marți, 21 mai 2024

ID Digital imediat după alegerile europene


Se pregătește o nebunie absolută după ce va trece salva de alegeri. În fapt sunt pregătite mișcările pentru aplicarea absolut tuturor reformelor nepopulare, astfel încât partidele pro-sistem care câștigă acum să aibă timp să-și revină după scăderea popularității ca efect al legislației ticăloase pe care urmează să o promoveze. Pe scurt, legile genului, cele menite a face praf familia și religia, vor avea întâietate. Am mai spus asta. În același timp, de o importanță covârșitoare pentru ei este legislația referitoare la ID-ul digital deoarece prin aceasta vor pune turma rapid la jug. Despre această problemuță vom discuta azi.

Știți probabil că Islanda a ieșit din UE. Însă nu a ieșit din cauza comportamentului aberant al Uniunii, ci întrucât dorea să meargă cu aberațiile mult mai accelerat decât construcția europeană. De aceea Islanda a devenit cumva terenul de încercare a tuturor tembelismelor pe care vrea să le introducă Europa la nivel continental. Printre acestea se numără, desigur, ID-ul digital. 

În Islanda, ID-ul digital(rafræn skilríki) este legat la numărul de asigurări sociale(kennitala), un echivalent al CNP-ului de la noi. Așadar, orice cetățean islandez îl are. De asemenea, cei care stau mai mult pe-acolo trebuie să se înregistreze pentru un ID digital. Ce se face cu acest ID? Cam absolut tot. Ceea ce trebuie să înțelegeți e că nu poți trăi fără un asemenea identificator.

Dacă vrei să-ți iei carnet de șofer, să închiriezi ceva, să ai un contract de gaze sau energie electrică, practic pentru orice rahat, ai nevoie de rafræn skilríki. De asemenea, trebuie să fii cu ochii-n patru în ceea ce privește utilizarea sa deoarece, dacă un intrus reușește să ți-l fure, absolut ceea ce face el este făcut, din punct de vedere legal, de tine. Interesant, nu-i așa?

Fiecare mișcare pe care-o faci este identificată prin intermediul ID-ului digital. Vrei un telefon, bagi ID-ul digital. Faci o operațiune în bancă, o semnezi cu ID-ul respectiv. Vrei să cumperi ceva mai important(o casă, o mașină s.a.m.d.), trebuie să dai cu ID-ul. Dintr-un anume punct de vedere, utilizarea ID-ului face totul mai simplu și debirocratizat. Nu mai e nevoie să te deplasezi la un birou, ci faci online o solicitare. Anumite operațiuni pe care le faci, declanșează automat acțiunile birocratice necesare(de ex. atunci când cumperi o mașină, e automat trecută în dreptul tău la impozite și taxe, iar când o vinzi îți dispare de-acolo la semnarea contractului de vânzare). 

Însă absolut toate beneficiile pălesc în momentul în care înțelegi care-i reversul medaliei. Semnând cu ID-ul digital, oricând un procuror poate veni să te acuze, de exemplu, pentru „răspândirea bolilor” deoarece a identificat că atunci când erai bolnav de COVID ai plecat din casă. Într-adevăr, îmi veți spune că la fel au făcut și în Australia, doar că acolo nu aveau un temei legal și trebuiau să demonstreze că ai fost tu, fapt care a îngreunat procesul și a bușit numeroase „acuzații”. Aici legislația e împotriva ta: când ai deblocat o barieră cu ID-ul tău digital, deja se știe că AI FOST TU, astfel încât te-ai auto-incriminat. La fel în ceea ce privește ceea ce faci online. Dacă furnizorul tău de servicii internet îți cerere ca de fiecare dată când navighezi pe net să-ți autentifici sesiunea cu ID-ul digital, poți fi acuzat de orice ai făcut online. Spre exemplu, dacă ai comentat aiurea pe o rețea de socializare, acea „vină” se răsfrânge instantaneu asupra ta. După cum lesne puteți observa, totul, dar absolut totul, va depinde de acel ID.

Partea cu adevărat diabolică va fi că ID-ul nu va fi obligatoriu. Doar că va exista un mic amănunt: nu vei putea face nimic dacă nu-l ai. Nici măcar nu-ți vei putea încasa salariul. Desigur, statul va facilita din ce în ce mai mult introducerea ID-ului. Spre exemplu, atunci când îți iei cartea de identitate ți se va da automat un ID. Cu alte cuvinte, „ți-l vor băga pe dracu-n casă”. Dacă vei ignora activarea, în cazul în care pierzi documentația, s-ar putea ca cineva să-ți fure identitatea, chestie pe care n-o dorești. Mă rog, indiferent de cum am da-o, nu vei mai putea să te miști fără o asemenea aberație. Cum vi se pare?

