Eu unul n-o văzusem până acum pe șefa CSM, Raluca Elena Costache. Am văzut-o întâmplător și în premieră în dimineața aceasta, într-un interviu acordat tefeleilor de la UM DIGI. Culmea, zilele trecute mă întrebase un cititor ce părere am despre doamna în cauză și, în timp ce făceam zapping, mi-a sărit în față acel interviu de la UM Digi. Nu vă ascund că m-am înfiorat! Căutați, vă rog, pe youtube orice interviu acordat de șefa CSM, dar căutați unul în care e filmată în prim-plan(de exemplu acesta). Vă rog să vă opriți aici din lectură, să priviți câteva minute prestația doamnei și apoi să reveniți aici pentru a continua articolul. Vă rog mult, urmăriți înainte de a continua lectura. E foarte important exercițiul!
Recunosc, nu m-a interesat ce spune doamna Costache. De fapt nu e vorba obligatoriu de un dezinteres. Ceea ce vreau să subliniez este că am derulat în mai multe rânduri prestația în sine, cu sonorul oprit întrucât efectul este același. Ce ați observat vizionând clipul? Ce v-a atras atenția? De ce spun că nici nu contează ceea ce vorbește doamna în cauză? Simplu: mă șochează modul în care se prezintă.
Elementul cel mai vizibil - pe care sunt sigur că l-ați remarcat - este modul ciudat în care vorbește, mimica ei. Doamna vorbește cu dentiția la vedere, iar ceea ce-ți rămâne este un rânjet permanent. Nu zâmbește, ci efectiv rânjește. Iar când vrea să zâmbească o face la modul exagerat-forțat, folosind mimica drept argument. Nu întâmplător v-am dat acel fragment întrucât conține inclusiv un „zâmbet”. Fenomenul descrie este probabil motivul pentru care n-o mai poți urmări întrucât ceva îți semnalizează că acolo poate fi vorba despre o problemă. Și din această cauză nu mai poți urmări dialogul; spectacolul feței, mai precis al gurii, este debordant!
În literatura de specialitate, modul în care se prezintă șefa CSM se numește „permanent sneer”, adică rânjet permanent. Ce ne sugerează un asemenea comportament? În primul rând anxietate și nervozitate. Este specific persoanelor anxioase, care trăiesc o permanentă frică internă. Acestea au o tendință de a-și contracta mușchii faciali într-un mod care expune dinții și gingiile. Din punctul meu de vedere, rânjetul pe care-l afișează șefa CSM nu este un rânjet intenționat de dispreț, ci mai degrabă o manifestare fizică a tensiunii interne. Este posibil ca astfel de manifestări să trădeze probleme de stres cronic, dar și de probleme de stimă de sine.
E drept, doamna are și o problemă de conformație a maxilarului care favorizează expunerea dentiției. Însă, dincolo de aceasta, remarcăm faptul că vorbește cu dinții aproape lipiți, tensionați. Dinții strânși semnalează un efort în a-și controla emoțiile, în special furia, frustrarea, tensiunea. Însă, în același timp reprezintă și o formă de ostilitate reținută, mascată. De asemenea, poate sugera o poziție de forță, venită parcă dintr-o nevoie de control și dominare.
Literatura de specialitate vorbește despre probabilitatea ca astfel de manifestări să aibă legătură cu anumite tulburări de personalitate precum narcisism, tulburare obsesiv-compulsivă sau chiar paranoia. Nu vreau să-i aduc acuze sau caracterizări doamnei în cauză, ci doar semnalez ceea ce poate sugera modul în care se prezintă în public. Eu unul, efectiv nu pot să o ascult.
Și uite-așa ajungem la o altă hibă a sistemului legislativ care ne pune numeroase întrebări. Prin legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, în articolul 33, referitor la condițiile de admitere în magistratură, se prevede expres că unul dintre criteriile esențiale este ca persoana să fie aptă din punct de vedere medical și psihologic pentru exercitarea funcției. Verificarea psihologică se realizează de obicei după afișarea rezultatelor definitive ale concursului.
