Putem merge pe ideea „forțelor ticăloase”. Ele au existat. Exact ca și acum - adică așa cum îi vedem pe liberali și uSRIști alături restul leprelor cățărate la putere - la fel s-au înhăitat și atunci jivinele în funestul mandat 1996-2000, prăbușind întreaga economie și privatizând-o „p-un leu”. Mulți dintre miliardarii „ascunși” de acum, cei care se află prin diversele grupări de pe plajele cu ștaif, își au rădăcinile în așa-zisele privatizări de atunci. Asta se știe. Însă aparent absolut nimic nu poate justifica „orbirea” populației, letargia de care era cuprinsă. Și, privind retrospectiv, ne întrebăm aiuristic: oare cum de-au fost posibile toate acestea? Cum de ne-am lăsat antrenați într-un joc absurd din care am ieșit mai săraci și mai îndatorați?
Răspunsul e mult mai simplu decât vă puteți imagina. El depășește logica luptei politice, al reducționistei viziuni cu ai noștri care-s îngeri și-ai lor care-s diavoli. De altfel, așa cum se întâmplă și acum, la fel era și-atunci. Lumea era sufocată de baronii locali care tăiau și spânzurau și care, după ce-au tras în groapă FDSN-ul lui nea Nelu n-au avut nici cea mai mică problemă în a sări în cealaltă tabără. Mulți dintre ei au făcut după alegeri mișcarea inversă, întorcându-se la rebotezatul PSD. Ticăloșia acționează la fel și e uniform distribuită. Așadar în ce constă răspunsul? Unde se află cheia întregii tărășenii?
Păi o aveți acum sub ochi, în momentul în care faceți natural lucruri pe care în urmă cu un an nu le-ați fi conceput. Cum de-a ajuns să ne fie frică de melițienii locali? Mai țineți minte că nici nu-i băgați în seamă? Acum vă opresc în trafic și vă verifică măscuța pe figură. V-ar fi putut limita cineva în urmă cu un an ora la care să mergeți la magazin? Cum de s-a întâmplat toată tărășenia astfel încât un comitet anonim să decidă ce poți și ce nu poți să faci? E simplu: puterea exemplului. „Peste tot în lume e la fel!”. V-ați prins?
În anii 80 California era cel mai bogat stat al SUA. Prosperitatea sa era incontestabilă. Cum arată acum California? Sunt zone întregi în Los Angeles care seamănă izbitor cu periferii ale orașelor din Africa sau cu zone ultrasărace din Orientul Apropiat. Dacă intri întâmplător într-una dintre ele, vei avea impresia că nu vei mai ieși niciodată de-acolo, că pur și simplu au fost suspendate toate legile în afară de cea a junglei. Cum de s-a întâmplat asta? Printr-un fenomen similar. În California a fost încurajată imigrația ilegală. Inițial a fost mascată de necesitatea prestării unor munci pe care „niciun californian nu le-ar mai fi făcut”. Apoi a intrat în joc partea cu „democrația”. Și de-atunci absolut totul s-a prăbușit. Iar din jos treburile merg și mai în jos. Eșecul politicii de imigrare este absolut limpede, se vede la lumina zilei. Nimeni nu neagă, însă răspunsul frizează ridicolul: cică pentru rezolvarea problemelor e nevoie de și mai multă imigrație. Asta în timp ce foștii californieni caută să fugă cât mai departe din haosul și mizeria de-acolo.
În 2008 și-n anii care-au urmat, când criza a lovit toate țările Europei, iar framework-ul Euro n-a făcut altceva decât să adâncească criza, răspunsul găsit pentru multiplele probleme a fost la fel de halucinant: „Avem nevoie de mai multă Europa!” - au spus într-un glas aparatcicii Uniunii Europene. Iar toate țările au rămas pasive în fața opiniei evident aberante. Elementul care l-a paralizat pe fiecare în parte a fost același disperant „așa e peste tot”.
V-am dat câteva exemple diferite în esență, dar îngenuncheate toate de aceeași forță uniformizatoare. Întreaga noastră moștenire istorică e manipulată într-un mod grosolan. În ceea ce privește factorii economici care conduc la o uniformizare a acțiunilor, Diego Fusaro are o denumire extrem de inspirată: „monoteismul de piață”. Este manipularea reverberațiilor religioase ale noastre care-și găsesc ecou în „logica” atotputerniciei „principiului unic”. E o regulă, ea trebuie să funcționeze peste tot și dacă funcționează peste tot atunci avem de-a face cu o piață unică, guvernată de o unică lege: cea a cererii și ofertei. De-aici vine acel „așa e peste tot”. La nivel politic apare, de asemenea, o transmutație a termenilor întrucât politicienii, peste noapte, devin preoții noii religii, cei care conduc poporul pe drumul iluminării, către „împlinirea globală”. Iar în tot acest fenomen pseudo-mistic, forța exemplului este terifiantă. „Introducem lockdown-ul pentru că la fel au făcut și francezii și englezii și nemții!”.„Privatizăm pentru că așa a făcut și Thatcher”. În fapt, toate acestea sunt simple pilde care convin și care sunt prinse în zbor de masa convinsă că noul monoteism e religia salvatoare a noului ev.
Există așadar o vinovăție atât în cei care aderă necondiționat la „tezele unice”, cât și la ceilalți care se opun. Păcatul care-i atrage pe toți în cursa diavolului e unul cât se poate de simplu: toți aderă la una sau mai multe „principii” ale noii religii. Toți sunt la fel de vinovați întrucât nu-s capabili să-și curețe mintea de reziduurile infecte și defete cu care au fost intoxicați prin educație și propagandă. Și, în mod evident, absolut toți eșuează! De ce? Pentru că e o gândire strâmbă care n-are cum să ducă decât la prăbușire. Ca într-o comedie cu proști în care personajele grotești repetă aceeași greșeală, participanții la jocul absurd al monoteismului globalist, bine zdruncinate de efectele devastatoare ale prăbușirii, rostesc în cor mantra magică: „tot eșecul este cauzat de faptul că n-am pus bine în aplicare «doctrina monoteismului pieței» ignorând aspecte la care nu ne-am gândit, motiv pentru care, pentru a nu eșua încă odată, ne trebuie mai mult globalism”. Așa se ajunge ca atât cei care sunt la putere cât și cei din opoziție să se certe în false axiome răspândite haotic de același diavol. Iar rezultatul nu are cum să fie decât dezastrul. E un purgatoriu fără ieșire în care tocmai căutarea ieșirii te afundă tot mai adânc în miezul infect al iadului.
"Pica lumea veche"...din discutia precedenta
RăspundețiȘtergereCare-s elementele lumii vechi care pica?
Ce ramine si ce pica?
Cam ... toate. Pentru ca lumea noua este exact inversul celei vechi. Desigur, in afara celor care s-au inversat deja (ex. CJUE a dat o sentinta prin care obliga Bulgaria sa faca un "certificat de nastere" unui copil cu 2 mame dintre care nu stiu daca vreuna dintre ele este
Ștergerenaturala - vezi https://www.stiripesurse.ro/bulgaria-cjue-copil-cu-doua-mame_1742045.html pt conformitate).
Lumea noua isi arata din plin potentialitatile (ex. vezi scorul social in China, teoria genului, noua politica verde, prosteala pandemica samd) dar noi le ignoram spunand ca ... viata merge mai departe si intotdeauna au fost evenimente pe care le-am gestionat cumva si le-am depasit pana la urma.
Ca sa puteam avea o discutie aplicata este nevoie sa pornim de la cadrul de gandire si actiune al unei societati. Acesta are la baza:
- legi / principii - lumea pe care o cunoastem functioneaza de cateva mii de ani dupa Legile lui Moise care au fost apoi completate cu aproape 2000 de ani in urma de legile lasate de Mantuitorul Iisus Hristos. Acestea au valoare transcedentala si imuabila deoarece vad viata pe pamant ca un preambul, o pregatire pentru viata vesnica. De-a lungul timpului oamenii au simtit insa nevoia detalierii acestor legi pentru a da o intelegere clara a aplicarii lor in viata de zi cu zi. Legile constituie jaloane esentiale ale civilizatiei noastre. Incet, incet dar mai ales in ultimii 200 de ani (dupa 1789) s-a produs o indepartare de la esenta divina ajungandu—se pana la punctul in care sa reprezinte doar o serie de interese meschine.
