vineri, 6 ianuarie 2023

Cine e cu adevărat de vină pentru toate acestea?


Mă trage un comentator de mânecă pe Telegram spunându-mi că eu dezinformez atunci când spun că s-a făcut referendum pentru intrarea României în UE. Cică că doar s-a votat în Parlament. Asta e o formă de amnezie care ne este atât de caracteristică încât mă disperă. Nu, dragii mei, românii au votat pentru intrarea în UE şi au votat cu entuziasm.

În 18-19 octombrie 2003, la referendumul organizat de Adrian Năstase au participat 55% dintre cetăţenii ţării, votând pentru în proporţie de 89.7%, împotrivă în proporţie de doar 8,81%, restul fiind voturi anulate. Am sau nu dreptate? Da, votul a fost dat pentru modificările aduse Constituţiei României, însă modificarea esenţială a constat în introducerea articolului 148 - Integrarea în Uniunea Europeană. Fără acel articol România n-ar fi putut intra în UE. Deci, dacă cineva mai spune că aici nu s-a votat pentru intrarea în UE, minte de îngheaţă apele. 

Mie nu-mi place această tehnică a mersului pe după copac, după care te trezeşti, imparţial ca tot românu', ca să dai vina pe tot ce mişcă, mai puţin pe tine! Nu merge aşa, dragii mei! Priviţi realitatea în faţă: singuri v-aţi votat destinul! Nu a băgat nimeni România cu forţa în UE sau NATO. În ceea ce priveşte NATO, vă reamintesc cum li s-a dat drept de survol americanilor în timpul crizei iugoslave fără ca americanii să ne ceară asta! Mai mult, într-un interviu recent, Constantinescu a povestit cum s-a înţeles cu Iliescu să facă blatul pentru NATO: el i-a promis lui Iliescu că nu mai candidează, lăsându-l pe nea Nelu să dea în el ca-n sacul de box, la schimb cu abţinerea pesedistă din Parlament! Şi, mai mult, i-a dat cale liberă lui nea Nelu inclusiv la TVR de unde pesediştii au tras în Constantinescu fix cum au vrut! 

N-am niciun motiv să nu-l cred pe Constantinescu. Mai ales în condiţiile în care informaţiile din interviu rimează perfect cu ceea ce s-a întâmplat şi cu ceea ce „s-a scăpat” atunci. Într-adevăr, pentru NATO nu s-a făcut referendum, dar sunt sigur că s-ar fi votat în proporţie de 110%! Iar cel care ne-a băgat a fost Năstase de la PSD! Poate mai ţineţi minte cum s-a umplut Piaţa Universităţii la venirea lui Clinton. Aţi uitat? Cu toate că nu ne primiseră în NATO, românul a dat buzna „şold în şold” să-l vadă şi să-l aplaude pe „apostolul democraţiei”. 

Nu, dragii mei, corect e să ne privim în oglindă şi să ne asumăm prostiile. Noi am vrut în UE chiar şi în genunchi, noi am vrut în NATO, în absolut orice condiţii. În timp ce ungurii şi polonezii îşi negociau cu maximă seriozitate fiecare cuvânt al tratatului de aderare la UE, la noi oamenii lui Năstase închideau capitolele de negociere cu viteze record. Politicienii dâmboviţeni tocmai descoperiseă cât de eficientă e sintagma strămoşească „aşa cum vrei tu, faraoane, trăi-ţi-ar famelia matale!”.

Apoi a venit băsescu, cel care a dus slugărnicia faţă de exterior şi ticăloşia faţă de propriul popor la cote inimaginabile. băsescu este principalul responsabil pentru colonializarea României. El a fost atât de slugă încât a subordonat ţara ambasadelor străine. În ceea ce priveşte România, negocierile nu se mai făceau la nivel de echivalenţă de funcţii(şef de stat la şef de stat sau premier la premier), ci ambasadorii puterilor străine s-au instaurat ca jupâni peste ţară. Iar după după ciuma băsescu a venit holera Plăvanului, consfinţind statutul de iobag al României.

Cine e vinovat pentru toate acestea? E foarte comod pentru fiecare dintre noi să arătăm cu degetul. Dacă aş pune această întrebare undeva, pe o reţea de socializare, ar exploda răspunsurile de tipul: „Americanii sunt de vină!”,  „Ba nu, masonii!”, „Ce, i-aţi uitat pe evrei?”, „Securiştii, desigur!”, „Oculta””, „Uniunea Europeană”, „Liberalii!”, „PeSeDe-ul” s.a.m.d. Nu e ciudat? Doar „alţii” sunt de vină? De ce?

Aud mereu justificări puerile. „Oricum n-ai ce face!”, „Cu cine să te pui?”, „Ăia sunt prea puternici!”. Refrenul e acelaşi: ăia. Care-s ăia??? Oricare altcineva în afara mea! „Eu sunt intangibilul, eu sunt deşteptul, eu sunt acest spirit pur aflat într-un turn de fildeş, cel care văd atât de clar conspiraţiile încât stau fără să fac nimic!” - iată refrenul. Iată cântecul de sirenă care-l cotropeşte pe fiecare dintre noi. Ce-ar fi dacă nu ne-am mai comporta ca nişte copii răsfăţaţi? Ce-ar fi dacă am ieşi din imbecilizarea în care-am intrat de bunăvoie?

