marți, 8 martie 2011

Lectii de flexibilitate


Sfârşitul epocii fumatului nu mai este o ipoteză, ci o certitudine. Ceea ce putea fi intuit atunci când Starbucks câştiga teren în ciuda faptului că interzicerea fumatului era o politică a companiei devine, pe zi ce trece, o realitate. Şi aceasta poate fi observată peste tot în lume, politicile anti fumat devenind, pe zi ce trece, din ce în ce mai restrictive. Probabil e frapant să observi cum expresia "fumează ca un turc" este practic lipsită de înţeles în condiţiile în care, pe malurile Bosforului, fumatul a fost interzis în locurile publice. Iar ceea ce e şi mai frapant e că aceasta se respectă cu stricteţe.

Într-o lume din ce în ce mai refractară la tutun, atât afacerile din domeniu, cât şi cele colaterale suferă. Însă, în timp ce producătorii de ţigări încă beneficiază de marje generoase de profit care le permit o supravieţurie destul de facilă, business-urile secundare din domeniu scârţâie puternic. Este şi cazul legendarului producător de brichete Zippo. Brichetele simbol care timp de generaţii au promovat şi impus fumatul pe orice vreme îşi văd segmentul de piaţă din ce în ce mai subţire. Şi cum cumpărători sunt mai puţini pe zi ce trece, devine clar pentru toată lumea că actuala direcţie nu duce decât către un singur final: închiderea. 

Pentru o afacere cum este Zippo resemnarea nu este o alternativă, astfel încât compania s-a hotărât să o cotească către produse ceva mai puţin problematice. În prima fază vor produce parfumul Zippo care va fi marketat ca  "the ideal companion for the adventures of day and the passion of night" şi va avea o aroma spicy, pentru a se menţine în linie cu direcţia companiei. După această lansare, valorificarea brandului va fi una clasică: haine, ceasuri, echipamente de camping etc. Desigur, firma nu va renunţa la produsul fanion, bricheta, dar aceasta îşi va pierde treptat din importanţă.

Cu toate că nu este spectaculoasă, schimbarea de la Zippo ne arată cum flexibilitatea este întotdeauna un element crucial. Privind retrospectiv asupra numeroaselor domenii de activitate în care noi ca economie am încetat să mai activăm, putem lesne să ne dăm seama că această flexibilitate ne-a lipsit cu desăvârşire. Iar când s-a combinat cu ticăloşia, a rezultat ceea ce trăim acum.

18 comentarii:

  1. Privind in viitor.. asteptam optimisti ziua in care si carnivorii vor avea soarta fumatorilor iar KFC va trebui si el sa se reprofileze... :)

    RăspundețiȘtergere
  2. hoho, si producatorii de carbogazoase sa se reprofileze si ei, si producatorii de mezeluri, si lista poate continua la infinit :)

    RăspundețiȘtergere
  3. @Flavian. sa inteleg ca esti ierbivor (scuze, vegetarian)?
    pana acum nu am auzit sa se faca trafic cu aripi picante sau crispy strips, si nici sa inceapa sa afiseze pe meniuri mesaje gen: kfc dauneaza grav sanatatii. iar mancatori pasivi de kfc nu prea exista .... asa ca nu prea ti-a iesit gluma

    RăspundețiȘtergere
  4. Or sa inceapa sa manufactureze baterii si carcase pentru Silver Bullets si alte e-cigs (vaporizatoare de nicotina) pretentioase.

    RăspundețiȘtergere
  5. parfumuri zippo si ceasuri armani. sa fim seriosi.

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu e nici o gluma... campania actuala comntra fumatului le-ar fi parut si fumatorilor o gluma acum nici douazeci de ani... ;)

    RăspundețiȘtergere
  7. Campania anti-fumat e o gluma proasta oricum! Doar un fumator neserios, de doi bani, se poate lasa de fumat din cauza asta! Multumim de articol, deja am mai comandat doua Zippo, just in case!

    RăspundețiȘtergere
  8. @flavian Te referi doar la oameni sau si alte specii?

    RăspundețiȘtergere
  9. @Flavian - cata vreme o tineai cu vrajelile tale cu "spiritualitate" imi pareai doar inofensiv.

    Acuma vad ca-ti dai arama pe fata si-ti dezvalui simpatiile totalitare.

    Sau am cazut victima unui trollism de nota 11 ?

    RăspundețiȘtergere
  10. Acelasi lucru se poate spune si despre Marlboro cu al sau Marlboro Country.

    De Zippo nu stiam. Insa Marlboro Country este un succes.

    RăspundețiȘtergere
  11. Am bricheta Zippo, dar ma dau mai mult cu tigara electrica / electonica pentru ca doctorul (ea) imi spune insistent sa ma las de fumat. Port inca bricheta lor care e clar o oaza de liniste mentala pe langa brichetele de platic chinezesti care se rup sau se strica dupa 3 sau 20 de utilizari, dar de la o zi la alta simt ca Zippo de la brau e mai mult un decor de rocker decat un lucru care foloseste la ceva (poate cel mult in viitor la facut focul cand mergi cu cortul, dar eu nu fac foc cand merg cu cortul ci merg doar in locuri unde exista nenumarate restaurante pe la intruniri motociclistice). Asa ca schimbarea lor de politica mi se pare corecta. Ei fac lucruri care tin 10-20-30 de ani, si cand mi se va strica bricheta pe care o am acum fie m-am lasat deja de fumat fie deja am murit si nu ma mai intereseaza subiectul.