- valori (ex. familia, patria, onoarea, vitejia etc) – reprezinta un set de repere materiale si morale ce rezulta din legi (in special din cele divine dar, pe masura apropierii de zilele noastre, din cele influentate de „elite” care au avut interesul si puterea sa dea legilor anumite conotatii). Ele sunt definitorii in formarea referentialului de vietuire si comportament al fiecarei societati.
- traditia – reprezinta modul de viata in acord cu legile si valorile de mai sus dar care este adaptat conditiilor / specificului local. A aparut si s-a consolidat in urma diverselor incercari ale oamenilor de a face lucrurile intr-un anumit fel. Orice element al traditiei a fost apoi continuu optimizat si validat in timp astfel incat fiecare generatie primeste cele mai bune practici ale inaintasilor, o chintesenta a muncii si gandirii lor, transferand la randul sau urmasilor aceeasi traditie insa imbunatatita cu propria experienta. Obiceiurile sunt tot un fel de traditii dar mai mult orientate spre legatura oamenilor cu divinitatea. Astazi intalnim un amalgam de obiceiuri care provin atat din perioada pagana cat si din cea crestina.
Fara a intelegere a importantei legilor, valorilor si a traditiei precum si a modului de manipulare a lor nu putem pricepe ce ni se-ntampla. Daca analizam cu atentie nu avem cum sa nu remarcam directia in care s-au produs schimbarile. Parca o minte schimonosita a stat in spatele celor care au facut legile si a dus un razboi nevazut in anularea / inversarea valorilor.
Cat priveste traditia aceasta s-a prabusit o data cu schimbarea radicala a mediului si modului de viata care a intervenit dupa revolutia industriala dar si migratiei sat-oras sau chiar transfrontaliera care i-a dezradacinat pe oameni rupandu-i de traditie care prin esenta sa este o adaptare la resursele, conditiile si specificul local.
Viata noastra de pana acum s-a derulat in aceasta lume pe care o percepem ca aflandu-se intr-o schimbare accelerata si in care se duce o lupta intre forte conservatoare (mai apropiate de legile, valorile si traditiile vechi) si forte reformatoare care tind sa schimbe din radacini tot ceea ce era valabil in trecut.
Este clar asadar ca in momentul in care vom avea schimbari fundamentale la nivelul legilor, valorilor, traditiilor vom trai intr-o noua lume. Spre exemplu, o lume fara familii, fara tari, fara sentimentul onoarei, cu o intelegere inversata a conceptului de bine sau rau, care promoveaza inversat egoismul sau altruismul deci inclusiv fara simtul proprietatii si multe altele pe care acum o minte normala refuza pana sa le si gandeasca, este categoric o cu totul alta lume decat cea pe care o cunoastem astazi. In functie de orientarea lor, conservatoare sau progresista, oamenii vor avea o atitudine diferita (de respingere sau acceptare a tot ceea ce este diferit de vechea randuiala).
ȘtergereDe asemenea majoritatea crede ca acest proces care a inceput de mult va mai dura cateva generatii pana ca lumea de astazi sa devina de nerecunoscut. Oare asa sa fie? Judecand dupa ritmul actual fara indoiala ca o schimbare brusca si de mare amploare este imposibila.
Dar sa nu ne grabim si sa vedem de ce schimbari radicale despre care credem ca s-ar putea petrece de-a lungul a catorva generatii vor avea loc cu viteza in urmatorii cativa ani. De asemenea, in final va fi clar si modul in care se va produce aceasta schimbare.
Pentru inceput haideti sa vedem cum va arata lumea noua. Catalizatorul procesului de schimbare este Revolutia Informatica pe care o traim acum.
Aceasta aduce cu sine schimbari uriase ale mijloacelor de productie care vor deveni mult mai flexibile, mai independente si, ca atare, se va impune o noua arhitectura a tuturor lanturilor de creare a valorii cat si a celor suport din sfera serviciilor, inclusiv de proprietate a acestora. Impactul este imens. Greu de anticipat si evaluat. Dar orice minte lucida intelege ca va scadea drastic nevoia de … oameni.
Nu insist cu detalii insa orice discutie realista pe aceasta tema va avea aceeasi concluzie. Comertul global va fi mult simplificat fata de ceea ce cunoastem astazi accentuandu-se tendinta vizibila si astazi ca toate procesele sa se desfasoare in timp real (Just In Time).
O data aparut cipul de inteligenta artificiala (AI – il avem deja de vreo 4 ani) vom asista rapid la un proces de „inteligentizare” a intregii lumi. A da comenzi vocale masinii, aragazului, aspiratorului sau la orice vreti dvs va deveni o banalitate. Mai mult decat atat si obiectele la randul lor ne vor comunica chiar si prin viu grai problemele lor (ex. spala-ma, stinge-ma, schimba-mi sacul etc) dar isi vor „permite” chiar sa faca si recomandari (ex. ai optiunea unui traseu mai scurt, amesteca pt ca „simt” ca se lipeste mancarea, mai insista pt ca n-ai curatat bine etc).
Dar lucrurile, odata devenite „inteligente”, vor putea comunica si intre ele (ex. n-ar fi de mirare ca robotul care face curatenie sa-i spuna altui robot sa se mute mai incolo ca sa-i faca loc). Aceasta intercomunicare va deveni banala odata cu instalarea retelei 5G care are o capacitate uriasa de transmitere a datelor. Iar 5G se instaleaza deja. Este o realitate a prezentului, nu a viitorului.
Multe animale din zilele noastre au deja implantat un chip. Unele chip-uri sunt mai avansate si indeplinesc mai multe functii iar altele mai simple dar toate au rol de identificare si potential de localizare a purtatorului.
In lumea informaticii se lucreaza de zor la un concept tratat mai serios in ultimii 20 de ani care se numeste „internetul obiectelor” (IOT - Internet Of Things). Acesta isi propune sa creeze o oglinda virtuala in care sa intalnim practic tot ce exista in lumea reala. Acolo vor fi tarile cu localitati, cladiri, strazi, terenuri, paduri, lacuri etc (cu ajutorul informatiei din cadastrul electronic), lucrurile noastre sau chiar animalele care au o identitate electronica prin intermediul chip-urilor. Fiecare particica fie ca este animal, unealta, activ funciar etc va fi tratat de catre sistem ca un obiect. De aceea si denumirea de internetul obiectelor.
In aceasta imensa oglinda virtuala a lumii obiectele nu vor fi izolate, de sine statatoare sub forma unei banale liste de inventar, ci vor figura cu toate relatiile si interdependentele din lumea reala (ex. caine x este de rasa y si locuieste in casa z de pe strada w din orasul …, poarta o zgarda u, cumparata de cutare cu atatia bani la data de, mananca … etc etc etc). Practic oglinda virtuala va reprezenta cu atat de multa acuratete lumea reala incat va ajunge pana si la localizarea in timp real a fiecarui obiect (ex. se va sti perioada, traseul si persoana care a plimbat cainele, eventual si cu ce a fost imbracata acea persoana pentru ca pana si sosetele vor contine microcipuri inteligente pe post de eticheta).
ȘtergerePana aici toate bune si frumoase. Haideti sa vedem ce se va intampla cu oamenii. Evident ca pentru a fi prezenti intr-o astfel de lume vor fi nevoiti sa aiba o identitate virtuala cu care sa se poata identifica in fata sistemului. Ar putea fi noul buletin cu chip dar, mai repede s-ar putea da o astfel de identitate unica la nivel global prin intermediul certificatului de vaccinare. Nu va ganditi ca s-au cam incurcat socotelile cu el. Pur si simplu interesele sunt prea mari si mai au loc ceva negocieri. Vor intra insa in curand pe linie dreapta si problema va fi rezolvata. Cu o identitate digitala omul va avea acces la lumea virtuala despre care am vorbit mai devreme si va gasi tot ce-i doreste inima (pt ca digitalizarea este prioritatea zero a guvernelor din toata lumea). Acolo se incheie contracte de munca, se tine legatura cu autoritatile (ce „binecuvantare” mai ales acum in „pandemie”), se fac si se desfac lucruri astfel incat lumea virtuala va valida practic actiunile noastre din lumea reala. Vedem astfel ca identitatea digitala este cheia de bolta care ne deschide accesul la lumea virtuala de care este legata practic toata viata noastra. Nu vad posibil ca un document de o atat de mare importanta sa nu fie in curand atasat corpului uman (pentru ca cine nu se va putea identifica in fata sistemului nu va avea nici bani, nici acces la sistemul de sanatate, nimic, nimic).
