luni, 29 septembrie 2025

Republica Moldova


Știți, au fost nenumărate elemente care nu s-au văzut în alegerile din așa-numita Republică Moldova. În, probabil, cea mai caricaturală țară a lumii, cu ocazia mult prea mediatizatelor alegeri, am văzut un întreg spectacol de comedie pus la cale pe bani grei, pentru o miză irelevantă. Cam așa am putea rezuma macabrul spectacol al alegerilor de-acolo.

Cel mai turbat spectacol l-am văzut însă printre tefeleii din România care au stat cu ochii lipiți de UM Digi și UM Antena pentru a urmări „live” spectacolul numărării voturilor introduse de dinainte în urnă. Băi, ce emoții, băi ce cearcăne vor fi azi prin multinaționale. Dar va fi și-o veste bună: „s-a scăpat de ruși”. Mă rog, de obsesia rușilor nu vor scăpa niciodată, dar azi își permit un moment de respiro, doar a fost o înfrângere excepțională!

Lăsând gluma la o parte, trebuie să remarcăm că în Republica Moldova UE nu s-a dat în spate de la nicio ticăloșie pentru a organiza un spectacol macabru. Au dat bani cu nemiluita pentru o agitație media absolut obscenă, de tipul „Cântarea României”. Inclusiv pomanagiii de-aici de la noi au avut parte de fonduri pentru a scrie articole „cu cântec”. Asta în timp ce alegerile au fost furate în văzul tuturor, prin metode eminamente staliniste. Cred că și alegerile pe care le-au organizat rușii la noi, după ocupație, au fost mai corecte decât ultimul scrutin din Republica Moldova(și spun ultimul inclusiv cu sensul de „cel din urmă”!). 

Însă, cea mai mare lovitură a fost cea cu Vladimir Plahotniuc, livrat perfect temporizat. Dacă nici acolo n-ați recunoscut „spectacolul Nicolae Popa”, care a fost un element esențial al victoriei în alegeri a lui băsescu, înseamnă că n-ați înțeles nimic. Acum, pentru că am pronunțat numele lui Popa, poate că e necesar să înțelegem ce s-a petrecut după spectacol. Ioana Maria Vlas a fost pusă în libertate în 2010(la un an după alegeri), iar Nicolae Popa în 2014. Ioana Maria Vlas avea de ispășit o condamnare de 20 de ani, din care a ispășit 5 ani, iar Nicolae Popa avea o condamnare de 15 ani, din care, surpriză, a ispășit tot 5 ani. Nu-i cam praf în ochi pentru unii care-au fost condamnați pentru delapidarea a peste 300 000 de români?

Ce trebuie să înțelegem de-aici? În mod sigur a fost o înțelegere cu Plahotniuc. Acesta va face ceva pușcărie, mai mult formal, după care va fi liber să circule oriunde în lume, să-și investească așa cum vrea banii furați și să trăiască liber de orice „frustrări juridice”. Vi se pare un preț mare? Eu cred că e prețul corect.

Și uite-așa s-a mai dus un spectacol. Altă prostie, alți bani cheltuiți într-un mod nesăbuit pentru păcălirea proștilor. Care proști acum trebuie să sară și să plătească datoriile. Dacă însă în cazul nostru datoriile vor fi plătite din taxarea la sânge a banilor pe care-i vom mai agonisi de-a lungul vremii, în Republica Moldova va fi foarte simplu: se va plăti în natură, cu pământul de sub picioarele lor. Sper ca atunci să nu dea iar „frăția” în tefelei, când vom vedea târla de refugiați venind aici. Sper!

Partea interesantă a basmului cu „spionii ruși care-au vărsat sume impresionante pentru cumpărarea de voturi” abia acum începe. Iar ceea ce vom vedea acolo va fi un curs despre cum o țară se va dizolva într-o entitate nouă „pentru că așa vor stăpânii”. Pas cu pas, dragii mei. Ar trebui să ne rugăm să nu fim și noi implicați în asta deoarece, la cât de proști suntem, ne paște o nouă pierdere teritorială!

