Iată un subiect asupra căruia fiecare are o părere. Un subiect care pare simplu, dar se dovedește suficient de complicat pentru a stârni controverse majore. Și nu doar între noi, ci și între cei din afara țării. Culmea, adevărul îl putem întrezări doar în aceste controverse și, cunoscându-l, vom înțelege esența noastră.
Întrebarea se pune absolut simplu în termenii de azi: suntem mai degrabă estici sau vestici, orientali sau occidentali? Sunt o grămadă de idioți care susțin occidentalismul nostru. O prostie mai mare nici că există! N-ai totuși cum să nu știi că „marea separare geografică” se face hăt, la Viena, nu aici. Însă granița fizică nu este, sub nicio formă, o garanție a apartenenței noastre la lumea estică. Avem atâtea episoade în istorie care contrazic o astfel de ipoteză încât nu are sens să mergem pe „ipoteza orientală”.
Singura constantă pe o avem în istorie este cea a refuzului. Statele române au refuzat atât Occidentul cât și Orientul în toată istoria lor. E drept că părți din România au fost sub ocupație. Transilvania, de exemplu, nu are istorie proprie, iar istoria românilor de acolo este o lungă istorie de iobăgie și lipsă de drepturi. Când îi aud pe unii ardeleni preamărindu-și statutul istoric mă apucă durerea de cap. Cum să fii mândru că ai fost rob? Însă, vă rog să rețineți că acea ocupație a consfințit în capul robilor de-atunci și, automat, prin moștenire, a urmașilor lor, ideea apartenenței noastre la Occident. De partea cealaltă, teritoriul dintre Prut și Nistru s-a aflat sub ocupație începând cu 1812, iar sudul acelui teritoriu a fost sub control strict otoman începând cu secolul al XVI-lea. Din acele ocupații provine atașamentul estic al unora dintre conaționalii noștri. Așadar, ca și în cazul Transilvaniei, din robie! Ceea ce trebuie înțeles este că idealizarea perioadelor noastre de sclavie sunt cele care ne joacă feste în modul categoric în care ne definim ca fiind parte a unora sau a altora.
Ceea ce știm cert este că întreg teritoriul românesc s-a aflat permanent la confluența intereselor geopolitice. În esență a fost vorba întotdeauna de o luptă Est-Vest care și-a avut aici „aria de delimitare”.
Privind istoria ultimei sute de ani, observăm o repetiție ciudată. Am fost sub influența Occidentului și nu ne-a mers bine. Apoi am intrat sub influență a estului comunist și, din nou, nu ne-a fost bine. Acum am reintrat sub influența Occidentului și observăm repetarea acelorași evenimente nefaste: conducători trădători, corupție generalizată, propagandă dezaxată, toate având ca efect o întârziere a dezvoltării, o politică dezastruoasă de auto-sabotare. Ce-i cu noi?
O ipoteză interesantă în ceea ce privește opoziția celei mai mari părți a românilor la Europa și Occident mi-a servit-o un erudit singuratic cu care am plăcerea să mai schimb idei. Spunea el că românii, în esență, urăsc Europa deoarece Europa de azi este moștenitoarea spațiului ideologic al URSS-ului, iar românii care mai sunt români simt asta și o resping instinctual.
Recunosc, ipoteza m-a surprins și, în mare, se bazează pe observații cât se poate de corecte. Simplul fapt că odraslele celor care au demolat România de pe tancurile sovietice sunt cei care dictează acum ideologic destinul României e de-a dreptul șocant. Aveți idee cine erau acei ideologi sosiți pe tancurile Moscovei? Hai să-i luăm puțin la puricat într-o scurtă paranteză.
Tartorele principal era Valter Roman, a cărui odraslă a fost primul premier al României. Credeți că întâmplător? Să nu uitați că omul Anei Pauker, Mihai Șora, a făcut parte din Guvernul Roman! Un altul dintre cei de tristă amintire era Leonte Tismăneanu(Tisminețki pe numele său real), o jigodie împuțită care, anterior venirii în România, a lucrat la Radio Moscova. Rolul său de activist și ideolog de prim rang al Partidului Comunist Român a fost cauza numeroaselor crime abominabile petrecute în gulagul stalinist de pe teritoriul României. Fiul său, limbricul Vladimir Tismăneanu, se ocupă tot de ideologie, de data aceasta de la Washington. Mihai Roller(al cărui nume la naștere a fost Shapse Ikhiel Mekhiel), o nulitate absolută, ajuns șef al Academiei Române și a distrus cel puțin o generație cu manualele sale aberante de istorie. Din fericire pentru noi, ăsta nu are un urmaș, că mare jale ar fi fost! Un caz interesant însă este cel al ideologului Radu Florian, instalat și el de către sovietici la Facultatea de Filosofie a Universității București. Ce e interesant la acest individ? Păi el era fiul filosofului Mircea Florian, cel care în perioada de ascensiune a odraslei sale era ... la Aiud, unde executa o pedeapsă de 5 ani pentru „activitate dușmănoasă față de regimul democrat popular”. Cazul, în sine, este interesant din două privințe. Puțini știu că Mircea Florian s-a opus pe față trăirismului lui Nae Ionescu, direcție îmbrățișată de numeroși factori de decizie ai vremii. Culmea, nu legionarii l-au băgat în pușcărie pe Mircea Florian, ci tocmai comuniștii odraslei sale care a rămas nemișcată la Facultatea de Filosofie.(Tot ce este tăiat are la bază o eroare de-a mea. Nu-mi dau seama de ce eram ferm convins de legătura dintre cei doi!) Iar fiul lui Radu Florian este ideologul Alexandru Florian, de la Institutul Elie Wiesel.
Închidem aici paranteza pentru a reveni la ipoteza amicului meu. Văzând atâtea similarități începi să înțelegi că, într-adevăr, Vestul actual în general și Europa în special par a fi moștenitorii URSS-ului. Însă nu sunt de acord până la capăt cu ipoteza sa. Cu toate că am putea bănui un transfer ideologic, în realitate lucrurile stau puțin diferit. Actuala ideologie s-a dezvoltat în corpusul occidental. Cu toate că a colaborat cu Moscova, Grupul de la Frankfurt a dezvoltat un alt fel de marxism, ceva mai pur decât cel de la Moscova acelor ani. La fel și jigodiile de la Tavistock Institute, și-au dezvoltat direcțiile de influențare independent. Și uite-așa, din colaborarea grupului ideologic de la Frankfurt cu cel de influențare - Tavistock - a rezultat nebunia pe care o vedem azi în Occident. Însă, trebuie să înțelegem, că marxismul occidental actual este unul dezvoltat independent și având caracteristici clar occidentale.
În lumea estică marxismul a tins să se adapteze lumii respective. După cum observăm în China marxismul a virat-o spre confucianism, în Rusia s-a produs fără sincope transformarea spre panslavismul ortodox(cu toate că formula de adresare a rămas Tovarășe!) , în timp ce-n România lui Ceaușescu, spre disperarea bolșevicilor de-aici, a dat-o spre un naționalism tradițional. Culmea, doar în Occident s-a produs o mutație marxistă fundamentală, în care, pașnic, se instaurează treptat și sigur un marxism pur. Deznaționalizarea și internaționalizarea sunt aplicarea practică a internaționalismului socialist, tot ceea ce înseamnă curcubeul și LGBTXYZK... e dezvoltarea marxistă în domeniul moravurilor - pe care am văzut-o inclusiv în perioada de început a URSS-ului - iar comunizare forțată prin politici aberante de mediu(gen „orașul de 15 minute”) reprezintă aplicarea practică a marximului cel mai pur.