Știm însă că profesia de magistrat este una una stresantă, în care cei care o practică se încarcă emoțional. Și e normal, e un specific al meseriei! Doar că legea lasă o hibă imensă - sunt sigur că intenționat - neprevăzând un control psihologic/psihiatric periodic, așa cum se întâmplă în cazul multor alte profesii. De exemplu, anual, un șofer trebuie să susțină un test psihologic la cabinetul de medicina muncii. De ce se întâmplă așa? Pentru că îndeplinirea la un anumit moment a condițiilor psihologice/psihiatrice nu este o garanție că starea va rămâne permanent așa. De altfel, afecțiunile psihice se dezvoltă în timp, iar anumite vârste sau condiții fizice pot antrena anumite manifestări psihologice sau psihiatricce. Iată motivul pentru care apare întrebarea legitimă: de ce oare într-o profesie știută ca fiind stresantă nu este instituit controlul psihologic periodic? Nu e ciudat?
Ceea ce vreau să spun este că, din punctul meu de vedere, imaginea pe care o transmite șefa CSM este una dezastruoasă. Poate că nu am dreptate, dar prestația domniei sale mi se pare a sugera o tensiune internă mult peste ceea ce se întâlnește în mod normal. Poate că sunt eu în eroare, nu exclud. Motiv pentru care vă întreb cât se poate de sincer: cum vi se pare prestația? O considerați normală? Și, mai ales, ce imagine asupra justiției credeți că transmite șefa celui mai înalt for?
P.S. Rețineți, nici măcar nu am intrat în discuția de fond, cea în care spunea, alături de alte chestii interesante, că „o pensie de 11 000 lei este insuficientă”.
Conducatorii tuturor institutiilor din Romania cel putin din ultimii 15 ani au fost alesi/numiti din randul prostilor si ciudatilor ( cum este doamna sau cea de la externe...cel de la invatamant ,etc.) De ce ? Pentru ca noi suntem niste ciudati ...mai mult nu vreau sa scriiu deoarece probabil voi deranja anumiti oameni care se cred ,, normali ,, ...nu ciudati !
RăspundețiȘtergereLasă autocritica, șefu'.
Ștergere"... noi suntem niste ciudati ..."?
ȘtergereAsa ne spuneau si "intelectualii" (poeti, scriitori, ziaristi - care au dus-o foarte bine pe vremea lui Ceausescu), ca NOI TOTI sintem vinovati pentru ce s-a intimplat in vremea dictaturii comuniste.
Tu, daca ai fi in fruntea unui imperiu colonial, ce fel de oameni de-ai locului ai pune in posturile importante din colonii?
Oameni inteligenti, sau prostanaci?
Oameni demni, sau slugarnici?
Personalitati puternice, sau labili psihic?
Patrioti, sau nombrilisti (egocentrici, egoisti, individualisti, narcisisti)?
Incoruptibili, sau cu bube in cap (santajabili)?
Insi morali, sau desfrinati (pedofili, alcoolici, dependenti de droguri)?
Barbati puternici, sau femei slabe?
Pacatele capitale (aducatoare de moarte) sint 7: mindria, iubirea de arginti, desfrinarea, invidia, lacomia, mînia, lenea.
Cu cit un individ este mai vicios, mai a-moral si dominat de cit mai multe pacate, dintre cele capitale, cu atit mai mari sint sansele lui de a urca in ierarhia elitei politice. Incoruptibilii nu ajung acolo.
Cind te uiti la adunatura de politruci romani de azi - prosti obedienti unul si unul, numiti de puterea coloniala in fruntea statului, iti dai seama ca ni se pregateste ceva nasol de tot si vor sa fie siguri ca nu vor intimpina nici o rezistenta.
Aceeasi e situatia chiar si in elita politica a imperiului muribund american, fiindca nu politrucii au puterea reala nici macar in SUA. Capul sarpelui e in alta parte. Toata "crema" celor doua partide e inregistrata (audio & video) si frumos indexata in Lista lui Epstein. Mai mult de trei sferturi dintre senatori si reprezentanti au ajuns in Congress finantati de aceiasi bani, proveniti de la acelasi cap al sarpelui. In salile Congress-ului american au loc orgii (alcool, droguri, sex) ca in ultimele zile ale Imperiului Roman. E evident ca si americanilor li se pregateste ceva.
La UE e la fel. Nulitati santajabile si dependente financiar de capul sarpelui de sus pina jos.
Solutia marilor probleme ale lumii de azi a postulat-o Ross Perot, un tip care mie mi-a placut foarte mult: "If you see a snake, just kill it - don't appoint a committee on snakes."