Până una-alta, vă rog să nu uitați că Maia Sandu a fost impusă în urma unor negocieri cu Rusia. Iar asta va explica deplin acțiunile viitoare ale aprigei tovarășe de la Chișinău. Nimic nu e întâmplător!

26 de comentarii:

  1. Pavel Durov

    @durov
    🇲🇩 Acum aproximativ un an, în timp ce eram blocat la Paris, serviciile de informații franceze m-au contactat printr-un intermediar, rugându-mă să ajut guvernul moldovean să cenzureze anumite canale Telegram înainte de alegerile prezidențiale din Moldova.

    După ce am analizat canalele semnalate de autoritățile franceze (și moldovenești), am identificat câteva care încălcau în mod clar regulile noastre și le-am eliminat. Intermediarul m-a informat apoi că, în schimbul acestei cooperări, serviciile de informații franceze vor „spune lucruri bune” despre mine judecătorului care ordonase arestarea mea în august anul trecut.

    Acest lucru era inacceptabil din mai multe puncte de vedere. Dacă agenția chiar se adresa judecătorului - aceasta constituia o încercare de a interveni în procesul judiciar. Dacă nu o făcea, ci doar pretindea că a făcut-o, atunci exploata situația mea juridică din Franța pentru a influența evoluțiile politice din Europa de Est - un model pe care l-am observat și în România 🇷🇴

    La scurt timp după aceea, echipa Telegram a primit o a doua listă de așa-numite canale moldovenești „problematice”. Spre deosebire de primul, aproape toate aceste canale erau legitime și respectau pe deplin regulile noastre. Singura lor trăsătură comună era că exprimau poziții politice dezaprobate de guvernele francez și moldovenesc.

    Am refuzat să dăm curs acestei solicitări.

    Telegram este dedicat libertății de exprimare și nu va elimina conținut din motive politice. Voi continua să demasc orice încercare de a face presiuni asupra Telegram pentru a cenzura platforma noastră. Rămâneți pe fază.

    RăspundețiȘtergere
  2. Am citit ca in Moldova au interzis doua partide de opozitie in timpul campaniei electorale. Comunistii ar fi fost mandri de tovarasa Maia.

    RăspundețiȘtergere
  3. Da, nici Rusia nu e ce pare a fi daca a negociat asa o mizerie de MuieRea Sandu hehehe...

    RăspundețiȘtergere
  4. Părerea mea democratic exprimată este că statalitatea Moldovei se va dizolva rapid și că va fi populată masiv de populații venite din Ucraina; Ucraină care va trebui să-și mai reducă din pierderile teritoriale prin anexarea legală a Moldovei.
    Găgăuzia își va croi un viitor alături de Federația Rusă la fel ca și Transnistria iar tinerii frumoși și fericiți vor avea noroc dacă nu vor sfârși ca și compost în câmpiile mănoase din țara de margine.
    Timpul nu a mai avut răbdare cu moldovanii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Prostia nu a mai avut rabdare si limite cu moldovenii.
      Tot aceeasi va fi su soarta Romaniei, dar la o scara mai marem ca doar "sangele apa nu se face"!

      Ștergere
    2. Transnistria (4.160 kmp) - o fasie de aprox. 300 km cu o latime intre 5 si 30 m. Rusii nu vor renunta la aceasta fasie.
      Găgăuzia (1.848 kmp) - zone relativ rasfirate.
      Daca ar fi sa se uneasca cu Transnistria, ar trebui sa-si alipeasca raioanele: Cahul, Taraclia, Basarabeasca, Cimislia, Causeni si Stefan Voda, sau parti din ele, pentru a-si creea un coridor terstru. Greu de crezut!

      Ștergere
    3. Mulțumită lui Ion Iliescu.

      Ștergere
  5. Presa scrisă și cea televizată din Rusia declară (prin vocea Olgăi Kurlaeva) că din 400.000 de mii de cetățeni moldoveni (înregistrați cu acte-n regulă în Federația Rusă) doar 4000 au avut voie să participe la alegeri - peste 67% au votat pentru Blocul Patriotic și doar 11,66% pentru PAS. De asemenea, rușii precizează că locuitorii Găgăuziei au acordat majoritatea voturilor Blocului Patriotic - 82,35%, în vreme ce Sandu a primit doar 3,19% din voturi.
    Practic, se deschide un al doilea front împotriva Rusiei o dată cu eliminarea opoziției moldovenești și lichidarea Transnistriei.