Când oare vom auzi adevărul despre ceea ce se întâmplă în ţara noastră? Când oare vom avea curajul să-l scoatem pe principalul vinovat în faţă? Cine-i vinovatul? Noi, dragii mei! Noi, nu ăia! Ăia sunt cei care-au profitat pentru că noi suntem proşti! Nu-i un păcat să profiţi de o oportunitate, nicio lege a lumii nu te pedepseşte. Pentru că Petromul s-a vândut pe gratis nu-i de vină OMV-ul, ci cei care-au votat vânzarea, adică Parlamentul României în integralitatea sa - cu excepţia lui Vadim, să nu uităm! Parlamentul României înseamnă NOI! Deoarece aceia sunt reprezentanţii noştri. Sunt ticăloşi, nu-i aşa? E adevărat, doar că treaba noastră ar trebui să înceapă încă din momentul alegerii ticălosului în funcţie. Îi cenzurează cineva activitatea? Dacă ai votat un bou, îl mai cauţi pe la biroul pe care-l are în teritoriu? Nu. Unii s-au mulţumit cu o geacă de fâş, alţii su un kil de ulei şi gata, au trecut alegerile. De ce stau idioţii ăia ca boierii? Pentru că tu i-ai votat şi nu le ceri socoteală. O singură dată s-a făcut presiune la nivel de parlamentar, atunci când cu pandemia. Şi-atunci destul de indirect, prin SMS-uri şi telefoane. Şi, cu toate că cei care-au făcut presiune au fost puţini, ticăloşii au cedat. Li s-a făcut frică. Ia să vedem, cum ar reacţiona un parlamentar dacă ar şti că a sfârşit de săptămână îl aşteaptă 1000 de votanţi la birou, cerându-i socoteală? S-a făcut vreodată aşa ceva? Aiurea, nimic. Parlamentarii sunt lăsaţi să stoarcă bani din instituţia numită „birou în teritoriu”. Angajează formal o gagică sau un lipitor de afişe acolo şi gata. 

Să nu uit. Mai există specia lui „eu nu votez pentru că votul nu contează”. OK, poate n-ai cu cine, dar ce faci? Dacă ştii că vin hoţii să te jefuiască pleci de-acasă sau pui mâna pe topor? Ai avut curajul să te duci la o întâlnire electorală şi să-l iei pe candidat la întrebări? Să-l interoghezi asupra programului? Să vezi cel puţin dacă merită sau nu? Specia aceasta de delăsători mi se pare cea mai periculoasă!

V-a cuprins letargia? Sunt de vină „ăia tineri că votează antinaţional”? Am o veste proastă: „ăia tineri” sunt copiii noştri! Noi nu i-am educat sau, mai bine spus, nu i-am educat! Noi am externalizat educaţia lor către stat, care stat a externalizat-o către ONG-uri. Tot a noastră e vina, dragii mei!

Suntem în pragul dezastrului absolut! Lăsaţi de-o parte lamentările şi căutarea duşmanului extern. Hai să-l rezolvăm mai întâi pe cel intern, adică pe noi. Puneţi-vă fiecare în faţa oglinzii şi aveţi curaj să recunoaşteţi „pe persoană fizică” faptul că „şi eu sunt de vină”!

În Decembrie 1989 l-am împucat pe Ceauşescu. Am o veste proastă: Ceauşescu îşi asuma toată conducerea ţării! Ăla era cu adevărat un tătuc! Ştia câte blocuri se construiesc, ce întreprinderi au probleme, de unde să importăm curent, cui vindem benzină şi motorină, de unde luăm ce ne lipseşte şi atâtea altele. Omorându-l pe Ceauşescu, ne-am trezit stăpâni pe moşie. Fix aşa: dacă atunci era treaba lui, acum a devenit treaba noastră, a fiecăruia. Ce-am făcut noi după Revoluţie a fost să inventăm câte-un mic Ceauşescu spre care să ne externalizăm îndatoririle. Ba pe post de preşedinte, ba pe post de ministru, parlamentar, prefect, primar s.a.m.d. De 33 de ani avem o inflaţie de mici ceauşeşti. Doar că ăştia sunt infinit mai proşti decât Ceauşescu, infinit mai dobitoci, dar proporţional mai ticăloşi. Ceauşescu nu avea nimic al lui! Totul era al statului. Ăştia în schimb fură statul de rup. Adică pe noi. Şi de ce-o fac? Pentru că NOI LE DĂM VOIE!

Oare când vom învăţa regulile? E simplu, nu vă învăţ să faceţi maratoane inutile prin Bucureşti, ci să cereţi personal de la bază, de la nivelul biroului parlamentar. Mergeţi şi interogaţi-i pe parlamentari asupra acivităţii. Întrebaţi-i ce votează şi de ce votează! Mergeţi şi implicaţi-vă! Dacă vreţi să vă luaţi ţara în mâini, trebuie s-o faceţi cu presiune acolo unde trebuie. De jos în sus! România are un deputat la 73 000 de oameni şi un senator la 168 000 de oameni. Câţi dintre aceşti oameni îl întreabă de sănătate pe un deputat sau pe un senator? Niciunul? Iată de ce suntem unde suntem!

Nu vă spun toate acestea gratuit! Dacă veţi continua cu letargia, vă veţi trezi într-un tranşeu pentru a salva ţata lui McDonalds, KFC, OMV s.a.m.d. Gndiţi-vă bine că au venit timpurile nefaste peste noi. Şi, indiferent ce-ai face, tot vei da faţa cu realitatea. Doar că e mai bine s-o dai luându-l la întrebari pe-un ticălos, decât dialogând din tranşee cu nişte duşmani împotriva cărora nu ştii de ce te lupţi!

