marți, 14 aprilie 2020

Guvernul de mâine

Când spui guvern mondial automat stârnești suspiciuni. Toată lumea se împotrivește, toți protestează. Ai spune că e imposibil să se ajungă vreodată la așa ceva. Oare?

Evenimentele pe care le tot trăim pe pielea noastră ne arată că nu există absolut nicio idee - oricât de nebunească ar părea la prima vedere - care să nu poată fi pusă în practică. Că o faci pe baza „puterii pulanului” sau pe baza „convingerii cu ușurelul” puțin contează. Dacă vrei s-o faci, o faci! E simplu.


O lume întreagă se întreabă cum de-a reușit comunismul să aresteze atâtea țări atâta amar de vreme. Nimeni nu va obține răspunsul încercând să facă apel la logică dintr-o cauză cât se poate de simplă: pentru că e ceva total ilogic în ceea ce s-a întâmplat. Toți știm acum că URSS-ului „i s-a dat” halca de planetă în urma celui de-al Doilea Război Mondial. Chiar și-așa însă, ce anume poate face ca un tratat strâmb să se pună în aplicare atât de ușor? De ce oamenii n-au protestat, de ce n-au forțat ocupantul prin nesupunere? Sunt lucruri care țin de o altă logică.

Să revenim acum la guvernul mondial. Poate fi el implementat? Sunt ferm convins că aveți negația „pregătită și documentată”. Argumentele ar fi multiple: că e o pălărie prea mare, că e imposibil să pui atâtea puncte de vedere divergente la aceeași masă, că națiunile au fiecare punctele lor de vedere, că niciodată un chinez nu se va supune ordinelor primite de la un japonez, la fel cum în veci un indian nu va accepta conducerea unui pakistanez s.a.m.d. Oare?

Dacă e să privim logic, deja există un „guvern mondial” și asta nu de ieri de azi, ci de vreo sută de ani. În 10 ianuarie 1920 lua ființă la Geneva „Societatea Națiunilor Unite”. Da, este organizația pe baza căreia s-a ridicat actuala Organizație a Națiunilor Unite. Dacă e să ne gândim logic, această organizație ESTE un fel de guvern mondial. În condițiile în care deciziile luate în cadrul său(extins sau la nivel de comisie) sunt obligatorii. Nu există țară din lume care să nu facă parte din ONU, astfel încât respectarea deciziilor luate în cadrul acestei organizații sunt general obligatorii.

Presimt că-mi veți spune că bat câmpii, că ONU e o organizație în care, totuși, deciziile se iau într-un oarecare consens și că un guvern presupune mult mai multe atribuții, printre care o forță rapidă de execuție, decizii tranșante s.a.m.d. Într-un fel aveți dreptate, însă scopul meu a fost acela de a vă reaminti că există instituții supranaționale de care depindem. Dacă în cadrul unei comitet al ONU s-ar lua decizia ca de mâine să devenim componentă a CSI, fiți siguri că așa se va întâmpla. Și, mai mult, cei care acum combat cu cerbicie „acțiunile și sfidările tiranului Putin”, mâine vor deveni cei mai fervenți susținători ai „conducătorului luminat de la Răsărit”.

Să trecem însă mai departe și să spunem că, mai degrabă, am putea considera ONU ca fiind un Parlament mondial, nicidecum un guvern. Și-atunci cum rămâne cu guvernul? Dacă e să mă întrebați pe mine, vă voi spune că se face și, mai mult, că s-a intrat în linie dreaptă. Iar componentele sale vor fi vechi cunoștințe de-ale noastre. Fiind însă vorba de o întreprindere atât de anevoioasă, implementarea se va face treptat, la nivel de minister, abia apoi devenind vizibilă construcția. Este adevărat că nu v-ați fi gândit la așa ceva? Hai să vă arăt acum cum se construiește guvernul mondial la vedere.

Avem o criză generată de un virus. Nu fac nicio speculație. Pur și simplu nu mă interesează dacă e un virus natural sau inventat în laborator și nici dacă această tevatură e reală sau inventată. Ceea ce vedem este că suntem într-o criză generată de acest virus. Mai mult vedem o groază de disfuncționalități ale tuturor sistemelor de sănătate. Echipament medical lipsă, medici infectați, proceduri haotice și excese inutile. Peste tot pe unde a intrat virusul avem dezastre la nivel organizatoric. Ori că e vorba de lipsa diverselor materiale de protecție sau a echipamentelor medicale de bază, ori că vorbim de proasta organizare a spitalelor, peste tot e vorba de ceva care scârțâie. Și scârțâie flagrant, indiferent de țară. Care-i concluzia pe care-o tragem dintr-o atare stare de fapt? Aceea că în ziua de azi e imposibil să faci față de unul singur unui fenomen global. Hopa, adică exact ce spunea tov. Kissinger. De fapt asta ți se transmite pe toate canalele.