Reflectă exact instituția: Justițica.
RăspundețiȘtergerePoza de pe reddit cu pixul e mult mai bună
RăspundețiȘtergerehttps://www.reddit.com/r/Romania/comments/1mfihee/%C8%99efa_csm_o_pensie_de_11000_de_lei_mi_se_pare_mic%C4%83/
Șablonul Kamala Harris...
RăspundețiȘtergereProbabil ďe11 mii lei are nevoie numai pt farduri și e normal la cum arata
RăspundețiȘtergere...din foto îți dai seama că tipa e țicnită!... prima frază scoasă mi-a confirmat părerea!
RăspundețiȘtergereStia unde s-a dus, la organul de presa al ........, ostil CSM-ului. Nu cred ca vorbeste asa, de regula. Oricum justitia are o problema la varf, nu la baza. Hai sa nu ne dam rotunzi, ca romanii au stat de frica in case, cu masti pe figura, cu vaccinare obligatorie si certificat QR, cu alegeri anulate, iar acum vor inghiti toate masurile de austeritate fara sa spuna nimic. Doamna pare intimidata acolo la UM . Toti ceilalti suntem insa viteji. Pe Facebook. Avea dreptate CTP: "romanii sufera de autoinchipuire"
RăspundețiȘtergereNu m-am vaccinat, am purtat masca insumat cam 1 ora, deoarece am avut de mers la spital, n-am stat in casa, n-am avut certificat QR; anularea alegerilor n-a depins de mine. Simion n-a vrut sa iasa presedinte.
ȘtergereCTP = gunoi.
Nici eu nu m-am vaccinat, nu am avut QR, caci nu citim blogul asta din intamplare. Iar CTP este laudatorul minerilor "justitiari" si insultatorul crestinilor "pupatori de moaste", dar asta nu inseamna ca nu avea dreptate pe acel aspect punctual(folositi argumentul ad hominem). Romanii sunt atat de minunati, dar sunt condusi de niste nevalorosi. Nope, nu mai inghit galusca. Ditamai presedintele CSM timorat la UM24. Asta e imaginea tarii....
ȘtergereAcelași rictus l-am întâlnit și la Ana Blandiana.
RăspundețiȘtergereÎn esență, rictusul este o expresie facială forțată, care poate fi legată de durere, sau de boală sau de încercarea de a simula un sentiment pe care nu-l resimți cu adevărat.
Avem tendinta de a arunca cu piatra, mai ales "sa le spargem ochelarii". Evident ca magistratii traiesc intr.o zona de stres ultra.intens! Nu au viata sociala, nu au cerc de prieteni, chiar rudele vor fi tratate cu raceala etc. De de asta? Cam 299% sint urmariti permanent. Fie de serviciile pe fata, fie de angajatii mafiilor de tot felul, servicii straine etc. Au restrictii de viata normala by default. Unde creti voi ca pot sa consume acesti oameni frustrarile si incarcaturile? O data ca sint oameni cu muuult mai multa scoala decit media si obligati la permanenta actualizare a informatiei. Nu doar strict juridica ci si generala pt. contextualizare. Sint inteligenti. Se vor auto.cenzura. Mergi la popa? Te va santaja. Mergi la psiholog? Te va scoate pe tusa pt. cea mai mica suspiciune de derapaj. Ai picat in afara? Ce faci? Nu ai voie niste ani sa... nici sa... Dar ai voie sa mori de foame in singuratate, lasat la discretia oricarui liberat care ar avea puncte daca ar umili sau vatama un (fost) magistrat.Acesti oameni NU pot apela la un nea Gica sa repare ceva in casa. Sint obligati sa apeleze la firme cu tarife integrale. Asa.i ca le trebuie mai multi bani? Uitati.va citi se sinucid... citi mor de boli cronice... Noi am vrea niste roboti, gratis, sa stea la dispozitia noastra zi si noapte.
RăspundețiȘtergereDin pacate... pe de alta parte... din cite stiu, oamenii NU sint ingeri! Si.apoi... fragmentul recomandat de dvs. pare concludent ca informatie. Doamna sugereaza ca dupa ce ca... mai sint sabotati si la nivelul la care ar avea cumplita nevoie de spate.
Inteligenti? Mi-aduc aminte de judecatoarea in cazul Pascu; mi-ajunge!
