Cenzura în vremea holerei galbene

Mă sfătuiește un prieten virtual să-mi limitez cumva limbajul din cauza abuzurilor comise de ANCOM. După cum bine știți, noua cenzură închide site-urile cu ghiotura. Tot ce mișcă „refractar la sistem” trebuie șters, astfel încât singura voce care răzbate să fie cea a propagandei avându-și rădăcinile la așa-numitul „Grup de Comunicare Strategică”. Iată o formă prin care o denumire pompoasă ascunde sub fustele sale o grămadă de anonimi - chipurile onești - care complotează la planul aflat în desfășurare.


M-am întrebat de multe ori de ce oamenii respectivi nu-și arată fața? De ce nu avem la lumină un șef al Grupului cu pricina, de ce nu se văd oamenii, ci doar acea denumire pompoasă? Răspunsul e simplu: așa se clădește teroarea. Inchiziția avea oameni? Avea, da-i vedeai când deja era prea târziu. Ku Klux Klan-ul avea oameni? Nu, era un organism diabolic dezvoltat sub glugile țuguiate. Securitatea are oameni? Raționamentul e același. De fiecare dată istoria ne-a arătat că marea teroare a fost exercitată de oamenii acționând ascuns din spatele unor organisme anonime. Monstrul căruia nu-i cunoști componența e mai de temut decât un monstru de zece ori mai mare și mai puternic, dar pe care-l cunoști. Ăsta e mobilul prin care se răspândește teroarea. Iar forța acestor instituții e dată de imoralitatea omului acționând anonim. Anonimul din spatele instituției nu acționează singur, ci ca masă, de-aici decurgând întreaga iraționalitate a terorii răspândite de construcțiile de acest gen.

Revenind acum la teroarea care se exercită, trebuie să-i dau dreptate amicului meu. Într-adevăr, așa e. ANCOM închide site-uri la greu, dar tentaculele sale nu se pot limita decât la teritorialitatea României. Blogul meu e găzduit în SUA, astfel încât, indiferent dacă va fi blocat pe teritoriul țării, el va putea fi vizibil prin intermediul unui proxy. Asta însă nu mă încălzește întrucât știu bine că grosul audienței mele vine de-aici, din țară.

Ceea ce i-aș transmite amicului meu e că, și în cazul în care ar exista amenințarea închiderii definitive a blogului și-a contului meu de facebook, tot n-aș face disclaimer-ul pe care mi-l recomandă. E simplu de ce: n-aș putea renunța la principiile mele.

Am intrat în lumea blogurilor în 2007. Am făcut-o deoarece nu eram deloc mulțumit de calitatea mass mediei de business de la noi. Am spus-o în mai multe rânduri: e imposibil să vorbești despre business ca simplu pălmaș care-și așteaptă leafa la sfârșitul lunii. De-aceea opiniile mele, de fiecare dată, au fost contrarea trendului general. Și s-a dovedit că aveam dreptate. Pe vremea când spuneam că va fi un picaj imobiliar groaznic, „esperții” îmi dădeau peste nas spunându-mi că n-am habar. A durat cam un an și totul a fost prăjit. Mi-am menținut spiritul critic și-n momentul în care am observat că toate soluțiile crizei erau de fapt false soluții, care, la rândul lor, generau alte probleme. Le-am atras tuturor atenția transparent. Din nou am fost înjurat. Încă de anul trecut am anunțat că treburile sunt încurcate, că va veni o corecție. Atunci am ieșit de pe acțiuni(am făcut-o transparent). Într-adevăr, am pierdut o bucată de creștere, dar orice om știe că e aproape imposibil să intri la bază și să ieși la vârf. Acum avem criza pe care-o vedem și, din nou, atrag atenția că e doar una indusă, nu cea care va face curățenie.

Coronavirusul a fost un pretext minunat pentru a induce teroarea și pentru a se constitui într-un respiro pentru toți cei interesați ca întreaga paradigmă financiar-economică să rămână așa cum e. Așa avem o cădere care era necesară, dar care-a fost provocată și ținută artificial sub control. E de fapt o pseudo-cădere, un pas înapoi menit a se constitui într-o bază pentru viitorul salt. Exemplele le vedeți cu toții. Shutdown-ul din industria auto a permis - atât cât a fost posibil - concentrarea unei cereri astfel încât repornirea să fie „justificată economic”. Are însă relevanță o asemenea cerere? În mediul bancar de pretutindeni, stagnarea a fost un scurt respiro care a permis rostogolirea în masă a unor datorii pentru a face loc unor altora. Fără rostogolire nu era posibilă „lărgirea gurii” de absorbție a unei noi infuzii de capital în piață. Ce sunt acestea? În mod cât se poate de limpede totul se constituie într-o pseudo-cerere care, la rândul său, se va răzbuna. Pe moment „lupta pentru relevanță” s-a mutat din piețe spre mediul mult mai obscur al băncilor centrale. Dacă ne vom uita acolo vom observa o accelerare a potlogăriilor monetare. Ele sunt „justificate” de așa-zisul business care se remarcă în piață. Dar ce business e acesta? E unul fals, desigur, generat de „lăsarea la liber” a constrângerilor macroeconomice ale țărilor. Brusc, deficitul bugetar nu mai contează și nimeni nu mai dă atenție gradului de îndatorare. Cui îi mai pasă de aceste „mici amănunte”? Statul are mâna largă și cheltuie banii pe care nu-i are, dar pe care-i produc cu vivacitate ciocănarii din băncile centrale.