În cheia aceasta înțelegem și motivele pentru care odraslele bolșevicilor de atunci au „prins tracțiune” în fața noilor idei, adaptându-se din mers. E simplu, e ideologia în care au fost inițiați de mici, căreia i s-a adăugat poleiala de marketing în care Occidentul a fost mereu specialist. În plus, au fost eliminate disonanțele care veneau din Est, rezultând o formă mai pură de marxism.
Însă, tot ocolul făcut nu ne rezolvă dilema, anume răspunsul la întrebarea din titlu. De ce spațiu geopolitic aparține România? A avut însă și ocolișul meritul său deoarece trebuie să înțelegem că, în ciuda apropierii românilor de azi de spațiul estic, această apropiere sau dorință este dată de faptul că ne aflăm sub ocupație occidentală, iar românul, instinctiv, caută o metodă să scape. „Ăștia ne sufocă, poate e mai bine cu ceilalți!” - cam așa funcționează schema de gândire/supraviețuire a românului ajuns la disperare. Însă, v-o spun clar, răspunsul nu se află acolo.
În realitate, România este un spațiu geopolitic în sine, chestiune pe care ori nu o înțelegem, ori ne-o inhibăm programatic. Singura paradigmă în care România se dezvoltă este cea în care are frâiele în propriile mâini. De fiecare dată când îmi expun ideea se găsesc indivizi care-mi dau replica: „Poate că ai dreptate, dar cu cine să faci asta? Nu vezi ce neterminați avem în politică?”. În mod evident n-au dreptate. Politicienii sunt atât de proști deoarece sunt marionete, iar o marionetă umană o selectezi dintre cei mai proști, nu dintre cei inteligenți. Așadar, dezastrul din zona conducerii României este cauzat de statutul de țară aflată sub ocupație. Tocmai lipsa unei independențe reale este cea care generează fenomenul jegurilor ajunse la butoane.
Recucerirea țării de către români, câștigarea independenței reale și impunerea spațiului geopolitic autohton sunt singurele elemente care ne pot salva ca națiune. Trebuie să privim în istorie și să înțelegem că au fost mai multe intuiții asupra necesității impunerii unui spațiu geopolitic autohton, dar care au eșuat tocmai din cauză că au sfârșit la remorca unora sau a altora. Culmea, o asemenea construcție ar contribui fundamental nu doar la trecerea națiunii noastre într-o altă dimensiune a dezvoltării, ci ar și liniști definitiv apele în zona în care ne aflăm deoarece menținerea neutralității noastre ar fi garanția pentru cele două spații geopolitice care se confruntă că echilibrul se menține.
Trebuie să înțelegem odată pentru totdeauna: nu aparținem nici Vestului și nici Estului! Fiecare dintre cele două apartenențe ne știrbește personalitatea și ne face să vrem să mergem în direcția opusă. Singurul model fiabil pentru noi a fost cel al Daciei și pe acela trebuie să-l înțelegem și să-l urmăm. Însă fără episodul care a condus la cucerirea noastră de către romani.
Istoria are suficiente lecții. Trebuie doar să le înțelegem și să tragem concluziile care se impun.
Concret, cum demitem/înlocuim guvernul si toata adunatura (universitara, judiciara, administrativa, forte de ordine instrumentate împotriva poporului, etc.)? Istoria ca istoria,ne înalta... realitatea ne aduce cu picioarele pe pamânt.
RăspundețiȘtergereFara varsare de sange nu vad cum.
ȘtergereRespect pentru dumneavoastra ! Dar daca bunicii nostrii au fost generatie de sacrificiu , parintii nostrii idem , noi asisderea...asta nu mai e o "tara" ci un loc din care trebuie plecat de tanar daca vrei sa nu ti arunci viata la gunoi . Aici au stapinit mereu "altii" prin ciocoii care au fost vesnici ca institutie , iar cand nu au fost aia "altii" ....ne am dat grav cu stangu n dreptu mereu din cauza nivelului si precaritatii resursei umane
RăspundețiȘtergereSa pleci FARA BANI de tanar in occident ca sa ce? Sa locuiesti in "intelegeri" libidinoase cu tot felul de mosi si babe carora pe langa faptul ca trebuie sa-i speli la cur trebuie sa le-o si sugi in schimbul chiriei sau sa locuiesti in containere la fermele lor tampite?
ȘtergereNu multumesc, asta pot face si in tara.
In cazul in care taticu si mamica imi poate asigura sederea la Paris sau Londra atunci da, asa mai merge.
Uite un om inteligent care gandeste corect:
Ștergere"asta nu mai e o "tara" ci un loc din care trebuie plecat de tanar daca vrei sa nu ti arunci viata la gunoi ."
qed
"Sa locuiesti in "intelegeri" libidinoase cu tot felul de mosi si babe carora pe langa faptul ca trebuie sa-i speli la cur trebuie sa le-o si sugi in schimbul chiriei sau sa locuiesti in containere la fermele lor tampite?"
ȘtergerePe langa faptul ca nu ai nici cea mai vaga idee despre ce vorbesti si ai o viziune profund deformata asupra lumii, tipica pentru prsoanele care au trait numai "legate de glie" si au primit dezlegare doar pentru all inclusive in Blugaria, Grecia sau Turcia, pleci de la ideea total gresita ca toti (tinerii) sunt prosti, asa cum esti tu la maturitate, si ca Tinerete = Adolescenta.
Că sa ne ridicam din genunchi unde suntem, in picioare e necesară o scânteie curată pentru acest neam biciuit in permanență în istorie! Cine, ce poate fi aceasta..vom fi lăsați.. greu de răspuns în timpul prezent. Privind evoluția ultimilor ani..sincer mi se pare un vis imposibil.. Generații de sacrificiu și au dorit asta dar nu au găsit calea spre reușită. E o realitate trăită la propriu. Sincer am obosit sa cred că se va împlini.
RăspundețiȘtergereSuntem moștenitorii Romania(e)(Botta), Bizanțul după Bizanț (Iorga),din păcate oglinda perioadei lor decadente.Suntem Orientalii Europei prin limbă, credință,suflet și cuget iar apartenența noastră la Occident este dată, de ce bine identificase Botta, de tradiția noastră față de moștenirea Romei. Nu întâmplător noi am luptat în toate cruciadele împotriva otomanilor alături de Occident. Într-adevăr in Transilvania românii și-au pierdut drepturile, au devenit iobagi,dar nu înainte de a realiza "descălecaturile" și de a inființa Țara Românească și Moldova. Uităm adesea sfatul înțelept dat de Ștefan cel Mare lui Bogdan cel Chior: să nu ne bazăm pe Occident,să nu-i dăm mintea și sufletul și că e de preferat să fii prieten cu Imperiul (otoman) decât inamic atâta timp cât Occidentul este pervers. Putem vorbi și de sfatul savantului domnitor Cantemir " fii mai prudent după ce ai căzut și ascultă mult, vorbește mai puțin și păstrează sub tăcere lucrurile tainice". Dacă în 1453 nu ne-am pierdut busola se datorează elitei politice însă în 1940/1944 apoi in 1947, 1991 și 2025 lipsa elitei ne-a turmentat. In 1944 colapsul partenerului strategic german ne-a determinat să ne rotim la 360°, la fel in 1991 iar azi, in 2025, colapsul american ne-a buimăcit de tot așa cum este întreg Occidentul. De ce am ajuns aici? Datorită lipsei de consecvență.