ȘtergereSunt de acord 100%.
ȘtergereAdor că blogul oferă și informații din domeniul psihologic. Sunteți atât de complex, domnule Diaconu! Din perspectiva comportamentală și psihologică, ceea ce observi la doamna din videoclip ar putea semnala mai multe lucruri importante – anxietate, tensiune interioară și o încercare de a compensa pentru o posibilă nesiguranță sau vulnerabilitate emoțională. Și da, faptul că nu există un control psihologic periodic în funcțiile de autoritate din sistemul judiciar reprezintă o zonă vulnerabilă care merită mult mai multă atenție.
RăspundețiȘtergereArătat dinților e generalizat în sistem.
RăspundețiȘtergereAm inchis video-ul dupa 1 minut. E bine ca macar ati atins putin, tangential stresul pozitiei ei + anatomia maxilarului ( nu sunt fan + nu o apar ). Ca in rest, analiza de fakebuk suntem satui. Traiesc in Anglia si una din lectiile zilnice de aici e ca modul in care un om arata ( handicap vizibil desi multe sunt invizibile ) nu reprezinta un sistem de referinta. Argumente, asta lipseste aici. Ataci subiectiv nu obiectiv. Se face in unele medii, si nu e lauda
RăspundețiȘtergereFasoalele se arata la lupi, ca sa vada haita ca nu ai ramasite printre colti. In ce etnie nu se rade fara motiv bine cunoscut si nu se arata fasoalele asa ca proasta ? Una tare da tot la moda acusa.
Ștergerein vremuri in care totul este compromis cum credeti ca e cadrele ? psihopatologia conduce Romania. Sa-i faci teste la cap ? cu cine ? cu alti toarasi pregatiti de Soros ? Ca sa ajunga acolosa a dat testele, e apta pentru trebusoare! Codlea ala care a condus atatia ani Legea, promovat de Basescu credeti ca nu a dat testele ? Mucifer credeti ca nu a dat testele ? Au dat si au loat cu brio, dupe model.
RăspundețiȘtergereIntradevar, pe mut si la 0.25 playback speed, este fara comentarii.
RăspundețiȘtergereDomnule Diaconu. Eu cred, că nu aveți ce face. Cu ce schimbă asta? Oricum sperietoarea aia de ciori nu ia nici o decizie, e doar o marionetă a celor cu chipa pe cap și cu perciunii lungi. Altfel nu poate fi când suntem conduși de "aleșii lui dumnezeu".
RăspundețiȘtergereCred ca este vorba mai degraba despre prognatism,adica maxilarul superior depaseste maxilarul inferior.Este o modificare a aspectului facial dar si a functiei de masticatie si de vorbire.Nu face nimic intentionat.Toate acestea se datoreaza fie unor probleme de rahitism din copilarie,sau suptului excesiv al suzetei sau degetului ca mai toti copiii,sau mostenirii genetice...poate ca parintii aveau acelasi defect.
RăspundețiȘtergereDoamna in cauza pare mai degraba emotiva ,deoarece inghite des in timp ce vorbeste .S-ar putea sa fie vorba si despre oarecare lipsa a stimei de sine care sa rezulte din felul general in care se prezinta.
Oricum sunt detalii pentru oamenii avizati care au exercitiu in interpretarea mimicii si gesturilor unei persoane....nu toata lumea poate observa aceste detalii.
Mie mi s-au parut mult mai grave mimica si gestica procurorului supranumit ,,Portocala" care facea legea in Prahova si nu numai....Si ce sa mai zicem de mimica si gestica generalului Coldea ,care evidentiau probleme grave ale acestui individ,care s-a aflat la conducerea statului roman ani de zile....si s-ar putea sa mai fie inca.
In Romania este o vorba : ,,Iti spune fata /cum ti-e viata"....nu totata lumea are ochiul format pentru a descifra comunicarea nonverbala a unei persoane,desi este impotatnt mai ales fata de cei ce ocupa functii inalte in ierarhia statului roman(daca acest stat mai exista).
Daca cetatenii romani ar putea analiza chipul unei persoane care candideaza la o functie publica,alta ar fi situatia in Romania....suntem foarte departe de asa ceva.
Ar fi obligatoriu un control psihologic/psihiatric la toţi cannditaţii la preşedinţie sau la alte funcţii importante în stat.