Ar mai fi de punctat transumanismul. Deja sunt diverse incercari de cuplare a creierului uman la sistem adica la lumea virtuala. A cauta in timp real intr-o baza de date nu-i de colo. O interactiune mult mai rapida intre om si masina este vitala pentru viitorul omenirii asa ca ea va deveni o unealta comuna in foarte scurt timp (ex. maimute cu implant cranian se joaca deja pe calculator).
Posibilitatea augumentarii trupului si a mintii oamenilor va fi o ispita atat de mare incat nimeni nu-i va putea rezista astfel incat curand va fi un concurs in acest sens. Toti vor cauta sa fie mai puternici si mai inteligenti.
In acelasi timp vor fi folosite descoperirile ingineriei genetice care vor conduce la eradicarea anumitor boli sau la obtinerea unor recolte record.
Chiar si dintr-o prezentare atat de sumara se intelege ca lumea de maine va avea o arhitectura cu totul diferita de cea de astazi. Sa ne intoarcem putin si sa vedem care ar putea fi noile legi, valori si traditii in conformitate cu toate aceste schimbari aduse de tehnologie.
Supravegherea intr-un mediu ubicuu creat de tehnologie va influenta gandirea omului? Cand placerea si satisfacerea oricarei nevoi va fi la varful degetului omul va mai avea nevoie de familie, iar daca doar se va gandi ca are nevoie de un taxi si apare o masina cu pilot automat va mai putea fi patriot? Va putea privi trupul sau ca templu al lui Dumnezeu? Dar cum va arata dumnezeul lui atunci? Iata doar cateva intrebari despre lumea de maine.
Merita detaliat modul de schimbare a legilor si valorilor (de traditii nici nu mai poate fi vorba – cele vechi vor dispare iar cele noi se vor forma in timp). Pentru a scurta prezentarea de acum va spun direct concluzia: toate legile si valorile noii lumi vor fi opuse celor firesti. Faceti orice exercitiu doriti si veti observa ca asa este. Fara nici cea mai mica indoiala.
Se poate aprofunda si merge chiar si mai departe pe taram spiritual si se va vedea ca lumea veche promite un rai ceresc in timp ce cea noua promite un rai pamantesc. Sunt opuse si incompatibile una cu cealalta.
ȘtergereSi nici nu ar putea fi altfel pentru ca lumea veche are la baza 2 elemente definitorii:
a) Se bazeaza pe natural, pe firesc (ex. familia nu poate fi conceputa decat prin legatura dintre barbat si femeie);
b) Priveste viata in stransa legatura cu Dumnezeul crestinilor.
Iar cea noua pe aceleasi elemente inversate:
a) Se bazeaza pe artificial, pe puterea ingineriei genetice si a tehnologiei (ex. dispare complet conceptul de familie pentru ca nu este nevoie de asa ceva);
b) Priveste viata in stransa legatura cu un dumnezeu ale carui valori vor fi opuse – Antihrist il va inlocui pe Hristos.
Singurul lucru care a mai ramas de discutat este modul in care se va ajunge la o schimbare atat de radicala si rapida. Iar aici raspunsul este cat se poate de simplu: presiunea tehnologiei este atat de mare incat aceste schimbari trebuie sa se produca cat mai repede. Pe de alta parte diferenta intre cele 2 lumi este inca urias de mare (cu toate ca vedem in lumea de astazi multe elemente ale lumii noi ce au fost deja introduse si asimilate de oameni).
Avem asadar o problema de sistem: nu mai avem timp dar trebuie sa facem schimbari radicale. La aceasta se adauga problema factorului uman care de asemenea ridica doua dileme majore: reeducarea in spiritul noii lumi este greu de facut si de acceptat (in conditii normale doar de-a lungul a catorva generatii se poate realiza) iar populatia reprezinta un balast (o lume supertehnologizata are nevoie de foarte putini oameni).
Pe scurt problema suna asa: schimbari radicale si rapide intr-o lume cu prea multi oameni si insuficient pregatiti in valorile noii lumi.
Iar raspunsul este acesta: criza majora asortata cu un razboi care sa demoleze complet lumea veche (stim ca cel mai bine se construieste de la zero) care va diminua considerabil populatia iar cei ramasi vor fi fericiti sa adere la noua lume pe care o vor percepe drept salvatoare.
@ CI TA DE LA – sper ca am raspuns in mare intrebarii tale. Iarta-ma dar subiectul este prea vast ca sa poata fi acoperit dintr-o data. Sper ca ideea este clara. Recomand fiecaruia sa-si foloseasca resursele proprii si sa refaca analiza prezentata mai sus. Sa deseneze mai bine portretul lumii noi pentru care eu nu am mai avut timp astazi. Atunci se vor vedea clar toate noile legi si valori pe care aceasta le va imbratisa. Chiar nu exista dubiu in acest sens.
Multumesc tuturor care au avut rabdarea sa urmareasca postarea.
Uite, eu am avut - si te felicit pentru clara alcatuire a argumentarii.
ȘtergereParca ti-am zis, subscriu la existenta acestor probleme, as fi nerod sa le ignor.
Diferenta intre noi e de intensitate a angoasei. Perspectiva ta are accente dramatice, a mea are baterii pragmatice.
Posibil ca faptul sa se datoreze unui fond emotional (ori artistic ? in cazul tau. Iar la mine o fi un soi de toval gros, inclinat spre brutul realism.
Oricum, te felicit iar. Pentru cine inca nu intuieste viitorul, e un plonjon instructiv.
A, si la noi difera orizontul evenimentelor. Multe vor deveni sufocante cand eu nu voi mai fi, sau voi fi prea senil sa-mi mai pese. Iar ștrumfii de atunci posibil sa fie incantati, caci nu vor avea comparatie.
Ștergere@ Cassius
ȘtergereMultumesc si sper din tot sufletul sa ai dreptate iar timpul sa mai aiba rabdare cu noi.
Cred ca amandoi suntem realisti. Cel mai probabil diferenta o face varsta (am vazut ceva mai multe, simt cand "enough is enough" si-mi dau seama cand nu mai este loc de-ntors; poate ca este si deformatie profesionala).
@ Adam
Vorbesc de ceea ce exista deja cu mici imbunatatiri care se testeaza. Am incercat sa nu fabulez tocmai pentru ca cititorii sa nu aiba senzatia ca sunt pure speculatii.
Linia rosie va fi primirea identitatii digitale de catre oameni. De la acel punct in colo totul se va derula cu o viteza de neimaginat.
Lumea este destul de pregatita. Dupa Exod Moise a avut nevoie de 40 de ani ca sa ajunga in pamantul fagaduintei cu toate ca geografic vorbind este o distanta de caeva zile de mers pe jos. A ratacit insa atata amar de vreme pentru ca era nevoie ca oamenii sa se schimbe. In tara noua sa ajunga oameni noi. De aceea perindatul prin desert a avut o intrega pedagogie prin care sa-L cunoasca pe Cel care le purta de grija.
Cam acelasi lucru se intampla si in zilele noastre si sunt deja aproape 30 de ani deja. Se poarta pe fata un razboi de indobitocire a oamenilor, de schimonosire a legilor si de inversare a valorilor. Mai este foarte putin pana cand acest proces se va desavarsi. Votul de la Referendumul pt casatorie sau orbirea unei mari parti din populatie in privinta pandemiei sunt elocvente.