53 de comentarii:

  1. Dane in principiu ai dreptate...dar sa nu uitam ca Romania a fost furata la fel de mult si pe timpul lui Ceausescu :tot uzufructul anilor 80-90 s-a dus peste hotare chiar daca ceasca al nostru tinea contabilitatea la sange...Cum ? Prin platile iresponsabile la inprumuturi si dobanzi ...Bulgarii au fost scutiti de 30 md. dolari,polonezii de cca 40 md. de dolari cand au intrat in UE ...ungurii la fel...Vina toata este la noi, supusi si conducatori deopotriva...Si stii de ce ? Pr. ca suntem naivi...ne-a mancat din palma toti...si ne-a fraierit cum au putut !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Platile iresponsabile au fost ordonate de FMI. L-au facut pe Ceasca exact cum i-au facut pe gusterii care au luat credit doar cu buletinul ca sa-si ia telefon mobil. De la 2% dobanda initiala, s-a ajuns la 18% si solicitare de rambursare anticipata. A fost o perioada in care aeronavele romanesti plateau cu cash kerosenul si utilizarea aeroporturilor straine. Ceasca a lucrat magistral, din persectiva istorica, in acea perioada, iar rambursarea datoriei externe a fost ceva unic. Din nefericire, nu a stiut, putut, vrut sa vorbeasca cu noi. Eram o cetate asediata, fara sa stim ca suntem. Ce e de reprosat, este tocmai imprumutul, luat in conditii foarte proaste si intr-un moment prost. Si utilizat prost, cam 50%, pe tehnologie veche, uzata moral. Adica, per ansamblu, ne-au cam facut. Lipsa de analisti profesionisti, de fapt. Sau tradare. In acelasi timp, Pentru cine l-a citit pe John Perkins, ce s-a petrecut cu Romania intre 1965-1989 e de manual...

      Ștergere
    2. @Dan6 ianuarie 2023 la 11:50
      Nu vreau sa explic aici dar sint citeva erori fundamentale. Prima, cea a imprumutului. Ceasca a fost SABOTAT de catre niste tradatori care au fost scuzati ulterior ca nu au citit corect si integral contractul de imprumut. Asta daca poate cineva sa creada asa ceva cind este vorba de miliarde de dolari si cind o asemenea eroare te ducea direct in fata gloantelor. A doua este cea cu ''tehnologie veche, uzata moral''. NU este asa. S-a cumparat tehnologie de ultima ora. Doar doua exemple din multele pe care le stiu. Azomures, licenta FUJI, japoneza, de ultima generatie in domeniul materialelor foto, al doilea, Steagul Rosu Brasov, intr-o sectie care apoi, cica din neglijenta, a ars in totalitate (Sectia Montaj General), uzina care fabrica sub licenta MAN, germana. Ceasca a fost sabotat permanent tocmai pentru a nu-si indeplini acel obiectiv unic in lume, plata datoriilor de catre un stat, la FMI. Ar fi multe de spus despre acele vremuri dar nu este locul si nici nu mai este cazul.

      Ștergere
    3. Dane, Ceașcă nu avea încredere în oamenii de lângă el...Era un One man show, din proprie inițiativă. Singurul consilier de încredere îi era nevasta. Așa era (și este)Sistemul de Putere: se tem(eau) unii de alții și neîncrederea era(este) regina lor.
      Din nefericire, regii și preș-urile nu caută consilieri înțelepți și experți, de teamă să nu-i eclipseze cumva.
      Ceașcă avea generații de ingineri, arhitecți, proiectanți, economiști, medici, generali, specialiști de multe feluri, toți formați *în casa lui* sau școliți în Vest pe bani grei, dar nu dădea doi bani pe sfaturile lor; tot pe Bobu, Dăscălescu și Manea Mănescu îi voia pe lângă el; că ereau dulci limbile ce i le dădeau în cur aceștia.
      Plus specialiștii formați *în fostul regim* de ale căror sfaturi mai putea beneficia la începutul domniei sale: Coandă, Drăgan, Șeicaru, Malaxa și alții de care nu-mi aduc acum aminte acum.
      Tuturor le-a dat cu Ignore, pentru sfaturile draga mândră Leana lu' Briceag, care a fost Agentul lui de Control.
      Zero încredere în Dumnezeu, Neam și Țară, care l-a răpus.

      Ștergere
    4. Si daca ''vorbea cu noi'', realiza ceva ?
      Era vreun roman capabil sa gindeasca liber, cu neuronii lui IMBICSITI DE PROPAGANDA DEMENTA A OFICINELOR C.I.A., VOCEA AMERICII SI EUROPA LIBERA, LA CARE SE ADAUGA VOCEA GERMANIEI ETC.
      ROMANII AU FOST TRANSFORMATI DE PROPAGANDA INAMICA IN ''ZOMBI FUNCTIONALI''.
      LA FEL SINT SI ACUM, MARSALUIND CU VOIOSIE SPRE DISPARITIE.
      De acord ca , poate, in unele cazuri tehnologia era veche.
      Dar poti spune asa ceva despre utilajele de foraj, despre industria care realiza utileje pentru industria nucleara, despre constructia de nave etc. etc.
      Romanii isi sabotau singuri exportul, sub hipnoza acelorasi oficine de propaganda .
      Eu am vazut, cum in cutiile de viteze ale unui lor de strunguri exportate ERA HIRTIE SI SPAN, IN LOC DE ULEI.
      La fel s-a gasit in cutiile de viteza de la tractoare, iar crucile cardanice ale coloanei de directie de la ARO si DACIA nu aveu montate bucsele de cauciuc.
      Eu ma mir ca agonia noastra inca nu s-a terminat.