Să te-apuci acum să anunți un guvern mondial - așa cum a transmis trompeta Gordon Brown - ar fi un gest absolut aberant. Dar dacă, în schimb, ai anunța un framework dedicat sănătății la nivel mondial? O inițiativă prin care statele participante contribuie la un fond comun care alocă eficient resursele astfel încât întreaga populație a Pământului să se bucure de un standard sanitar înalt. Ei bine, ce-ați zice de asta? Nu vă uitați strâmb! Vă voi explica exact ce înseamnă. Dacă suferiți de o boală gravă, asta ar însemna uniformizarea protocoalelor de tratament la nivel mondial. Veți fi inclus într-un program mondial care-l tratează la fel și pe neamț și pe american și pe bantustanez. Veți putea beneficia aproape instantaneu de ultimele descoperiri. Vor exista mega-spitale regionale, răspândite coerent, în funcție de densitatea populației. Asta va face posibil ca un Gigel din tundră să poată avea acces la un spital modern, situat poate la mii de kilometri de el. Ce-ați zice de asta?

Mai mult, în cazul unei crize precum cea din prezent, fenomenele de piraterie cu care ne-am confruntat(gen avioane cu echipament confiscate din rațiuni naționale) să nu mai fie posibile. Pe timp de criză, toată producția e redirecționată acolo unde trebuie. Dacă avem un vârf precum cel consemnat în Lombardia, în timpul cel mai scurt echipamentele lipsă sunt direcționate acolo, iar personalul, la nevoie, va fi suplimentat realocându-se medicii din zonele mai puțin stresate. Ei bine, ce ziceți, e o poză suficient de tentantă?

Vi se pare SF? Nu fiți copii întrucât evenimentele sunt pe cale să vă ia din nou pe nepregătite. The Schiller Institute a programat în regim de urgență, în perioada 25-26 aprilie, o conferință denumită ... „Mankind’s Existence Now Depends on the Establishment of a New Paradigm!”. Și întrucât trebuie respectată „distanțarea socială”, conferința se va desfășura prin internet. Vi se pare puțin lucru? N-aș fi atât de sigur. Think tank-urile republicane urlă din toți bojocii că asta e singura variantă care ar putea aduce medicina de calitate la nivelul fiecărui cetățean. Curios e că același mesaj îl găsesc la GIDS - German Institute for Defense and Strategic Studies din Hamburg, un think tank al Bundeswehr.

Dacă vrei să înțelegi cutremurele trebuie să studiezi mișcările plăcilor tectonice. Cam așa stau lucrurile și cu așezările politice ale lumii: ca să le înțelegi trebuie să cauți prin subsoluri și prin spatele scenei. N-ai ce căuta în sală, lăsându-te vrăjit de prestația actorilor. Atunci când vrei să știi ce urmează în piesă, citești scenariul înainte.

Cam aici e tâlcul întregii pandemii în care ies la lumină tot felul de oameni de-ai OMS-ului. Ați auzit de Rafila înainte de această criză? La fel s-a întâmplat peste tot în lume unde, brusc, în fața oamenilor au fost aduși reprezentanți de-ai OMS-ului, iar cuvântul lor capătă greutate pe zi ce trece. Asta în defavoarea autorităților care, de fiecare dată, sunt depășite de situație.

Cred că înțelegeți bine care-i următorul pas: un minister mondial al sănătății, către care țările vor contribui după posibilități și a cărui misiune va fi „standardul maxim în domeniul sănătății”. Însă, vă spun de pe-acum: de contribuit veți contribui și voi cu voioșie, fără să vă împingă nimeni de la spate. Contribuția va fi inițial minoră, dar îți va deschide porțile unei rețele mondiale de sănătate. Așa-i că sună bine? La fel ca toate propunerile pe care le-ați primit cu bucurie în ultima sută de ani. Ce va urma după nu vă pasă pe moment întrucât n-ați fost obișnuiți să studiați reversul medaliei, locul unde sunt scrise cu litere mici chestiile care nu vă plac și care vor sta la baza regretelor voastre atunci când va fi prea târziu. Din nou veți face aceeași greșeală veche de când lumea. Aici însă e un fenomen care are și el tâlcul său.

P.S. Nu luați în seamă aburii naționaliști lansați de limbricii precum Macron. Sunt doar perdele de ceață menite să asigure finalizarea proiectului. Mai țineți minte când băsescu spunea că n-are nevoie de FMI? Ca, așa e și-acum, dar la un nivel gigantic.