Ma bucur ca-mi impartasesti parerea in privinta schimbarii care va fi in forta. Acum pregatesc ce pregatesc dar cand se va coace va fi o etapa de o duritate extrema pentru ca numai asa se va putea impune un sistem nou care sa depaseasca toate barierele si reticentele unora.
Uite un argument ce poate indica temporizare. Inainte sa-ti bage pe gat, vor vrea sa VANDA. Pentru unii, o vreme, va fi prohibitiv. Iar cum nu toate vor veni simultan, vor mai trece cate 2-3 ani de...gaselnita.
ȘtergereCassius, daca tu vrei sa ne amagim ... o putem face si p'asta dar ...
ȘtergereGandeste-te ca acum cineva controleaza destul de bine banii. Dupa virtualizarea lor controlul va fi aproape de perfectiune. N-au nevoie de bani. Crede-ma.
Problema noastra in general este ca gandim in paradigma lumii de acum. Dar aceasta nu va mai fi valabila in viitor. Pentru mine pasii facuti de ei nu sunt o surpriza atat timp cat incerc sa inteleg prin prisma gandirii lor demonice la propriu in referentialul meu.
Adam, de ce ar fi lumea rasista? Pana la urma toti sunt de acord ca exista un singur Dumnezeu adevarat iar ceilalti dumnezei sunt fake-uri. Nu crezi ca este normal ca cei care se inchina corect sa isi doreasca ca si ceilalti sa stie ce / cine este Adevarul? Asta nu-i rasism.
Din pacate de rasism dau dovada cei din partea opusa (vezi usr) care din intunericul lor le dau in cap celorlalti.
Lasa mineritul spatial si da aici sens vietii tale. Talanti ai destui. Foloseste-i cat mai bine.
Tocmai ce am vorbit de totalitarismul care sta sa irumpa si care vine din partea intunecata a lumii. Adevaratul comunism, societatea tehno-globalista-sclavagista are portile larg deschise si nimic n-o mai poate opri sa ne-nghita. Acolo nu va mai fi rasism pentru ca sclavii vor fi perfect egali intre ei: nu vor avea niciun drept.
Si pana la urma articolul se intituleaza "drumul catre iad". Nu crezi ca intr-acolo ne-ndreptam?
ȘtergereUn intreg lant trofic trebuie "sa manance". Nu doar cei din "capul unghiului" aflati dincolo de bani.
ȘtergereMai dureaza. Crede-ma si tu.
Rogu-te, dle.@Adam, citeaza-mi din cine vrei, numai din limbrici USR nu. I-am ascultat destul lacrimogenele azi.
ȘtergereRaman dator.
Cassius, un alt principiu util este ca cel cu coarne nu-si protejeaza slugile. Ba, din contra, dupa ce se foloseste de ele mai tare le umileste. Vezi soarta neterminatilor care au facut mult rau. Nu prea apuca sa se bucure de "roadele muncii" lor.
ȘtergereNoi nu-i cunoastem pe cei cu adevarat importanti. Cei pe care-i vedem si injuram vor fi sacrificati la momentul oportun chit ca pentru cateva clipe cand sunt pe val se simt speciali. Vor fi aruncati catre popor ca jertfe ca sa-l insele sa creada ca sunt de partea buna (chiar si Antihristul va fi in primii ani de domnie cel mai drept, milostiv, iubitor de pacesi toate - masoneii de astazi vor fi trasi in teapa de el iar lumea il va aplauda considerandu-l un mare izbavitor). Va fi o pleiada de privilegiati dar vor avea tot ce-si vor dori in noua lume. Nu vor dori sa ia nimic din cea veche.
Si in afara momentelor de luciditate sa stii ca te cred. Chiar avem nevoie sa ne si amagim pentru ca altfel n-o putem duce. Cata luciditate, atata drama. Stii cum este: minte-ma frumos, minte-ma!
Adam, limbricul de la sanatate a spus asa ceva? Vezi cum pierd oamenii contactul cu realitatea? Uite, astia-s indivizii perfecti cu care sa schimbi lumea. Sunt atat de idioti incat ajung sa creda ca raul pe care-l fac este bine. Oameni noi pentru vremuri noi.
Asa a fost si cu Gorbi din discutia de ieri.
N-apusasem sa vad postarea ta, Cassius. L-am alintat la fel. Ce-o fi asta?
Ștergere"Deci globalizarea nu trebuie privita ca o uniformizare legislativa, culturala, valorica sau un proces pur de "omogenizare" a diferentelor, ci ca o noua forma de interactiune a civilizatiilor, ca o retea de calculatoare in permanenta schimbare datorita, in primul rand, a lipsei unui coordonator, a unei miscari liderless." Da. Da. Siiii ... marmota invelea ciocolata.
ȘtergereUn alt principiu al noii lumi: raul se ascunde sub masca binelui.
Cum mama supararii sa crezi ca cineva care are toata puterea o va imparti apoi cu toata lumea? Sfanta naivitate, nu altceva.
Adam, tu nu crezi ceea ce nu vezi.
ȘtergereAi grija sa nu te curentezi.
Mi-as cumpara si eu o bula ca a ta. Prea se vede frumos in afara. Pe Olx se gaseste?
Revenind la un ton serios cred ca este nevoie de putin pragmatism. Uite cat scrie DD. Chiar crezi ca toate se datorea Principiului al II-lea al termodinamicii?
Se mai intampla si cate-o sincronicitate din cand in cand, @Angela (ceva ce "masinistii" nu pot controla).
ȘtergereUite, eu nu-mi dublez rationamentele cu factorul metafizic. E un lux pe care, de mi l-as permite, mi-ar taia avantul actional. Orice lupta aduce negativitate, iar daca n-as ignora-o as fi ca pasivii ce se tot lamenteaza "sfințeste" pe aici. Deci il las pe Nea Luci in seama Divinitatii, eu ma uit flamand dupa mizerabilii...chtonici.
Daca ma pierd in abisalul unor cauzalitati transcendente, mai că voi ajunge să "predic" si eu fara finalitate.
Pana una-alta, imi vad pe pregatiri lumesti.
Adam, tu crezi ca da, eu cred ca nu. Cassius ... nu se baga ca nu-i cu metafizica.
ȘtergereDar atunci spune-mi te rog ce-i viata.
Ca daca este viata Principiul al II-lea nu mai este valabil.
Iar daca nu este viata, atunci Principul devine valabil. E?
Gandeste-o bine. Ai timp. Ma intorc ceva mai tarziu.
Păi cu asemenea studii se hrănesc și ăia cu "reset"-ul lor.
ȘtergereE ca în discuția de ieri, cu "studiile" ce l-au determinat (cică) pe Gorbaciov să reformeze.
Genul ăsta de argumentație conferă legitimitate celor care, pretextând un reset (poate) justificat, fracturează multe alte zone ce nu au tangență cu vreo cauzalitate economică.
Să ne ferim de "păianjeni".
Adam, tu vrei sa ma ametesti? Las-o p'asta cu hotia de entropie. Eu te-am intrebat clar: ce este viata?
ȘtergereStim ca viata anuleaza entropia dar ... ce este?
Multumesc din suflet Angela pentru timpul alocat si mai ales pentru gindurile expuse sub forma unui foarte frumos eseu, folositor pentru toti cititorii, sper.
Ștergere@ Adam
ȘtergereTu-ti dai seama ca daca gasesti raspunsul la intrebarea mea ai o solutie pt a rezolva entropia care distruge acum lumea?
@ CI TA DE LA
Eu iti multumesc pt intrebare. Chiar sunt aspecte importante si este nevoie de un pic de structura pentru a le putea intelege. Intrebarea ta mi-a ridicat mingea la fileu si m-a mobilizat ca sa-ti raspund. Altfel ar fi fost poate si acum un punct de pe "to-do list". Am lucrat un pic, recunosc, dar tocmai de aceea stau pe aici o perioada (pe care, intre noi vorbind, mi-as dori-o cat mai scurta). Simt nevoia sa impartasesc cate ceva dintr-o experienta destul de bogata. Nu este mediul potrivit dar ... asta-i situatia. Si un singur om daca se foloseste catusi de putin si tot merita. Acelasi gand cred ca-l are si DD. Efortul lui este imens si are tot respectul si admiratia mea pentru asta.