      Ștergere
    5. Cred ca erau destui romani capabili sa gandeasca cu propriul cap. Ne-a desconsiderat, de fapt. Probabil, la un moment dat s-a crezut membru in club, dar apoi l-au pus la punct. Asta a fost

      Ștergere
  2. Un posibil raspuns :
    Serb Marcel

    OBEDIENTĂ
    Atîta timp cât suntem obedienți
    La UE și la SUA sclavi și clienți,
    Atîta timp cât noi iubim străinii
    Aici la noi în țară ne mănîncă câinii.
    O COLONIE ne-au făcut din țară
    Iar în întreaga lume astăzi de ocară,
    Și transformați în sclavi la vestul satanist
    Ne închinăm noi azi la ANTICRIST.
    Au refăcut în taină imperiu Austriac
    Și de la noi din ȚARĂ, azi totul ne-au luat.
    Păduri, țiței, și holde îmbelșugate
    Luate pe nimica…Chiar sfînta LIBERTATE.
    În frunte ei și-au pus oamenii lor
    O mînă de spurcați de TRĂDĂTORI,
    O parte sunt români, alți străini
    Iau pus azi peste noi ca răi stăpâni.
    Aceștia guvernează România
    Și ne-au impus acuma nouă iar SCLAVIA,
    Și noi tăcem, și ne închinăm la ei
    Trăsnească-i Dumnezeu de derbedei.
    Și OBEDIENȚI stăpînilor din vest
    Noi înghițim golgute sataniste fest,
    Intocsicati de MEDIA și PRESSĂ
    Azi tot românul a ajuns în LESĂ.
    Treziți-vă vă strig de zeci de ani
    Azi ȚARA e condusă de dușmani,
    Copiii voștri o să vă blesteme
    Că astăzi stați în case și vă temeți.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Scuze, dar asta nu-i un raspuns la ceea ce traim, ci doar o continuare a lamentarilor inutile gen Puric si multi altii.

      Ștergere
  3. Din pacate Romania (dupa deranjul din 1989) NU exista. NU AVEM JUSTIŢIE SI NICI CONSTITUŢIE. PRIN LEGEA 28 15/03/1991 : https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/1476 Romania a Devenit COLONIE ! Constituțiile României din 1991 și 2003 NU SE BUCURĂ DE LEGIMITATE ȘI NU AU INTRAT NICIODATĂ ÎN VIGOARE, fiindcă:
    - au fost încălcate actele emise de Frontul Salvării Naționale în zilele Revoluției, anume Decretul-Lege nr.2/27 decembrie 1989 care stipula că „sunt și rămân desființate toate structurile de putere ale fostului regim dictatorial”, adică inclusiv Constituțiile din perioada comunistă, forma de guvernământ republicană și funcția de Președinte al României;
    - adoptarea „Constituției României 1991” s-a făcut fără respectarea prevederilor legii anterioare (care, în momentul 1991, era Constituția României din 1923);
    – Constituția României 1991 nu a fost publicată în Monitorul Oficial, așa cum cere legea (fusese publicat numai un proiect al său).”
    DECI NOI NU AVEM „STAT” ÎNFIINŢAT JURIDIC ȘI NICI CONSTITUŢIE
    NOI SUNTEM ȘI LA ORA ACTUALĂ REPUBLICA POPULARĂ ROMÂNĂ, NU „SOCIALISTĂ

    RăspundețiȘtergere
  4. Aveti dreptate ...si nu prea, este adevarat ca si noi la fel ca absolut toti vecinii nostrii scapati din socialismul SABOTAT (de ex. Iugoslavia Socialista nu a fost sabotata si acolo s-a trait "pita alba", dar cum modelul lor era EXTREM de atractiv pentru noi "eliberatii", iata ca au fost "terminati" tocmai ca sa fie distrus modelul lor de societate muuuuuult mai perfecta decat porcaria liberala pe care o traim din plin astazi.
    Da am fost si noi de acord sa intram in NATO si UE,la fel ca statele vecine, doar ca intre timp noua ni s-a luat si noua ceata de pe ochi (s-a vazut la baxinare), si iata ca astazi vedem mult mai corect realitatea, decat o vad sau inteleg suratele noastre si ele foste tari socialiste.
    Diferenta este ca desi vecinii unguri nu vad corect realitatea,si nici asa de clar ca noi, totusi ei au un conducator PATRIOT, care nu numai ca intelege perfect ceea ce se intampla in cocina occidentala, dar mai are si curajul sa deie cu joarda peste raturile porcilor de la Bruxelles, si iata ca tara lui a ramas independenta, a fost dezvoltata de Austria si Germania, iar in ziua de azi este corect orientata politic catre Rusia (de unde isi ia gazul ieftin), si la fel de corect orientata si economic, pentru ca indepartata Coree de Sud si China sunt cei mai mari investitori in economia ungara!
    Noi avem ghinionul sa avem o clasa de cakti politici ahtiati dupa ciolan (dar care nu constientizeaza ca ei vor fi cu toti lichidati tocmai de aceia care i-au corupt ca sa ne jefuiasca tara), iar acesti ticalosi, s-au unit in jurul unui MEGA ticalos, care tace chitic si face, (ce face?... nu stie nimeni), dar se vede ca nu face nimic bine, si se vede ca si-a arogat de unul singur dreptul sa actioneze fara sa deie socoteala nici macar poporului care l-a ales, si se pare ca acest ticalos care uita ca exista Parlament, si isi face singur de cap, are misiunea sa distruga nu numai tara (actiune ptr care a fost decorat cu Premiul European Kalergi, premiu dat celor care isi distrug tarile) dar sa distruga si poporul.
    Concluzia este ca noi suntem OK, dar sefii tarii... NU!
    In acest context, in care se vede ca se lucreaza la distrugerea totala a Romaniei, ma intreb ce face securitatea patrioata, ce face Masoneria, ce face Biserica Ortodoxa impotriva careia a inceput razboiul de desfintare?
    Toti stau ca la meci si se uita cum le este distrusa tara, in timp ce ei toaca seminte si comenteaza din peluza?
    Oare nu isi dau seama ca si ei cu familiile lor cu tot, vor fi distrusi odata cu tara si poporul, care desi vede clar realitatea, nu are puterea sa schimbe nimic, pentru ca tara este OCUPATA de armatele hitleriste ale noului Reich de peste ocean, care vor sa faca din Romania o garnizoana de vipere turbate la poarta unei Rusii, care pentru propria ei securitate va fi nevoita sa ne distruga, si asta pentru ca un mega-ticalos vandut, a declarat oficial ca Rusia este dusmana Romaniei, si ca putoarea asta care i-a scapat pe gura, a strans la noi in tara, toti barzauni iubitori de besini, care s-au saturat de viata buna, si acum ca magarul prost, vor sa treaca lacul pe unde gheata este cea mai subtire.
    Concluzia este aceea ca toti masonii, si toti securistii patrioti, ar trebui sa-l deie jos urgent pe Ticalosul Sef, ...ca altfel dam de Dracu, dar rau de tot, pentru ca uite China este la un pas sa distruga petro-dolarul, si odata cu el pe stapanii lui care cica sunt "aliatii nostrii" care ne distrug "strategic", asa ca vom fi dublu looseri, si asta ne va costa nu numai tara, dar si vietile familiilor noastre.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bravo Robert G!