RăspundețiȘtergere"Nu aparținem nici Vestului și nici Estului" este nu numai radical,dar și incorect istoric,cultural și religios. Noi suntem în spațiul Romania Orientalis încă din vremea lui Nero, am fost integrați și (re)integrați în acest spațiu din vremea lui Constantin. Așa cum spuneau boierii moldoveni Țarului Alexandru I într-o scrisoare:" moldovenii vor să fie supușii unui Imparat creștin,dar lăsându-ne legile și obiceiurile noastre de care ne folosim de aproape patru veacuri și nu vrem să fim înstrăinați de legile noastre,vrem o cârmuire ce va respecta poporul și legile noastre,un conducător get beget de la noi". Cu alte cuvinte, elita noastră de atunci,boierii și domnitorul, erau loiali Occidentului sau Orientului, in funcție de evoluția puterii,atâta timp cât "stăpânirea" era nominală. De ce ne-am îndepărtat de această paradigmă? Pentru că din 1990 România nu a mai avut elite. Politica și Țara o fac elitele in timp ce poporul este o enigmă,un miracol și un paradox care acum a obosit. In concluzie, vrem nu vrem,suntem o punte între Occident și Orient și depinde numai de noi (elita politică,intelectuală) cum gestionăm aceste relații.
Eu cred că ne-am rotit la 180 de grade, nu la 360........
ȘtergereNu cred ca am participat chiar la toate cruciadele anti-otomane.
ȘtergereCe te face sa crezi ca daca esti o punte de legatura intre Est si Vest tu vei fi lasat sa gestionezi "traficul"? Tu/noi nu suntem decat LUNTRASI( angajat din iobagii locali) care lucram pentru un stapan care DECIDE cine trece PE AICI si cine comanda muzica!
ȘtergereCine-ti va da tie vreodata dreptul de, auzi tu!..de a gestiona treburile pe aici?
Majoritatea tarilor s-au impacat cu gandul pozitiei in care se afla, noi de ce nu putem dupa atatea secole/milenii de amagire, minciuna si inselatorie din partea asa zisilor aliati?
Contribuția românilor transilvăneni sub stăpânire habsburgică: o memorie ignorată prea ușor
ȘtergereSe face adesea greșeala – voită sau din ignoranță – de a reduce statutul românilor din Transilvania, aflați sub dominație habsburgică, la cel de iobagi lipsiți de demnitate sau voce. Realitatea istorică este, însă, mult mai complexă și, în multe privințe, admirabilă.
În ciuda presiunilor politice, sociale și confesionale, Transilvania a fost leagănul unor figuri remarcabile care au luptat neobosit pentru afirmarea identității românești. Iată doar câțiva dintre acești vizionari care au pus bazele culturii moderne românești:
• Samuil Micu (Klein) – istoric și filolog, inițiator al Școlii Ardelene, autorul primei gramatici românești și promotor al ideii latinității limbii noastre.
• Gheorghe Șincai – istoric și pedagog, a militat pentru educația în limba română și a documentat istoria națională cu o acribie demnă de cronicari.
• Petru Maior – teolog și iluminist, a susținut unitatea lingvistică și spirituală a românilor prin opere istorice și filologice.
• Ioan Piuariu-Molnar – medic și gânditor iluminist, preocupat de modernizarea învățământului și științei în spațiul românesc.
• Inocențiu Micu-Klein – episcop greco-catolic, un adevărat luptător pentru drepturile politice ale românilor și pentru emanciparea lor socială.
• Vasile Aaron – poet și traducător, a contribuit la dezvoltarea limbii literare și la apropierea culturii românești de patrimoniul clasic european.
Acești oameni nu au fost doar intelectuali, ci și arhitecți ai unei conștiințe naționale. Ei au înțeles că afirmarea identității românești nu se poate face prin izolare sau lamentație, ci prin cultură, educație și perseverență.
Reducerea acestei perioade la o simplă „epocă a iobăgiei” este o nedreptate istorică. Dacă ne dorim o înțelegere matură a trecutului, atunci trebuie să avem decența de a recunoaște atât greutățile, cât și realizările din cadrul lui.
"Dacă în 1453 nu ne-am pierdut busola se datorează elitei politice însă în 1940/1944 apoi in 1947, 1991 și 2025 lipsa elitei ne-a turmentat."
ȘtergereOare cum crezi ca va fi viitorul unei tari din care o treime din populatie a plecat benevol si in care nu reuseste sa se mai intoarca?
_____
"Cu alte cuvinte, elita noastră de atunci,boierii și domnitorul, erau loiali Occidentului sau Orientului, in funcție de evoluția puterii,atâta timp cât "stăpânirea" era nominală."
Asta este cea mai penibila scuza la adresa unor curve tradatoare ce se indoaie dupa cum bate vantul si interesul personal ce domina de mii de ani viata reala de pe plaiurile mioritice, stare de fapt pe care o traiesti zilnic pe pielea ta in ultimii 35 de ani!
@Simona
ȘtergereMulte sute de ani ati avut stapani straini si voi nu ati contat nici macar cat negru sub unghie, la fel cum nu contati nici acum cand inca va consiserati "superiori" si "fruncea".
Ia o pauza si linisteste-te!
Si sa nu uit, falsa voastra "prosperitate" actuala sta in faptul ca ati fost situati geografic la granita de vest a Romaniei, o tara fara infrastructura decenta, nici macar rutiera, fapt ce a determinat veneticii ardeleni ajunsi in functii la Bucuresti sa fure, sa devalizeze companiile locale si sa deturneze banii "regatenilor" catre "investitii" in Ardeal ca sa puteti fi voi sclavii din fabricile si mosiile strainilor, si sa va puteti trage tepe imobiliare unii altora in timp ce cele mai valoroase proprietati su ajuns prin retrocedari fictive pe mana strainilor si a tiganilor, bagand astfel intregi regiuni bogate ce ar trebui sa fie prospere in saracie lucie si transformand nordul si estul Moldovei in "republica africana".
Oltenia are de toate, de la porturi la Dunare, de la campii la munti, de la agricultura la turism balnear, plus ca este centrul energetic al Romaniei, si cu toate acestea este unul dintre polurile saraciei din Romania. De ce? Ca le-ati devalizat voi economia si ca le-ati furat banii ca sa va "dezvoltati" voi iobagind la straini?
Dobrogea iar la fel, este putred de bogata, avand de la agricultura pana la turism "estival", balneoclimateric si "eco" in toata zona Deltei, lacurilor adiacente si a "plajelor virgine" din toate satele de la malul marii, de la porturile la Dunare si Marea Neagra, la Canal, la santierele navale la marile resurse de petrol si gaze din pamant si de pe mare si cu toate acestea este unul dintre polurile saraciei din Romania. De ce? Ca le-ati devalizat voi economia si ca le-ati furat banii ca sa va "dezvoltati" voi iobagind la straini?
'te-ai dreq de iobagi hoti cu Ardealu' vostru cu tot!
Inclusiv acum Romania este condusa la cele mai inalte niveluri de Ardeleni si vedem ce performante patetice au si cum devalizeaza tara si o baga din ce in ce mai mult in saracie. Ce anume ati votat in ultimii 35 de ani si mai ales la ultimele alegeri cad ati sabotat o tara intreaga si sunteti partasi la o lovitura de stat?
'te-ai dreq de dejectii genetice cu PNL-ul si cu USR-ul vostru cu tot!
Dupa un neamt hot dovedit multiple ori in instanta, un grandoman debil mintal si un incompetent notoriu, pe cine mortii mamilor voastre ati adus la Bucuresti si ati pus in fruntea tarii?
Regatenii trebuie sa treaca Carpatii, nu sa va elibereze din iobagie,
starea voastra naturala, ci sa va joace in picioare si sa-si ia inapoi cu dobanda ceea ce ati furat voi de la ei de i-ati bagat in saracie. Inclusiv prostul ala de Ceausescu a investit major in rahatul ala de Ardeal, ca cica incestitiile de acolo sunt "protejate" de Carpati.
