Îmbrăţişare până la sufocare

Mai ţineţi minte vizita babetei Pelosi în Taiwan? Sigur că n-aţi uitat-o. Cel mai mult mi-a plăcut modul în care toată mişcarea tefelistică de la noi s-a mobilizat să împărtăşească simpatie faţă de gestul imbecil al unei nulităţi octogenare care s-a apucat să calce în picioare nişte realităţi vechi de când lumea. 

Că Taiwan e China e deja statutat în toate tratatele. Inclusiv SUA recunosc acest lucru. Că o anumită parte a Taiwanului nu vrea în China, e şi asta tot o realitate. Taiwanezii însă, dacă nu vor să se trezească boschetari peste noapte, trebuie să-şi bage minţile-n cap şi să înţeleagă care le este locul pe această lume. Altfel, riscă să se transforme într-un haos din care nimeni nu va mai înţelege nimic. 

Refuzul Taiwanului de a negocia cu China vine pe filieră americană. Americanii le promit că-i apără de chinezi. E ca şi cum i-ai promite unui copil răzvrătit că-l aperi de părinţi. Ştim bine că în 99.999% din cazuri, în final, cel care pierde e copilul. La fel se întâmplă şi acum.

SUA propune Taiwanului să producă arme americane pentru propria sa apărare. Poate suna just din partea unui stat care vrea să se apere de „tătucul său opresiv”. Doar că mişcarea a stârnit furia Beijingului care spune apăsat că asta va conduce la represalii. Mai ales acum, după Congres! Iar represaliile în mod sigur vor fi militare. Ei bine, aici intervine din nou fratele cel mare de la Washington care se declară îngrijorat. Îngrijorat pentru soarta Occidentului colectiv, desigur, nu pentru insularii din Taiwan pe are oricum nu dau niciun ban. 

Poate vreţi să ştiţi cauza îngrijorării. Păi e simplă: cică dacă ar avea loc un conflict China-Taiwan, producţia de chipuri ar suferi teribil, iar Occidentul nu-şi permite aşa ceva. De aceea SUA vine cu o propunere: ca TSMC să-şi mute activitatea în SUA. Frumos, nu-i aşa? Sunt însă vreo câteva chestiuni care nu rimează deloc!

Aproximativ 40% din PIB-ul Taiwanului este realizat de industrie, din care o halcă imensă o reprezintă producţia de chip-uri. Aproape 60% din PIB este realizat de servicii şi doar în jur de 1% de către agricultură. Este însă un element mai puţin cunoscut, anume acela că serviciile care au un procent atât de mare din PIB-ul taiwanez sunt asociate industriei acestei ţări. Astfel, zona industrială are un efect de pârghie asupra celei a serviciilor. Asta înseamnă că dacă dispare producţia de chip-uri de acolo, e posibil ca încă vreo 30% din PIB - cel asociat serviciilor - să se volatilizeze. Înţelegeţi cât de mare e impactul?

Cu aceste cifre în faţă putem vedea limpede de unde vine „iubirea americană”. De fapt, ţara aia care-i o imensă formă fără fond, caută cu disperare să se reindustrializeze, forţându-i pe cei pe care-i controlează să se mute acolo. 

Criza produsă de situaţia din Ucraina - generată tot de SUA - a avut ca efect picajul economiilor UE şi, suplimentar, o imensă migrare a firmelor europene în SUA. Campioana absolută a mutării în SUA e Germania, ale cărei firme îşi părăsesc ţara mai ceva ca imigranţii italieni de la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX. Nu e ciudat?

SUA îmbrăţişează Europa împingând-o în război cu Rusia pentru a-i fura companiile şi a o face dependentă de mult prea scumpele şi problematicele hidrocarburi americane. În timp ce-n Europa începe să bântuie spectrul foamei, în SUA pare că economia se peticeşte binişor cu noii veniţi. Acum a venit rândul Taiwanului. Propunerea similară îmbrăţişării pitonului este ca SUA să le dea nişte arme ineficiente în schimbul unei hălci a industriei semiconductorilor. Arme care vor inflama China, iar pe măsură ce situaţia se va inflama, tot ai multe companii taiwaneze îşi vor căuta refugiul în ... SUA.  

După cum bine se ştie, Daniel Chang, fondatorul TSMC, i-a spus franc lui Nancy Pelosi că încercarea SUA de a-şi revitaliza producţia de chip-uri va eşua. Într-adevăr, iniţial TSMC a fost de acord să discute cu autorităţile americane deschiderea unei investiţii în SUA, cumpărând chiar şi un teren pentru dezvoltarea investiţiei. Însă, în momentul în care s-au discutat chestiunile financiare - incluzând ajutorul pe care statul american era dispus să-l dea - taiwanezii au ieşit pe un minus absolut şi a renunţat(nu mai vorbim că sumele propuse de SUA au aproape zero şanse să fie) plătite. De altfel nu doar taiwanezii au renunţat. Inclusiv cei de la Intel - care practic sunt obligaţi de evoluţia pieţei să-şi schimbe tehnologia de lucru - nu au fost interesaţi de o investiţie în SUA, blocând planurile iniţiale. 

Dând timpul înapoi şi constatând dezastrele produse de război, stau să mă gândesc ce-ar spune un ucrainean onest despre cum ar fi arătat acum ţara dacă s-ar fi implementat Acordul de la Minsk. În mod sigur nimeni nu şi-ar fi făcut probleme legate de un sezon rece în care nu mai e nici căldură, nici energie, iar sunetul dureros al sirenelor se aude de pretutindeni. 

Taiwanul ar trebui să-şi ia soarta în mâini şi să negocieze cu Beijingul. Altfel, acceptând îmbrăţişarea criminală a americanilor, se vor transforma într-un deşert fără miză, iar cei care vor suferi vor fi, desigur, oamenii simpli. Orb să fii să nu observi!