Din păcate, întreaga retorică electorală de peste tot este una voit aberantă. Ne interesează dacă Piedone a mâncat sau nu parizer cu muncitorii în loc să investigăm ce anume propun cu adevărat idioții care-au fost trimiși cu misiune pe liste. Nu ne interesează asta. Ba, mai mult, sunt unii care zic că ei sunt deștepți și sfidează sistemul neparticipând la vot. Mișto! De parcă sistemul n-ar avea păcănele pentru a le contrabalansa aberantul protest. A îântrebat cineva pe vreun participant cum e cu ID-ul digital? I-a pus cineva întrebarea asta vreunui cap de listă de-al partidelor participante. Evident că nu. Salamul lui Piedone e mai important acum! 

27 de comentarii:

  1. Se pare că Terhes a fost singurul europarlamentar român care a votat împotriva ID digital.

    RăspundețiȘtergere
  2. Pasul final,cipuirea în masă
    "Și a făcut ca toți: mici și mari, bogați și săraci, slobozi și robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte, și nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei. Aici e înțelepciunea. Cine are pricepere, să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. Și numărul ei este: șase sute șase zeci și șase. (Apocalipsa 13:16-18)"
    Organizația Națiunilor Unite și-a reluat demersul de a impune lumii ID-ul digital al lui Bill Gates, susținând că identitatea digitalizată este "crucială" în lupta împotriva schimbărilor climatice. De ce fiecare măsură de "combatere a schimbărilor climatice" are întotdeauna ca scop acordarea unui control sporit elitei globale și guvernelor acesteia? Trebuie să fie o coincidență.
    https://m.ziuanews.ro/stiri/onu-sus-ine-c-id-ul-digital-global-al-lui-bill-gates-este-necesar-pentru-combaterea-schimb-rilor-climatice-1582653

    https://m.ziuanews.ro/stiri/belgia-i-ungaria-lanseaz-controversatele-portofele-digitale-i-pa-aportul-pentru-vaccinuri-naintea-reglement-rilor-ue-1582656

    RăspundețiȘtergere
  3. ❓ Bill Gates a fost întrebat: „Care este secretul succesului tău?”

    Bill Gates a luat un cec din carnetul de cecuri, l-a înmânat jurnalistului și a rugat-o să noteze suma dorită. Jurnalista a răspuns: „Nu la asta am vrut să spun” și și-a repetat întrebarea inițială.

    Apoi Gates a răspuns: „ Secretul succesului meu este că nu aș rata o oportunitate așa cum tocmai ai făcut-o. Ai fi putut deveni cel mai bogat jurnalist din lume”.

    RăspundețiȘtergere
  4. Combinația dintre utilizarea pe scară largă a ID-urilor digitale și tendințele moderne de gestionare a dopaminei ridică întrebări interesante despre interacțiunea dintre tehnologie și biologia umană. Deși tehnologia digitală poate simplifica numeroase aspecte ale vieții, ea poate contribui și la creșterea nivelului de stres și anxietate, exacerbând problemele legate de dopamină. De exemplu, necesitatea constantă de a verifica și utiliza ID-ul digital poate duce la o stare de hiper-vigilență și dependență de tehnologie, afectând negativ sistemul de recompensă al creierului.
    Adoptarea ID-urilor digitale și practicile legate de dopamină reflectă două aspecte ale vieții moderne: eficiența administrativă și sănătatea mentală. În timp ce tehnologia avansează, este esențial să înțelegem și să gestionăm impacturile sale asupra psihologiei umane. Îmbunătățirea securității și protecției datelor personale în sistemele de ID digital, alături de promovarea unor obiceiuri sănătoase pentru creier, pot contribui la o societate mai echilibrată și mai sănătoasă din punct de vedere psihologic. În final, echilibrul între inovație tehnologică și sănătate mentală va determina succesul pe termen lung al acestor evoluții contemporane.

    ChatGPT can make mistakes. Check important info.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. https://en.wikipedia.org/wiki/AARD_code

      "What the [user] is supposed to do is feel uncomfortable,"

      Ștergere
    2. Fugi, ba, d'acilea!!Nici unui guvern de pe Pământ nu-i pasa de sănătatea mintala a celor pe care-i guvernează.Dimpotriva, Gubiernul te vrea prost ! Și tu vii sa filozofezi despre impactul social și mai ales psihologic, al pre-pecetii lui a.h....!