12 comentarii:

  1. Bill Gates va fi propus președinte al planetei. Se pregătește de foarte mulți ani pentru asta. Știa de pandemie de mult și a vândut recent tot ce avea la Microsoft. Da Windows 10 nu mai este al lui ca proprietar. El va primi postul de guvernator al planetei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In acelasi context Steve Jobs va deveni presedintele/tarul iadului. De unde va crea o interfata derivata din iTunes, care va permite accesul in ambele sensuri dinspre iad, astfel incat Bill Gates si fanii sa-l poata vizita.

      Ștergere
    2. Trebuie să recunosc, e amuzant comentariul.

      Ștergere
    3. Pe lincul din tuitar mai jos e menționat Bill Gates ca și king of the world si toată lumea își îndreaptă ura spre el
      Am impresia ca asistam la un fiasco și o deturnare a atenției spre ceva ce pare a fi dar nu e, gen iluzionism
      https://twitter.com/NewsAlternative/status/1246337502161416192?s=19

      Ștergere
  2. https://youtu.be/MY8Nfzcn1qQ

    RăspundețiȘtergere
  3. https://gandeste.org/adevaruri/pandemismul-ultimul-stadiu-al-globalismului/99058

    RăspundețiȘtergere
  4. In cazul in care nu ati priceput de ce in Romania comunsismul a facut cele mai mari ravagii dintre toate tarile "fostului bloc comunist", unde ai avut peste 2 milioane de oameni deportati si alte 2 milioane exterminati pe la Aiud, Periprava, Pitesti, Poarta Alba, etc. tocmai traiti pe pielea voastra "egalitatea" atat marxist-leninista a lui Dej cat si "egalitatea" marxist-stalinista a lui Ceausescu.

    https://www.presidency.ro/ro/media/comunicate-de-presa/decret-semnat-de-presedintele-romaniei-domnul-klaus-iohannis-privind-prelungirea-starii-de-urgenta-pe-teritoriul-romaniei

    Culmea este ca inca se mai intreaba unii de ce au plecat milioane de romani afara din tara fara sa doreasca sa se mai intoarca. Dupa ce se termina "criza" asta cu "coronavirusul" vor pleca in continuare mai multi, in special cei educati si instruiti si cei cu bani de investit sau de facut afaceri. In Romania vor ramane doar hotii, incompetentii, saracii si prostii.

    http://www.ziare.com/economie/criza-economica-romania/cum-va-arata-lumea-dupa-criza-unde-va-fi-romania-1606257

    https://www.youtube.com/watch?v=0IzircOIevA

    https://republica.ro/zm-au-distrus-moral-am-lucrat-in-sase-tari-in-europa-niciunde-nu-am-fost-tratat-asa-straini-in-propria

    Daca inca nu ati priceput in ce tara/natiune traiti si cum arata "egalitatea" marxista va arat eu acum:
    https://i.pinimg.com/originals/b6/44/11/b644113a28c86e598139182235053c4b.jpg

    Va veti umple de "drepturi" si "egalitate" la fel cum se umplu acum amaratii aia de pe campurile de sparanghel.
    https://pbs.twimg.com/media/DnSfgJbVAAACEg5.jpg
    https://s3media.247sports.com/Uploads/Assets/445/212/8212445.jpg

    RăspundețiȘtergere
  5. Sa nu uitam de evenimentul asta de anul trecut:
    https://www.youtube.com/watch?v=CtyXsZ3fJbc
    https://www.youtube.com/user/GovSummit/videos
    https://www.youtube.com/watch?v=28gQ4ZvtrI0
    https://www.youtube.com/watch?v=rJnE3yWwNkk

    RăspundețiȘtergere
  6. Cat priveste obligativitatea deciziilor ONU sa ne oprin putin la Israel.
    A fost primita in organizatie desi nu are constitutie, apromis ca va avea constutie in 2 ani si nu o are nici acum si n'a fost data afara. Israelul are cea mai mare colectie de rezolutii si decizii ONU impotriva sa, peste 1800 si nici ca'i pasa.
    Deci daca o tara nu vrea, este posibil sa nu respecte deciziile ONU.
    Cat priveste Un Guvern Al Sanatatii Mondiale noi stim prea bine ca nu poate fi deact o mare pacaleala. UE nu si-a onorat datoria de a ajuta Italia la nevoie, de ce as crede ca la nivel planetar lucrurile vor sta mai bine.
    Nu ma indoiesc ca este posibil sa se propuna asa ceva, iar Dulapul sasesc cu guvernul lui cu tot sa se arunce in barca, dar asta nu e solutia salvatoare.
    China, Coreea de Sud si alte tari din orientul indepartat au dat dovada de spirit cooperatist si colaborativ, ajutand alte tari. Venezuela n'a ezitat si ea sa aduca o mica contributie, iar despre Cuba toate laudele, ca de obicei prezenta peste tot sa ajute la necaz.
    Se pare ca o coalitie a tarilor care pot aprecia sistemul Multilateralist si merg pe principiile avantajului reciproc si neamestecul in treburile interne sunt tarile care pot avea o alianta solida si sa se poata ajuta eficient fara a se urmari PROFITUL.
    Tarile putred capitaliste sunt expirate nu mai au nici ele insile incredere in ele, sunt pline de promisuni si nu isi tin cuvantul.
    Daca Romania va insista sa cada mereu in admiratia civilizatiei occidentale si sa nu vada crimele si neseriozitatea in business a acestor tari nu va avea nicodata alta sansa decat o are acum sa ramana o biata, nenorocita kolonie.
    K vine de la kosher.

