scriem?

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)