      Ștergere
    3. Dacă obișnuiești să faci exerciții intense dimineața și bei cafea, aceasta ar trebui consumată după exerciții nu înainte sau în timpul, din două motive:
      1. Efectele cafelei asupra celulelor endoteliale. Cafeaua îmbunătățește funcția celulelor edoteliale (FCE) atunci când nu avem activitate fizică. Celulele endoteliale formează căptușeala interioară a vaselor de sânge și sunt responsabile cu tonusul vascular, prevenirea trombozei și prevenirea leziunilor arteriale. Moleculele cu un rol important în FCE sunt renina și agiotensina. În timpul exercițiilor intense, cafeina scade FCE, împiedicând creșterea fluxului sanguin la cotele cerute de intensitatea mișcărilor, atenuând cu până la 51% volumul necesar de sânge. Acest dezechilibru poate duce în timp la ischemie și aritmie cardiacă.
      În repaus, cafeaua crește FCE, se pare prin blocarea receptorilor de adenozină, după care corpul crește cantitatea de adenozină în compensație, adenozina ducând la dilatarea vaselor.
      https://nap.nationalacademies.org/read/18607/chapter/6#68
      2. Cafeaua sensibilizează receptorii dopaminei. Cafeaua nu crește în mod direct cantitatea de dopamină așa cum o fac diferite activități (mișcare, sex) sau substanțe (ciocolată, nicotină, cocaină, etc). Cafeaua crește plăcerea amplificând efectele dopaminei pe care o avem. Deci dacă vei face o activitate plăcută și ești cafeinizat, acea activitate va fi mai plăcută decât dacă nu ești cafeinizat. Nu degeaba oamenii fumează la o cafea. Nicotina crește dopamina, iar cafeaua sensibilizează receptorii.
      Însă după orice creștere de dopamină, urmează o prăbușire, astfel, dacă exercițiile fizice îți produc plăcere, de exemplu, o alergare prin pădure la ora 6 dimineața înainte de servici îți crește dopamina, iar experiența este amplificată de cafea, atunci vei avea un crash după.
      Astfel, o strategie bună ar fi să-ți faci exercițiile necafainizat, acceptând că performanțele tale nu vor fi aceleași. Asta te va face să nu te simți la fel de bine, exercițiile nu vor fi atât de plăcute, însă pericolul să te supraantrenezi și să-ți produci probleme cardiace va fi minim. După ce ai terminat exercițiile și ești gata de treabă, atunci poate veni cafeaua, firește alături de o nutriție adecvată, iar cafeaua va împiedica efectele prăbușirii dopaminei. Aceasta oricum nu a crescut atât de mult, iar acum receptorii tăi vor fi sensibilizați de cafea pentru a răspunde mai bine dopaminei ce urmează să crească în urma altor activități din cursul zilei.

      Ștergere
  5. La NOI, VREMEA e frumoasa. Ma uit la cer : NU CADE NIMIC.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici nu va cadea. Problema este ca nu te uiti unde trebuie.

      Ștergere
  6. ....Și când AH va lua puterea mondiala, va găsi pe toti(aproape) numărați și în rând.Asadar, asta nu-i decât inchipuirea-imitarea-baza-proiectul pilot-al pecetii lui;ziceti-i cum vreți!

    RăspundețiȘtergere
  7. "Ba, mai mult, sunt unii care zic că ei sunt deștepți și sfidează sistemul neparticipând la vot. Mișto"

    Mersul la vot este doar pentru prosti idealisti si pentru "patrioti"!
    Astia intotdeauna au cate ceva utopic de "salvat"!
    Si pentru saracii care voteaza pomeni si subventii, ca oricum i-a scaldat PSD-ul in bani pe de-a moaca furati de la cei ce muncesc prin taxe, impozite si inflatie!

    De ce ai merge la vot daca votul tau "contra" sau "negativ/anulat" oricum VA FI REDISTRIBUIT la PSD si PNL?
    De ce ai merge la vot daca "programele electorale" sunt doar o adunatura de bla-bla-uri stupide si fara aplicabilitate reala indiferent de partid?
    De ce sa votezi daca dupa vot alesul oricum va face ce-i trasneste prin cap, indiferent ca este primar, consilier local, parlamentar, ministru sau presedinte si il va durea fix in cur de promisiunile electorale si se va pisa pe dorintele/optiunile tale, isi va da o gramada de bonusuri si privilegii, va mai si fura pe rupte si NU VA PATI ABSOLUT NIMIC?
    De ce sa margi la vot DOAR PENTRU A LEGITIMA un sistem marxist terorist?

