Trădarea ca politică asumată

N-am crezut niciodată că prostia va face în așa fel încât trădarea să devină  politică asumată. Și încă n-ați aflat elementul cel mai înspăimântător, anume faptul că asasinii care-și asumă politica îngenuncheatului în fața stăpânilor externi au o masă compactă de susținători radicali printre oamenii simpli, care n-au niciun beneficiu și cărora radicalismul le vine strict din prostie. Este genul de îndobitocire în masă imposibil de înțeles pentru omul normal.

Anca Dragu este președinta Senatului, al doilea om în stat. Ea, într-un interviu, a spus pe un ton cât se poate de senin că are săptămânal cel puțin două întâlniri cu ambasadorii străini „care-i transmit cerințele țărilor lor”. Da, ați citit bine: n-a făcut vreun secret din faptul că efectiv lucrează pentru stăpânii săi externi. Dacă te apuci să-i arăți asta vreunui spălat pe creier care robește printr-o multinațională, îți spune, la fel de senin, că e normal așa. Doar și el robește tot pentru străin. Vă dați seama cât e de penibil? Ceea ce înainte era considerat înaltă trădare și se pedepsea cu moartea, acum e o chestie transparent asumată politic și, mai mult, cu susținători imbecilizați la extrem.

Un alt exemplu: după imense gâfâieli, PSD-ul reușise să dea o lege care obliga BNR să mute rezerva de aur de la Londra la București. Nu e vreo noutate sau vreo excentricitate. Germania, Olanda, Belgia, Polonia și multe alte țări au făcut exact același lucru. Și-au adus aurul în țară pentru că nicăieri nu e mai sigur decât în țara ta. Nu doar că BNR nu s-a sinchisit timp de doi ani să pună în aplicare ceea ce era obligatoriu prin lege, dar, mai mult, și-a întins antenele și, iată, a reușit ca prin implicarea tuturor formațiunilor trădătoare din Parlament să scoată o lege nou-nouță care statutează rămânerea aurului la Londra. Și cei care au votat aberația legislativă nu țin la secret actul de trădare, ci ies pe rețelele sociale cu mesaje triumfaliste, cum că au salvat aurul de la furtul PSD! Ce poți spune în fața unei asemenea dovezi de imbecilitate? Pur și simplu rămâi dezarmat!

Ce-i poți spune unui om care se declară entuziasmat că în scurt timp urmează să fie ghilotinat? Mai mult, nu doar că e entuziasmat, dar urlă că procedura deja durează prea mult și el e obligat să aștepte! Ce poți face în fața unui asemenea imbecil inconștient? Probabil îți zici „Doamne ferește!” și treci mai departe. Însă ce faci atunci când acel imbecil e legat de tine, iar tu n-ai posibilitatea să te dezlegi. Când îi pune lui beregata pe ghilotină, ți-o pune și ție! Ei bine, ce faci în scenariul ăsta? El urlă isteric, asurzindu-te, că procedura deja durează prea mult, iar tu nu știi cum să faci ca să scapi. Că, deh, ești om normal și-ți prețuiești viața! Ei bine, ce faci într-o situație ca asta? Stai și te lamentezi? 

Vreau să înțelegeți exact ceea ce am de spus. Atacurile hilare la PSD au și ele un scop cât se poate de pământean, anume formarea ideii că PSD-ul e o alternativă la actuala putere. Regret să vă spun, nu e! PSD-ul de azi e un fel de USR-PLUS-PNL cu față umană. Dacă de mâine se face schimbarea și PSD trece la putere, aceiași ambasadori vor vizita la fel de des oficialii statului nostru, doar că mai pe ascuns. Cu alte cuvinte, actualii pesediști sunt doar puțin mai jigodii decât prostovanii din capul țării, mascându-și ceva mai bine acțiunile. Ce înseamnă asta? E simplu ca bună ziua: avem o clasă politică trădătoare în integralitatea ei! Asta înseamnă că ultima speranță suntem noi, baza societății. 

În mare cam despre asta este vorba. Am ajuns să trăim într-o societate orwelliană, în care mulți dintre noi își asumă cu entuziasm ștreangul care ni se înfășoară în jurul gâtului. Și, constatând situația, orice om normal e cuprins de o tragică disperare întrucât își dă seama de câteva elemente vizibile oricui cu ochiul liber. În primul rând vede că cei care-i conduc destinele sunt o cvasi-minoritate. Apoi constată că țara se împarte în două categorii: unii iraționali, fascinați de robia care li se oferă și ceilalți, normali și disperați în fața aceleiași perspective. Omul normal vede cum în fața lui și fără nicio rușine călăii îi pregătesc execuția. Și așa ajunge să se simtă disperat de faptul că realizează că și ceilalți oameni normali văd asta, dar parcă ceva inexplicabil îi ține în frâu. 

Se spune că șarpele are puterea de a-și hipnotiza victima. Același lucru e valabil și pentru șerpii care-au ajuns să ne conducă. În realitate însă puterea lor e strict simbolică și e generată de asumarea noastră de a le respecta puterea. Și nici măcar nu-i vorba de o asumare, ci de o păcăleală banală. Așa cum ți se spune că o hârtie verde are o valoare - ea în realitate nevalorând nici măcar prețul pentru producerea ei - la fel ți se imprimă prin educație ideile de lege, autoritate s.a.m.d. Când fiecare dintre noi va realiza că puterea lor e nimic fără „determinarea” noastră de a le-o respecta, abia atunci va începe sfârșitul lor. Nici n-aveți habar cât de slabi sunt sforarii din spatele scenei și cât de disperați sunt atunci când au impresia că se-aude un vuiet autentic de neliniște! Mulți dintre noi, cei mulți, se auto-anihilează gândindu-se că niciodată în istorie nu a existat o mișcare de jos în sus care să demoleze puterea oficială. E o eroare: de fapt au existat numeroase astfel de mișcări care-au avut succes. Cea mai recentă este Revoluția Islamică din Iran. Reluați istoria și constatați cum, o națiune întreagă a reușit să demoleze și să îndepărteze lipitoarea de pe țara lor. Vi se va spune că iranienii o duc rău. N-aveți habar cât de rău o duceau înainte de Revoluție, ce sărăcie era și cât de greu se descurca omul simplu. De altfel, cei care urlă despre „viața rea din Iran” sunt cei care erau lipitorile și care acum fac tot posibilul pentru ca Iranul să o ducă prost. 

E timpul pentru o schimbare în care fiecare să gândească cu capul lui și să acționeze în consecință. Încă avem forța ca prin noi înșine să dăm foc cuibului de șerpi pentru a ne elibera. Nu trebuie însă să uităm că e ceasul al doisprezecelea, cel de la care absolut totul devine inevitabil!