      Esti Robert the Bruce din Breaveheart, in scena de final!?

      Cand se dezice de leprosul de tac`su, si vrea sa fie si el iubit/venerat de norod?

      Perfect!
      Tot asa fac si eu!

      Ștergere
    2. excellent cu remarca : ,,cum e turcul asa este si pistolul,,( cum sunt conducatorii asa suntem si noi... )

      Ștergere
    3. doru stoian nu stiu cat ai fost tu in stare sa intelegi din postarea mea, dar te asigur ca eu nu joc niciun rol in nicio piesa, si in niciun caz intr-una cu saxoni imputiti ca toti saxonii
      Iar daca tu vrei sa te dezici de saxonul lepros care se crede tac-tu, cel care NU e venerat de norod, nu ai decat sa o faci singur, ca e mai sigur, sticle sunt destule, si nici benzina nu e atat de scumpa incat sa nu merite incercarea
      Spor la treaba!

      Ștergere
  5. Când Dumnezeu vrea să judece o țară le da conducători ticăloși

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mery draga,

      atunci cand vrea sa judece o tara, Dumnezeu face invers:

      o lasa fara conducatorii ticalosi!

      Conducatorii ticalosi ii da numai Satana, pentru ca doar el Pacatosul Suprem, nu judeca niciodata pe nimeni!

      Ștergere
    2. Sau le dă vremuri de pace, belșug, bunăstare, astfel încâtc să le "adoarmă" instinctul de conservare, vigilența, credința.
      După care, pe cale de consecință, apar conducătorii pe care îi merită.

      Ștergere
  6. Poate este amnezie selectivă, dar eu îmi amintesc puțin diferit: inițial referendumul a fost organizat doar într-o zi și, când a devenit evident că nu se va realiza majoritatea necesară, a fost prelungit. În afara legii, zic eu. Eu am votat împotrivă și suspectez iregularități în a doua zi . Mai era un aspect foarte important pentru Năstase (credea el): a introdus pe ușa din dos 5ani pentru președinte și așa ne-am trezit cu 20 de ani cu Băsescu și Johan

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La referendum s-a furat ca în codru.Nici Duminică nu erau 50% așa că au intervenit Cozmâncă și Hrebe și ,în câteva ore ,au făcut 55% prezența.Vadim îndemnase la neprezentare ca să se invalideze .

      Ștergere
    2. Aveti dreptate... asa a fost

      Ștergere
  7. Eu consider niste presupuneri greșite: pot fi trași la răspundere "aleșii" și, mai rău: democrația ar putea să funcționeze "doar ca" alegătorii saun apatici iar alesii corupți samd.
    De fapt, democrația este un praf în ochi, o butaforie, mai ales pentru cei ca noi.
    Pur și simplu suntem o țară ocupată de SUA, o colonie...
    Poate ar mai fi niste mecanisme "democratice" ramase ne-distruse, dar există destui care sunt de veghe acum pe acolo.
    Amnezie selectivă: "poporul" într-o majoritate covârșitoare a votat la un alt referendum împotriva lui Basescu si a lacheilor, toți vânduți straineziei..
    ...Ce s-a întâmplat: EU si SUA au intervenit direct, pe față. iar pe la spate au fost șantajați 2 judecători ai CC (de la PSD) și problema a fost rezolvată.
    Spre deznădejdea celor care au sperat.
    Să spunem adevărul e foarte util, dar tocmai de aceea ar trebui și să ne uităm la realitatea din jur.

    RăspundețiȘtergere
  8. E greu sa explici asta unui popor chinuit si dominat de straini sute de ani,in care "zic ca ei si fac ca mine" a devenit un mod de viata.Un popor care simte ancestral ca votul este un fel de alba neagra la care EL nu castiga niciodata! Desi textul e minunat de real 99%, premiza de la care pleaca si in jurul careia se invarte este total gresita si anume ca democratia exista si ca instrumentul ei principal,votul,functioneaza....o utopie.Referendumurile se repeta ,pana iese cum "trebe"! Iar noi votam ceeea ce ni se pune pe masa,iar ce ajunge pe masa este selectat cu atentie de ei.....repet, textul este minunat si mai ales optimist intrucat acrediteaza idea ca suntem stapanii destinelor noastre doar ca nu am folosit (sau nu am stiu sa folosim) instrumentul suprem,votul.....si este si (textul) cam maximum din ceea ce o sa vi se explice referitor la de ce merg lucrurile pe lumea asta de kkt,si anume pentru ca noi suntem de vina!....daca totusi o sa va duceti la culcare fara nici un fel de sentiment de vinovatie,este pentru ca ...stiti ca nu puteti castiga la alba-neagra.

    RăspundețiȘtergere
  9. domnule Dan si donisroi,

    revizionati "Braveheart", si veti constata faptul ca intradevar:

    vina romanilor este una colectiva!

