Lumina și dorințele noastre

„Ai grijă ce-ți dorești pentru că s-ar putea să ți se-ntâmple” - e gândul cu care m-am trezit în această dimineață. Înainte însă de a trece mai departe simt nevoia unei precizări: nu sunt credincios practicant, ba, mai mult, nu reușesc să mă ridic nici măcar la nivelul acelei detestate categorii a „căldiceilor”. De-aceea vă rog să treceți prin filtrul precizării de mai sus absolut toate vorbele mele legate de subiectele religioase.


În ciuda statutului meu spiritual incert, sunt fascinat de cei împliniți spiritual, de acei oameni în ochii cărora citești limpezimea și liniștea, detașarea față de mizeria în care noi ceilalți ne scufundăm. Îi văd cum trăiesc printre noi și nu-s capabil să înțeleg firescul cu care reușesc să se ridice deasupra noastră. De-aceea detest modul în care sunt jigniți acești oameni și etichetele rudimentare care li se pun: „pupători de moaște”, „extremiști religioși”, „întunecați la minte”, „fanatici” s.a.m.d. Iar aici nu e vorba doar despre religia în care m-am născut, ci despre religie în general.

Mi s-a făcut greață văzând modul absolut sfidător în care niște reduși mintali de-ai Occidentului s-au apucat să arunce cu mocirlă în credința musulmană publicând caricaturi cu Profetul. Știam că aceea e „o nefăcută”, o sfidare mârșavă, menită a schilodi credința unor oameni, iar la momentul respectiv am scris despre ea. Cum s-a terminat toată afacerea „umilirii musulmanilor” știți bine și n-are sens s-o mai amintesc acum.

La fel de rău îmi provoacă în aceste zile atacurile nejustificate asupra Bisericii. N-am mai întâlnit atâta ură revărsată de la „dezlănțuirile ideologice” instrumentate de comuniști. Chiar și-atunci însă, parcă nu erau atât de radicale ca acum. Văd tot felul de posedați care urlă cu spume la gură împotriva libertății fundamentale a unor oameni. Cu ce-ți face ție rău, ticălosule, un om care simte nevoia să se roage? Cu ce anume îți încalcă el libertatea ta pentru ca tu să te simți dator să propui încălcarea brutală a libertății lui? Știu, n-are sens să dezvolt, dar le spun celor din categoria amintită să se ferească de ziua în care li se vor îndeplini dorințele.

Și, pentru că am ajuns la vorba cu care am început articolul de azi, simt nevoia să închid lunga paranteză pe care am deschis-o. Așadar, ca orice om, mergeam an de an să iau Lumină. Încă de copil mi-am dorit să fiu printre cei din față, să iau printre primii lumina pentru a o împărți celorlalți. Mi se părea fascinant să fiu prins în acest mister al răspândirii Luminii sfinte. Ceva mai târziu, crescând, am realizat că e o nebunie acea înghesuială teribilă, acea șicanare involuntară a preoților mânată strict de dorința de a fi printre primii care primesc Lumina. De-aceea așteptam răbdător ca Lumina să ajungă la mine; și ajungea teribil de repede. Mai mult, cu trecerea vremii, mă uitam disperat la cum se degradează oamenii și cum umplu inutil curțile Bisericii. Toată slujba de Înviere s-a transformat într-un du-te vino, în care înainte de slujbă toți se înghesuiau ca să ajungă cât mai în față pentru ca, imediat după ce se dădea Lumina, toți să se înghesuie în sensul opus.

Mi-am dorit în fiecare an să particip la slujba de la Patriarhie, dar, de fiecare dată, am renunțat în ultimul moment. Uneori din cauză că m-a speriat perspectiva înghesuielii de-acolo, alteori deoarece mi s-a părut mai just să iau Lumina de la biserica în raza căreia mă aflu. Însă, de fiecare dată, după ce luam Lumina aveam în suflet iun regret că, iată, nici în acel an n-am ajuns la Patriarhie.

Și iată-ne ajunși în anul acesta, an al prigonirii noastre. N-ai voie să mergi la biserică, n-ai voie nici măcar să calci pe la cimitir. Forțele iraționale ale statului de drepți s-au dezlănțuit împotriva celui mai intim și mai lipsit de apărare sentiment al omului. Anul acesta nu ți se mai dă voie să te rogi în biserică, ți se interzice să aprinzi lumânări răposaților, să-ți faci obiceiuri care nu s-au oprit nici măcar în războaie sau în alte nenorociri ale istoriei. A trebuit să vină un virus de răceală - inventat sau nu - pentru a li se pune botnițe oamenilor, pentru a ne izola unii de alții, pentru a ne înrobi și a ne transforma în animale ghidându-se doar după instinct. Iată-ne în cea mai mare negură în care ne-am cufundat, una generată de așa-zisa libertate care ni se tot vinde pe măsură ce lanțul greu al robiei ni se înfășoară în jurul grumazului.

Cu această realitate în față am realizat că, iată, mi s-au îndeplinit dorințele. Anul acesta - m-a anunțat un băiețel care-i voluntar al bisericii - voi primi Lumina pe la ora 18:00. Va veni el și mi-o va aduce acasă. Iată, așadar, voi fi printre primii care o vor primi. Atunci când, copil fiind, mă înghesuiam în primele rânduri, nu mă gândeam cât de amară poate deveni dorința mea. Iată, acum mi se îndeplinește! Nici curțile bisericilor nu mai sunt pline de neliniștiți care să se fâțâie ba spre prima linie pentru a lua Lumina cât mai repede, ba spre ieșire deoarece, dată fiind îndeplinirea scopului pentru care se aflau acolo, misiunea lor era terminată. Gata, curțile bisericilor sunt pustii! Dorința mea de liniște a slujbei a fost îndeplinită. Și, nu în ultimul rând, iată că mi s-a îndeplinit și dorința cu participarea la Învierea de la Patriarhie. Într-o ironie absolută, biserica aflată la două străzi de mine, anul acesta e mult prea departe. Nu pot auzinimic din slujbă chiar și dacă-aș sta în curte. Pur și simplu, difuzoarele nu răzbat până la mine! Așa că, iată, anul acesta va fi mult mai aproape Patriarhia, din păcate prin intermediul televizorului.

De-aceea în dimineața aceasta mi-a venit în minte zicerea cu dorințele care s-ar putea să ni se îndeplinească. Iată în ce mod amar se pot îndeplini dorințele.

Știu că nu-s mulți hulitori care să mă citească. La câți am blocat, sunt puține șanse. Dar, chiar și-așa le voi spune să aibă mare grijă și să se ferească de ziua în care li se vor îndeplini dorințele lor ticăloase. Nu știu cum se face, dar Dumnezeu îi dă fiecăruia ceea ce-și dorește pentru ca din dorința aceea să învețe ceva. Suntem în ajunul Păștilor, dragii mei. Chiar dacă nu sunteți credincioși, cel puțin nu vă doriți răul altuia, mai ales atunci când ei n-au absolut nimic cu voi. Nu de alta, dar s-ar putea să se îndeplinească și cei care vor trage ponoasele veți fi chiar voi. Credincioșii se vor descurca într-un fel sau altul. Interdicțiile de azi deja le-au atras atenția și știu „că unde sunt doi sau trei, adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor. ”

În schimb voi, cei atât de încruntați și ștampilați cu pecetea răutății lumii acesteia, veți rămâne să vă confruntați cu propriile dorințe care vi se vor îndeplini. Și va fi rău în zilele acelea, credeți-mă!