    Oamenii cu adevarat inteligenti se ocupa si se concentreaza doar pe lucrurile asupra carora au un control absolut si pe "luptele" pe care le pot castiga facil, nu pe ceea ce nu pot controla in nici un fel, nici nu pot castiga si chiar mai mult decat atat, nu le aduce nici un beneficiu real si palpabil!
    Daca nu ai ca preocupari primordiale educatia si independenta profesionala, educatia antreprenoriala si antreprenoriatul, independenta financiara si capacitatea de a te retrage in loc indepartat si sigur din fata turmelor de prosti care redescopera si reinfiinteaza kolhozul... ai pierdut masiv!
    Indiferent daca votezi sau nu, indiferent daca ai CNP sau ID Digital, tot "statistica" ajungi!

    Sa nu uitam ca nu toata lumea este "sub umbrela" UE, si chiar in cadrul UE nu se vor aplica toate aceste gogomanii. Nu este cazul Romaniei, evident. Asadar, cine este incapabil sa-si cumpere macar o garsoniera prin tari ca Ungaria sau prin tari din afara UE incepand cu Serbia, ajungand incusiv pe alte continente, in mod negresit va ajunge "statistica"!

    Stiu ca pe blogul asta misuna o gramada de prosti, inclusiv religiosi, care au impresia ca daca isi cumpara un rahat de casa pe la tara irosindu-si economiile de o viata, sau chiar intrand in datorii, unde vor fi ei "independenti" si vor trai ei nestingeriti sute de ani impreuna cu familiile lor, facand "troc", au impresia ca vor scapa de masele de oligofreni majoritari care vor aduce din nou marxistii la putere. Nu degeaba se spune ca "cine nu isi cunoaste istoria risca sa o repete"!

    https://rb.gy/hw50bg
    https://www.youtube.com/watch?v=yQt8qLMBEpI
    https://www.ilariontiu.ro/?p=568
    https://rb.gy/8287pe



    PS.
    Mergi la vot ca "de aia au murit oameni la revolutie"!
    Mergi la vot ca "votul tau conteaza"!
    Mergi la vot ca "nu vrei sa decida altii pentru tine"!
    hahaha!

    https://www.striblea.ro/wp-content/uploads/2014/06/ma-pis-pe-el-de-vot.jpg


    PPS.
    De pus in rama:
    "Eşti un dobitoc, un „vai de capul tău” atunci când crezi că lucrurile precum democraţie, libertate, „dreptul de a alege” s.a.m.d. sunt altceva decât vorbe goale. Eşti un tâmpit atunci când crezi că, precum Afrodita, politicianul X sau Y s-a născut din spuma mării, iar singurul său scop este acele de a te salva pe tine. Mai uită-te încă odată în oglindă. Eşti ceea ce vezi acolo: un nimeni care nu valorează în ochii ăluia nici cât o ceapă degerată. A crede în legendele cu puritatea profundă ar trebui să-ţi semnalizeze că ai părăsit lumea proştilor, căzând în cea a dobitocilor. De altfel, chiar şi pura Afrodita s-a dovedit în final cam rapandulă...
    Şi, în final, eşti un bou dacă după ce ai citit cele ce-am scris aici te revolţi şi te simţi frustrat. Eşti un idiot atunci când mă înjuri pentru că mă cac pe idealurile tale..."

    https://www.facebook.com/TrenduriEconomice/posts/451338005218169

    Hasta la vista, baby!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu votez pt a-mi exprima opinia. Este un drept pe care-l privesc mai degraba ca pe o obligatie.

      Ceea ce se intampla dupa si nu mai depinde de mine nu este treaba mea.

      Este datoria mea sa-mi exprim punctul de vedere. Daca unul voteaza cu homo si eu tac inseamna acceptare tacita, adica partasie la acea mare faradelege. Obligatia mea in fata lui Dumnezeu este sa spun "nu" chiar si daca sunt singurul din lume care face asta si platesc cu viata aceasta optiune.

      La fel se pune problema si in cazul identitatii digitale.

      Restul sunt sofisme de prostit prostii.

      Ștergere
    2. esti un securist imputit, care face pe desteptul, cand el de fapt e doar o carpa care executa un ordin de la stapanire: sa convinga lumea sa stea acasa, sa nu voteze. nu e greu sa iti dai seama ca daca nemultumitii stau acasa, vor vota tot aia si vor fi alesi tot aia.

      Ștergere
    3. Dur dar realist...as zice adevarat...