Ceea ce trebuie să înțeleagă toată lumea e că artificiile de acest gen n-au picioare lungi. În cazul nostru durata maximă e inclusă în „termenii și condițiile” crizei, anume nouă luni. După această perioadă - magică deoarece avem alegeri în SUA - urmează darea cărților pe față. Și, exact ca la poker, cei care-au avut ceva palpabil, câștigă, iar cei care-au blufat își vor lua sclavie pe viață în unul dintre viitoarele centre de concentrare ale puterii mondiale(vom mai vorbi despre asta).

Să mă întorc acum la cenzură. Nu mi-a fost niciodată frică de ea. Nici când a acționat „discret” - prin comentarii trimise pe blog, ba amenințătoare, ba prietenoase - și nici acum, când acționează brutal. N-o fac în primul rând pentru a nu-mi încălca principiile. Din momentul în care am decis să mă „exteriorizez” am făcut-o pentru a-mi scrie opiniile de la A la Z, chiar cu riscul de-a fi penibil. Și n-am abandonat nicio clipă acest principiu.

Un alt principiu a fost acela de a fi un sprijin în creșterea celorlalți. Mi-ar fi fost simplu în toți acești ani să mă cațăr pe vreo funcție înaltă. Mi s-au tot promis „favoruri”. Ba să intru în vreun partid, ba chiar să fac propriul partid. A te pune în fruntea oștii este, în ziua de azi, un semn de slăbiciune deoarece a te cățăra acolo e facil. Nu-ți trebuie decât o minimă stăpânire a artei manipulării. Însă asta nu poate fi calea mea.

Mi-am asumat rolul de a împinge de la spate, de a-i ajuta pe cât mai mulți să crească, să se dezvolte și să înțeleagă cât de bine e să gândești fără constrângeri. Acesta este primul pas către un trai pe propriile picioare, adică ceea ce lipsește în țara asta. Sunt ferm convins că, după ce se va reuși eliberarea de șabloane a unui segment important al populației, energia degajată va face imposibil mersul înapoi. O gândire liberă e ireversibilă. De-aceea am repetat de-atâtea ori că principala piatră de moară care atârnă de grumazul celor mulți este ideologizarea. A scăpa de ideologie e ca și cum ai scăpa de râie: simți că te-ai eliberat, că poți face orice, că nu te mai încurcă nimic.

Însă, pentru realizarea eliberării e nevoie ca din ce în ce mai mulți oameni să participe la munca de jos. Nu vă visați lideri decât în propriile voastre afaceri. La nivel de țară va fi imposibil să realizezi o mișcare de sus în jos. Masa nu se lasă trasă decât prin propagandă . Făcând propagandă devii sclavul ei, luptător pentru cucerirea unei mase de prostovani. Nu acesta e meciul! Adevărata provocare e să-i ajuți pe cât mai mulți să dea jos de pe ei pielea de măgar a ideologiei, a sclaviei văzută ca binefacere.

De ce nu pun un disclaimer? Pentru că vreau să fiu sincer cu mine însumi. Nu pot îndemna la respectarea unor legi pe care le consider strâmbe. De asemenea, nu sunt nici un anarhist îndemnând la viața fără nicio regulă. Singurul lucru pentru care lupt - și-o fac transparent - este cel de simplificare și transparentizare a legilor, cel de modificare a acestora în direcția corectă, nu într-una în care o minoritate beneficiază de arestul majorității.

Dacă se înțeleg lucrurile acestea, dacă cei care-mi citesc textul aderă la principiile expuse, pot spune liniștit că nu-mi pasă dacă îmi vor închide site-ul sau nu. Mi-e egal, nu-i un capăt de țară. O cale de a ne revedea există. În zilele viitoare o să public un ghid pentru toți cei care doresc să-și păstreze independența electronică. Atât pentru cei care-și publică opiniile, cât și pentru cei care doresc să rămână în contact.

În final nu-mi rămâne decât să vă spun că n-are sens să vă temeți: teroarea va muri mai repede decât credeți. Treaba voastră principală trebuie să fie aceea de a vă trezi, de a avea gândurile din ce în ce mai limpezi. Teroarea, mai devreme sau mai târziu, va dispărea fără urmă. Important e ca până atunci să vă eliberați singuri deoarece, cu fiecare individ eliberat, propaganda își pierde din forță. Și fără forța propagandei, sistemul de teroare e mort.