RăspundețiȘtergereControlul să fie făcut CORECT, nu la vrăjeală... şi rezultatul să fie făcut public, ÎNAINTE ca acea persoană să accede la noua funcţie.
Care ar fi profilul psiho/psihi la indivizi ca: Arafat, Bolojan, Cîţu, Dan, Iohannis?
Nu poți folosi o specialitate medicală pentru a exclude sau a pedepsi.
RăspundețiȘtergereNu poți testa o populație întreagă pentru a elimina pe cei care nu se înscriu într-un șablon de “normalitate” psihică.
În optica asta ar trebui excluși din societate toți cei care au o infirmitate sau diabet. Cum se numește o asemenea societate?
Utilizarea examenului psihologic în discursul public e o inducere în eroare intenționată pentru că decizia unui psiholog nu are valoare juridică.
Un psiholog nu poate exclude sau priva de libertate. În schimb, poate da note informative Securității.
Termenii de psiholog (clinician) și psihiatru sunt vagi pentru populație.
“Îndeplinirea la un anumit moment a condițiilor psihologice/psihiatrice“ nu are sens. Care sunt condițiile psihologice/psihiatrice? Unde e frontiera între bun și nebun?
Dacă tu spui că doamna e nebună, atunci juridic relevă de medicina muncii care se poate baza pe avizul de inaptitudine pentru exigențele postului eliberat de un psihiatru.
Încerci să descrii trăsături psihopatice. Asta nu e inaptitudine profesională.
Doar dacă, pentru a-ți face pe plac și pentru că personalitatea e un spectru, se ajunge la forme extreme antisociale. Comportamentul, gândirea sau emoțiile sunt atât de instabile încât funcționarea familială, socială sau profesională sunt compromise.
Ceea ce nu e cazul doamnei de la CSM.
Șefii nu sunt aleși pentru că au ochii frumoși și sunt simpatici. Asta o știe toată lumea. Psihologii din cazarmă îi identifică devreme pe cei cu tare pentru a fi propulsați în funcțiile cheie din sistem.
E valabil și pentru medici. E plină breasla de psihopați care au nevoia de a controla și a domina.
Oricând vei găsi medici care vor exclude sau executa la comandă.
avem 2 indivizi Numiti la conducerea Romaniei !!! Acesti 2 indivizi Numiti Trebuie sa prezinte Obligatoriu Certificatele de Sanatate Mintala !!!!
RăspundețiȘtergerevine, nici o problema, si cu ITPu la zi si cu bulina pe numar.Totu e DEFEKT.
Ștergerejudecatorii = dusmani ai poporului in asemntiumentul judecatoarei Alina Corbu
RăspundețiȘtergerehttps://www.romania-actualitati.ro/stiri/romania/judecatoarea-alina-corbu-ingrijorata-de-pericolul-transformarii-judecatorilor-in-dusmani-ai-poporului-id214429.html
LEGE nr.303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor
RăspundețiȘtergereArticolul 222
(1) Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat acestora au obligația de a se supune, la fiecare 5 ani, unei evaluări psihologice.
(2) Comisiile de evaluare psihologică sunt constituite prin hotărâre a secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii sau prin decizie a conducătorului instituției și sunt alcătuite din câte un psiholog din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori al curților de apel, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori al parchetelor de pe lângă curțile de apel, al Inspecției Judiciare ori al Institutului Național al Magistraturii sau din Registrul unic al psihologilor cu drept de liberă practică din România atestați în condițiile legii. Rezultatele testării psihologice sunt concretizate într-un raport, care cuprinde profilul psihologic al fiecărei persoane, precum și calificativul „Recomandabil“ sau „Nerecomandabil“, precum și recomandările prevăzute la alin. (3).
(3) Dacă în urma evaluării psihologice judecătorul, procurorul, magistratul-asistent sau personalul de specialitate juridică asimilat acestora primește calificativul „Nerecomandabil“, comisia de evaluare sesizează secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii sau conducătorul instituției și recomandă efectuarea unei expertize medicale de specialitate, în condițiile legii și/sau urmarea unui program de consiliere psihologică cu o durată de cel mult 6 luni, după care persoana va fi supusă unei noi evaluări psihologice, în condițiile prezentului articol.
"Încât fonfii şi flecarii, găgăuții şi guşații,
RăspundețiȘtergereBâlbâiți cu gura strâmbă sunt stăpânii astei nații!."