    Până una-alta, tefeleii pe care-i amintești vor fi trimiși pe front! Pentru că Statele Unite împing autoritățile moldovenești să escaladeze. Dacă vor începe ciocniri grave, stânga românească împrăștiată și naționaliștii moldoveni dezorientați nu vor rezista în mod serios presiunii forțelor pro-românești organizate și sprijinite din străinătate (alea de-mping fufa să realizeze unirea cu România). Este de așteptat, ca protestele să fie înăbușite rapid, iar sângele vărsat să-i fie atribuit Transnistriei și Rusiei, acuzându-le că se amestecă în treburile Moldovei. SUA vor încerca să atragă contingentul român pe teritoriul Moldovei, chipurile pentru a sprijini „autoritățile legitime”, cu ajutorul unor provocări create împotriva Transnistriei, care cu siguranță vor fi susținute de Ucraina. Pentru a salva Republica Transnistreană și contingentul rus din regiune, Moscova va trebui să lanseze o ofensivă rapidă pe direcția Nikolaev-Odesa, iar românii nu vor avea încotro - vor trebui să mărească efectivele de pe front și să lupte direct cu Rusia. Planu-i simplu și transparent, doar proștii noștri nu-l sesizează. Și e vehiculat pe toate posturile de televiziune ruse.

    Actualul guvern asociază orice greșeală de calcul strategic cu activitatea agenților de la Kremlin. Îmi amintește de anii 1930, în URSS, când se căutau dușmanii poporului, iar acum - agenți ai Kremlinului, care, se presupune, își aruncă toate resursele în subminarea regimului „democratic” al Maiei Sandu. Muierușca e imbecilă! Majoritatea populației din țară se pronunță ÎN FAVOAREA relațiilor constructive cu Federația Rusă, apoi mulți moldoveni trăiesc în Rusia, sute de mii dintre ei lucrează acolo. Nimeni nu are nevoie de o pauză în relațiile cu Moscova, doar nebuna din fruntea statului, care-i manipulată și îndoctrinată de către vestici. Tocmai de aceea sper (deși speranțele sunt infime) să existe cât mai multe coaliții de forțe în consiliile raionale și să se colaboreze cu Tiraspolul pentru pace și stabilitate. Vor trebui să se unească, să facă front comun împotriva mimozei ăsteia soroșiste, altfel, basarabenii (ca și „frații” lor românii) vor fi transformați în „carne de tun“ pentru războaiele Europei cu Rusia.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "apoi mulți moldoveni trăiesc în Rusia, sute de mii dintre ei lucrează acolo."

      Mult mai multi traiesc si lucreaza in Romania sau in UE, majoritatea detinand si cetatenie romana. Vasta majoritate a "moldovenilor" ce lucreaza in Rusia sunt etnici rusi, nu romani.

      Ștergere
    2. Prin 2012 munceau LEGAL în Federația Rusă aproximativ 1 milion de moldoveni. NU se considerau ruși, așa cum nu se considerau români. Declarau răspicat că-s moldoveni și că vorbeau limba moldovenească. Ba mai mult, aveau o plăcere nedisimulată să-i înjure și să-i umilească pe românii cu care lucrau, cel mai adesea FĂRĂ motiv, în vreme ce plozii Rep. Moldova căpătau în România aia înjurată de otrepele basarabene școală gratis, burse gratis, casă gratis. Găgăuzii și transnistrenii sunt muuuult mai modești și mai simțiți decât moldovenii! Mult! Și mai profesioniști! Plus mai curați, știu să folosească apa și săpunul mai des decât ceilalți.
      I-am tolerat pe moldoveni o perioadă de timp, cu răbdare, pentru că nu am avut încotro. Apoi, când am prins momentul oportun, m-am descotorosit de ei, putându-i să-i înlocuiesc. NU regret nici în ziua de azi!