    Dar in proportie de 99% vina apartine liderilor lor (autoproclamati sau numiti din exterior) pentru ca prin tradarile lor masive si repetate, si-au demobilizat-demoralizat poporul/supusii!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu mai mult din filmul "Apocalipto" am ajuns la aceeasi concluzie!

      Ștergere
    2. Mie "Braveheart" mi-a revelat fugitiv, viziunea perfect comparabila surprinsa.
      "Apocalipto" are si el aceleasi valente, ca doar ambele au unul si acelasi autor. Care a cauta neobosit raspunsuri, la una si aceeasi intrebare in formulari diferite.

      Ștergere
  10. " .... Nu-i un păcat să profiţi de o oportunitate, nicio lege a lumii nu te pedepseşte .... "

    domnule Dan, corect privind din orice unghi, este sa afirmati faptul ca:

    "Nu comiti o ilegalitate daca profiti de o oportunitate, atunci cand nicio lege a lumii nu te pedepseşte, dar: "a profita" (de cel slab) este intotdeauna un pacat/o imoralitate (daca esti un om si nu un animal)!"

    Pentru ca o multime - majoritatea chiar - de oportunitati, sunt (absolut deloc intamplator) deja interzise prin lege!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. doru stoian-corect ce spui oportunitatile sunt deseori pacatoase si imorale ,.DAR practic lucrurile in societatea umana stau asa cum le zice Dan ,oportunitatea primeaza in fata constientei si legea omeneasca nu gaseste ca fiind ceva ilegal ! De ce crezi ca traim timpuri tulburi ? Datorita oportunitatilor adunate sub semnul LACOMIEI !

      Ștergere
  11. Sa va dau un exemplu care pe mine ma uimeste : partidul D-nei Sosoaca , care sa fiu realist si pe mine ma ,,miscat ,, cumva... Se numeste S O S RO...Daca punem RO imediat dupa S O avem placutul cuvant : SOROS ...La vedere ! Probabil in 2024 tara noastra va fi condusa de D-na Sosoaca ( pardon Soros ) si noi iarasi ne vom lua teapa binemeritata ...De ce ? Pentru ca suntem naivi daca nu prosti de-a binelea...Asa ne-au luat toti ce au vrut ...pe fata si ne-a prostit de ne-au rupt !...Poate ca nici nu meritam mai mult !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Diana Șoșoacă este un produs al Serviciilor. Opoziție controlată. Dacă era opoziție reală, astăzi nu mai exista.
      Angelica B.

      Ștergere
    2. donisroi,

      tu te suspectezi vreodata de paranoia?

      Asa faceti si cu Putin: sadind/cultivand indoiala, ca ar putea fi si el tot unul dintre cumparatii sistemului diabolic global!

      Adevarul e, ca ce altceva ar putea invata neamurile nascute libere, de la un popor de sclavi cu traditie multimilenara, decat:

      sa-ti vinzi sufletul Diavolului/Stapanului, pentru a-ti cruta trupul, ca de salvarea unuia din ele, nu poate veni nici vorba?

      Pentru a ajunge astfel, deasupra fostilor colegi de suferinta!
      Un tortionar in plus, care-si ajuta Stapanul ca sa-si biciuie fara sa mai oboseasca, turma.

      Sa-i mai blestemi?
      Are vreun rost?
      Si-au ales singuri osanda, in loc sa aleaga libertatea/viata vesnica!

      Ștergere
    3. AngelicaB,

      iti pun aceeasi intrebare pe care i-am pus-o si lui donisroi:

      te suspectezi vreodata de paranoia, sau obisnuiesti ca sa n-ai nicio indoiala?

      Sunt si eu de acord cu faptul incontestabil, ca opozitia isi are originea exclusiva in servicii, dar nu suspectez (nu "suspicionez", conform noului DELRM) ca ea ar fi si opozitie simulata/controlata.

      Ștergere
    4. Plătim scump orice lașitate dar și orice act de curaj.
      Emil Cioran în "Caiete -1970

      Ștergere
    5. 100% de acord cu Angelica. Mai mult, cineva trebuia sa-l inlocuiasca pe Vadim Tudor. Toate tarile democratizate au o valva de siguranta atasata sistemului, parte integranta, absolut necesara PACHETULUI cu care vin, un Jirinofsky local.
      Amza

      Ștergere
    6. Îi zice partidul sos cu usturoi. Partidul neamului românesc din partea căruia a candidat, acesta realizând un cartel politic cu Aur, partidul cu steluțe de la uniunea voastră. Cică partidul doamnei...

      Ștergere
    7. Corect -o supapa de siguranta o gasesti peste tot , unii au chiar mai multe ! Ca Sosoaca este sau nu , ca Simion este sau nu .....vom afla curand ! Si daca da ,politicul va face implozie fiindca supapele se vor dovedi doar fsssssssssssss! Riscam anarhie totala nu doar in Romania ! Carpirea sacului are o limita !

