Millennials și ceea ce vine

Millennials reprezintă generația-experiment, piatra definitivă de hotar între trecutul oarecum normal și viitorul deviant. Întreaga generație a avut rolul de testare a teoriilor subjugării. Scopul acestora a fost acela de a construi „omul nou”, perfect înrobit, reactiv atunci când trebuie și uniformizat social. Este cumva comunismul construit din interior, modelat strict psihologic.


Milenialul e docil, muncește fără să pună întrebări, acceptă orice umilire ca pe un dat. Nu are idealuri în viață sau, mai bine spus, idealurile sale sunt cele care i se transmit de către societate. Atunci când nu-i convine ceva se autocenzurează, iar surplusul de furie este eliberat în mod organizat atunci când li se transmite că trebuie. Ceva similar „orei de furie” din 1984 a lui Orwell.

Dacă vi se pare că exagerez, aveți dreptate: vi se pare! Pentru a-i înțelege trebuie să-i vezi de aproape, să le asculți discuțiile sterile și să încerci să înțelegi stereotipurile cărora ei le spun idealuri. Totul este un amalgam de plastic livrat de propagandă. Și, ca să nu credeți că vorbesc vorbe vă voi spune că am fost șocat să constat că ceea ce spun e susținut de cifre. Conform unui studiu al FED, milenialii americani au reușit să acumuleze credite în valoare de peste 1 trilion de dolari, cu o creștere de peste 20% în cinci ani. Este cea mai îndatorată generație a istoriei.

Față de generația anterioară(Generația X) structura creditului este radical diferită. Creditele ipotecare sunt mai mici, în timp ce creditele de studii și cardurile de credit au explodat. În plus, veniturile totale ale milenialilor sunt mai mici decât cele ale membrilor Generației X.

Poate vă mai amintiți spusele duduii din partidul lui Cioloș, cea despre care tiripliciul național ne vorbea cu respect. Spunea, asemeni lui Ilici, că proprietatea e un moft, că mai degrabă închiriezi și partajezi decât să deții. Idealurile marxiste frumos ambalate într-un discurs tembel. V-ați întrebat cum se diferențiază milenialii între ei? Vă spun eu: cel care câștigă mai mult, își permite să-și închirieze o proprietate mai mare. Rețineți: să-și închirieze! Nici nu-i trece prin cap să-și cumpere o casă și asta deoarece e incapabil să gândească în perspectivă. Dacă mâine i se înjumătățește salariul, caută fără mofturi o locuință pe care să o închirieze și care să i se potrivească noului buget. Dacă nu mai are bani de chirie, fără mofturi, devine boschetar. Și dacă, printr-o minune, devine milionar, nu-și amintește viața de boschetar ci-și închiriază o proprietate corespunzătoare noului buget. Nu-i o virtute, ci o prostie.

Iată cum a evoluat omul sub imperiul propagandei. Înainte oamenii își construiau singuri casele. În Ungaria tradiția încă dictează ca tinerii înainte să-și construiască o casă împreună și abia apoi să se căsătorească. Cam la fel era peste tot în lume: tânărul își construia casa și asta prin eforturile proprii. El își punea la bătaie forța fizică, iar familia îl ajuta financiar.

Apoi situația a evoluat: sub imperiul comodității a venit cumpărarea casei gata făcute prin intermediul unui credit. Dacă la început creditul îl puteai acoperi în 5-10 ani, comoditatea a împins prețurile proprietății peste limitele imaginabile cu câteva generații înainte. Astfel, creditul pe 5-10 ani a devenit „mortgage” sau credit până la moarte. Pentru casa cumpărată plăteai rate până la moarte, iar în prezent chiar și după aceasta, urmașii trebuind să preia ratele părinților dacă vor proprietatea. De-aici s-a făcut trecerea la idealul „partajării”. Dacă tot plătești până la moarte ce sens mai are să mai deții? Mai bine doar închiriezi.

Așa s-a ajuns la milenialii care, în loc să-și vadă securizarea interesului se lasă pradă jocului consumerist: preferă să se burdușească de carduri de credit pentru a-și satisface instinctul consumerist sădit din fragedă copilărie. De-aceea un milenial va suferi mai mult din cauza faptului că nu-și poate achiziționa ultimul iPhone decât dacă e nevoit să doarmă pe stradă. Exemplul extrem e cel al chinezului care, în urmă cu vreo cinci ani, și-a vândut un rinichi pentru un iPhone și un iPad.

Rezumând, milenialul înseamnă robul absolut: e ținut în lanțurile îndatorării, nu deține nimic în afara junk-urilor consumeriste, nu are niciun ideal în afara consumului irațional și e docil. Este exemplul perfect al ingineriei sociale. Ceea ce urmează însă după el e pustiul absolut. Dacă nu credeți aflați că există un model de rob chiar mai perfect decât milenialul, anume cel care urmează după el. Prin aceste exemplare marxismul învinge iremediabil și nu dă nicio șansă alternativei. Superficialitatea a luat definitiv rolul profunzimii. Urmează teroarea prostiei.