Spovedania unui învins

M-am săturat, mi s-a luat să tot înregistrez pierderi! Ştiam că aşa va fi, dar n-aveam de ce să refuz lupta. De ce s-o refuzi în condiţiile în care de ea depinde condiţia noastră de oameni? Acum, din banca înfrânţilor, nu mai avem ce face altceva decât să ne lingem rănile şi să privim cum, din ce în ce mai mulţi dintre noi vor cădea sub impactul iremediabilei capitulări.

Ştiţi bine că ieri o mână de trădători a votat împotriva noastră. O mână de trădători infecţi ne-au transformat din ţară în zonă. A fost ultimul meci pe care noi, ca români, îl aveam de dat pentru a mai rămâne cât de cât independenţi. Şi-a fost pierdut într-un mod jalnic. Doar câţiva oameni s-au adunat la Senat, iar de trimis s-au trimis câteva sute de mailuri sau SMS-uri. Ceva mai jalnic nu se poate! În schimb, trebuie să ne amintim cum, pentru a lupta împotriva independenţei României, o groază de vite au fost scoase din staul pe 10 august. Aţi uitat acel înfiorător moment al istoriei noastre, acel moment în care zapciii externi îşi dirijau animalele din piaţă? Comparaţi-l cu cel de acum şi veţi înţelege de ce ne merităm soarta.

Ciolacu şi Ciucă - doi trădători care-ar trebui să sfârşească la stâlpul infamiei, alături de Plăvan - să nu-l uităm pe oul ticălos aflat în spatele acţiunii de capitulare naţională. PSD şi PNL sunt două grupări infracționale, blindate de securişti trădători, care-ar trebui să înfunde puşcăriile. E tragic, dragii mei! Îl ascultam scârbit pe Kazanciuc, acel rahat împuţit care „demonstra” cum treburile vor merge ca pe roate. Am făcut un tur al canalelor TV unde subiectul scandalos al pierderii independenţei naţionale era ascuns cu grijă. Ciolacu vorbea despre mărirea pensiilor, jucând acelaşi joc pentru proşti. Aparent se ceartă cu PNL însă toată lumea ştie că e un circ pentru proşti. Pensionarii stau paralizaţi în sărăcia lor sperând că Ciolacu va scăpa vreo firimitură şi pentru ei. Nu va scăpa, dragii mei, nu vă mai iluzionaţi aiurea! Ceea ce vă va da nu va acoperi nicio zecime din ce-o să pierdeţi! Asta-i realitatea, obişnuiţi-vă cu ea! Şi încetaţi să mai speraţi: asta-i ţara colonia la a cărei evoluţie aţi contribuit şi voi, iar de meritat vă meritaţi soarta!

Ştiu că o să fiu ceva mai tranşant, dar trebuie să spună cineva lucrurilor pe nume. Dezastrul ţării a început de la băsescu, iar el a fost votat majoritar de toate categoriile de vârstă. Mulţi dintre cei care acum sunt pensionari au fost aprigi susţinători ai săi. Pe Plăvan l-au votat, de asemenea şi pensionarii. Au mers cu speranţă „să pună neamţul în capul ţării”. Staţi liniştiţi, dragii mei: a venit momentul în care trebuie să plătiţi pentru indolenţa voastră. Ştiu că vă e greu, dar toţi îşi primesc pedeapsa! Generaţia mea şi cele care îmi vor urma vor plăti murind realmente de foame întrucât nici naiba nu le va mai scăpa vreo pensie. Şi toți ne vom merita soarta: ţara asta arată aşa în primul rând din cauza noastră! Aţi votat un prost notoriu ca preşedinte care, pe deasupra mai e şi de o nemernicie şi o ticăloşie cum rar mi-a fost dat să văd! Cine-i vinovat? Noi toţi suntem vinovaţi, să nu ne mai ascundem după deget. Iar de plătit vom plăti cu vârf şi îndesat. Pentru că asta merităm!

Şi, pentru că am adus vorba de pensii, trebuie să mă despart public de două personaje pe care le-am girat: Marius Budăi şi Adrian Câciu. O fac public întrucât tot public -  şi cu o încredere de-a dreptul prostească - le-am acordat sprijnul. Am făcut-o cu sinceritate, crezând în buna lor credinţă. Îmi pare rău, Marius Budăi, în calitatea ta de deputat ai votat aceste legi ale ticăloşiei naţionale încadrându-te în tagma trădătorilor mizerabili! Iar acum nu faci altceva decât să joci rolul de circar pe care ţi l-a alocat Ciolacu în dramoleta pensiilor, operaţiune menită a arunca praf peste ticăloşiile pe care le faceţi. Dacă ai avea bun simţ ţi-ai da demisia şi ţi-ai cere scuze oamenilor cărora le-ai înşelat încrederea! În ceea ce-l priveşte pe Adrian Câciu nici nu mai insist. Se vede clar că structura e capabilă să şteargă cu buretele orice e bun într-un om. Asta dacă a fost ceva bun şi dacă nu cumva tot ceea ce-a spus n-a fost altceva decât mimă. 

Revenind la subiectul postării, vă spun cu toată puterea care mi-a rămas că mă simt rău, realmente rău. Ştiam că lupta la care mă înham e una nedreaptă, fără şansă de câştig. Într-un fel mă simt ca un erou, în sensul în care un erou, indiferent de soarta bătăliei, e cel care pierde. Văd cum ne fuge pământul de sub picioare, iar asta mă face să tremur. Mă uit pe străzi şi-mi vine să plâng văzând câtă prostie se revarsă din tinerii care au impresia că sunt liberi adresându-se unul celuilalt cu obsesivul „coae”(sic!). Asta-i ce-a mai rămas din ţara noastră: o mână de cretinizaţi, viitori boi instinctuali numai buni de exploatat. Poate că e nedrept să mă iau de ei. Şi-n generaţia mea sunt mulţi cretini, la fel cum sunt în toate generaţiile. Maşina de spălat creiere a pseudo-democraţiei a făcut minuni, imbecilizând cu o productivitate incredibilă. Îmi duc crucea suportând valurile imese de prostie care mă lovesc pretutindeni. Sunt un biet învins şi-atât. Ştiu, nici nu prea mai aveam ce să caut pe-aici. Azi e marţi şi-mi amintesc că, de fapt, lumea mea s-a terminat tot într-o marţi, dar în anul 1453. Degeaba mai caut să mai regăsesc ceva din ea, degeaba mai încerc să aprind în oameni scânteia adevărului. Din păcate asta e realitatea: au mai rămas mult prea puţini oameni. Şi cei care-au rămas se transformă cu o viteză uluitoare. 

Asta-i ceea ce am avut de spus pentru azi. Realitatea e că am pierdut tot, iar lumea asta nu mai e a noastă!