... suntem în 4 august. Vă văd așa, cam cu privirile pierdute, parcă întrebându-vă „ce m-a apucat?”. Desigur, e 4 august, toată lumea știe asta! Doar că 4 august, vă atrag atenția, este după 1 august! V-ați prins? Știu că ați uitat, așa că vă reamintesc: 1 august era termenul impus de Trump pentru semnarea unei avalanșe de acorduri comerciale cu partenerii SUA. Ce s-a întâmplat?
Păi, privind retrospectiv, avem așa: s-a dat un diktat către Japonia și unul către UE. Ambele așa-zis acorduri pot fi considerate strict marketing politic. În cazul Japoniei, v-am prezentat în detaliu situația: premierul nici nu știa despre ce e vorba, iar negociatorul a spus că nu s-a semnat niciun acord. În plus, guvernul este pe făraș deoarece japonezii încep să înțeleagă atât cum stă treaba cu ocupația, cât și faptul că „împăratul lumii e gol”, astfel încât și-ar putea câștiga independența(mă rog, la câtă degenerare e acolo e greu de crezut!). În ceea ce privește acordul cu UE, totul s-a dovedit un pistol cu apă întrucât, pentru a exista, țările europene trebuie să-l ratifice. Și nu-mi dau seama cine e atât de tâmpit încât să-și tragă un glonț în picior.
Dar chestiunile hazlii le vedem în „detaliile mărunte”. De exemplu, care credeți că este țara cu cele mai mari tarife vamale, în afara Chinei? Știți? Cu siguranță nu! Este ... Elveția! 39% tarife vamale pentru produsele elvețiene în SUA. Aveți habar ce anume exportă Elveția în SUA? Produse farmaceutice și de înaltă tehnologie. Produse esențiale industriei farmaceutice din SUA și care nu pot fi produse acolo din cauza lipsei de know how.
Urmează Canada, cu taxe de 35%. Canada este principalul partener economic al SUA și un investitor masiv în imobiliare americane. Griparea comerțului între cele două țări nu are cum să se lase fără consecințe de ambele părți.
Avem apoi Taiwanul cu 20%. Taiwanul este furnizorul nr. 1 de tehnologie către SUA. Desigur, SUA au forțat Taiwanul să deschidă o fabrică de chip-uri pe teritoriul american, dar fabrica respectivă nu merge deloc bine. Taiwanezii s-au trezit într-o teribilă criză de specialiști. În afară de asta, angajații americani s-au dovedita fi nu doar proști, ci și leneși. De aceea au început să recruteze preponderent chinezi, japonezi, coreeni, ocolind albii și indienii din cauza puterii lor slabe de muncă. Într-adevăr e un mod rasist de conducere, dar personal cred că mișcarea e generată de disperare. Oricum, în SUA cei de la TSMC sunt în mijlocul unor proteste woke și acțiuni în justiție.
Este la fel de interesant ceea ce se întâmplă cu India. Inițial indienii au crezut că au tras lozul cel mare întrucât fuseseră „aleși” ca fabricanți de produse ieftine pentru SUA, în defavoarea Chinei. Însă, nici n-au parafat bine acordul că s-au trezit cu cerințe absurde din partea lui Trump. Atât de absurde încât indienii i-au trântit ușa-n nas. Asta în ciuda prieteniei dintre Modi și Trump, care s-a dovedit brusc insuficientă pentru hachițele răscolitului yankeu.
V-am dat exemplele ca să înțelegeți cât de inconsistentă este politica lui Trump. Cel mai bun exemplu de negociere cu Trump au avut chinezii. După ce inițial și-au trimis o echipă profesionistă de negociatori a cărei concluzie a fost că au de-a face cu dobitoci, replica Chinei prin vocea președintelui Xi a fost una șocantă: „nu ne interesează ce jug vrea Trump să pună pe spatele consumatorului american”. Este efectiv poziția corectă când ești pus în fața unei asemenea prostii, combinate cu nebunia absolută.