      Ștergere
  6. "Dacă însă în cazul nostru datoriile vor fi plătite din taxarea la sânge a banilor pe care-i vom mai agonisi de-a lungul vremii"

    Si din vanzarea activelor si resurselor naturale.
    Alea putine care mai exista.



    "Iar ceea ce vom vedea acolo va fi un curs despre cum o țară se va dizolva într-o entitate nouă"

    Dupa ce s-au desprins de URSS, a urmat un sir lung de decizii incredibil de proaste urmate de alte decizii si mai proaste. De aia au ajuns unde au ajuns. De prosti cu nasul pe sus, de gainari si de hoti congenitali ce sunt!
    Dupa cate se vede "Republica Moldova" nu este nici Estonia, nici Singapore si nici Noua Zeelanda, iar populatia si conducerea locala s-a dedulcit la gainarii, nu la copiat ceea ce au facut cu succes altii la fel de mici si de vitregiti ca ei. Plus ca au vrut neaparat sa fie "tara" si nu s-au unit nici cu Romania, nici cu Ucraina si nici macar cu Rusia pe modelul Kaliningrad.

    Asa ca aceasta aberatie numita "Republica Moldova" nu are absolut nici un motiv real sa existe.
    Se vede de la o posta ca financiar si economic nu sunt sustenabili de nici un fel in absolut nici un domeniu, iar poporul care o populeaza este doar o adunatura de prosti, incompetenti si hoti.



    "Ar trebui să ne rugăm să nu fim și noi implicați în asta deoarece, la cât de proști suntem, ne paște o nouă pierdere teritorială!"

    Nu "pierdere" ci destramare. Contrar aparentelor acest lucru poate fi foarte de bun!
    Este extrem de evident faptul ca aceasta entitate nimita "romania" este una total nefunctionala, dominata de hotie, de coruptie si de incompetenta generalizata si este falita din toate punctele de vedere.
    In acest fel se va oferi posibilitatea fiecarei regiuni sau "natiuni" nou infiintate sa mearga si sa se dezvolte pe cont propriu asa cum ii duce capul. Cei ce vor fi inteligenti si cinstiti vor alege munca si capitalismul iar coruptia si hotia o vor rasplati cu glontul avand sansa reala sa devina un nou Singapore, altii care vor alege capitalismul dar se vor dedulci si la marxism "democratic" pot deveni o noua Elvetie, altii "mai progresisti" in ale "socialismului multilateral dezvoltat" vor deveni o noua puscarie marxista si falita pe toate planurile cum e UK azi ajungand de rasul planetei, ceilalti trebuie lasati in pace sa devina singuri o noua Somalie sa moara de foame si sa se omoare intre ei in "revolutii" si razboaie civile.
    Dar cunoscand faptul ca romanilor le curge prin vine sange vataf pe mosie si de revolutionar proletar ce viseaza sa devina dictator sau macar tortionar, nu am mari sperante la modele de genul Singapore sau Elvetia, sau ceva intre ele, ci la fenotipurile UK si mai ales Somalia sau la un gunoi mixt intre UK si Somalia.
    Vom trai si vom vedea!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, exact. La unguri li se renteaza sa vina din Ungaria să facă bani, da Bolohan nu se gândește să deschidă o mînă de sare. Ba chiar numai ungurii au idei in țara românească?

      https://x.com/constantin_t/status/1972390519012831313

      Ștergere
  7. Rău pt. România va trebui în continuare să cumpărăm energie și gaze plus banii ( în 2024 1,8 miliarde euro) și să le donăm Moldovei și la noi hoțausteritate.

