Ziua în care s-a schimbat totul

Evenimentul era unul de elită, toţi mahării industriei erau prezenţi. Între ei era unul de care cam toţi făceau mişto. Ultima colecţie pe care o lansase se vorbea că a fost un fiasco şi că are tone de hăineturi rămase. Cine naiba ar fi cumpărat ciudăţeniile acelea care erau radical diferite de tot ceea ce se găsea pe piaţă? Cu toate acestea, omul era jovial, chiar vesel, rezervându-şi chiar şi un loc de vorbitor la workshopul mahărilor. 

Toată lumea se distra, s-au dat diplomele, unii au băut mai mult, alţii s-au plictisit teribil. La un moment dat toţi mahării s-au retras la workshop-ul despre care vă vorbeam. Se ştia bine: la aceste workshopuri titlurile erau generale, dar discuţiile deschise aveau să fixeze mişcările viitoare. Omul nostru fusese programat să vorbească primul, probabil din pricina fiasco-ului pe care îl înregistrase. Sau poate că insistase el să fie la început. Lumea era destul de surprinsă să constate că omul e, în continuare, încrezător. De aceea, imediat după ce sala s-a umplut, şi-a început discursul în forţă:

- Motivul pentru care am vrut să vorbesc chiar primul a fost legat de faptul că vreau să vă apucaţi să faceţi ceea ce-am făcut eu anul acesta.

Iniţial s-a iscat o rumoare, după care, din sală, unul a spus cu voce tare ceea ce gândeau toţi:

- Adică să dăm cu capu-n perete şi să dăm faliment!

Un val de râs s-a pornit în toată încăperea sugerând că discursul se terminase înainte de a începe. Doar că, toţi ceilalţi au rămas surprinşi să observe că, în loc să fie supărat, omul râdea cot la cot cu ei. 

- E frumos, şi-a continuat el discursul. Doar că eu am vorbit serios. Nu doar serios, ci cât se poate de serios: veţi face ceea ce-am făcut eu sau veţi ieşi din business-ul ăsta. 

După porţia de râs, cei din sală se uitau chiorâş. Îl cunoşteau, îi ştiau opiniile şi ştiau din mimica şi timbrul vocii că acum vorbeşte serios. În perplexitatea care s-a aşternut, a continuat:

- Domnilor, ne ştim bine problemele şi, dincolo de faptul că suntem concurenţi, tragem toţi la acelaşi jug. Aşa-i că vă deranjează presiunea chiriilor? Ce zici, mustăciosule? Aşa-i că aveţi presiuni mari la salarii? De unde vă va mai veni profitul? Hai să vă explic eu: veţi renunţa cu uşurelul la marjă, veţi lucra din ce în ce mai strâns, veţi optimiza până vă ies ochii din cap şi vă veţi trezi atunci când veniturile nu vă vor mai acoperi cheltuielile. După o viaţă de muncă veţi face greşeala debutantului! Vi se va părea că bătrânul vinde mai mult, că mustăciosul e mai profitabil şi veţi scădea în disperare preţurile. Vă veţi ruga de salariaţi să vină la serviciu şi ei nu vor mai veni pentru că salariul vostru mizer nu merită. Aşa-i că v-am stârnit atenţia?

Se lăsase liniştea. Fiecare dintre cei prezenţi ştia că omul are dreptate.

- Există o lecţie clasică de management, în care un manager reuşeşte să scoată câteva milioane de dolari doar prin reducerea unei măsline din meniul servit la bord. Ştiu că o cunoaşteţi, altfel n-aţi fi în sala asta. O să vă întreb totuşi: a avut industria noastră până acum vreun moment al măslinei? Poate că da, dar mult prea puţin relevant. Aţi râs de colecţia mea. Poate că e de râs, dar de ce să nu ne uităm puţin pe cifre. Vi se par caraghioşi pantalonii care sunt prea scurţi? Hai să facem un calcul: doi centimetri mai scurţi înseamnă patru centimetri cu o lăţime de cincisprezece. La un milion de perechi înseamnă cam patru kilometri de material. Dar staţi puţin, aţi râs că sunt cam strâmţi? Fiecare centimetru strâmtat înseamnă, la milionul de pantaloni şase kilometri de material. Mai zâmbiţi? Experimentul meu a scutit la fiecare milion de perechi zece kilometri de material. Cum vi se pare?

- Da, dar nu cumpără nimeni - a venit destul de prompt răspunsul din sală.

- Păi ăsta e scopul discursului meu şi de aceea v-am spus că trebuie să faceţi ca mine. De unde să cumpere dacă toţi mergem în aceeaşi direcţie? Nu vă spun decât să vă faceţi calculele şi apoi, eventual, ca să nu picăm în păcatul înţelegerilor ascunse, să faceţi ca şi până acum: copiaţi-i pe cei care optimizează mai bine. E simplu: preţurile rămân la fel, dar costă mai puţin.

Se lăsase liniştea. Omul însă a continuat:

- Măslina aceasta e doar începutul, dragii mei. E timpul să schimbăm radical industria pentru a face faţă provocărilor viitoare. Ce nu v-a mai plăcut la colecţia mea? Nu v-au plăcut materialele, e adevărat? OK, doar că m-au costat doar 30% din ceea ce plăteam până acum. Sunt urâte? Nicio problemă, vorbim cu furnizorii, facem plasticul mai lucios, dar e plastic, e ieftin! Şi-n plus, putem să-l reciclăm. Cum altfel vom dovedi că suntem buni cetăţeni care reciclează pentru binele planetei? Fibrele naturale m-au ruinat. Ba că nu-şi iau ăia banii corespunzători, ba că poluăm, ba că lăsăm zonele fără apă. Ce sens are să ne mai chinuim? Noile materiale ne permit să facem economii fabuloae. Şi, desigur, pentru a le impune trebuie să scumpim produsul final. Ştiţi bine lecţia: cine vinde ieftin, moare de foame! Şi, credeţi-mă e doar începutul. Avem multe provocări în faţă. Vom face tranziţia de la hainele separate la cele unisex. Ce sens are să mai proiectezi colecţii separate? Poţi face aceeaşi haină şi pentru unii şi pentru alţii. V-aţi gândit la asta? Veţi vedea că evoluţia ideologiei ne va obliga să mergem pe calea asta. Ce înseamnă? Economii şi mai mari! Creaţia se reduce la jumătate, poate chiar şi suprafeţele magazinelor noastre. Ce chestie: dintr-o mişcare ceea ce era complicat devine simplu!

Pe moment nimeni n-a mai spus nimic. Apoi omul nostru şi-a încheiat intervenţia. S-a lăsat liniştea. Discursurile de după cel al său n-au mai avut nicio strălucire deoarece de fapt n-au mai fost discursuri, ci discuţii pornind de la discursul omului nostru. Aşa a trecut acea zi. Ziua în care totul s-a schimbat.