Mars in Evul Mediu unde va este locul, rahatilor!
Vorbești mult și prost. Nu ai înțeles nimic din comentariul Simonei. Rolul corifeilor Școlii Ardelene în dezvoltarea identității naționale, a românismului nu poate fi negat. Mai mult, ca să fiu răutăcios, prima revoluție autentica românească din istorie este cea a lui Horea,Cloșca și Crișan. Datorită programului lui Horea nu putem vorbi de o simplă răscoală, vorbim de o revoluție sub auspicile Iluminismului european. Ce să mai vorbim de Războiul revolutionar al lui Avram Iancu în cadrul Războiului revoluționar maghiar? Faptul că intelectualitatea română era vie și omniprezentă în Transilvania, chiar în perioada dualismului maghiar o dovedește proiectul de reformă statală a lui Aurel Popovici- Statele Unite ale Austriei Mari.
ȘtergereP.S Pentru că l-a comentariul meu ai spus alte tâmpenii "cea mai penibila scuză la adresa unor curve tradătoare care se indoiau cum bate vântul" îți spun doar atât Mircea cel Bătrân, Stefan cel Mare și Mihai Viteazul au făcut compromisuri cu otomanii. Stii de ce? Pentru că "țeara era săracă și obosită de atâtea răsboaie și nenorociri", vorba cronicarului.Sa nu uit...România nu a fost niciodată suverană.Congresul de la Berlin din 1878 a dovedit că "suveranitatea" nu este pentru "căței".
Fără *Să trecem Carpații, ne trebuie Ardealul/De-o fi să ne-ngropăm de vii*, edițiile 1916 și 1944, țara n-ar fi fost unită. Se vede Moldova, Muntenia și Oltenia pe crucile cimitirelor ardelene ale eroilor din cele două războaie mondiale.
ȘtergereMă doare când văd atâta ură împotriva Neamului; atâta dezbinare vomitată cu jet pe aici și pe aiurea. Înțeleg că libertatea de expresie aduce și invective la adresa Țării și a Neamului, precum și multă propagandă antinațională, de care s-a umplut deja podul acestul blog.
Este libertatea Admin ului să modereze comentariile de genul acela, dar parcă puțin mai mult respect pentru România și pentru Români, ar face mai mult bine decât tolerarea urâtorilor de Români.
sabine, luciane, orbane,emile; voi sunteți, măh ?! Tuturor agenților de influență străină de pe aici, le amintesc soarta Iscarioteanului și le spun Piei,drace !
Bravo, Dan! Îmi place concluzia ta cu modelul Daciei. Rezonezi cu modelul politic al lui Eminescu. Dacă pun la socoteală și versurile tale de tinerețe, atunci cred că este sensul bun. Succes!
RăspundețiȘtergereFelicitari.... in sfarsit cineva care trage o concluzie logica si fireasca referitor la cine suntem si incotro ar trebui sa mergem
RăspundețiȘtergereChiar vorbesc aiurea, dar la asta ma gandeam.
RăspundețiȘtergereNu ar fi fost rele niste aliante:
In Centru-Est: o alianta Slovacia-Ungaria-Serbia-Romania (cu Republica Moldova)-Bulgaria. Energie ieftina de la rusi.
In Nord: o alianta Polonia-Lituania-Letonia-Estonia. Energie ieftina de la rusi.
In Centru-Sud: o alianta Cehia-Austria-Slovenia-Croatia. Energie ieftina de la rusi.
Schimburi comerciale cu Rusia, China, Turcia si tarile BRICS.
Nu cred ca am fi avut probleme cu energia si mancarea. Poate am fi trait mai bine si noi si generatiile viitoare.
Acum, din pacate, am pierdut toti trenul. Oamenii nu au inteles nimic si vor simti cat de curand pe propria piele efectul nepasarii si a lipsei de gandire. Partea horror este ca am apucat-o pe drumul pierzaniei, un drum fara intoarcere.
Estul iobăgesc al Europei, ar avea voie să facă alianțe independent de interesele stăpânilor nobili de la Vest? Mă îndoiesc.
ȘtergereAbsolut genial Ketelin! Ai pus punctul pe i! :))
ȘtergereUngaria si Serbia cum fac aliante si afaceri cu cine vor ei, inclusiv cu China si cu Rusia, care construiesc la ei centrale nucleare si gramada de fabrici auto?
ȘtergereStii de ce ungurii pot si romanii nu?
Pentru ca nu sunt atat de prosti ca romanii!
De aia.
Eu cred ca fiecare parte a Romaniei ar trebui sa plece de unde a venit.
RăspundețiȘtergereIncepind cu Transilvania !
Marș iluminatule! MARȘ!
ȘtergereBine, ungure! Nu mai bine pleci tu?
ȘtergereȘi de unde a venit Transilvania? Din Ungaria mare sau din regatul lui Burebista?
ȘtergereMomentul nu e departe, ba chiar e foarte aproape. Chiar Dobrogea va pleca și nu chiar de unde a venit. Și va pleca cu tot cu hidrocarburi.
ȘtergereHai siktir, bozgore!
ȘtergereCitește istoria. "Fiecare de unde a venit!"
Ungurii, de unde au venit, ia zi?!
Din Altai, Asia Centrală, vasalii khazarilor!
Asta ca să nu pun egal cu hunii, că v-aș preamari, "limba Cailor"!!!
Acesta-i visul trădătorilor României de la lovitura de stat din 1989 încoace. Acesta a fost scopul NEDECLARAT al loviturii de stat din 1989 încoace. Și chiar de va fi să fie împlinit, temporar (pentru o perioadă extrem de scurtă de timp, raportat la veșnicie), vor fi îngropați de vii. La un moment dat. De către Cel Atotputernic, prin oamenii (aleșii) Lui!!!
ȘtergereNu a fost vorba de nici un scop in '89 ci de o consecinta dureroasa aplicata tarii noastre(demontarea proiectului ceausist) ca urmare a intelegerii de varf a Mesagerilor la Malta, care a marcat sfarsitul razboiului RECE. Atata tot si nimic mai mult.
ȘtergereNu inteleg ce legatura are Cel Atotputernic si "älesii" Lui?
De ce trebuie sa complicati treaba?
Anonim 20,40: scopul nedeclarat despre care am făcut vorbire este vizibil la tot pasul, pe toate planurile, sub toate formele. Pentru cei care sunt capabili de raționamente și, prin urmare, sunt în stare să înțelegă lumea în care trăiesc. Cei care nu văd dincolo de vârful propriului nas (cum spune o vorbă înțeleaptă din popor) , nu ies din șabloanele de gândire ale propagandei, NU fac nici o legătură între etnia celui (și tabăra multietnică anti-românească care a lucrat îndelung) care chipurile a fost declanșatorul "revoluției" (lovituri de stat, așa cum consider eu), după cum, aceiași NU sunt scandalizați și NU au luat nici o măsură împotriva următoarei stări de fapt: de la lovitura de stat din 1989 până astăzi, la vedere (sfidător, de cele mai multe ori) sau din umbră (mult mai pernicios), un ONG (nu un partid politic) a fost NELIPSIT din deciziile politice anti-românești timp de peste 35 de ani. Condamnarea modelului de dezvoltare ceaușist o fac cei care, așa cum spuneam mai sus, nu știu, nu cunosc și nu înțeleg lumea în care trăiesc. Aceștia NU pricep că actualmente România este fără industrie, agricultură, comerț, resurse naturale, resurse umane (are cea mai mare emigrație din lume pe timp de pace); în schimb, are un deficit al balanței comerciale
Ștergerecronic, fără nici o șansă de reducere sau echilibrare, se împrumută NU pentru dezvoltarea Țării, ci pentru a ajuta un inamic istoric, ukraina, pentru care trădătorii anti-români aflați în funcții de conducere au transformat-o în garant - deci România va plăti daune de război pentru că așa este la război, cei învinși plătesc; și va plăti, din păcate, inclusiv cu teritorii din trupul Țării; îmi doresc din tot sufletul să NU fie, dar între dorința și putința mea NU este egalitate; l-am invocat pe Cel Atotputernic, NU pentru a complica lucrurile, ci pentru a confirma că dincolo de calculele meschine sau MUNDANE există Cineva care "suflă unde vrea". A fost, este și va fi!