    RăspundețiȘtergere
  8. Apropo de cei care viseaza la RoExit,
    Uitati-va la ce s-a intamplat la aceste alegeri in Moldova, cate voturi au primit cei cu "pro-europenismul" si nu integrarea in UE, in special de la diaspora din UE si de la familiile lor ramase in Rep. Moldova, ca exact acelasi lucru se va vota si in Romania. Diasporenii romani si familiile lor nu vor vota niciodata pozitiv pentru un eventual RoExit.
    Dezastrul actual din Romania este cauzat de faptul ca Romania a fost locuita si condusa in ultimii 35 de ani de romani, nu de straini, iar romanii sunt vinovatii, sunt cei ce au generat, intretinut si crescut acest dezastru timp de decenii. Daca aveti obiectii pe aceasta tema, aruncati mai intai o privire pe la unguri, polonezi, cehi, etc si spuneti de ce la ei nu se intampla dezastrul din Romania actuala, ba din contra, la ei este aproape totul opusul a ceea ce a facut Romania in ultimii 35 de ani incepand cu desfiintarea CAP-urilor, a agriculturii, a industriei alimentare si a comertului, cu "restituirile" frauduloase, cu devalizarea industriei, a sistemului energetic, a sistemului financiar-bancar si a economiei, cu "privatizarea" terenurilor agricole, a apelor, a padurilor, a tuturor resurselor naturale, etc.
    Daca credeti ca toate aceste lucruri negative s-au intamplat in Romania fiindca "ne-a pus/fortat UE" sau "strainii", inseamna ca sunteti foarte, foarte, foarte prosti!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Simplu: conducatorii ( iliescu,roman & ...)potriviti ...la momentul potrivit...jumatate din avutul Romaniei se ,, scurge ,, acolo unde trebuie fara sa faca nimic...decat sa incaseze profiturile...( dobanzile )

      Ștergere
    2. Excelent comentariu domnule! Sunt sincer uimit de cât de bine ați transpus în cuvinte, situația din biata noastră țară. Stimă!

      Ștergere
    3. Romanii nu sunt prosti oligofrenule! Romania si romanii au fost tinta fostelor imperii coloniale din 1859 de la prima unire. De data asta in dchimb au avut grija sa fie alesi numaizlogeni si tradatori. Au preluat din mers niște servicii secrete tradatoare, care odata ce l au tradat pe Ceausescu, tradarea a devenit un mod de viata. Pozitia Romaniei ca placa turnanta intre est si vest impune un control strict al cailor comerciale si prezenta singurelor resurse ramase in Europa impune dezmembrarea si controlul lor. Am fost supusi tuturor experimentelor sociale, politice, economice de toate entitatile statale si private, am fost asasinati economic de maestri acestei branse si aveti curajul sa i numiti prosti pe romani. Au eliminat orice urma de impotrivire si au asasinat tacut toti patriotii. Sincer, eu nu inteleg cum statul roman mai exista. Cred ca singurul care nu a fost de acord si ne a ajutat a fost Dumnezeu. Si a facut asta doar la rugamintea sfinților acestui neam.Iar daca Dumnezeu vrea sa dxistam, vom exista. Prntru ca Dumnezeu nu poate fi invins! Niciodata!

      Ștergere
    4. Ai dreptate! De aceea trebuie aduși cât mai degrabă nepalezi și alti asiatici, poate mai pot salva ceva pe aici prin țară.
      Despre conducerea României și etnicitatea ei mai studiază, tovarășe tefeleu, că nu știi nimic. Iar chestia cu românii cei răi care au făcut și au dres, astea fac parte din ideile părții de stupid people din românine, cei care au o plăcere perversă in a se învinovăți și arunca cu lături în ei înșiși! Și, apropo de lături, poftă bună!

      Ștergere
    5. 21:14, 06:28
      Sunteti doi prosti care nu stiti pe ce lume traiti si nici cum functioneaza aceasta.
      Nu-i nici o probleme, ca veti intelege extrem de curand, hard way, cand va va ustura al dracului de mult la portofel sau la "lingurica".
      Asta este doar inceputul:
      https://www.luba.ro/deficitul-bugetar-al-romaniei-a-explodat-in-august-a-depasit-86-miliarde-lei-document
      https://www.cotidianul.ro/romania-da-8-mld-pe-tancuri-abrams-si-simulatoare/
      https://www.libertatea.ro/stiri/proiect-minier-american-romania-explorare-geologica-budureasa-bihor-cel-mai-mare-zacamant-magneziu-europa-5466193
      https://www.stiripesurse.ro/anaf-case-drone_3815766

      Ștergere
  9. Oligofreni se bucura ca a castigat PAS . Partidul care va cere in curand dezmembrarea Romaniei si crearea Moldovei istorice. Asta va fi primil pas dorit de UE si Rusia pentru dezmembrarea Romaniei. Urmatorul va fi Autonomia Harcov si independența Transilvaniei si Banatului. Si uite asa dupa 170 de ani ne vom intoarce la vechile regate romanesti, dar de data asta imperiile coloniale si Rusia nu vor mai permite in veci unirea romanilor intr un stat unitar romanesc. Romania va deveni o zmintire. Asta e pentru oligofrenii cu UE in gura si in suflet. E demonstratia perfecta cum poate fi distrusa o natiune. La cat suntem de prosti nici nu meritam altceva.