      Ștergere
    8. @ doru stoian
      Nu e vorba de paranoia, dar, de regulă, intuiția nu mă înșală. De altfel, lucrurile logice sunt foarte clare, nu au cum să te ducă la interpretări paranoice. La începutul lui ianuarie 1990, când Iliescu a promis că nu va candida în alegeri, iar la scurt timp și-a încălcat promisiunea, stând ulterior pe capul românilor, ca președinte (mai mult de 10 ani), mi-am dat seama încă de atunci de impostura și „agenda” lui. Unora le-a trebuit pentru asta ani sau zeci de ani, ori nici măcar acum nu realizează ce s-a întâmplat. Datorez cumva asta lecției de imparțialitate din familie când, pe vremea lui Ceaușescu, eu copil fiind, auzeam: ăștia de la postul de radio „Europa liberă” (dar și de la „Vocea Americii”) sunt la fel de mincinoși ca și ai noștri.
      Revenind la madam Șoșoacă, primul semnal care m-a pus pe gânduri în ce o privește este participarea ei la Iași, în octombrie 2020, de Sf. Parascheva, când, dacă vă mai amintiți, cei din afara localității nu aveau voie să participe la sărbătoare, datorită stupizeniilor pandemice. Când a venit ea cu suita de oameni ne-ieșeni, jandarmeria s-a dat la o parte ca la comandă. Cine și la ce nivel putea să ordone jandarmeriei, în contra politicii lui Arafat? Mai ales că, atunci, madam Șoșoacă nu era foarte cunoscută și alegerile victorioase încă nu avuseseră loc. Și, apropo, ajunge cineva în Parlament din greșeală și fără „control”? Eu nu cred așa ceva. O mai spune și Mark Twain: „Dacă votul nostru ar putea schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm”.
      Și tot apropo, mama Dianei Șoșoacă, Prof. Dr. Alice Florescu-Bleotu, face parte din masonerie, mai precis din Marea Lojă Națională 1880.
      Angelica B.

      Ștergere
  12. Păi cine sunt guvernanții dacă nu oglinda noastră? Shimbarea pornește de la fiecare individ în parte, altă soluție nu există. Dacă vom face eforul vom supraviețui ca nație, dacă nu atunci ne vor lua alții locul. Totul este efemer.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da Omega:) schimbarea porneste de la fiecare, dar NU schimbarile politice si de sistem. Nu-i vorba de ghicit sau presupus. Priveste la invazia de LATINO care are loc in Texas, Arizona, Cal, etc. Daca nici aia care sunt cei mai SCHIMBATI, LIBERI si STAPINII LUMII si a BANILOR, vorba aia, nu pot preveni ca poertoricanii sa le ia locul, de noi, iobagii ce sa mai vorbim.
      Amza

      Ștergere
  13. Vrei sa-ti raspund cinstit ? Uneori da ...mai ales ca internetul multora dintre noi ne ocupa tot timpul ...eu sunt pensionar si cand spun anumite lucruri ma bazez pe experienta mea de viata...Constat cu stupoare ca istoria pe care am invatat-o este atat de diferita cu realitatea incat raman uneori perplex...cum am putut sa inghitim atatea falsuri...Stii ce cred eu ? Zelea Codreanu produsul autentic al nationalismului romanesc cred ca a fost un ,,produs de marcheting politic ,, varat pe gat poporului roman la fel cum este acum acest individ al Ucrainei ...care interpreteaza un rol foarte bine scris...Daca crezi ca sunt paranoic nu ma mai citi ce scriu...dar un lucru este sigur: intelepciunea vine odata cu varsta ...uneori si prostia !

    RăspundețiȘtergere
  14. Ai dreptate mie in suta ! Noi, romanii, suntem singurii vinovati !!! Si, da !!! Putini dintre noi isi recunosc lasitatea.......................................Am tacut si inghitit din cauza ca ne pierdem serviciul, pentru ca avem rate la banca, pentru ca avem copii etc., etc., etc. Sfintii inchisorilor nu au avut aceste """"temeri""", multi din gulagul sovietic NU au avut aceste """temeri""". Si unii si altii (citez din Soljenitin) "si-au salvat sufletul" ! Noi, insa nu !!! Si tocmai noi, ascunzandu-ne in spatele scuzei: "am copii, trebuie sa am grija de ei" - tocmai noi - deci ! - am distrus si viitorul copiilor nostri ! Eu cand ma vad in oglinda, vad un las, dvs. cand va uitati - ce vedeti ? Cumva un morman de scuze ?!?!

    RăspundețiȘtergere
  15. EU ma exclud din cuvantul NOI si nu cred ca e necesar sa reiterez de ce ! Singura mea vina e ca nu am avut si nici nu am incredere in votul demonocratic ! Si am argumente incepand de la cel ce pune stampula pana la cel ce are orgasm cand se vede stab pe o felie de tort mai mica sau mai mare ! Si ca mine mai sunt care nu am vrut a participa la loteria demonocratica ! O sa mi se spuna ca sunt anti sistem sau anti.....etc! Posibil sa fiu , eu va intreb atat sunteti multumiti de propria exercitare a dreptului numit vot in acesti 32 de ani ? Care da, manuta sus si extemporal sa vedem argumentele , care nu .....mai pot fi masochisti-politic sau naivi la noile alegeratiuni demonocratice ! Cetateni exemplu tara are !

    RăspundețiȘtergere
  16. @DanTrenduri- Aveam si inca mai am pretentii la tine ! Cum sa spui sa ma incred in GARGARA POLITICIENILOR , pai i-a durut pe vreunul gura sa promita ceva ! Ce draq cat de naiv sa fii sa ai incredere in promisiuni ? Si hai ca ai incercat una, doua,trei variante , DAR nu crezi ca trebuie sa abordezi altfel problema si sa nu mai halesti GARGARA ?
    Da suntem cei mai PERICULOSI fiindca suntem in aceiasi masura si DIVERGENTI ! E si un film pe chestiunea aceasta , fiindca suntem genul de oameni ce nu accepta compromisul in cazul de fata cel politic !