Addendum: pentru cei interesați să raționeze și să înțeleagă (NU doar să știe ceea ce le spune propaganda, inclusiv "net"-ul!) lumea în care trăiesc - ce etnie are tov. fost șef al SRI, partener de nădejde în RELE, foarte mulți ani, al decedatului ilici, căruia cei fără DEMNITATE se întrec în a-i face TEMENELE? Și mulți alții asemenea care schimbându-și numele, dar NU și NĂRAVUL, i-au dus de nas pe foarte mulți dintre conaționalii mei.
ȘtergereTot articolul este corect pana la solutia cu ” Recucerirea țării de către români, câștigarea independenței reale și impunerea spațiului geopolitic autohton sunt singurele elemente care ne pot salva ca națiune.” Asta este sfarsitul. Ne vor strivi ca pe un gandac de bucutarie ce nu mai sta ascuns sub masca de la chiuveta unde sta de peste 2000 de ani si a supravietuit. Dar articolul este adevarat noi nu apartinem de nimeni. Eventual pot fi construite structuri subterane indepandente de statul roman.Asta cat mai discret posibil.
RăspundețiȘtergereHai cu un partid, o miscare politica, care sa-si inscrie in Statut, sau Plaforma politica, acele principii care sa duca la "independenta reala si impunerea neutralitatii spatiului autohton". Sunt aproape sigur ca nu ar obtine nici 5% la alegerile de peste 4 ani. Ca sa fii neutru inseamna implicit sa iesi din NATO si UE. Pai daca zici asa ceva intr-un manifest politic oficial - esti aproape linsat.
RăspundețiȘtergere(Nici macar AUR nu are inscris in Statut acest obiectiv. Ei au ca scop: "realizarea unei Românii Mari într-o Europă puternică, unită și echitabilă prin reunirea Basarabiei cu România și asumarea unei poziții de lider pe plan european".)
Depinde cine numără voturile....
Ștergere"Ca sa fii neutru inseamna implicit sa iesi din NATO si UE. Pai daca zici asa ceva intr-un manifest politic oficial - esti aproape linsat."
ȘtergereOare cum crezi ca vor vota cei peste 7 milioane de diasporeni din afara si familiile lor din tara, tinand cont ca au plecat din cauza saraciei, a intolerantei fata de coruptie infernala, de abuzurile repetate si de incompetenta omniprezenta dintr-o tara falita la propriu incapabila sa-si produca inclusiv necesarul de alimente si cu o caricatura de stat profund disfunctional?
Crezi ca ard de nerabdare sa-si lichideze totul in strainatate si sa se intoarca inapoi in tara ca sa-i sclavageasca pe altii si efectiv sa fie presul de sters pe picioare si pusculita din care se servesc toti la discretie si sa-si distruga vietile si viitorul familiilor lor ?
Amice, Romania intodeauna a fost o caricatura de tara din care se pleaca continuu, nu doar de 35 de ani. In ultimii ani nici macar amaratii aia de prin mediul rural nu mai pleaca la munca in afara ca sa-si faca casa in tara, pleaca din tara ca sa ramana in afara!
Stai sa vezi exod de la primavara in colo dupa ce "alianta pro europeana" va distruge totul in mod sistematic si mai ales dupa "rocada" de peste cativa ani care va aduce PSD in functia de premier ca sa puna capac pe rahatul facut de liberali!
Si ghici ce?
Tot FSN-ul va castiga si alegerile viitoare exact asa cum a facut si in ultimii 35 de ani si o data ajuns la guvernare tot dezastru total si "multilateral dezvoltat" va crea, nu bunastare!
Cu tot respectul pentru dumneavoastră va rog sa corectați informația referitoare la Radu Florian. Nu a fost fiul filosofului Mircea Florian.
RăspundețiȘtergereNumele real al lui Radu Florian e Hari Feinstein. Detalii aici de la însuși alexandru florian
https://www.iasi1941.com/locatie/79~fam-feinstein-strada-armeana-10
Mulțumesc pentru informație, am corectat în text. Nu-mi dau seama de unde am facut corelația asta. Culmea, eram ferm convins că e așa. Nici nu-mi dau seama de unde...
ȘtergereMi se pare mie sau toti cei prezentati ca venind pe tancuri de la Moscova sunt de o anumita etnie si religie? Prea apar toti astia ca si infiltrati peste tot din SUA, trecand prin Europa si pana in Rusia - si numai in pozitii cu greutate decizionala?! Sau poate m-am uitat prea mult la Candace Owens...
ȘtergereNu ti se pare de loc.
ȘtergereNu inteleg de ce se insista folosirea numelui fals romanesc de Valter Roman, Silviu Brucan, Ana Pauker, etc si nu numele adevarate evreiesti Ernő Neuländer, Saul Brucker, Hannah Rabinsohn, etc.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Valter_Roman
https://ro.wikipedia.org/wiki/Silviu_Brucan
https://ro.wikipedia.org/wiki/Ana_Pauker
Ii gasiti listati aici cu ambele nume, atat cele false romanesti cat si cele adevarate evreiesti, si cu functiile pe care le-au ocupat in statul roman, ca nu este nici un secret:
https://ia802901.us.archive.org/31/items/evreii_in_romania/Iulian%20Apostu%20-%20Zydokomuna.%20Evreii%20si%20comunismul%20-%20cazul%20Romaniei%20%281944-1965%29%20%282013%29.pdf
Si ca sa nu uit,
Ștergerepe astia listati in Zydokomuna si pe urmasii lor ii pupa "nationalistii" si "patriotii" ca Georgescu si Simion in cur. Ba chiar Siomion si partidul lui, pe langa faptul ca s-a facut pres pentru a le introduce istoria ca materie obligatorie de studiu in scolile romanesti, pe langa faptul ca a sustinut activ prin vot sau in cel mai rau caz "s-a abtinut" de la votul diverselor legi "antidefaimare/antidiscriminare" a sustinut in mod public si clar ideea ca daca va ajunge la putere le va oferi un milion de cetatenii romanesti. Ca asa vrea pwla lui de tigoiner, de aia!
https://ioncoja.ro/un-milion-de-evrei-urmeaza-sa-devina-con-cetatenii-nostri/
"Istoria are suficiente lecții. Trebuie doar să le înțelegem și să tragem concluziile care se impun" . Doar ca acele soluții necesita naționaliști, nu patrioți de carton. "Biruinţa nu-i obligatorie. Obligatorie este lupta " .
RăspundețiȘtergereStiu ca suna mai ciudat dar in loc de nationalisti propun sa folosim expresia -iubitori de popor-.
ȘtergereAtentie nu iubitori nu de tara( pamant, resurse, propietati, averi) ci de POPOR!
Cand cineva de declara iubitor de POPOR nu ai cum sa dai gres cu el/ea.
In punctul asta isi prind toti urechile!
"Biruinţa nu-i obligatorie. Obligatorie este lupta "
ȘtergereCa sa umpli cimitirele cu VICTIME deghizate in "martiri" si "eroi" sau pentru a mai rari barbatii pe model ucrainian?
https://ddwall.blogspot.com/2025/08/bilant-naucitor-asupra-pierderilor-din.html
Ti-au murit si neuronii aia putini pe care ii aveai?