Mi se pare de-a dreptul infricosator faptul ca suntem parca legati la ochi si nu intelegem ce ni se intampla. De aici si lipsa de reactie sau o risipire a putinelor forte pe un drum infundat.
Cu toate ca finalul este destul de clar avem datoria sa facem tot ce ne sta in putere ca sa lucram binele.
Raspunsul este din cartea aceea pe care n-a putut-o contrazice cineva vreodata. Multi au incercat si, daca au fost sinceri, in final si-au dat seama ca tot ce scrie acolo este adevarat.
ȘtergereIncearca si tu :)
S a ajuns aici pentru ca nu s a înțeles parabola cu întoarcerea și a celuilalt obraz pentru a fi palmuit
RăspundețiȘtergereAcest ex. cu intelegerea intoarcerii obrazului l-am folosit chiar ieri intr-o discutie. Nu am gasit si nu cred ca voi gasi un singur om care sa-i inteleaga talcul !
ȘtergereDiscutia este pe Telegram?
Ștergerenu, a fost pe strada.
Ștergere@Dan, si celalalt cum arata?
ȘtergereNu a fost cearta,doar am incercat sa i explic ca nu am intalnit pe nimeni sa stie de ce trebuie sa intorci si obr. cel
ȘtergerePai daca tot trebuie sa fim anonimi, si daca trebuie sa purtam si masti...poate e timpul pentru ANONYMUS.
RăspundețiȘtergereFoarte interesant si bine punctat
RăspundețiȘtergereAnonimii nu conteaza. Praf in vant. Viata lor nu conteaza, cuvantul lor nu este auzit. Anonimii nu au cum sa devina modele demne de urmat, pt ca nu au chip, nu au voce, nu exista.
Anonimii, o masa uniforma....
Efectul psihologic....stiind ca esti un anonim, stii ca nu ai cum'sa te impotrivesti, nu poti face nimic, slab, fara forta, esti invizibil, deci stai cuminte, fara vlaga, asteptand tavalugul sa te striveasca...nici nu strigi dupa ajutor....cine sa-ti vina in ajutor? Anonimii sunt invizibili, deci inexistenti, nu se pot ajuta intre ei
Iar masca...chestie de dresaj, infrangere, anonimiii nu au voce, nu au chip, deci pot purta masca
Anonimii nu-si doresc sa fie invizibili, pt ca un anonim nu poate avea dorinte.
Anonimii SUNT invizibili
😂😂Eu.
RăspundețiȘtergereNu ma deranjează sa fiu nici invizibila si nici anonima in lumea " lor". Cand devii prea vizibil in lumea lor si spui lucruri care ii deranjează poti deveni victima, un sacrificat pe altarul zeilor nebuni, oile fiind mintite ca era un sacrificiu necesar, ca...blabla...blublu...Dumnezeu ne iubeste atat de mult incat...blabla...blublu...
Dumnezeu este iubire, iar cei cu Lumina veniti pe pamant ca sa ne scoata din sistemul ocult, din Iad, nu o fac ca sa fie sacrificati. Cui ii place sa-i fie taiat capul, sau sa fie torturat de inchizitie? Nimanui.
Dar oile se prind greu si de aceea atat de multi sacrificati pe altarul nebunilor ce ne conduc. Pana se prind oile, trec 2000+ 30009+34265 ani si nimic nu se schimba pe pamant. Iar din planul Luminii ar trebui sa vina mereu " soli" buni de sacrificat pentru ca oile sa se simta importante? Fiecare dintre noi suntem importanti daca facem ce am fost invatati sa facem chiar de catre " soli" denumiti sfinti si profeti. Fiecare, cu conditia sa fim la locul nostru potrivit in sistem. Harul nu se cumpără, se dobandeste. Si se creste invatand, lucrand.
Daca ati jucat in copilarie jocul " apă si foc", stiti cum e..
Cand ne apropiem prea mult de adevar, apar dezinformatorii care te indeparteaza de subiect. Fabrica o noua frica, o noua iluzie, o noua revolta sau revolutie, un nou curent religios, un nou guru de mucava si carton.
Intunecatii scot castanele din foc cu mainile specimenelor involuate. Stalinistii s-au instalat la putere peste noi folosindu-se de cei fara minte. Intelectualii si preotii cu Har fiind marginalizati, torturati, anihilati psihic, emotional si fizic. Prin teroare subjugi omul. Cum singur nu o poti face ca sforar, cumperi,lingusesti, ridici la rang de carmuitori redusii mentali.
Dle Diaconu, priviti din nou lucrurile doar din punct de vedere material.
RăspundețiȘtergereSistemul lui Ceausescu nu avea cum sa reziste la infinit. Niciunii nu suntem Dumnezeu sau atotputernici. Mai ales ca a distrus proprietatea privata si egalizat oamenii. Nici sistemele de dinainte nu au fost perfecte. Dovada ca au fost imaginate de minti bolnave.
In Iad ajungem cand banul devine zeitatea la care ne inchinam. Banul si alti idoli.
Exista 2 reguli de aur in societatea romaneasca:
RăspundețiȘtergere1- "ce-o sa spuna lumea?"
Ce-o sa spuna vecinii? Obsesia asta o gasesti absolut peste tot, in cel mai mic si sarac sat dar si in "buricul" Bucurestiului. Oamenii isi construiesc vietile in functie de felul in care vor sa fie perceputi de cei din jur. Daca vecinii poarta masti, poarta si romanasul nostru, altfel....ce vor spune
2- "lasa ca ne descurcam noi"
Toata lumea "se descurca" pt ca stim cu totii ca e de ajuns un bacsis si treburile se rezolva, asa ca...de ce sa ne facem griji? In Romania nu exista problema care sa nu poata fi rezolvata cu un bacsis.
Tara mitei dar si a mitomanilor "stai sa vezi si sa nu crezi, am sa fac, am sa dreg"....si toti stau gura casca si asteapta minunea care nu mai vine
Toti se plang de mita si de coruptie, dar TOTI dau si primesc mita.
Campioni olimpici intergalactici la datul si primitul bacsisului.
De asta multi nu-si fac prea multe griji, au un carnet de adrese plin cu oameni care abia asteapta sa fie mituiti, deci nu e grav, nimic nu poate fi grav cand STII ca poti mitui ca sa supravietuiesti
Lasa ca ne descurcam noi!
M.A. Mataluta ori esti cu misiune p-aci, ori....e o problema de logica
RăspundețiȘtergereMai da ce fraieri aia de n-au dorit sa ramana anonimi si s-au sacrificat pt noi, spunandu-ne adevarul! Pacat ca nu te-au cunoscut si nu ti-au urmat sfatul, nu mai mureau degeaba...
Imi place enorm asta "fiecare sa fim la locul nostru potrivit in sistem" stai in patratica ta, altfel o iei peste botic! Si nu care cumva sa deschizi gura! Nu care cumva sa fii sacrificat!
Avea dreptate Tutea....
Eu am avansat un concept, pe fundalul jocului de cuvinte.
RăspundețiȘtergereAm si eu dubii fata de acel Anonymus, insă metodele si tehnicile sunt universale, nu sunt monopolul unora care confisca termenul.
Cam asta ziceam si in referire la "retele fara lideri".
Nu trebuie sa ne luam dupa etichete - abia ce vorbiram despre capcana perceptiilor.
E un subiect ce ma preocupa, dar sunt in faza in care pun la punct legitatile de functionare.
Deci doar teoretizez, bre, Serviciosilor ! N-am pus vreo bomba, dati-mi pace...haahaa.
De acord.
RăspundețiȘtergereAnonimitate nu inseamna clandestinitate. Legile raman in vigoare, aidoma consecintele, bien sur.
Dar daca altii calca legea - ma refer la abuz - anonimitatea e un scut.
Mereu poate exista anonimitate.
RăspundețiȘtergereNu cred ca ne referim la acelasi lucru, desi folosim acelasi termen.
Coruptia e alta discutie.