      Ștergere
    4. Ca să înțelegem câtă valoare are votul și așa numita democrație când este vorba de chestiuni fundamentale, trebuie să revedem lecția numită Referendum pentru familie din anul 2018. Dacă ați votat pentru schimbarea textului Constituției, care a fost atmosfera, cum a fost deturnata problema fundamentală a referendumului și care a fost rezultatul.

      Ștergere
    5. "trebuie să revedem lecția numită Referendum pentru familie din anul 2018"

      Dar cu referendumurile pentru demiterea lui Basescu si cu doar 300 de parlamentari cum ramane?
      Dupa mine astea sunt lectii primordiale de "valoare a votului in democratie"!

      Ștergere
    6. Și cele două menționate.

      Ștergere
    7. Mark Twain avea un răspuns simplu: “Dacă votul nostru ar putea schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm”.
      Angelica B.

      Ștergere
  8. fear mongerer, tin foil hat, conspirationist, Orwellian, Alex Jones, David Ike.... Si alte epitete... Ce folos sa spui ce se va intampla cu doza mare de fatalism. La ce ajuta ?!
    Qui fucking bono.
    Parca spusasi Miorita

    RăspundețiȘtergere
  9. Miștocăreala care se întâmplă în Islanda este făcută cu intenția clară pentru impunerea cipuirii subcutanate;pe frunte ori pe mâna dreaptă.

    Este o chestiune de timp până ce se vor înteți furturile de identitate;atunci vor veni cu ,,salvatorul'', precum au făcut cu ,,vaccinul'' contra covid și anume:
    cipul implantat.

    Binențeles că la început va fi precum este acum cu id-ul digital:
    la libera alegere.

    Este posibil ca antihristul să fie născut iar slujitorii lui se grăbesc să îl încoroneze;rămâne să aflăm în viitorul apropiat.

    RăspundețiȘtergere
  10. Islanda nu a fost niciodata in UE

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. M-am exprimat nefericit. De fapt a renunțat la aderare: https://www.euractiv.com/section/enlargement/news/iceland-officially-drops-eu-membership-bid/

      Ștergere
  11. „Fiecare pasare pre limba ei piere”. Probabil asa va fi , nu ne putem opune acum dar vine ziua de dupa si toate chestile astea isi vor arata slabiciunile (sau binefacerile) si oricata propaganda ar fi ele vor fi „strecurate” ca multe „aberatii” in istorie .Poate intradevar noi nu mai avem timp dar fiecare generatie e de sacrificiu in ceva. Eu am prins multe de la comunism, postcomunism si toate aceste „nebunii” cu pandemia ,razboiul si celelalte , nu ma tem sigur vor fi anticorpi, poate nu imediat dar vor fi.

    RăspundețiȘtergere
  12. Lagarul digital se strange treptat, ca o menghina, inchizand definitiv turma de oi! Daca n-am fi doar o turma de oi dusa la taiere, am intelege ca, aceasta sclavie digitala nu e implementata de catre birocratii marxisti de la Bruxelles pe teritoriul Romaniei, ci tocmai de bestiile autohtone care s-au permanentizat la conducerea tarii si care reprezinta curelele de transmisie ale sefilor UE! Asa ca, ecutia supravieturii ca neam se simplifica foarte mult, in sensul ca, ori ne complacem in situatia de oi cipuite si inchise in staulul digital ce ni se pregateste, ori ne luam soarta in maini, gandindu-ne la viitorul familiilor si copiilor nostri, ca sa luptam fara frica de moarte sau de inchisoare, cu aceste bestii dambovitene care ne conduc spre sclavia digitala, intr-un razboi national de supravietuire a poporului si de eradicare definitiva a acestor bestii vanzatoare de neam si tara! Dar asta ar presupune o o constientizare a situatiei cumplite in care ne aflam, o motivatie si o solidarizare la nivel de neam, ceea ce este putin probabil astazi la o populatie fara modele, fara busola si doar cu nevoi de consum! Sau, cine stie de unde sare iepurele?!

    RăspundețiȘtergere
  13. Isterici mai sunteti. Cum zicea reaposatul meu bunic, unde-i carte multa este si prostie multa. ID digital exista in unele tari de zeci de ani. In UK se numeste NIN si in Irlanda PPS. Foarte bine ca se introduce un sistem din asta digital sa nu mai stam cu sutele de acte dupa noi.se cheama evolutie dar ce stiti voi

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Boule, du-te-n... Irlanda sau în UK și nu te mai întoarce! Evoluează tu, cretinule, mori de gât cu ID-ul și lasă-i pe alții în pace, progresist de doi bani, admirator al ălora mai purii, care ne bagă toate aste pe gât pentru treizeci de arginți.

      Ștergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)