Eruditul singuratic are perfecta dreptate. Si eu simt exact la fel si nu de azi de ieri. Din pacate majoritatea celora cu care am impartasit aceasta opinie s-au uitat la mine de parca aveam 4 capete. Romania nu are nicio sansa, este distrusa definitiv. Nu de inteligenta duce lipsa Romania, ci de clasa, iar clasa nu se poate cumpara cu bani.
RăspundețiȘtergereȘi Iuda ar fi avut o șansă la redemption, dacă n-ar fi deznădăjduit în Dumnezeu....Să nu fi și tu asemenea lui !
Ștergere"Apa trece, pietrele raman!" - Spunem, apa trece iar pietrele rămân, când ne referim la faptele acelea însemnate, bune pietre de hotar în destinul omului care separă pleava de sămânța curată. Pietre care rămân sunt oamenii ce înfloresc tot ce ating, bucurii ale sufletului recunoscător pentru ceea ce au lăsat aceștia în urmă! (Autor: Vasilica Ghiță Ene)
RăspundețiȘtergereÎn acest ungher de Europă, cuprins între zările Carpaților și șoaptele Dunării, se află o țară tăcută, dar nu mută; încercată, dar nu înfrântă. România – această țară în care istoria nu se scrie, ci se suportă – nu este un simplu petic de hartă, ci un manuscris viu, o cronică adâncă, scrisă nu cu cerneală, ci cu suferință.
Cine vrea să înțeleagă ce este libertatea, să nu caute în tratate de drept, nici în forurile de la Paris ori Haga, ci să deschidă arhivele tăcerii – acele file îngălbenite și tăioase numite „dosarele Securității”.
Pe când Occidentul dansa în lumi libere, sorbind libertăți ca dintr-un pahar de șampanie, românii vorbeau în șoaptă, își spovedeau gândurile doar în tinda casei sau, și mai sigur, în interiorul visului. Pentru că libertatea, la noi, nu a fost un dat, ci o vină.
Fiecare vorbă rostită răspicat, fiecare ziar citit în gând, fiecare rugăciune rostită cu prea mult foc – toate acestea puteau deveni probe. România a fost, vreme de o jumătate de secol, o academie a fricii și un altar al răbdării. Iar dacă azi lumea vorbește de „drepturi și libertăți” ca de o monedă de schimb, noi știm că acele cuvinte nu se nasc din tratate, ci din sânge.
Cum poate înțelege cineva valoarea aerului curat dacă n-a trăit într-o pivniță? Astăzi, Occidentul – cel care ridică flamura democrației – uită că libertatea nu este un moft, ci o rană vindecată.
Se discută despre libertatea cuvântului, dar puțini știu cum e să ai microfoane în perete. Se flutură steagul alegerii personale, dar câți au ales vreodată între a-ți salva fiul și a-ți trăda vecinul? Se laudă progresul, dar câți dintre ei au ars manuscrise în sobă de teamă că le vor fi găsite?
România nu a fost un cazan al revoltei – a fost o școală a martiriului tăcut. Iar această tăcere e de neprețuit, tocmai pentru că a fost câștigată cu un preț pe care puține națiuni îl pot înțelege.
Dosarele Securității nu sunt doar documente – ele sunt ecouri ale unei epoci în care o șoaptă putea fi o crimă, iar un vers putea fi o sentință. Sunt osemintele memoriei naționale, rămase sub pământul conștiinței colective, gata să fie descoperite de cel care are curajul să întrebe: cât costă libertatea?
Fiecare filă poartă în ea o lume frântă, un vis întrerupt, o mamă care n-a mai aflat unde-i e copilul. Nu e doar istorie – e datoria vie a Europei să le citească, nu cu ochii reci ai birocrației, ci cu ochii plini de rușine ai unei civilizații care, prea adesea, s-a făcut că nu vede.
Așadar, dacă Occidentul dorește să-și amintească de ce merită să păstreze libertatea, să vină aici, la porțile noastre. Nu să dea lecții, ci să învețe. Să asculte, nu să vorbească.
România, acest popor de „pietre vii”, nu vrea compătimire, ci recunoaștere. Căci am plătit pentru libertate mai mult decât ne puteam permite, iar astăzi încă mai achităm ratele tăcerii, ale emigrării, ale ruperii de sine.
"Spunem, apa trece iar pietrele rămân, când observăm că dispar relele rămânând lucrul bine făcut, zidul necesar, fapta generoasă, visurile mărețe, dăruirile exemplare.
Apa trece, pietrele rămân spunem și pentru a arăta tuturor celor care doar dărâmă că, odată nimicit ceva în locul căruia nu pui nimic, nimic rămâne și că doar la adăpostul acestor vorbe putem așeza valoarea dătătoare de istorie! "Apa trece, pietrele rămân", este proverbul care ar trebui să ne călăuzească în viață!
Ce ne-am fi făcut fără pietrele care ne-au delimitat drumurile ce ne-au adus până aici?! De aceea suntem datori înaintașilor, pentru că s-au străduit să fie pietre călăuzitoare!"
Să trăiești, bace Traiane, că mult dulce ai vorbit norodului prostit de zeci de ani de propagandă antiromînească !!
ȘtergereDacă nu ar fi pietre, toată lumea ar fi praf!
RăspundețiȘtergereDle. Dan. este bine si frumos ce spuneti, dar cu cine sa facem Romania dodoloata?
RăspundețiȘtergereVa dau un exemplu banal: langa blocul meu se afla facultatea de constructii si instalatii (iasi).
Adminul. facultatii a adus 2 caini, care au crescut si au si vreo 4 pui. In plus au mai venit inca doi caini adulti.
Stau in curtea facultati, pe un teren destul de mare, vecin cu aproximativ 7 scari de bloc.
Ziua nu latra, dar noaptea incepand cu ora 21 si pana la 8 dimineata, latra cu sau fara motiv.
Trimis email catre facultate, nici un raspuns.
Trimis email catre rectorat, nici un raspuns.
Trimis email catre Salubris (hingerii), primit raspuns: nu putem interveni pentru ca potaile sunt in curtea facultatii care, atentie, este spatiu privat! Recomandare, faceti sesizare caree politia locala.
Deci, daca un limbric de admin. cu un decan cretin isi permit sa deranjeze cateva blocuri cu peste 100 de oameni ce pretentii poti avea sa faci ceva bun in tara asta?
Culmea, nu a mai facut nimeni vreo sesizare, nu a protestat nimeni dar toti sunt deranjati.
Cu cine vreti sa facem Romania independenta cand romanii sunt vicleni, rai si razbunataori?
Cei mai rai oameni sunt cei cu studii spuerioare iar dintre acestia cei mai ticalosi sunt doctorii.
Hai liberare prin emigrare ca in Romania nu se mai poate, pentru ca asa vor strainii, sa ne piarda/ucida ca pe ucrainieni.
https://ghidpractic.ro/cum-se-face-legal-o-plangere-pentru-zgomot-excesiv-in-bloc-sau-cartier/
Ștergere"Potrivit Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a normelor de conviețuire socială, sunt considerate contravenții:
• Ascultarea muzicii la intensitate mare în locuință, deranjând vecinii
• Folosirea aparatelor și uneltelor zgomotoase în afara intervalului orar permis
• Organizarea de petreceri zgomotoase în blocuri, curți sau spații comune
• Certurile violente în familie sau între vecini, care deranjează comunitatea"
Câinii au voie. Cum? Nu iubești animalele? Tztztz...
https://en.wikipedia.org/wiki/Fatal_dog_attacks_in_the_United_States
"Children between the ages of one and four are the most frequent victims,"
Corect referitor la ff multi doctori! ...cu precizarea ca nu toti! De exemplu multi dintre chirurgi!
