De ce Vestul e setat să piardă definitiv meciul cu China?

Dacă ar fi să mă transform într-un comentator rece, aș spune că la ora actuală SUA nu știe unde să mai fugă pentru a nu se confrunta cu China. „Iar pro-chinezisme?” - vor sări îndărătnicii la gâtul meu. Nu, asta e realitatea, le-aș răspunde mult prea scrufuloșilor apărători ai Vestului care, după cum vom vedea ceva mai târziu, de fapt sunt cei mai eficienți „spioni” fără de voie ai Chinei.

Desigur nici eu nu am totală dreptate întrucât atunci când spun SUA mă refer la oamenii cu capul pe umeri de-acolo, oameni care, la ora actuală, reprezintă o cantitate neglijabilă. Iar când spun China nu mă limitez la spațiul geografic al țării, ci la „virusul ideologic”, capabil să distrugă orice în calea sa. Iată-ne așadar într-o confruntare teribilă care este una a „Americii profunde” - pe care-o voi extinde la tot ceea ce numim Vest - cu o Chină aflată în plină vigoare tinerească, exuberantă și, mai ales, expansivă. Cine va câștiga?

E suficient să ne uităm la cei doi beligeranți. Ce-i „America profundă”? Dacă e să dăm crezare presei de peste Ocean, caracterizarea e simplă: „persoane mult prea religioase, rurale, care se opun progresului și care trag țara înapoi; de cele mai multe ori sunt bătrâni ramoliți sau tineri analfabeți”. În mare cam așa este descrisă forța de rezistență chiar în propria țară pe care vrea s-o salveze. Probabil analiza mea suferă de o ipoteză greșită: ce anume mă face pe mine să cred că doar „America profundă” vrea să învingă China? Ceilalți de ce și-ar tăia singuri creanga de sub picioare? Ei bine, le vom clarifica pe toate în continuare.

Din punct de vedere organizatoric China este ceea ce aș numi o putere rațională, mai precis pur rațională. Să explic pe scurt de ce. Absolut toate deciziile țării sunt decizii raționale. Începând de la sistemul de conducere bazat pe un singur partid. Eliminând lupta politică și pasând totul unei singure forțe ajungi ca, după numeroase auto-reglări interne, să creezi o structură meritocratică și, culmea, perfect democratică. În ciuda faptului că șeful suprem conduce cu mână de fier, succesiunea sa se stabilește prin mecanisme interne de partid. Faptul că până acum nu a existat un lider care să încerce pasarea succesiunii către vreun urmaș de-al său arată că treburile funcționează bine. Mai mult, în China veți vedea o cantitate imensă de material publicitar la adresa conducătorilor SUA și aproape nimic despre conducătorii Chinei. Iar situația este similară la nivel internațional unde doar în mediile rarefiate ale diplomației de rang înalt ajung să fie cunoscuți indivizi precum Zhang Dejiang, Zhou Qiang, Cao Jianming, Liu He, etc. Iar cei menționați de mine sunt șefii cât se poate de publici ai unor instituții de maximă importanță. Ce e mai jos de ei se află într-o ceață profundă. Putem spune, fără a greși prea mult, că rolul liderilor chinezi este acela de a masca ceea ce se desfășoară sub ei. Nu ai habar cum funcționează mecanismul intern, dar el se auto-reglează până ajunge să funcționeze eficient.

S-a vorbit mult despre corupția din sânul Partidului Comunist Chinez. Sunt multe odrasle de-ale diverșilor șefuleți care-și cumpără imobile scumpe în SUA, Canada sau Europa. Cum poate fi justificată asta? Sunt mulți care trăiesc în lux, studiază la școlile Vestului cu bani din China. Oare asta nu e corupție? Fals, dragii mei. Ar fi trebuit să înțelegeți că e vorba tot despre o mutare rațională. Este o imagine cu care Vestul e obișnuit, aceea a furtișagului. Corupția endemică e specifică Vestului, nu Chinei. Acolo, dacă ai călcat strâmb, primești un glonț în ceafă, iar familia trebuie să achite factura pentru glonț. Absolut nimic din ceea ce fac chinezii în străinătate - cu foarte puține excepții - nu este necunoscut „la centru”. Atunci când un „corupt chinez” cumpără cu bani cash un imobil de lux într-o zonă exclusivistă, nu face altceva decât să „schimbe” banii fără valoare încasați de China din țara respectivă pe un bun tangibil. În acest fel statele care se bucură de „prostia chinezilor” nu fac altceva decât să se vândă cu proprii bani Chinei. Surprinși? Ăsta e doar un aspect.

Când judeci China trebuie să treci peste complexele tale culturale și să înțelegi că, dincolo de aspectele pe care crezi că le sesizezi, ai de-a face cu o cultură multimilenară complexă, care-a funcționat identic în toată istoria sa. Istorie pe care n-o neagă și, mai ales, n-o uită! Culmea, face toate acestea tot din motive strict raționale: pentru a nu repeta greșelile trecutului și pentru a se răzbuna la momentul potrivit pe cei care-au umilit-o de-a lungul timpului.