    RăspundețiȘtergere
  12. Chiar si Marlboro Country s-a cam demonetizat dupa aparitia filmului Brokeback Mountain. Acum multi te-ar privi cu suspiciune daca ai intra intr-un club cu o palarie de cowboy, indiferent daca ai tigara sau nu ;)

    BTW: Veganism is really gay ...

    RăspundețiȘtergere
  13. Campania antifumat a avut şi are succes din cauza fumatului pasiv. Mai toate interzicerile sunt în locuri închise unde trebuie să fie şi nefumători: instituţii, magazine, restaurante, transport în comun etc. Cu asta mulţi, inclusiv fumători, sunt de acord. Însă atunci când e vorba de spaţii deschise sau private sau de taxe prohibitive problema se pune altfel, fiindcă nu se mai poate argumenta că e vorba să-ţi interzică să faci rău altuia ci de o restricţie "spre binele tău". Asta nu are aşa mult suport, fiindcă atunci am putea fi obligaţi să ţinem regim şi să facem exerciţii, se pot interzice alcoolul, carbogazoasele, cafeaua, hamburgherii, cartofii prăjiţi etc. Ăla da stat-doică.

    RăspundețiȘtergere
  14. unde dai si unde crapa... e un blog economic... scrie si in titlu.

    ce-a vrut Dan sa zica si ce bati tu campii Flaviane...

    hai sanatate! fi-ti verde! o Romanie mai curata!

    RăspundețiȘtergere
  15. Baieti, pe mine nu ma deranjeaza campaniile pentru o viata mai sanatoasa. Nici atunci cand discutam despre tigari, nici atunci cand discutam de cei care fumeaza pasiv si nici atunci cand discutam de animalele omorate activ. Ca sa nu mai vorbim de resursele risipite prin faptul ca orice kilogram de carne echivaleaza cu o cantitate de vreo zece ori mai mare de hrana vegetala.

    Nu stiu de unde isi imagineaza unii totalitarisme, pentru mine exista o sigura lege: the golden rule. Nu fa altuia ce nu-i place pentru ca nici tie sa nu iti faca altul ceea ce nu iti convine. In plus, era vorba de trenduri aici, ca asa se numeste blogul. Trendul actual: lumea se lasa de fumat si producatorii se reprofileaza. Trendul viitor previzionat: lumea se va lasa de papat animale moarte si acei producatori se vor reprofila si ei. Chiar asa greu de priceput comparatia ?

    RăspundețiȘtergere
  16. @cristi

    Accizele pe tigari cel putin in SUA sunt redirectionate sa plateasca costurile spitalelor pentru a trata cancerul de plaman, emfizema, si alte rezultate ale fumatului. (Desi sistemul medical in SUA este privat pentru oamenii sub 65 de ani, in majoritatea cazurilor cancer de plaman etc. apar dupa 65 de ani, cand statul plateste aproape toate costurile medicale)

    Contra-argumentul este ca fumatorii dau coltul mai repede oricum (chiar daca se trateaza pentru cancer, majoritatea tot nu scapa), deci cheltuielile spitalelor cu fumatorii ar putea sa se finanteze din fondul de pensii (care scapa de o grija cand fumatorii dau coltul).

    RăspundețiȘtergere
  17. Veganismul autoimpus nu merge pentru toata lumea. Exista populatii de pastori care pur si simplu n-au incotro. Ei n-ar putea manca direct iarba sau lastarii, pentru ca stomacul omului nu poate digera eficient asa ceva. Au nevoie de rumegatoare care sa converteasca biomasa respectiva in ceva comestibil si nutritiv.

    In plus, daca te privezi complet de carne pentru o perioada suficient de lunga de timp, nu ai acces la aminoacizi care nu se gasesc in nimic altceva. Cand dezvolti o deficienta de genul asta nu patesti aproape nimic daca stai cu fundul pe scaun toata ziua, dar de dat cu sapa nu prea mai ai vlaga sa dai. Mai mult de 1/4 din populatia Pamantului cu asta se ocupa si daca n-am mai avea vlaga, ar muri de foame.

    Omul e facut biologic sa manance carne, asa a evoluat. Antropoidele care au ales sa manace doar verdeturi au disparut, pentru ca in lipsa nutrientilor esentiali din carne, creierul lor a ramas cat nuca. Probabil ca veganismul, socialismul utopic si ecologismul fanatic sunt simptome de microcefalie moderna :)

    RăspundețiȘtergere
  18. Genul acesta de flexibilitate o arată mai nou toţi producătorii de accesorii ... nu e doar cazul Zippo. :)

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)