Adrenalina e OK. Ajuta ca elixir motivational, antidot contra blazarii sau rutinei - ce pot conduce la abandon.
RăspundețiȘtergereEvident, orice elixir isi are masura, ca altfel devine drog. Asa apar exaltatii sau extremistii.
Mda...nu e pentru oricine un asemenea joc.
Pai na...daca au parasit terenul sigur al anonimatului (prematur( - ghinion.
RăspundețiȘtergereData viitoare vor fi mai intelepti.
Experentia docet. In cazul lor, acum, experentia...bocet.
Hn...domnule @Adam, e IDEAL sa nu stie NIMENI cati bani ai. Crede-ma, din 1000 motive ce nu are sens sa le enumar. Multe sunt evidente.
RăspundețiȘtergerePai asta e cea mai groasa parghie de control cu care sistemele subjuga. Comparativ, restul sunt panglicuțe.
Noua religie, monoteismul globalist are doar două principii : armele și banii. Cu banii, diavolul cumpără suflete ( conștiințe), cu armele le trimite direct în iad. Vaccinate, desigur. Soluția a dat-o Fiul lui Dumnezeu : ,,Împotriviți-vă și diavolul va fugi de voi!" Doar cei care se împotrivesc vor fi extrași din imensa închisoare în care a transformat satana pământul. Nu este treaba noastră cum vom fi extrași. Noi trebuie doar să credem că există o lume perfectă și să ne păstrăm conștiința curată, ca să ajungem acolo. Slavă Domnului că suntem ultima generație chinuită de diavol!
RăspundețiȘtergere14.17 cum ar fi nu ti e frica nu ti e frica de bau bau ? :)
ȘtergereSă ne amintim filozofia propusă de Isus din Nazaret : ,,Cine vrea să fie mai mare peste voi, să ajungă slujitorul vostru!" Sau : ,,Cine duce pe alții în sclavie va merge și el în sclavie."
RăspundețiȘtergereMă uimiți domnule Adam!Suntem în postul Paștelui,da? Urmează să sărbătorim Învierea Mântuitorului nostru Isus Hristos. Păi, pentru ce au cerut marii preoți să fie răstignit Fiul lui Dumnezeu? Tocmai pentru că venise în lume să spună adevărul despre lumea perfectă care există în Împărăția lui Dumnezeu. Nu a precizat Isus din Nazaret la judecată în fața lui Pilat că : Împărăția lui nu este din lumea aceasta? La ce se referă ,, evanghelia Împărăției? Nu tocmai la o lume perfectă guvernată de Fiul lui Dumnezeu? Are dreptate ( ca de obicei) Dan Diaconu! Întunericul din noi ne împiedică să vedem lumina! Intunericul înseamnă absența luminii divine. Dacă nu ai capacitatea mentală de a crede într-o lume perfectă atunci rămâi în asta de acum și respiră oxigen cu porția până ajungi în sac de plastic. Cu declarația asta desființați sensul jertfei lui Hristos. Înțelegeți de ce își testează Dumnezeu credincioșii în vremea pe care o trăim noi? Nu știu câți din 8 miliarde gândesc la fel : la Paști mâncăm, bem, zicem Hristos a înviat DAR nu credem în lumea perfectă pentru care s-a jertfit EL : o lume fără războaie, fără mizerie, fără boli, fără sărăcie, fără bani și fără arme, o lume în care națiunile își păstrează identitatea și se închină singurului Dumnezeu adevărat. O lume în care vom avea toți acces la știința adevărată. Bine a zis Isus : ,,Fară mine nu puteți nimic!"Deschideți-vă mintea și lăsați lumina Cuvântului lui Dumnezeu să intre! Cuvântul din scripturi e sabia Duhului și numai așa ne putem apără de filozofia sataniștilor care nu sunt chiar anonimi.
RăspundețiȘtergereHahaha,matematica este perfecta
ȘtergerePoate pe hartie. In realitate este paradoxala, o gaselnita Nereusita de combatere a hazardului.
Aceasta este o explicatie qvadrupodimensionale.
Uite un postulat:
RăspundețiȘtergereVanatorul si prada se adapteaza interșanjabil.
De fiecare data cand un sistem dezvolta noi parghii, apar si noi forme de fentare.
Fireste, la animale mai gteu, caci au handicapul lipsei ratiunii, iat asta, din pacate, se aplica si multor oameni.
AI se va generaliza, cu ciuda spun ca e implacabil. Dar si fentarile tot din zona AI vor fi.
Solutii se gasesc insa numai pentru cine le cauta. Cine nu...asteapta sa fie.."extras".
@Adam
RăspundețiȘtergereDa
Sunt bionic
Dintr-un motiv simplu : razboiul este, paradoxal, cel mai mare impuls de progres (material, clar, sa nu-mi sara vreun monk de pe aici in cap). Tot ce avem azi tehno isi are sorginte in WW2 si Razboiul Rece. Frica de anihilare troneaza in piramida Maslow - simplu.
RăspundețiȘtergere---dimensionala,cu a nu cu e )
RăspundețiȘtergereNu stiu daca evreii chiar se considera perfecti, dar Dumnezeul lor nu este si cel al crestinilor. Al evreilor este unul inchipuit, falsificat. Pasamite Dumnezeul lor le permite sa faca orice. Cu consecintele inevitabile: căderea in materie, indepartarea de Spirit, orbire, trufie, lacomie, dorinta de control.
ȘtergereIar Dumnezeul crestinilor a fost falsificat atunci cand crestinii au căzut si ei in materie. Si nu este vb doar despre camatarie. Nici jocurile de noroc si pariurile nu sunt permise in crestinism. Dar ce? Comertul cu copii este permis? Prostitutia?
Norocel se spune ca e un drăcușor ghiduș care se joaca cu lacomii de bani obtinuti usor.
Visul omului de a se imbogati rapid a fost speculat si prin Caritas.
Visul omului de a creste spiritual fara efort a fost speculat si el de catre Coruț si alti " destepti" romani care
i-au invatat pe oameni ca in astral este permis orice, inclusiv sa atragi bani din matricea energetica a tuturor.
Bani, sanatate, prosperitate...
Paradisul pe pamant, dom'le!
Musulmanii? Lor, camataria le este interzisa ca fiind chiar păcat. Cu toate acestea, aliniindu-se si ei intr-o lume in care a devenit aproape imposibil sa trimiti bani sau sa primesti, au permis băncilor sa existe si pe teritoriul lor.
Cu tristete am constatat luna aceasta cum facturile au sărit foarte mult, " gratie" cresterii euro. Cineva jongleaza abil cu banii si castiga tocmai din aceste fluctuatii.
De cand au venit la putere Iohannis, Orban, Câțu, toate preturile explodeaza.
Ghinion?
Nu, nu este ghinion. Este ghidușul drăcușor Norocel care isi ia partea lui de suflete de pe pamant. Si sunt multi demoni...
Nu sunt specialista in demonologie, dar cred ca este informatie pe tema asta si pe internet. Preotii sunt specialistii.
Îl urmăriți pe Jordan Peterson ? Antidotul la haos, despre care scrie, se referă și la ce amintiți aici, care îmi pare încă o descriere a dezechilibrului pe care l-a sesizat și Peterson, dezechilibru în favoarea unei anumite tipologii comportamentale, favorizată/autoîntreținută și ideologic. Dar care nu poate rezista indefinit. Reechilibrarea nu e garantat că se face lin.
RăspundețiȘtergereDle @autnocens, salut p.d.v. expuse pe subiectul "razboinic" de ieri. Ai scris tardiv si nu am apucat ieri sa-ti transmit, insa ma bucura abordarile realiste.
ȘtergereSi eu aud de el in premiera. Voi da un ochi.
Ștergere@autoncens: sunt unul dintre cei care sunt de acord cu ceea ce spune Peterson, dar nu trebuie să ignorăm faptul că nu a reușit să se stabilizeze pe sine. Trebuie totuși să ținem cont de amănuntul ăsta!
ȘtergerePrimul lucru care-mi vine in minte referitor la J.P. este -omul lor- opozitie controlata. Pe tava sunt oferite si problemele si antidotul fabricat pentru dresaj tot de catre ei.