Probabil îmi veți spune că nu am dreptate, că datele economice ale SUA mă contrazic. Și, spunându-mi asta, semnalizați că ați picat în păcatul ascultării propagandei, care mai e și deosebit de rudimentară. Poate ați auzit de divergențele Trump-Powell. Powell este omul pus de Trump, dar acum este un scandal înfiorător între ei deoarece „Powell refuză să scadă dobânda”. Alegația este specifică gândirii sumare a lui Trump. Dar de ce refuză Powell? E simplu, din cauza accelerării inflației, exact așa cum am spus că se va petrece! În iunie, indicele prețurilor a crescut cu 0.28%, cel mai mare nivel din februarie! Efectul tarifelor aberante ale lui Trump începe să se simtă în domeniul electrocasnicelor, al echipamentelor multimedia, dar și al farmaceuticelor sau al chiriilor(surprinzător!). În perioada următoare o să devină normă, inflația crescută din rațiuni absolut non-monetare, ca efect al tarifelor aberante ale lui Trump. Iar când se va prinde că el se află în spatele prostiei, va fi prea târziu.
Un alt accident: piața muncii. Datele ieșite la iveală au fost devastatoare, absolut disonante cu tonul triumfal adoptat de clovnul Trump. Motiv pentru care Trump a concediat-o pe Erica McEntafter, responsabila cu publicarea datelor, deoarece aceasta „ar fi falsificat datele”. Ca să înțelegeți cât de mare e nebunia, într-un interviu Trump a amenințat cu concedierea pe oricine ar publica date economice proaste! O asemenea nerozie e de neimaginat! Oricine mișcă-n front și nu coafează datele așa cum vrea Trump, afară!
Există o concluzie pentru toate aceste elemente? Cu siguranță, dar vă mai las puțin să digerați întrucât mâine vă voi prezenta o mostră mult mai aplicată și vom formula atunci concluziile.
Vesti bune din America
RăspundețiȘtergere🇷🇴🇺🇸 Gipsalăii au invadat America
Cerșesc în intersecțiile marilor orașe din SUA – metodele cu aur fals, copii de crescut, dizabilități... și vin în țară cu vile și 7are. FMM!
https://x.com/theDobermaneth/status/1952011102461853810
Sa dea Domnul sa le placa acolo si sa se traga unii pe altii. Lasa, raminem noi sarakii pe aici
ȘtergereSuper!
ȘtergereFoarte bine fac ca se intorc din Canada si SUA in tara cu banii din cersit. Asa ajuta si ei economia noastra locala, bugetul, pensiile speciale, CFR-ul.
troglotarzii care conduc Romania vor Ratifica acordul cu murilocia !!!!
RăspundețiȘtergereapropo, Romania este singura tara oiropeana care NU a ratificat acordul de "aderare" la uia !!!!!
Trump nu se comporta aiurea deloc după cum cred mulți. El respecta noua ideologie economică prin care totul este de închiriat, inclusiv piața americana sau accesul la ea.
RăspundețiȘtergereDeci în locul capitalismului caracterizat prin producție și schimb, ai un sistem dominat de "baroni" tehnologici care percep taxe sau chirie pentru utilizarea platformelor lor.
Economia bazată pe închiriere este distructivă pentru capital. Un sistem de închiriere se concentrează pe extragerea maximă de valoare din resursele existente, de menținerea controlului și maximizarea profiturilor pe termen scurt, concentrând puterea economică și financiară în mâinile unui număr mic de indivizi sau corporații. Iar majoritatea oamenilor devin dependenți de acești "baroni" pentru accesul la resurse și servicii esențiale. Este filosofia Netflix, orice poate fi închiriat. Este filosofia Amazon, Tesla și OnlyFans.
Cred ca nu degeaba mulți ii spun Baronul Trump.
Și Uite-așa Trump a devenit Marele Șpagăr al Lumii celei noi. Dai șpagă ai acces la piața americană.
Noi in România de ce dăm șpagă ca sa primim produse din Ucraina cand ar trebui sa luăm.
Proba probelor va fi la expirarea celor 10 zile cu ca care l-a pasuit pe Putin.
