miercuri, 2 februarie 2022

Ivermectina începe să se vadă


În urmă cu câteva zile vă spuneam că anul acesta tratamentele anti-COVID cu generice precum hidroxiclorochină sau ivermectină vor începe să fie recunoscute și se va permite tratarea bolnavilor cu ele. Motivele sunt simple: nervozitatea e din ce în ce mai mare, iar experimentele care s-au tot încercat și încă se fac pe oameni reprezintă un eșec jalnic al mult prea hrăpăreței industrii farmaceutice. O grămadă de pacienți raportează efecte secundare ale vaccinării, iar oficialii par a fi surzi. Mai devreme sau mai târziu, toate aceste frustrări vor exploda, iar oficialii vor fi nevoiți să cedeze. 

Accidente precum cel al camionagiilor din Canada se vor întâmpla din ce în ce mai frecvent, semn clar că circul pandemic nu prea mai poate continua. De altfel asta se vede limpede chiar și la noi unde mai nimeni nu mai respectă niciuna dintre aberantele reguli impuse de autorități. Spre exemplu, cu toate că în spațiile deschise este obligatorie purtarea măștii, doar cretinii le mai poartă. Despre doza a treia majoritatea celor vaccinați nici nu vor să audă! Semn că lumea începe să priceapă ce și cum. De asemenea, presiunile se intensifica în ceea ce privește tratamentele acceptate, iar pilulele experimentale nu prea le mai înghite nimeni dată fiind experiența nefastă cu redmesivirul.

Însă, iată cum își fac treptat locul știrile pozitive în media oficială. De exemplu, pe 31 ianuarie Reuters a prezentat rezultatele unui studiu efectuat în Japonia. Articolul inițial a fost însă, la scurt timp, modificat substanțial în urma presiunilor tefelimii jurnalistice mondiale. Desigur, din el a mai rămas o frântură în care se explică ce-au modificat, de ce au modificat și de ce nu e OK cu ivermectina! E hilar, însă treburile se mișcă.

De altfel, pentru a înțelege care-i treaba, pe canalul meu de Telegram am pus documentul original și traducerea(automată) în engleză(via DiscloseTV care-s deosebit de vigilenți!). Desigur, „profesioniștii” de la Reuters n-au făcut-o că doar nu era OK ca prostimea să știe!

Ceea ce trebuie însă să conștientizați e că treburile încep să se miște și asemenea mici fisuri se vor înmulți în perioada care urmează. În conformitate cu Ivmmeta - site-ul care monitorizează studiile referitoare la ivermectină - gradul de adoptare a ivermectinei a ajuns la 37% la nivel mondial, semn că lucrurile se mișcă. 

Poate vă întrebați de ce se tergiversează. Pentru că în condițiile existenței unui tratament - culmea, cu formule generice - absolut toată nebunia adoptării unor vaccinuri experimentale în regim de urgență ar fi picat. De asemenea, protecția firmelor producătoare fața de consecințele vaccinurilor n-ar mai funcționa. Astfel încât întreaga operațiune de readucere a ivermectinei pe rafturile farmaciilor va mai fi temporizată puțin.

Totuși, nu e un motiv deplin de bucurie. Trebuie să conștientizăm că planul ticălos al lui Fauci, anume acela de a introduce un vaccin împotriva tuturor tulpinilor gripale, se menține în linie. Pentru a se calma spiritele care încep să se încingă din cauza efectelor adverse ale vaccinurilor experimentale, viitorul vaccin e produs sub umbrela armatei americane. Asta însă nu înseamnă că e mai puțin toxic sau experimental decât cele aflate absolut fraudulos acum în circulație.

12 comentarii:

  1. ''Pentru a se calma spiritele care încep să se încingă din cauza efectelor adverse ale vaccinurilor experimentale, viitorul vaccin e produs sub umbrela armatei americane. ''
    Adica, cei care au creat virusul in bazele lor, interne si externe, vor face acum si vaccinul ?!
    Poate va fi un vaccin adevarat, care sa anihileze dementa mondila indusa, fiindca armata in cauza s-ar putea sa aiba, foarte curind, nevoie de multi oameni apt-combatanti pe fronturile ce stau sa fie deschise !

    RăspundețiȘtergere
  2. Se incarca greu comenytariile
    nu apare dupa ce scrii

    RăspundețiȘtergere
  3. La comentari ca sa apara comentariu trebuie sa faci cont?
    Nu mai merge cu anonim sa comentez?

    RăspundețiȘtergere
  4. Efecte antivirale au multe. Noi folosim paxlovid pentru cazurile mai grele si e foarte eficient.

    RăspundețiȘtergere
  5. Daca Putin ar da gaze gratuit tarilor care pleaca din U.E. ar fi mai ,,mare'' ca Petru cel Mare

    RăspundețiȘtergere
  6. Eu zic ca incep sa se vadă securicii ascunsi printre noi ca sa creeze zvonuri si panici. Frica este cea mai eficienta cale de a face oamenii sa se grabeasca si sa ia decizii prostesti.
    Oaia romaneasca fuge buimaca in zigzag cu lupii dupa ea. Bacii nu mai au nicio putere de a le linisti. Tremura oaia românească ca varga. De parca nu am avea in mod firesc si-o moarte si-un destin si toti se vor nemurici, ferice si bravi camarazi de lupta cu umbrele din propriul subconstient.
    Multa prostie va mai curge prin tara asta....

    RăspundețiȘtergere
  7. Cine nu intelege ca guvernarea a fost criminala in pandemie, o sa inteleaga cand vor incepe procesele si adevaratii sforari or sa se slobozeasca de cei pe care i-au platit. Imediat, o sa vedeti, a inceput in Amerika si in Europa germanica.

    RăspundețiȘtergere
  8. Am comentat acum cateva ore si comentarile abia au aparut acum. Dureaza mult

    RăspundețiȘtergere
  9. Treneaza cu Ivermectina sa vanda cat mai mult vaccin masti la fraieri.
    E ultima strigare pentru o perioada.

    Guvernele au aflat deja ca datele din Israel si nu numai sunt dezastruoase. Infectarea creste intre vaccinati, cat timp au protectia activa nu e problema. Problema e ca in timp biologia elimina protectia sintetica si lasa organismul fara aparare in fata covid.

    De aici au 2 directii... relaxare imediata UK, DK
    Mentinerea unui regim dur cu vaccinari obligatorii: Australia, Austria, Italia

    RăspundețiȘtergere
  10. O urmaresc pe Candace Owens pe Instagram. Duce o batalie fantastica cu big pharma si demasca minciunile nu numai legate de vaccinul covid dar si .anopularile de date, minciunile si teroarea prin care au fostbimpuse toate vaccinurile o ligatorii pentru copii in US (tetanos, rubeola, hepatita etc). Am fost socat sa vad cum fost impuse acele vaccinuri in mod abuziv, prin frauda, cu complicitatea autoritatilor.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)