Ascensiunea Chinei și riscurile sale

După lansarea pe orbită a propriei stații spațiale, China dă a doua lovitură: trimiterea cu succes a propriului rover pe Marte. Fără doar și poate ne aflăm în fața unui salt tehnologic extrem de important. 

Să nu uităm că în 1989 China încă era în stadiul de economie socialistă care se zbătea să nu pice la fel ca Estul Europei. De altfel, în aprilie 1989 avuseserăm evenimentele din Piața Tienanmen, iar picajul comunismului european risca să producă daune majore tuturor țărilor marxiste. Chinezii au rezistat, întărindu-și însă securitatea internă, dar reformând în același timp întreaga economie a țării. De altfel, la fel ca Estul Europei, China a făcut și ea o tranziție spre economia de piață, dar asigurându-se că nu se va mișca niciun fir din supremația Partidului Comunist. Privind prin această prismă, putem spune că evenimentele din Piața Tienanmen au reprezentat doar reglări ale sistemului astfel încât lucrurile să nu scape de sub control. 

Acum, la mai bine de douăzeci de ani de la acel moment de cotitură constatăm că țara a făcut un salt spectaculos: China este prima economie mondială și luptă să ajungă pe primul loc și din punct de vedere tehnologic. Coborârea pe planeta Marte este deosebit de complicată și a condus la eșecul multor misiuni trimise acolo. Inclusiv chinezii au dat chix în misiunea anterioară pe care au făcut-o împreună cu rușii Însă, după eșec, au hotărât să meargă singuri la drum. Și iată, au reușit. Indiferent de ce ar spune detractorii este o reușită excepțională. Însă de aici rezultă câteva probleme majore pentru noi.

Avem de-a face cu o civilizație în puternică ascensiune, care practic mătură tot în calea sa. Indiferent de opiniile pe care le aveți, vă pot spune că nici SUA și nici Occidentul, la modul în care arată acum, nu pot face față. Indiferent de problemele interne ale Chinei, de modul în care e condusă țara, trebuie să constatăm că reușesc pe zi ce trece să câștige meciurile cu SUA în condițiile în care joacă după reguli americane! Alegerea lui Biden este, în sine, un succes al Chinei. De altfel, după ce Biden a mimat lupta cu China, oamenii din tabăra sa încep să facă presiuni pentru „normalizarea relațiilor”. Un exemplu este dat de fostul ambasador al lui Obama la Beijing care e din ce în ce mai vocal pe marginea acestei teme. 

Și unde-i totuși răul? Istoria are lecțiile sale pentru noi. În perioada bizantină, înfrângerile suferite de către Imperiu în confruntarea cu arabii, dar și extinderea puternică a musulmanilor, au condus la ideea că puterea arabilor musulmani vine din puritanismul lor religios. Vinovate pentru pierderi au fost considerate icoanele care ar încălca porunca a doua din Decalog: „Să nu-ți faci chip cioplit...”. Astfel Bizanțul  intrat în perioada iconoclastă. Nu doar icoanele au fost distruse ci s-au pornit masive reforme menite a revitaliza societatea. Reforme care căutau să-i facă pe bizantini cam ca pe musulmani. Practic, Imperiul a copiat modul de organizare al dușmanilor săi crezând că astfel se protejează. 

N-a mai durat decât vreo trei sute de ani până când Constantinopolul a căzut în mâna turcilor. Între timp își reveniseră din iconoclasm, dar societatea era copleșită și căderea - cu toate că s-a constituit într-un eveniment epocal - a fost o victorie de etapă întrucât aproape întregul Imperiu picase treptat în mâna turcilor.

Cam același lucru se întâmplă acum. În SUA Partidul Democrat trage sfori pentru a deveni singura forță politică a țării, în timp ce birocrații de la Bruxelles visează la o Europă condusă de organisme autonome, nealese de nimeni. Peste tot se simte duhul Chinei. Chiar și-n domeniul controlului populației. Se înmulțesc camerele de luat vederi, se fac tot felul de „automatizări sociale” pentru ca, în final, să cădem într-un sistem tiranic, asemănător scorului social din China. 

Peste tot vedem mișcări care o virează spre totalitarism. Iată noul iconoclasm! Culmea e că Occidentul speră ca astfel să prindă ceva din forța Chinei. Nu va prinde nimic! Ba, din contră, implementarea modelelor chinezești în societatea occidentală vor conduce la o fragilizare și mai mare a sa întrucât proprii cetățeni vor lupta împotriva totalitarismului. Însă tot istoria ne învață că cel care a luat-o pe-o cale greșită nu se lasă până când nu cade în râpă: iată imaginea SUA și a Occidentului. 

China crește teribil. E normal să fie așa: actualul sistem politico-economic îi oferă o structură deosebit de eficientă și, în plus, se mulează perfect pe tradiția sa milenară. Ceea ce nu e valabil pentru Occident. Occident care într-adevăr are nevoie de reforme profunde, dar nu de reformele prin care se injectează doctrină chinezească în sistem.