    RăspundețiȘtergere
  7. Isaac Asimov este copilul din flori alui Jules Verne. Profeti falsi cu simbrie. Au primit liniile directoare si le-au pus frumos intre pagini S.F. Adica nici sa visezi ce vrei nu mai ai voie. Poate ai vreun vis frumos la care se vor conecta multi se indeplineste si strici scenariul. Asa ca ne dau ei visele "potrivite". Unii zboara "De la Pamant la Luna" cu rachete ce n-au ajuns niciodata acolo, iar altii ne vorbesc de guverne mondiale, populatii si resurse. Chiar si dupa 200 de ani de distrugere deliberata a habitaelor (pentru a creea problema, far de care "solutia" guvernului mondial nu este dorita de nimeni), defrisari, otraviri de ape etc pamantul poate sa sustina 20 miliarde de oameni in conditiile in care se renunta la goana desanta dupa profit si se trece la o agricultura naturala(fara pesticide, omg) pluri-culturi, micsorarea suprafetelor cultivate exclusiv pentru hrana vitelor(mai bine de jumate din terenurile agricole pt branza cea de toate zilele-vezi doc. Cowspiracy), renuntarea la farsa cu etanolul in benzina(alte suprafete imense cultivate aiurea) si multe altele.
    Cat despre "colonizarea altor planete" face parte tot din sistemul viselor induse ca in realitate traim intr-un sistem inchis. Nu se poate nici intra nici iesii de aici.
    https://lumeacarnavalului.wordpress.com/2019/05/05/pamantul-glob-altitudine-si-zbor-cu-viteza-supersonica/
    Veriga Lipsa(e evolutiei) si cu Curbura(pamantului) sunt ca si egalitatea, toata lumea vorbeste despre ele dar nimeni nu le-a vazut vreodata, pentru simplul fapt ca nu exista.

    RăspundețiȘtergere
  8. Vorba lui Dan , pulimea nu va sti niciodata unde este the final frontier ! Crezi ca pe puiul de gaina il intereseaza daca e seceta crunta si nu se face hasul pentru el? Nu, el stie doar si e programat sa manance, sa ajunga la varsta de sacrificare ! Am facut masini , am facut avioane , am facut vapoare si multe altele ......de ce ? Spre a ne fi de folosinta nu ? NOI umanitatea cui suntem de folosinta ? Si daca da...... de ce si pentru ce?

    RăspundețiȘtergere
  9. Fara suparare, dar trebuie sa fi incredibil de imbecil sa pui botul la propaganda marxista facuta de "social justice warriors" si prezenta in filme cu subiecte bolsevice de genul Cowsiracy sau Forks Over Knives sau Live and Let Live sau... ce promoveaza vegeterianismu/veganismul. Te las pe tine sa afli unde si de cand a pornit acest curent vegetarian/vegan.
    https://www.urbandictionary.com/define.php?term=Social%20Justice%20Warrior

    Hint 1:
    Este o veche "comunitate" pe un munte in Elvetia unde isi faceau veacul tot felul de indivizi "progresisti" in frunte cu tovarasul Vladimir Ilyich Ulyanov, better known by his alias "Lenin" si tovarasul Lev Davidovich Bronstein, better known as Leon Trotsky si altii de teapa si din gasca lui.
    https://www.reddit.com/r/communism101/comments/e42cst/what_do_marxists_think_about_veganism_is_veganism/

    Hint 2:
    http://www.culturavietii.ro/2016/12/12/un-restaurant-marxist-vegan-se-inchide-dupa-ce-clientii-s-au-plans-ca-trebuie-sa-astepte-40-de-minute-pentru-un-sandvis-egalitarist/

    Hint 3:
    https://www.armstrongeconomics.com/armstrongeconomics101/economics/the-danger-of-an-idea-just-change-the-label-environmentalism/

    https://ro.uow.edu.au/cgi/viewcontent.cgi?article=1539&context=asdpapers

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)