ȘtergereSuna bine pe hirtie, pozeaza in dizident insa nu abordeaza probleme fundamentale, acolo fiind cheia!!!...cum foarte bine stim despre multi...
@Dan@Trenduri: Ha, așa este. Totuși, se pare că a ieșit din dependența (de care nu poate fi acuzat - e una dintre victimele unui protocol medical aberant) respectivă. Într-adevăr, cum de nu și-a gestionat mai bine suprasolicitarea și necazul din familie care l-au condus spre starea respectivă rămîne o întrebare.
ȘtergereChiar dacă se leagă, pe mine mă interesează mai mult incursiunile lui în zonele dincolo de aria lui de competență profesională maximă (cu accentul pe psihologia și patologia indivizilor), indiferent că filozofează tributar psihologiei evoluționiste de la care se revendică. Rămîne fundamentul teoretic al construcțiilor sale filozofice, dar e mult mai flexibil, deschis, integrator decît alții. Sînt destul de sigur că depresia are o cauză și în sinceritatea cu care caută să înțeleagă. Nu e deloc primul care s-a apropiat prea insistent de zone pe care mintea omenească nu le poate cuprinde și s-a ars. Vezi, Godel, Boltzmann și alții, care au sfîrșit mai rău. L-aș plasa aici și pe Eminescu.
@Cassius - mulțumesc.
ȘtergereUnul dintre dialogurile lui cele mai interesante. Amîndoi interlocutorii se deschid unul față de celălalt, se pierde, dacă a existat, orice intenție ascunsă, se completează într-un acord intelectual de substanță și foarte omenesc în același timp.
Ștergerehttps://www.youtube.com/watch?v=v-hIVnmUdXM
Subscriu. De aia am si specificat tipul de progres invocat.
RăspundețiȘtergereGlosam la anecdota cu savantii si armele.
@Adam
RăspundețiȘtergereDe accord, este absolut necesar să cunoști istoria, dar să reușești și să deslușești minciunile din faptele povestite de ”unii” așa-ziși istorici, care în toate epocile au fost plătiți să ”fabrice” știri și motive fictive. Văzînd cum se fabrică știrile astăzi, înțelegem CLAR cum se fabricau știrile și se scria istoria și cu ani, secole, în urmă.
Ai adus vorba de venetieni lucru care imediat m-a dus cu gindul la istoria aia cu cruciada din 1203-1204, care s-a oprit la Constantinopol, …e tare de tot… și doar ea singură, ar fi de ajuns, ca să înțelegem cum se fabrică istoria, în așa fel ca să ”dea” bine pe urmă, generatiilor viitoare, așa, ca să fie ”mîndri” de Trecutul lor!
Ca să fie ”circul” și mai mare, CULMEA, Papa care a fost la baza organizării acestei Cruciade-gainarii, se numea INOCENZIU, adică, tradus din latină, NEVINOVATUL! Adică, cel careîmpreună cu dogele Veneziei, pune la dispoziție flota venețiană, și organizează JAFUL TUTUROR TIMPURILOR, pentru că Costantinopolul era cea mai bogată metropolă din lume la vremea aceea, să-l cheme Inocenziu-Nevinovatul, auzi tu ! După această cruciadă, BRUSC deodată, Occidentul se ”înviorează”, economicamente, apar primele bănci, încep mari lucrări de investiții, primele institute de învățămînt superior, la Bologna, Padova, etc,etc., iar Costantinopolul, rămas fără bani, aur, bogății imense, care au fost furate de Cruciați, începe să decadă. În acest fel, Papalitatea și toată nobilimea occidentală a reușit să-și i-a revanșa asupra lui Constantin cel Mare, care mutase capitala imperiului Roman de la Roma la Constantinopol prin anul 315 circa., lucru pentru care este urît și astăzi. Interesant este, așa, de parcă am asista la cum se fabrică istoria AZI, sub ochii noștri, …Cind ”istoricii” occidentali ai Cruciadelor, aduc vorba de Cruciada asta din 1203-1204 afirma sus si tare că a găsit Constantinopolul în ”plină decădere, măcinat de conflicte interne, corupție, degradare morală, apatie și lpsă de idealuri, marasm, o abordare jurnalistica vestica identica cu cea referitoare la Uniunea Sovietica pînă să vină Gorbaciov salvatorul,…iar cînd au venit « cruciații » cu valorile Vestului, să-i Salveze i-au salvat așa de tare că i-au lăsat în kuru gol, după anii 90.
O clarificare istorică privind venețieni, evrei și dobânzi.
ȘtergereBiserica nu interzicea, de facto, dobânda, deși o incrimina moral. Se fixase prag maximal de 10%, si nu pentru evrei (circumcișii erau paria in acele vremuri).
Venetienii (lombarzii, generic) au venit cu argumentul "pagubei pe perioada cât nu pot dispune de capitalul imprumutat", și după o lungă polemică, Biserica a devenit mai laxă cu privire la acest aspect.
Dle @Ci TA DE LA - Bravo, jaful Bizanțului de către cruciați rămâne una din cele mai rușinoase fapte ale Evului Mediu. Așa cred că s-a creat facțiunea aceea obscură pe care R.Theodoru o numește "valaska ekli" - deși ocultismul ăsta strict răsăritean gândesc că a fost ulterior înglobat de alții.
O plăcere să citesc oameni ce știu istorie.
Multumesc Hayde, si eu apreciez mult rindurile scrise de tine, Cassius, Adam, Angela si altii
Ștergere@Adam. Ca exercitiu, incerc sa nu dau putere combinatiilor de cuvinte folosite de astia. Este absolut inuman sa ne distantam "social",act echivalent cu sfirsitul nostru ca specie(daca mai tine mult, si din pacate o sa tina!) comandata de forurile infernale.
Prefer in discutii sa ma controlez si sa folosesc: "distantare fizica"
Initial pare un lucru nesemnificativ dar nu este.
Ce spuneam eu, cu lombarzii, se intâmpla cam cu două secole înainte. (anii 1300 - 1350 ). Păi la momentul Columb (1492) creditele pentru armarea corăbiilor erau extinse în peninsula Italică (deși la spanioli cam lipseau, deja acolo Inchiziția forța "austeritate").
ȘtergereDar...să lăsăm. Deschidem o nouă divagație care poate íncurcă.
Am sa incep mai intai cu mine si pe urma cu ceilalti . Eu de pilda nu mi-am exprimat votul niciodata fiindca nu cred in puterea acestuia de a schimba fundamente ci doar formalitati . Am mers la vot doar ca sa il anulez ...stiu ca am multe stoluri pe tabla de pe casa , dar sunt cu capul in sus nu in jos . Eu unul sunt adept convins al meritocratiei , unde politicul sa fie mai mult de decor . In politica se aduna toate subspeciile posibile de parveniti, tradatori ,mincinosi ,corupti in profunzime ...promovati de SISTEM fiindca sunt perfect de utili . Lantul trofic e intregit evident de securisti , impanziti peste tot ! Sunt si aici cateva exemplare ......
RăspundețiȘtergereAcum ceilalti , nu va inteleg de ce inca dupa 30 de ani de pseudodemocratie mai credeti in puterea votului . Ganditi-va ca peste 50% din masa votanta care se exprima la urne nu stie ce reprezinta VOTUL ...si de ce voteaza ? Avem o populatie majoritar retardata politic ....sa nu zic mai mult!Masochismul asta politic imi e strain asemeni si arta compromisului in politica ! Oricum nu am invatat nimic din trecut , asa ca il vom repeta ....fara de razboi nu scapam . Iar cei care ii vor supravietui nici pe ei nu ii vad prea bine in adevarata NWO care se va instala atunci . Acum totul e disolutie si haos PUNCT
Vă mulțumesc pentru că existați și ați reușit să deschideți un subiect pe care l-am abordat de câteva ori, inclusiv aici pe blogul domnului Diaconu. Fără succes!
ȘtergereExact, votul ar trebui sa impiedice sau macar sa incetineasca manifestarea entropiei
ȘtergereStarea de accelerare entropica de tip politico-economic ne va duce iremediabil la anihilare ca specie .