Să trecem de partea cealaltă și să vedem care-i concurentul care vrea să pună căpăstru Chinei. Vestul? Teoretic are resurse, doar a dovedit toată istoria că e capabil să se reinventeze. Însă, întrebarea care se pune este dacă mai poate. Părerea mea - subiectivă, desigur - este că nu mai poate face nimic. Motivul e simplu: întreaga istorie a Occidentului este clădită pe rațiune. Forța i-a venit din capacitatea sa individualist-rațională. Este însă un tip de rațiune care, în ciuda agresiunii față de spirit, i-a recunoscut până la urmă spiritului valoarea sa și locul în societate. În ciuda abuzurilor comise de Revoluția Franceză la adresa Bisericii Catolice, până la urmă, odată cu venirea lui Napoleon la conducere, Bisericii i s-au dat favoruri chiar mai mari decât înainte. Ciudată întoarcere, nu-i așa? Indiferent ce-ar face, Occidentul are o natură duală, rațional-spirituală. Până acum a fost invincibil deoarece a atacat sporindu-și latura rațională. Dacă vreți să înțelegeți confruntarea actuală trebuie să vă întoarceți la un război purtat pe mai multe secole, anume cel dintre Occident(ca putere rațională) și Biserică. Mulți îmi vor arăta doct cum rațiunea Occidentului își are rădăcinile în Biserică. Nu faceți efortul de a mă contrazice pornind de la ipoteza falsă că n-aș avea habar despre ce vorbesc. Ceea ce vreau să subliniez este că rațiunea Occidentului a reușit să îngenuncheze Biserica până la apogeul cunoscut de Revoluția Franceză. Iar de atunci Biserica Catolică, în ciuda „libertăților” care i-au fost acordate, nu și-a mai revenit niciodată. De ce oare s-a întâmplat așa?

Biserica Catolică a făcut imensa greșeală de a considera că poate câștiga meciul pe tărâm rațional. Doar marii săi învățați raționalizaseră în Evul Mediu atât de mult încât demonstraseră fiecare „dilemă” despre Dumnezeu. Așadar avea o moștenire pe care se putea baza. A folosit la ceva? Aiurea! L-au ars pe rug pe Giordano Bruno transformându-l în erou. Au combătut absolut aiurea copernicanismul, căzând în derizoriu. Și acestea sunt doar câteva exemple. Bastioanele raționale ale catolicilor au picat rând. Nu-i fals faptul că și catolicii au avut victoriile lor de etapă, dar lupta finală a fost câștigată de raționaliști. Cum arată acum Biserica Catolică? Din corpul său s-au rupt protestanții, apoi neoprotestanții, iar creștinismul vestic este scindat în mii de secte, unele dintre ele desprinzându-se de creștinism și asta ca efect al raționalizării aberante! 

De ce v-am adus în discuție meciul Occident - Biserica Catolică(recunosc, termenul de Occident în folosesc oarecum abuziv pentru a defini esența occidentală de azi)? Pentru că în confruntarea actuală Vestul are rolul Bisericii Catolice din confruntarea trecută, iar China pe cel al „Occidentului”. Ce înseamnă aceasta? Că fiecare victorie de etapă a Vestului n-are absolut nimic spectaculos în ea, fiind repede uitată, în timp ce victoriile Chinei sunt de fiecare dată consistente. Să vedem câteva exemple. Putem considera sancțiunile lui Trump victorii de etapă în lupt cu China. Cine-și mai amintește de ele? Au fost șterse cu buretele de comportamentul noii administrații. Administrație care, culmea, vrea să se bată cu China, dar n-are nicio șansă. Prăbușirea navei chinezești care se va petrece în orele acestea pare, de asemenea, un eșec al țării. Doar că prin asta Vestul încearcă să acopere succesul plasării pe orbită a primului modul al stației spațiale independente a Chinei. Ce-i mai important?

Ceea ce văd eu sunt elementele cu care China distruge iremediabil Occidentul. Mișcările progresiste, „cultura anulării”(cancel culture), mișcările aberante ale minorităților și toate celelalte fenomene pe care le vedem sunt în realitate victorii ale Chinei care fragilizează din interior Vestul. Sunt chestiuni consistente întrucât, în loc să lupte pe teritoriul tarifelor comerciale sau al retoricii absurde, China caută să cucerească mult mai fertilul teritoriu al minții. Iar mintea celor simpli, din păcate e fascinată de rațional. 

Iată elementele care mă fac să cred că lupta Vestului e iremediabil pierdută. Culmea e că cei ca mine, care trag semnale de alarmă arătând Vestului unde greșește sunt considerați - culmea! - pro-chinezi, în timp ce acuzatorii în realitate sunt idioții utili ai Chinei. Cei care cred că e nevoie de mai multă rațiune în lupta cu China se înșală amarnic! E ca și cum ai spune atunci când mergi cu o mașină din care iese fum că ai nevoie de mai multă benzină pentru a merge mai repede și astfel să stingi focul. Mai mult, caracterul dual și, în același timp, individualist al Occidentului este călcat în picioare de mașina colectivist-rațională a Chinei. Natura colectivistă și pur rațională a Chinei este invincibilă pe tărâmul rațiunii. Iar Vestul, din păcate, a intrat în mașinile ideologice chinezești de tocat creiere. Deznodământul e limpede pentru cei care au ochi să vadă.