joi, 27 februarie 2020

Ce urmează

V-ați revenit? Dar de ce-ați fost dezamăgiți? Cumva vă așteptați ca gauleiter-ul să facă ceva constructiv pentru România? Înseamnă că suferiți de sindrom bipolar. Hai să analizăm așezat, de la fundație, pentru a înțelege de ce treburiule merg așa și ce urmează.


Considerați că Plăvanul a fost pus în funcție pentru interesul nostru sau pentru cel al altora, adică al forțelor externe care-au pus umărul la alegerea și realegerea sa? Dacă faceți parte dintre cei care cred că Plăvanul are o agendă comună cu noi, înseamnă ori că suferiți de o maladie a creierului, ori că faceți parte din gașca de jefuitori ai țării. Altă alternativă eu nu văd și, pentru a nu vă surmena, vă recomand să opriți aici cu lectura materialului de față.

Acum, după ce ne-am reamintit că Plăvanul a fost pus pentru a servi interesele externe, realizăm că nominalizarea lui Cîțu și intrarea la rupere face parte strict din programul său de acaparare a puterii. Mulți consideră că e prost, iar când îi văd pe liderii politici umflându-se în pene îmi vine să le dau cu leuca-n cap. Toți cei care se dau rotunzi și fomfăie superiori nu sunt decât niște proști notorii întrucât n-au capacitatea de a realiza că, prin comportamentul prostesc(voit sau nu) pe care-l adoptă, fac strict jocul Plăvanului. Și-o să vă explic de ce.

Cîțu a fost propus, în mod evident, pentru a pica. Liderii formațiunilor politice din Parlament, pentru a se proteja de anticipate, nu vor asigura cvorumul ședinței de investire. La expirarea fiecărui termen, Plăvanul va numi alt premier pe același tipar cu Cîțu. Cu alte cuvinte, va juca la rupere. La expirarea celor șaizeci de zile prevăzute de articolul 89 al Constituției, va chema la consultări șefii celor două camere ale Parlamentului, iar după aceasta va dizolva Parlamentul prin decret prezidențial. V-ați șocat? Să vedem ce zice Constituția:

După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.”

Probabil veți spune că Parlamentul, prin neasigurarea cvorumului, nu a respins Guvernul. Sunteți siguri că așa e? E o speță destul de întortocheată. În condițiile în care ai cvorum la toate celelalte ședințe și nu ai fix la cea de investire a Guvernului, se mai poate spune că e o simplă lipsă de cvorum, sau că Parlamentarii au respins de facto propunerea? E o chestiune care poate face eventual subiectul unei sesizări a CCR. Numai că și aici veți avea o surpriză.

Într-o asemenea speță, sesizarea CCR poate fi făcută de către președinții celor două camere sau de către Avocatul Poporului. După emiterea decretului de dizolvare a Parlamentului și publicarea sa în Monitorul Oficial, Parlamentul nu mai există, astfel încât nu știu dacă președinții celor două camere mai pot face sesizarea. Într-adevăr, e aberant să n-o poată face, dar, în acest scenariu, voi duce forțările la extrem. Astfel, în condițiile în care cei doi nu vor putea face sesizarea, speranța va rămâne la Avocatul Poporului. Care va face sesizarea numai dacă o consideră oportună. Și până să se întâmple toate acestea, vom fi intrat deja în logica electorală, cu vuvuzelele media reconectate la cașcaval și la rahatul de mâncat.

Așadar, toți liderașii care-o fac acum pe deștepții se vor trezi demolați de mașinăria care-l are în față pe Plăvan. Totul se va petrece rapid, „noaptea ca hoții”, astfel încât, în momentul în care se vor trezi, vor realiza că au rămas fără portofolii. Iar alegerile le vor efectua exact ca la carte tabletele, serviciurile și „țivilii”.

Se pare că mulți uită prea ușor modul în care-a fost paradit PSD-ul încă din prima zi de după ce a câștigat la scor alegerile. O vorbă din popor spune că nu e bine să te pui cu prostul pentru că are mintea odihnită. E mult tâlc în această zicere, credeți-mă!

2 comentarii:

  1. Un tablou caragialesc al functiilor din stat. Fara oameni de cacat nu poti face controlul populatiei. Orice regim a avut si are oameni de cacat. Comunistii au avut oamenii lor de cacat. Democratia are si ea oamenii ei de cacat. Cacatul pute. Diferenta e ca cacatu neamt pute a chimicale fata de cacatu traditional cu arome naturale. Cacatu comunist era mai la vedere dar nimeni nu avea voie sa zica ceva. Cacatu democratic modern e ascuns bine, in conducte noi, mirsourule aerisite repede cu ventilatii automate programabile. Si chiar daca pute mai tare se evapora repede si e curatat repede.