RăspundețiȘtergereVor urma alte 10 zile, și tot așa…
ȘtergereCeea ce face Trump cu partenerii comerciali ai SUA se numește extorsiune, chestie practicată de gangsterii americani asupra cetățenilor din propriile orașe sub amenințarea pistolului. Bine cunoscută din filmele ouate de Hollywood. Cât despre gangsterul american, ce putem spune? Un avar până-n măduva oaselor. Yvanka Trump, nevasta sa decedată, este înmormântată într-o latură a terenului de golf de la Mar-a-Lago pentru ca terenul pe care face sport gangsterul să fie trecut în scriptele Fiscului ca cimitir familial și să nu plătească taxe pe el. Ceea ce este elocvent, este faptul că din mormântul defunctei se mai vede doar placa funerară de o jumătate de metru pătrat, restul mormântului fiind acoperit de ierburi de ani de zile. Ca și când acolo s-ar afla o ladă cu pietre, nu rămășițe pământești.
RăspundețiȘtergerePână la urmă tot în lădiță ajung ciolanele tuturor.
ȘtergereNu cred ca are aprobare municipală de cimitir.
Chiar miliardar fiind nu poți înființa cimitire publice sau private pe proprietate.
Ei oricum se incinerează și și pot ține rămășițele neamurilor în casă cu ei.
Putin va rămâne în istorie alaturi de xi jinping
RăspundețiȘtergeresi alături de Trump mai ales prin discuția telefonica din link:
Ștergerehttps://x.com/bobbydtiktok/status/1952113447594025112
“Probabil îmi veți spune că nu am dreptate, că datele economice ale SUA mă contrazic.”
RăspundețiȘtergereÎnainte de prăbușire, Lehman Brothers primise ratinguri de credit de grad investițional de către agenții importante, în ciuda dificultăților financiare semnificative. Cam asta este cu datele economice ale SUA. Nu reflecta realitatea.
Pe de alta parte, SUA “au inventat” atatia dolari cat au vrut. Si au cumparat tot ce si-au dorit de oriunde din lume. De acesti dolari fara acoperire s-a bucurat toata lumea. Au impulsionat economia lumii. Americanii nu au protestat ca produsele cumparate de ei erau prea scumpe si balanta lor de plati era dezechilibrata, pentru ca ei aveau fabrica de bani.
Acum, cand dolarul si-a pierdut din forta (pentru ca BRIX (sic!)), americanii sunt nevoiti sa-si reevalueze relatiile economice cu restul lumii. Asta sta in spatele acestei politici tarifare.
Parerea mea!
https://act.demandprogress.org/sign/trump-nonprofit-attacks-wikipedia-v1yn/
RăspundețiȘtergere"Wikipedia, and these other institutions, could be effectively shut down by the DOJ just because Trump wants them to be shut down."
https://en.wikipedia.org/wiki/Donald_Trump
Off-topic:
Ștergerehttps://republica.ro/cand-serverele-din-rusia-tin-in-viata-stiinta-de-la-carpati
Dintr-un comentariu:
"când mediul non-academic generează adesea mai multă inovație decât cel academic, lucrările ar trebui să fie accesibile gratuit."
Cu asta s-a ocupat Aaron Swartz, motiv pentru care l-au omorât americanii în 2013 când era președinte Obama din Baracă, nu Trump.
https://demandprogress.org/today-we-remember-aaron/
Nu pleacă Puțin și Xi de la putere până nu termină cu satanele care sclavagesc omenirea. Nu
RăspundețiȘtergereE simplu de ce, SUA impune tarife mari tarilor care o concureaza in high-tech si farmaceutice. De aceea vorbim de Japonia, UE, Canada, Elvetia si Taiwan.
RăspundețiȘtergereMai "vorbim" in august 2027.
RăspundețiȘtergereTrump si-a impus un pachet de restrictii si acum asteapta sa se dezvolte ca Rusia. :))
RăspundețiȘtergereCorect
ȘtergereAnaliștii de top mondial au creat din Rusia un laborator economic de succes și acum aplică același model pe SUA 🇺🇸
De ce funcționează sancțiunile sau auto-sancțiunile?
Asta e întrebarea de top a marilor economiști.