    RăspundețiȘtergere
  17. Trebuie sa intelegem odata pt totdeauna, ca noi, romanii, nu vom fi niciodata cetateni europeni, ci doar sclavi europeni, caci nu vom conta pt UE decat doar prin forta de munca ieftina si resursele naturale ale tarii ce trebuie rapid instrainate. Iar atunci cand tarile conducatoare din UE isi vor simti interesele comerciale amenintate de vreun guvern nationalist(pana acum, n-am avut niciunul), atunci ne vor pregati dezmembrarea tarii.
    Cei care guverneaza UE nu vor si probabil n-au vrut niciodata, o “egalitate pt catei”(adica o "unitate in diversitate", poate doar una in perversitate), dupa cum spune fabula “Cainele si catelul”. Acestia vor o Uniune formata din “smecheri mari”, “smecherasi”, “prosti mai mici” si “prosti gramada”. Cu toate ca noi, romanii vom fi sigur incadrati in ultima categorie, acest fapt nu ii va face ca slugoii de la conducerea tarii(in frunte cu Salamul de Sibiu) sa se dezica de aceasta Uniune Demonica, asta si pt ca au in spate sprijinul majoritatii romanilor pt orice proiect al UE. Sunt ferm convins ca, atunci cand aceasta Infectie marxista, numita UE se va destrama(e vorba doar de timp) , Romania va pleca ultima din Uniune, doar atunci cand isi va da seama ca ramas singura acolo!
    Asa suntem noi, romanii, cel mai europenofil popor din Europa, chiar daca aia din Vest ne privesc ca pe o “populatie de maimute”, buni doar ca “sclavi pe plantatiile” lor. In sprijinul acestui argument vine statistica care spune ca, majoritatea romanilor sunt in favoare ramanerii in UE, in orice conditii, chiar si daca ne-ar pune in lesa, dracoveniile alea de la Bruxelles!
    Oare, atunci cand evreul Brucan ne eticheta, in 1990, drept “stupid people”, nu avea vreo urma de dreptate?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai Brucan avea foarte multa dreptate pentru ca era un tip inteligent si pervers si cunostea si foarte bine realitatea din teren deoarece era infipt in societatea romaneasca inca de la instaurarea bolsevismului si avea o foaie de parcurs de indeplinit. In anii de dupa razboi el infiera in ziarul comunist Scanteia "dusmanii poporului" iar nevasta-sa, Alexandra Sidorovici, era acuzatoare publica la "tribunalul poporului" ii baga in lagarele de exterminare. Dusman al poporului era tot ce era elita, fie ca era vorba de politicieni, ministri, profesori, studenti ori pur si simplu tarani fruntasi in satul lor. Brucan ranjea cand isi amintea ca in anii de dupa razboi romanii erau in procent de aproape 80% analfabeti si chiar mai rau deoarece "vreo 5 milioane dintre stiutorii de carte in realitate stiau sa-si scrie doar numele". Se estimeaza ca cca. 700.000 de oameni au pierit in inchisorile politice si ca urmare a colectivizarii fortate. Faceti un calcul la populatia de 16 milioane a Romaniei de atunci ce a insemnat acest genocid al putinei elite pe care o aveam intr-o societate compusa din 70+% analfabeti si urmarile lui pana in zilele noastre.

      Ștergere
  18. Nu este chiar asa! Cu tot respectul, aici este o exagerare (sau o amnezie😊) Referendumul a durat doua zile si ca prin minune, romanii au iesit la vot in a doua jumatate a celei de a doua zi, validand astfel referendumul. Eu totusi am ramas cu sentimentul ca oamenii au inteles ca este o magarie si nu au iesit la vot. Cred ca lumea nu era asa bezmetica atunci.

    RăspundețiȘtergere
  19. Întrebarea esențială era vreți mandat de 5 ani pentru președintele țării? Alta: vreți ca primul ministru să nu mai fie demis de președintele țării? Unde era întrebarea esențială scrisă negru pe alb vreți la uniunea europeană??? Întrebările esențiale sunt scrise negru pe alb!!!

    RăspundețiȘtergere
  20. Dragi concetateni normali si sanatosi!

    Parazitii nu-si parasesc gazda, pana cand aceasta nu moare!

    Ca sa scapi de paraziti, n-o poti face niciodata cu civilizatia/cu vorba buna,
    ci o poti face doar cu forta, adica:

    riscandu-ti propria viata!

    Iesiti masiv in strada la fel ca-n `89, daca vreti ca sa izgoniti toti parazitii.

    Dati pe voi, si implicit pe ei, cu "praful si pulberea" vindecatoare, care dezlantuie pentru paraziti, "Focul Gheenei" care urmeaza sa va mantuie/salveze!

    RăspundețiȘtergere
  21. " ... Sunt ferm convins ca, atunci cand aceasta Infectie marxista, numita UE se va destrama(e vorba doar de timp) , Romania va pleca ultima din Uniune, doar atunci cand isi va da seama ca ramas singura acolo ...."

    Infectia este exclusiv cea capitalista .... si are capacitatea - diabolica - de a face multe tulpini virale noi, in scop de supravietuire!

    RăspundețiȘtergere
  22. " ...Asa suntem noi, romanii, cel mai europenofil popor din Europa, chiar daca aia din Vest ne privesc ca pe o “populatie de maimute”, buni doar ca “sclavi pe plantatiile” lor. ..."

    Asa suntem noi, cel mai autentic/veritabil popor crestin de pe planeta care:

    se sacrifica pe Sine, pentru a-i fi bine "aproapelui", fie el si strain!

    Deci, "stupiditatea" noastra a romanilor, este una programata genetic!

    Pentru ca orice ar juca strainii, Dumnezeu dejoaca totul pentru noi, singurii Lui slujitori onesti!

    RăspundețiȘtergere
  23. Pot sa dau share pe fb, pls?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pe domnul Dan il intrebi? Sau pe altcineva? Ori pe mine?
      Dar ce-oi crede, ca eu: "as avea deplina proprietate a cuvintelor"?
      Ele nu sunt de vanzare intradevar, ci sunt donatie de utilitate publica!
      Altii se ocupa cu confiscarile, cica pentru aceeasi "cauza"!

      Ștergere
  24. Încercați sa induceți în mod subtil, mai tot timpul, ideea ca romanii sunt de vina, dar nu spuneți nimic de sts, de exemplu...
    Nu mai cred în imparțialitatea dvs.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)