ȘtergereSa nu maniem pe Dumnezeu!
Din păcate, resursa umană e problema, în România, dar și în afara ei! Eliberarea nu poate veni prin emigrare! Oriunde te vei duce vei purta cu tine firea ta, cu toate slăbiciunile ei! Dacă nu îți iubești țara, aici, și nu poți sacrifica nimic, aici, cum o vei iubi și ce sacrificii vei face la mii de km distanță?
ȘtergereRecucerirea, din interior, a țării, are nevoie de o cucerire a centrilor de putere din exterior! Altfel, nu poate fi viabilă! E modelul israelit!
E, hai și tu acuma, emigrezi din cauza unor căței??
ȘtergereAdminul si rectorul sunt straini sau "romani get beget" si "verzi ca brazii"?
ȘtergereCe treaba au strainii cu maidanezii?
Voi astia cu conspiratiile care suferiti de disonanta cognitiva, oare cat timp va mai trebuie sa pricepeti ca v-ati nascut si traiti intr-un popor de prosti?
Btw, strangeti-va mai multi vecini si vorbiti cu un avocat. Actiunea in instanta atat a persoanelor fizice vinovate cat si a institutiei respective este singura voastra sansa. Va asigur ca daca un avocat bun trimitea mailurile respective pe un limbaj formal-avocatesc, sau mergea personal sa vorbeasca cu rectorul si cu administratorul, sub presiunea actiunii personale explicite in instanta in proces civil, altfel stateau lucrurile acum, iar maidanezii erau disparuti de mult.
@Anonim 6 august 2025 la 23:13
ȘtergereAuzi bai Gâgă, tu crezi ca cei ce emigreaza o fac pentru ca "isi iubesc tara", sau ca s-au saturat de ea ca de mere padurete si ca nu vor sa-si mai distruga viata si viitorul ramanand in tara?
@ Anonim7 august 2025 la 10:34
ȘtergereTataie, o grămadă de români, sătui de țara lor de origine, atât de sătui că le este rușine de a vorbi românește sunt la fel bădărani și lipsiți de unitate și orizont și în diaspora în care zic ei că sunt realizați și plini de viitor!
Dacă vorbești de identitate atunci vorbești de cultură. Or indivizii nu-și pot crea o cultură proprie ci mai degrabă un metisaj în continuă evoluție, apărut în urma interacțiunilor necontenite între oameni din negura timpului. Suntem atât Orient cât și Occident, cât și tot ce a trecut pe pământurile noastre. Suntem variații ale unei culturi universale în continuă schimbare.
RăspundețiȘtergereAnumite practici culturale poartă numele de tradiție, însă și ele sunt tributare unui context socio-politic, unei anumite orânduiri. În timp tradiția dispare sau e reinventată în funcție de necesități sociale (exil, propagandă…).
Tu te referi doar la aspectul pur politic ignorând individul, mulțimea și mecanismele lor de formare.
Alimentezi iluzia indivizilor că își pot construi singuri o identitate statală oricând, oriunde doar prin puterea gândului și a unei simple întoarceri la o tradiție ancestrală (de unde invenția dacilor). A dori o tradiție e drep că va conduce la apariția uneia. Însă nu a celei “autentice”.
A dori un stat independent e de domeniul literaturii utopice. E ca și cum ai cere unor omega, delta să îi detroneze pe alpha, beta (ăia care au venit pe cai sau pe tancuri) pentru ai înscăuna pe gamma… Ferma animalelor.
"Suntem variații ale unei culturi universale în continuă schimbare.
ȘtergereAnumite practici culturale poartă numele de tradiție, însă și ele sunt tributare unui context socio-politic, unei anumite orânduiri. În timp tradiția dispare sau e reinventată în funcție de necesități sociale (exil, propagandă…)."
Perfect adevarat!
Ba, dar ție nu ți este rușine să pretinzi că ești deranjat de lătratul unor câini?! Dar pe tine unde te a fătat mata, la palat???? Ești vreun print, ceva? Hai, sictir, ba, infumuratule. Asta te deranjează pe tine in Iasul ăla?!
RăspundețiȘtergereDe asta nu poți tu sa dormi????? Închide geamul, in puii mei. La cat de simandicos ești, sigur ai termopane și aer condiționat. La așa minte, așa tupeu. Mars, ba, drequ. Asta i problema României?! Re ați ai dreg de prosti cu spume și infatuați bașinosi. Nu l mai citii, ba, pe Diaconu, că nu ai materie cenușie că să înțelegi. Din cauza proștilor altoiți că tine este Romania distrusă. MARȘ.
Problema reala a Romaniei sunt retatdatii isterici si abjecti ca tine, total insensibili la problemele reale si nevoile justificate si protejate prin lege ale altora, care de cele mai multe ori prin tot felul de metode imorale si ilegale mai si ajung prin diverse functii de conducere si fac prapad in jurul lor.
Ștergere"Activitati considerate a tulbura linistea publica
...
Zgomote facute de animale de companie:
- Latratul prelung, mai ales seara si noaptea;
- Tipetele la animale, sa faca liniste."
https://www.sudrezidential.ro/blog/orele-de-liniste-la-curte-si-la-bloc-prevederi-legale-si-sanctiuni/
https://skia.one.ro/ro/blog/ore-liniste/
https://sfat-avocat.ro/orele-de-liniste-legal-reglementate-ce-trebuie-sa-stie-cetatenii-in-cazul-galagiei-reparatiilor-sau-distractiei-in-blocuri/
Bah, sunteti prosti bah!
Sunteti prosti rau!
De aia sunteti tari in gura, atat de plini de certitudini si le stiti pe toate ca niste "oameni mari", desi aveti un intelect, un comportament si un limbaj de indivizi fututi in cap cu pickhamerul.
Locul vostru real este la birtul din autogara sau de la marginea satului, nimic mai mult.
tu esti ciobanul cu javrele?
Ștergere- "Întrebarea se pune absolut simplu în termenii de azi: suntem mai degrabă estici sau vestici, orientali sau occidentali?"
RăspundețiȘtergere- "Spunea el că românii, în esență, urăsc Europa deoarece Europa de azi este moștenitoarea spațiului ideologic al URSS-ului, iar românii care mai sunt români simt asta și o resping instinctual."
La modul general, suntem sau ar trebui sa fim balcanici.
La modul individual, unii suntem orientali, unii balcanici si altii occidentali.
Cu toate acestea, desi la origini sunt "un mandru mitic", ma identific social, economic si antreprenorial a fi occidental. Balcanismul mioritic, indiferent cat de mult m-am zbatut, am muncit si am incercat, a facut din mine UN MILOG iar Occidentul a facut din mine UN OM PROSPER. Estul/Orientul a facut din mine un om prost si un sclav perfect, iar Occidentul a facut din mine, nu doar un om prosper, ci un om inteligent, liber si independent financiar.
Nu ma identific cu Emir Kusturita, cu Goran Bregovici, cu Phoenix sau cu Fanfara Ciocarlia. Din contra, ii consider penibili si ii detest. In schimb ma identific, in functie de "mood", cu Stanley Kubric, cu Quentin Tarantino sau cu Jhon Woo, si tot in functie de "mood" cu Pink Floyd, cu Queensryche, cu Slayer, cu Ozzy Osbourne sau cu Dimmu Borgir.
In rest... Ura!
Si-un praz verde!
zici ca esti inteligent?
ȘtergereEști vai de tine!