ȘtergereOk, votul nu e bun. Atunci, cu ce il inlocuim?
ȘtergereAsta s-a întâmplat cu Romania pas cu pas. Merită vizionat!!!https://youtu.be/RVsB07CcSNw
RăspundețiȘtergereO zi cu discutii interesante si azi. Inceoe sa-mi faca placere sa intru aici.
RăspundețiȘtergerePe maine.
Multi pe aici, de curand veniti, care isi idolatrizeaza ratiunea in templul mintii lor, dar inima le ramane goala si le suna a pustiu. Multa adulare de sine si ratacire in mlastina philosofico-stiintifica, tanjind dupa aplauzele celorlalti pentru cultul propriei personalitati, exhibat cu sarg si emfaza pe o platforma ce pare ca au orbscurat-o de norii propriei lor vanitati.
RăspundețiȘtergereBa chiar gandesc sa si-o insuseasca, transformand-o in tribuna de dezbateri, zic ei, de parca n-ar avea unde s-o faca in alta parte. Si , ma rog frumos, daca este atat de dastepti incat net-ul nu-i mai poate incape, ce-i opreste sa-si faca forumul-tribuna-platforma lor aiurea ?!
Desigur, ratingul a crescut; aparent,titularul are doar de castigat din aceste"tendinti"; insa imi apar vag conturate si cateva trese pe umerii unora din comentariile ultimei treceri ale lunii prin zodia Plandemiei.Pana la urma, titlul articolului de fata se completeaza cu pavarea cu cele mai bune intentii.
In rest, de pe frontul de pe panza de paianjen si despre cei in misiune pe ea, numai de bine!
De ce citesti daca te deranjeaza? Ca e...moca...?
ȘtergereWhoknow? Unknow!
RăspundețiȘtergereRomanii sunt tot inselati de guvern, asa cum au fost de 30 de ani, chiar daca s-a schimbat psd cu astia de acum. Vi se dau exemple din vest, ce cuminti stau in case si respecta reguli. E o mare minciuna, ca se iese peste tot in strada, dar nu se spune nici faptul ca cei ce nu pot munci sunt platiti, iar acolo unde nu pot fi platiti sunt lasati sa munceasca. Cel mai elocvent exemplu este comunitatea de Madrid, care nu a inchis decat 2 luni in 2020 iar Andalucía a tinut vreo 3 saptamani si cand s-au unit Horeca si au stabilit ca data de deschidere pe 13 februarie, deodata a scazut incidenta si s-a permis deschiderea legala. Dreptul la munca este drept Constitutional si statul e obligat sa plateasca iar daca nu o face nu poate sa va inchida. Asta e valabil si in Spania si in Romania.
RăspundețiȘtergereMaria,
ȘtergereSpaniolii au spirit de luptatori. Trei ani s-au luptat cu kommunistii, intr-un sangeros razboi civil,dar care i-a ferit de binefacerile ideologiei iudeobolsevice pentru patru decenii. Pretul platit a fost enorm, iar cativa dintre romanii de odinioara-cu coloana verticala si fara sa fie subiecti ai MK Ultra editie princeps anii 1950-1990 editura Europei de Est--si-au dat viata alaturi de multi spanioli, ca sa taie capul hidrei comuniste de acolo.
Stiu , comunismul a renascut cum e scris "fiara, a carei rana de moarte fusese vindecata":acum Barcelona si regiunea ei musteste de neocomunism.
Noi nu avem un Caudillo, sa ne curete de nepotii si stranepotii bolsevicilor care ne-au cucerit in 1945 iar astazi ne batjocoresc si ne ucid prin orice mijloace. Noi--inclusiv eu--stam si bocim sau ne preainaltam in dășteptăciune pe net, aici si aiurea !!!
Hai sa va povestesc care e realitatea din Olanda, din centrul Ámsterdamului, aflata de la o olandeza care locuieste exact in down town Ámsterdam, venita de doua zile in Marbella unde are casa, ca altfel nu putea veni. Era dornica sa afle ce credem despre marea plandemie si cand a vazut ca coincidem in opinii ne-a spus cum decurg protestele la ei. In primul rand se pun seniorii, persoanele in varsta, veteranii, apoi foarte multi doctori si apoi restul. Si-au facut ca o strategie sa poate apara populatia care ar fi altfel luata la bastoane. Femeia are 59 de ani si ne-a spus ca stia de 12 ani ca ce se intampla acum, va veni, dar nu stia cand. A ramas sa ne mai vedem si sa povestim...Asta fac oamenii maturi in alte tari, nu isi injura si blameaza tinerii.
RăspundețiȘtergereSpania care avea sistemul de sanatate public cel mai tare (asa o dadeau statisticile) a iesit din primele 10 din cauza de covid. De Romania nu e cazul sa vorbim de performanta in sanatate, ca stim toti cum stam. Si acum imi imaginez ce poate urma ca planul spre noua normalitate sa se defineasca iar reclama de la Davos sa devina realitate.( "tu nu vei avea nimic, dar vei fi fericit") Guvernele au fost incantate cu bani nenumarati si cu dobanzi foarte mari, sa intre in mascarada asta numita pandemie, bani pe care nu vor mai fi capabile sa ii returneze. Atunci va veni "salvarea" de la cei ce au dat banii( atunci ii vom cunoaste pe adevaratii creditori) si vor face pact sa preia in contul datoriei sistemul de sanatate. Unii vor fi incantati, vom avea sistem de sanatate ca cel din state, adica totul privat. Apoi, cum ne spun unii biologi si virusologi (nu la tv) populatia vaxinata va fi afectata de boli autoimune, boli ce au nevoie de tratamente si control medical pe viata, nu vor mai avea acces la noul sistem medical privat care e foarte scump, dar avand nevoie de doctori, vor ceda de bunavoie bunurile, mobile si imobile. Asa se savarseste planul si ajungem la Noua Normalitate, plan publicat in BOE ( echivalentul Monitorului oficial) sau marea resetare de care se vorbeste la Davos.
RăspundețiȘtergereIeri vorbeam cu fetele mele de la gym, fete de 50+😀 si le-am spus ca Romania nu cere toate idioteniile la intrare din Spania, iar ele dupa un WOW au spus repede: sa vizitam Romania! Cat ar avea de castigat tara noastra daca am avea politicieni corecti?
RăspundețiȘtergereMultumim Maria, foarte informativ, ...sa ne mai povestesti!
ȘtergereTine-ti mintea-n iad DAR NU DISPERA!
RăspundețiȘtergere@ Angela,iti raspund eu ce e viata,intr-o forma combinata 2d cu 6d. Viata este o expansiune a Duhului Sfant.
RăspundețiȘtergereProblema cu globalizarea deriva din faptul ca Universul,planeta fiind vii si interactive cu oamenii,vor incepe si ele o globalizare : Apele toate se vor uni, apele, continentele,vulcanii, meteoritii etc
@ Adam daca vrei un exercitiu simplu,matematic inexplicabil caruia daca ii dai de cap iei premiul Nobel,spune si il pun aici...
Tu in opinia mea,esti cel mai Crediincios de aici chiar daca nu iti dai seama:)
Si Adame, explica si mie in opinia ta de ce n-au astia viza pe luna :)
Si Colectivul ( Dumnezeu sa-i ierte ) ! a fost in opinia mea o transpunere in plan fizic a dorintei participantilor, odata ce s-a cantat melodia-seara in care vor muri-
Soluția e una și doar una - Logosul.Sens ființial.
RăspundețiȘtergereNu filosofic,cultural,cultual - ci experiat ființial,față către Față.Prin Moarte.El a făcut mereu primul pas,omul i-a întors spatele,iar și iar.Știa asta.Dar ce a început va duce la bun sfârșit,pentru cei aleși.Oricine este chemat să se alăture.Nici urmă de predestinare.Deplină libertate.Prin Cruce - Jertfa si Învierea Perpetuă - în infinitul ubicuu al Iubirii.În care și Iadul devine Taina lui 'Eu Sunt'.