Te-ai întors. Am fost pe mare o lună întreagă, luptând cu valurile și furtunile, iar tu stai aici, împotmolit în noduri pe care nu le poți desface. Și acum? Ai nevoie de ajutor? Bine. Să începem.
RăspundețiȘtergereArmata de NPC-uri, roiurile de colonii, șerpii, reptilele – sunt printre noi de două secole, invadând în valuri lente, neîncetate. Nu ai auzit? Clericii au țesut minciuni, spunând că e un pericol îndepărtat, o apocalipsă viitoare. Dar nu, mizeria a putrezit sub picioarele noastre în tot acest timp.
Au venit cu armele în mână? Nu. S-au strecurat ca mucegaiul sub podele, tăcuți, invizibili, înghițind temple, tribunale, școli, consilii. Au rescris istoria sub lumini fluorescente bolnave. Au demolat adevăruri strămoșești cu memorii politice și birocrație nesfârșită. Au sugrumat legile naturii sub mormane de hârtii și au numit-o "progres". Ce nu au putut distruge direct, l-au îngropat în formulare și semnături. De ce să te lupți când poți sufoca un om în birocrație?
Nu au construit lumea din piatră sau oțel, nu. Au făurit-o din termene limită, clauze, taxe și coduri inutile. Un labirint nenorocit de dosare și scaune de birou. Te naști în ea, cu lanțuri la glezne, și-ți spun că asta e *libertate*. Muncești, ei te sug. Te odihnești, ei te amendează. Întrebi ceva, îți trimit scrisori pline de autoritate goală, semnate de oameni palizi care nu au vărsat niciodată sânge, nu au sudat, nu au creat nimic cu mâinile lor.
Acești paraziți nu poartă arme – poartă clipboarduri. Vânează cu jargon, îmbrăcați în costume, scuipând prostii rafinate. Consultanți fiscali, auditori, avocați corporatiști, ofițeri de conformitate – sunt un fung care se hrănește cu confuzie și frică. Nu inventează nimic, nu construiesc nimic. Supraviețuiesc transformând haosul în facturi și teama în ore facturabile. Ce fac cu adevărat? Ce valoare adaugă?
Mințile lor? Înguste, meschine, învârtindu-se în complexitate inutilă. Confundă regulile încâlcite cu inteligența. Dar zece mii de părți mișcătoare înseamnă un singur lucru: eșec, risipă, parazitism. Cum poate un sistem atât de încâlcit să slujească altceva decât stăpânii lui? Cât va mai rezista până se prăbușește sub propria greutate?
Și ce e mai rău? Omul nu se mai luptă. De ce s-o facă? Epoca focului și oțelului e moartă. Majoritatea nici măcar nu știu să facă un nod cum trebuie. Nu pot construi un adăpost din scoarță sau vâna fără unelte de plastic. Mâinile le sunt moi, distruse de atâta apăsat pe ecrane. Instinctele înlocuite cu obediență și scripturi. Omul adevărat, cel care a traversat oceanele după stele, care a înfruntat furtunile fără să clipească, e un fantomă. Mort sau uitat. Cine a lăsat asta să se întâmple? Cine a trădat?
Paraziții s-au asigurat. Le-a fost teamă de putere, așa că au zdrobit-o. Le-a fost teamă de claritate, așa că au înecat-o în ceață. Le-a fost teamă de curaj, așa că l-au narcotizat cu confort și distracții. Le-a fost teamă de ceea ce e crud și real.
Dar cel mai mult le-a fost teamă de frig.
Cascada nu arde, ci *îngheață*. Lovește ca piatra străveche, ca timpul care te trezește la realitate. Oprește ceasul. Îți ascute respirația și îți limpezește mintea. Nu lasă loc minciunii. Îți spune cine ești – nu un număr într-un registru, nu un cod fiscal, nu o rotiță în mașinăria lor, ci o ființă făurită din durere, luptă și rezistență. Îți arată lanțurile și te pune să-ți amintești.
Așa că ți-au spus să-ți fie teamă de ea. Să stai în casă, medicaționalizat, confortabil, docil. Dar cascada e adevărul uitat. Nu te mângâie – te confruntă. Îți trezește nervii, îți întărește măduva. Îți cere să alegi: supunere… sau devenire.