ȘtergereCitez din articol:
RăspundețiȘtergere"Privind istoria ultimei sute de ani, observăm o repetiție ciudată. Am fost sub influența Occidentului și nu ne-a mers bine. Apoi am intrat sub influență a estului comunist și, din nou, nu ne-a fost bine. Acum am reintrat sub influența Occidentului și observăm repetarea acelorași evenimente nefaste: conducători trădători, corupție generalizată, propagandă dezaxată, toate având ca efect o întârziere a dezvoltării, o politică dezastruoasă de auto-sabotare. Ce-i cu noi?
Trebuie să înțelegem odată pentru totdeauna: nu aparținem nici Vestului și nici Estului! Fiecare dintre cele două apartenențe ne știrbește personalitatea și ne face să vrem să mergem în direcția opusă. "
=== Cam așa gândesc și românii din Transilvania: ===
Am fost sub unguri și nu ne-a mers bine. Apoi am fost sub românii regățeni și, din nou, nu ne-a fost bine. Acum suntem și sub influența Occidentului și sub românii regățeni si observăm repetarea acelorași evenimente nefaste: conducători trădători, corupție generalizată, propagandă dezaxată, toate având ca efect o întârziere a dezvoltării, o politică dezastruoasă de auto-sabotare. Ce-i cu noi?
Trebuie să înțelegem odată pentru totdeauna: nu aparținem nici Ungariei și nici Romaniei! Fiecare dintre cele două apartenențe ne știrbește personalitatea și ne face să vrem să mergem în direcția opusă. "
Ăsta e un comentariu de retard absolut! Idiotule, când vreodată au fost românii sub alți români, cretinule! De 20 de ani Transilvania dă președintele și-o face PROST! Mai bine vezi că tot ce-a venit la conducere de acolo a fost de-o prostie absolută. Dă-mi exemplu de un om cu capul pe umeri. Mai mult, „genialii” de-acolo s-au unit tocmai cu cele mai mari hahalere de-aici. Vezi băsescu.
ȘtergereAsta e o atitudine specifică rataților, care nu-s capabili să realizeze nimic din cauză că „nu-s lăsați să facă”, iar când sunt lăsați ajung la faliment. Eu îți propun altceva: ia o foaie de hârtie și calculează cât trage Ardealul de la România și cât dă. Dacă s-ar fi prins de chestia asta „sudiștii”, chestia cu independența s-ar fi discutat în Muntenia.
:)) ardeleanul e ca in bancul cu capra....:)) habar nu are ce e. sa citeasca antena 3, diploma leopoldina, actul de uniatie a lui a. anghel :))
ȘtergereDomnu' Dan, nu dați cu bățu'-n baltă la final...*primul premier al României* n-a fost N(e)ulander Roman, ci Cogalniceanu alu Mihail.
RăspundețiȘtergereSă le luăm punct cu punct:
Tema Ardealului: Vă citez din articol *...Cum să fii mândru că ai fost rob?...* De unde ați avut informația cumk ardeleanul ar fi mândru că a fost robul (H)ungurului în Ardeal? Doar dacă v-ați aliat cu lepădătura de Sabin alu G(h)erman ficior sau cu gunoiul de Boia(-călăul, în italiană).Ați uitat domnia voastră cât au plâns în pumni ardelenii pentru libertatea pierdută undeva între sec 14-16 ?!
Apoi, Basarabia : *...sudul acelui teritoriu a fost sub control strict otoman începând cu secolul al XVI-lea.Din acele ocupații provine atașamentul estic al unora dintre conaționalii noștri.*
Hai să fie: Țările Române au fost vasale, dar nu înglobate în Imperiul Semilunii Roșii, dar puterea suzerană a abuzat de statutul ei, folosind teritoriul țărilor vasale ca monedă de schimb în plata despăgubirilor de războaie pierdute catre Imperiul Țarilor. Despre *atașamentul ocupatului față de ocupant, s-avem pardon; poate nu aveți date reale despre deportările făcute de Imperiul Țarilor împotriva pământenilor în nou dobândita gubernie în 1812,Bessarabia....
Să trecem la secolul vitezei: *...Aveți idee cine erau acei ideologi sosiți pe tancurile Moscovei?* Io zic să ne uităm în nădragii(i.e. *ardelenească*) celor care călăreau frunte T 34-lor în Bucureștiul lui august 1944: majoritatea lor erau din Tribul (h)ales-scurtați la puță; precum membri primul PolitBuro bolșevic.De la aceia ni se trage *bunăstarea* de acum; că tot cei ai tribului ales sunt în Romania Top of the Pops astăzi...
Mi-a plăcut expresia Dvs. *dezastrul din zona conducerii României este cauzat de statutul de țară aflată sub ocupație.*. Subscriu !
Mare adevăr ați spus apoi : *Recucerirea țării de către români, câștigarea independenței reale și impunerea spațiului geopolitic autohton sunt singurele elemente care ne pot salva ca națiune.* Iar eu nemernicul zic că numai cu ajutor dumnezeiesc se poate face asta. Și că va fi ! Sus inima ! Avem, către Domnul !
"Moscova îl laudă pe Alexandru Florian și îl atacă pe Călin Georgescu și partidul AUR - DOCUMENTE" https://www.activenews.ro/opinii/Baconschi-lauda-Moscova-si-Moscova-il-lauda-pe-Alexandru-Florian-si-il-ataca-pe-Calin-Georgescu-si-partidul-AUR-DOCUMENTE-199074
RăspundețiȘtergereMoscova (Lavrov+perciunatii) nu suporta nationalismul romanesc, rezulta din documentul lor. Drept urmare, securistii din Romania opresc alegerile si pun un presedinte acceptabil pentru rusi: Mucusor Dan. SRS ne spune ca iliescu a fost un agent KGB.
Acum toti cei 35 de ani se explica!
https://mid.ru/en/foreign_policy/humanitarian_cooperation/1968836/#_Toc181112823
ȘtergereÎncep (sau mai bine zis, continuă - pentru cine s-a documentat de la bun început) să apară fisuri / să cadă măști ... :
Diana-Maria Brăgaru: De ce credeți că Georgescu nu a ieșit cu niciun mesaj și Simion a fost extrem de laconic în privința morții lui Iliescu?!
Uitați-vă bine cum se detonează acum "suveraniștii" de carton... Unul câte unul...Unul după unul, arată cine sunt cu adevărat.
https://www.activenews.ro/opinii/Diana-Maria-Bragaru-De-ce-credeti-ca-Georgescu-nu-a-iesit-cu-niciun-mesaj-si-Simion-a-fost-extrem-de-laconic-in-privinta-mortii-lui-Iliescu-199121
Din nou, f.buna analiza. Dar, după cum, Țările Române aparțineau spațiului ( geopolitic) turco-fanariot, in epoca fanariotă, tot astfel, acum, România ar aparține spațiului Orientului Mijlociu, conform justei concluzii: "odraslele celor care au demolat România de pe tancurile sovietice sunt cei care dictează acum ideologic destinul României"
RăspundețiȘtergereAcum totul se leagă! Baza de date a cetățenilor români, transferată, de un an, în Republica Moldova
https://www.national.ro/social/acum-totul-se-leaga-baza-de-date-a-cetatenilor-romani-transferata-de-un-an-in-republica-moldova-854860.html/
Mircea Coşea: E limpede că guvernanții vor scoate la vânzare tot ce a mai rămas în picioare în România, aruncând țara în faliment total
https://60m.ro/mircea-cosea-e-limpede-ca-guvernantii-vor-scoate-la-vanzare-tot-ce-a-mai-ramas-in-picioare-in-romania-aruncand-tara-in-faliment-total/
https://www.national.ro/social/predoiu-pregateste-lupta-cu-protestatarii-caini-politisti-dresati-pentru-atac-si-asigurarea-ordinii-publice-854795.html/
RăspundețiȘtergere