Bomba dezamorsată

Până mai ieri coșmarul democraților americani era Trump. Care ar fi problema cu Trump? În principal că e împotriva progresismului, fără a fi însă radical. Dacă judecăm politica SUA de după alegerea lui Trump vom putea spune că nu-s mari schimbări. Și chiar cele care-au fost făcute nu s-au făcut într-o direcție corectă, ci tot într-una infectată de demonul progresismului tembelizant.


Iată că a sosit momentul ca marele dușman al Partidului Democrat să nu mai fie Trump, ci culmea, unul de-al lor, mai precis Bernie Sanders. De fapt nu al Partidului Democrat, ci al elitelor care coordonează destinele acestui partid. Pare ciudat, dar chiar asta se întâmplă.

Mulți nu prea știu dedesubturile politicii americane și de-aceea voi rezuma modul în care un partid își alege candidatul la președinție. Cum la ei totul e spectacol, campania electorală începe cu mult înainte printr-o serie de alegeri - numite primare - desfășurate în interiorul partidului. În urma acestor alegeri se desemnează delegații la convenția națională, for în care se votează candidatul care urmează să fie susținut de către partid. Orice pretendent la postul suprem își începe inițial lupta la nivel de partid în alegerile primare. Sunt evenimente animate, un fel de antrenament pentru cursa electorală, însă unul dur, în care candidații se luptă pe viață și pe moarte.

Încă de la alegerile trecute, în ciuda ascensiunii „la impuse” a lui Hillary Clinton, s-a remarcat un ticălos răsărit de niciunde: Bernie Sanders. A reușit atunci să rupă o halcă importantă din electoratul lui Hillary spre surprinderea tuturor. Cu toate c-a fost un outsider, figura pe care-a făcut-o a fost una impresionantă, iar discursul populist pe care-l practică cu dibăcie a atras numeroși adepți în siajul său. Încă de-atunci am înțeles că Bernie Sanders are, cu siguranță, o șansă mult mai mare decât i se arătase.

Iată-l acum cățărându-se fără efort spre postura de candidat la președinție al Partidului Democrat. Ca să înțelegeți puțin din terciul care se servește acolo, vă voi spune că, în patrtid, toate cărțile au fost făcute pentru celebra jigodie Joe Biden. El este preferatul elitelor, cumva în postura în care se afla Hillary Clinton. Într-un fel, Biden e Hillary fără fustă: profund corupt, prostovan până-n măduva oaselor, dar servind cu strășnicie elita din spatele partidului. Spre deosebire de el, Bernie Sanders e ridicat de la firul ierbii, din mlaștina ideologiei infecte promovate de-atâta amar de vreme de Partidul Democrat. E nu e parte(cel puțin vizibilă) a elitei conducătoare, ci e tipul de revoluționar pe care-l generează ideologia: șarmant, fără scheme complexe de gândire și gata să pună în practică întreaga căruță de idei toxice ridicate la nivel de politică oficială. Partea proastă e că pe tărâm ideologic Bernie Sanders nu poate fi contrat de către ceilalți dușmani ai săi. El nu face altceva decât să ridice la rang de politică oficială toate așa-zisele idealuri(în fapt o grămadă de idei puturose de respirație neomarxist-progresistă).

Poate vă întrebați unde-i problema. Doar omul nu face altceva decât să repete ideologia impusă de elite. Ei bine, tocmai aici e problema. Respectiva ideologie e impusă cu scopul de a-l face pe omul normal să se auto-învinovățească deoarece ideile promovate de politicile publice americane de azi sunt contrare normalității și bunului simț. Totul e gândit astfel încât omul normal să se simtă vinovat pentru propria normalitate și astfel să „meargă pe vârfuri”. Nimeni dintre arhitecții „noului val politic” nu cred că și-a imaginat că un asemenea mod de gândire ar putea deveni dominant. Asta în condițiile în care ciudățenii precum Alexandria Ocazio-Cortez s-au strecurat mult prea rapid la vârfurile politicii americane.

Cam așa a izbucnit acum, în curtea democraților, o bombă chiar mai mare decât Trump, anume bătrânul ticălos Bernie Sanders. Ceea ce vrea Bernie e să aducă democrația marxistă în SUA. E un fel de râsul curcilor. După ce marele dușman al SUA, URSS, a picat fix din cauza socialism-comunismului impus ca politică de stat, iată că virusul maxismului cuprinde cu o viteză înfricoșătoare fix țara care-l învinsese. Astfel, într-o ciudată ironie a istoriei, învingătorul tinde să devină învins.

De ce-s înfiorate elitele din spatele democraților? Păi cum v-ați simți dacă ați fi - să zicem - Jeff Bezos și de mâine o Alexandria Ocazio-Cortez ar reuși să impună un impozit de 70% pentru tot ceea ce depășește 10 milioane de dolari? Da, ați auzit bine! Nu ați simți o transpirație rece pe șira spinării?

Problema Bernie Sanders e una gravă pentru democrați. Joe Biden e îngropat de propria-i prostie. E incapabil să-i facă față lui Bernie care, fără doar și poate, e un maestru al discursului și un polemist excepțional. Din disperare elitele au scos din buzunar o altă arătare, anume miliardarul Michel Bloomberg care, pe lângă bani, are susținerea imensului său trust media. Însă Bernie a măturat pe jos și cu Bloomberg, astfel încât deranjul elitelor e maxim.

Mai țineți minte când Soros și ai lui făceau campanie împotriva lui Trump spunând că n-au nevoie de taxele pe care li le returnează acesta. Ei bine, iată că vine taica Bernie din tabăra lor pentru a face fix ce zic ei, nu ceea ce fac ei. Și asta le dă o imensă durere de cap.

Bernie Sanders este de fapt un Trump întors pe dos. E tot o carcasă fără fond, un guguman care va face ca toată confruntarea finală să fie un circ între doi idioți. Dacă însă Sanders va câștiga prezidențialele - lucru care nu-i deloc imposibil - va urma o nebunie la nivel mondial. Și astfel, profeția sumbră a lui Marx se va îndeplini fix acolo unde nimeni nu s-ar fi așteptat. Vin vremuri interesante!