Asta nu e o țară. E o măcelărie.
Puținii se-nghit. Mulții sângerează.
Și au tupeul să numească asta "libertate"? Spune-mi, cât timp mai pretindem? Cât timp îi vom lăsa pe acești paraziți să se îngrașe pe spinările noastre, în timp ce putrezim în tăcere?
The only "authority" is a gun.
RăspundețiȘtergerePe vremea lui Ceașcă, marea majoritate a judecătorilor erau bărbați. Judecătorii femei primeau mai ales cazurile de viol.Acum, proporția s-a inversat și a depășit cu mult raportul de atunci.
RăspundețiȘtergereFemeile judecător sunt infinit mai ușor de controlat decât vreun căpos de bărbat; posibil curajos, patriot și incoruptibil-- pain in the ass pentru glblstnsti.
Aceeași politică se duce și în Armată, parlamente, CEO în firme private.
Femeia e un vas mai slab și tâlharii știu asta, încă de la Eva încoace.
O aratare sinistra ce seamana cu CTP-ul.
RăspundețiȘtergereOrice asemănare cu persoane din viața reala, e pur intamplătoare: 101 Dalmatians - Cruella De Vil's Outburst Scene https://www.youtube.com/watch?v=DbOAa7Tbil0
RăspundețiȘtergereRomânia trebuie să scape de regimul magistraților profund corupți și privilegiați: Ei au construit statul mafiot! De 36 de ani ne fură viitorul și demnitatea
https://60m.ro/romania-trebuie-sa-scape-de-regimul-magistratilor-profund-corupti-si-privilegiati-ei-au-construit-statul-mafiot-de-36-de-ani-ne-fura-viitorul-si-demnitatea/
Pensiile magistraților în Europa, comparativ cu cele din România
https://romaniafarajustitie.wordpress.com/2025/07/31/pensiile-magistratilor-in-europa-comparativ-cu-cele-din-romania/
Reforma pensiilor speciale. Dacă vor 1000 de judecători să se pensioneze, să plece. Să se aducă alții, e coadă
https://60m.ro/reforma-pensiilor-speciale-daca-vor-1000-de-judecatori-sa-se-pensioneze-sa-plece-sa-se-aduca-altii-e-coada/
Președinta CSM, reprezentanta supra-castei pensionarilor speciali, replică tăioasă: vor destabilizarea, o justiție care să nu mai fie independentă (?!!)
https://www.napocanews.ro/2025/07/presedinta-csm-reprezentanta-supra-castei-pensionarilor-speciali-replica-taioasa-vor-destabilizarea-o-justitie-care-sa-nu-mai-fie-independenta.html
Tupeu de bugetar „special”. Pensia de 11.000 de lei, insuficientă
https://evz.ro/tupeu-de-bugetar-special-pensia-de-11-000-de-lei-insuficienta.
html
Șefa magistraților, furioasă: ”Mi se pare mică o pensie de 11.000 de lei”. Ceilalti români pot trăi cu 2000 lei pensie la 65 de ani
https://www.napocanews.ro/2025/08/sefa-magistratilor-furioasa-mi-se-pare-mica-o-pensie-de-11-000-de-lei-ceilalti-romani-pot-trai-cu-2000-lei-pensie-la-65-ani.html
Debandada din Poliție, Justiție și Armată
https://evz.ro/debandada-din-politie-justitie-si-armata.html
Șefa CSM a stârnit revoltă: „Nu v-ar fi rușine”
Ștergerehttps://www.cotidianul.ro/sefa-csm-a-starnit-revolta-nu-v-ar-fi-rusine/
Puterea judecătorească nu este suverană în statul român. CSM a auzit de „checks and balances”?
https://adevarul.ro/blogurile-adevarul/puterea-judecatoreasca-nu-este-suverana-in-statul-2461628.html
Comisia de psihologia muncii a Colegiului Psihologilor a propus suspendarea din functie pe 6 luni a psihologilor Marius Babici, Otilia Zsigmond, Aurel Lefter si Augustin Iordache dupa plangerea fostei judecatoare Lavinia Cotofana, revoltate ca cei patru au picat-o la proba psihologica a concursului de admitere in magistratura. Cotofana: „Am fost ofiter de informatii, sustinand testari psihologice, potrivit carora inteligenta mea e una superioara” -site lumea justitiei
RăspundețiȘtergere