    RăspundețiȘtergere
  10. Strategia asta de cativa ani a inceput sa se aplice si in Romania:
    https://www.un.org/development/desa/pd/sites/www.un.org.development.desa.pd/files/unpd-egm_200010_un_2001_replacementmigration.pdf

    RăspundețiȘtergere
  11. Ce pierdere teritoriala ne-ar putea astepta?? Daca e vorba de Ardeal, BODAPROSTE!!! Sa scapam de piatra asta de moara, de fii astia de iobagi mandri sa fie slugile Occidentului, duca-seeee!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cel mai probabil Romania se va faramita in mai multe bucati, nu doar in doua, Regatul si Ardealul, sau in trei-patru, Moldova, Tara Romaneasca +/- Dobrogea si Ardealul. Impartirea facandu-se in functie de active, resurse, atuuri zonale, etc si nu in functie de "provincii istorice" care s-au format dupa alte criterii.

      In ziua de astazi nici macar nu mai ai nevoie de un teritoriu vast pentru a deveni prosper. Fiziocratia este moarta de trei secole exact ca pocul in papusoi. Uitati-va la ce au reusit sa faca doar in cateva decenii cei din Singapore dintr-o mlastina cu o insula mare si cateva mai mici sau cei din Dubai in desert. Nu exista tara sau locatie care sa nu aibe cate un avantaj local specific sau care sa nu poata sa-si creeze singuri macar unul.
      In mod evident ca Romania asa cum este ea astazi, este incapabila sa urmeze modelul de dezvoltare al unei tari ca al Japoniei, al Coreei de Sud sau al Chinei. Si nici modelul de dezvoltare al unor tari europene de dupa cel de-al doilea razboi mondial, sau al unor tari est europene ca Polonia dupa caderea comnunismului. A demonstrat cu varf si indesat de-a lungul a cel putin 8 decenii ca este incapabila de asa ceva, dar este in schimb extrem de capabila sa piarda cu varf si indesat fiecare oportunitate de dezvoltare economica globala, regionala, locala si zonala.

      Totul, dar absolut totul, tine de capitalism, munca, dezvoltare, corectitudine si mai ales de legislatie si de administrare inteligenta a resurselor si a finantelor locale. In felul acesta, inclusiv orase "vitregite" ca Petrosani, Vaslui sau ca Botosani pot deveni prospere si trage dupa ele zonele invecinate. Ia sa devina Vaslui sau Botosani copii capitaliste dupa Singapore sau Dubai unde sa ai legislatie pro afaceri, offshoreuri, zone libere si sa nu mai ai legislatie retardata, institutii cretine pline de incompetenti si spagari semi analfabeti care sa ceara spagi si sa comita abuzuri, etc ba chiar sa anuleze, asa cum ar fi normal, impozitele pe venit si pe veniturile globale, pe proprietati si pe mosteniri, sa vezi explozie de business si de capital in cativa ani de zile, inclusiv mare hub IT unde vor veni niste baieti care au nevoie doar de o masa si un calculator ca sa poata aduce tone de bani din afara...

      Ștergere
  12. https://m.activenews.ro/externe/Apa-din-America-Latina-buna-de-racit-centrele-de-date-ale-BigTech.-Google-apasa-mai-mult-pedala-IA-pe-continent-200209

    RăspundețiȘtergere
  13. https://m.activenews.ro/externe/Progresul-promis-de-BigTech-trece-pe-la-Marcuta-Institutiile-de-psihiatrie-asaltate-de-utilizatorii-de-IA-Cu-chatbotul-la-sedintele-de-terapie-200251

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)