    RăspundețiȘtergere
  2. "nu e bine să te pui cu prostul pentru că are mintea odihnită"

    Nu e bine sa te cobori la mintea prostului, pentru ca totul devine o cearta intre doi prosti si nu e bine sa te pui cu prostul pentru ca te bate cu experienta.

    ______
    De citit cu atentie.
    cauze:
    https://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/mafia-politica-romania-devoalata-interior-functioneaza-sistemul-pile-relatii-instalat-impostura-director-femeia-serviciu-1_5c45c772df52022f75d9641b/index.html

    https://www.youtube.com/watch?v=ChD26RBnS2k

    efecte:
    https://ziarulromanesc.es/criza-demografica-fara-precedent-in-europa-de-est-romania-va-pierde-30-din-populatie/

    https://ziarulromanesc.es/romania-nu-reuseste-sa-tina-tinerii-in-tara-iata-cati-au-plecat-definitiv-in-ultima-vreme-si-din-ce-judete/

    ______
    https://ziarulromanesc.es/ministrul-muncii-birocratie-de-cosmar-pentru-oamenii-care-vor-sa-munceasca-in-strainatate/

    https://ziarulromanesc.es/roman-din-spania-in-greva-foamei-la-piatra-neamt-am-dosarul-de-pensie-in-spania-dar-am-nevoie-si-de-vechimea-din-romania-nu-vor-sa-mi-dea-actele/

    ______
    Emigrarea post Brexit in UK, este triviala:
    https://ziarulromanesc.net/observator/prim-plan/cum-va-functiona-noul-sistem-de-imigratie-in-marea-britanie-cate-puncte-va-trebui-sa-adune-un-roman-care-va-dori-viza-de-munca-de-la-1-ianuarie-2021/

    ______
    Cum arata o boala mintala sau prostia crasa:
    - Giulio Bertola presedinte Confindustria România (asociaţia patronală a antreprenorilor italieni din România)
    "Românii care au emigrat în Italia nu vor să renunţe la calitatea sănătăţii din Italia şi acesta rămâne unul dintre motivele principale de renunţare la a reveni în patrie"
    https://www.gazetaromaneasca.com/diaspora/de-ce-nu-se-intorc-acasa-romanii-din-italia-nu-vor-sa-renunte-la-calitatea-serviciilor-medicale-din-italia-sustine-seful-intreprinzatorilor-italieni-din-romania/

    - Ionel Dancă & Ministerul Muncii şi Departamentul Românilor de Pretutindeni
    "În momentul de faţă avem în piaţa muncii o cerere de forţă de muncă de aproximativ 400.000 de angajaţi, în special în zonele deficitare – Horeca, mecanică, electricieni, şi în acest sens avem, pe de altă parte, o oportunitate majoră în ceea ce înseamnă românii plecaţi la muncă în străinătate care ar putea fi aduşi, convinşi, înapoi în ţară pentru a-şi găsi un loc de muncă şi pentru a-şi continua planurile de viaţă acasă, cum e normal...
    Ministerul Muncii, împreună cu Departamentul Românilor de Pretutindeni de la nivelul Guvernului lucrează, în acest moment, la o platformă care va fi pilotată mai întâi în Italia, împreună cu alţi parteneri sociali, cu Confindustria, cu grupurile de reprezentare a angajatorilor, tocmai pentru a face cunoscute cetăţenilor români care lucrează în străinătate ofertele de muncă din România"
    https://ziarulromanesc.es/guvernul-anunta-400-000-de-locuri-de-munca-pentru-romanii-din-diaspora-speram-sa-i-aducem-inapoi/

    - Daca calculezi salariul + cazarea + mancarea ajungi la cel putin 1000 de euro pe luna.
    Nu ar plati un salariu de 1000 de euro pe luna unui roman nici picati cu ceara.
    "Salariile primite de venezuelenii care lucrează în construcții încep de la 600 de dolari, în timp ce un angajat în turism în România câștigă de la 400 de dolari pe lună. Cei care îi angajează le plătesc zborul spre România (700-900 de euro), cazarea și trei mese pe zi."
    https://www.profit.ro/insider/actualitate/o-firma-de-recrutare-vrea-sa-umple-ardealul-cu-angajati-din-venezuela-spre-deosebire-de-asiatici-nu-fug-de-la-locul-de-munca-le-place-mancarea-romaneasca-si-vor-sa-se-stabileasca-aici-19271682

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)