România - un dosar complicat

Unii se entuziasmează, alții cred că e începutul sfârșitului. Eu vă spun atât: Atenție, România e un dosar mai complicat decât pare! Și tocmai din acest motiv ar trebui să ne preocupe pe noi rezolvarea problemelor pe care le avem, nu să  așteptăm de la alții! Mă rog, tot repet ca un robot o chestiune care ar trebui să țină de normalitate, doar că românul se complace în aceeași stare de imbecilitate, de moluscă, care l-a caracterizat o mare parte a istoriei sale. 

S-o luăm cu începutul. Îl mai țineți minte pe Rudy Giuliani? A fost primul politician de calibru care a încercat să intre în păienjenișul de la noi și și-a rupt gâtul. Avocat al lui Trump, Giuliani a fost primul care a ridicat problema corupției endemice din Ucraina, ombilical legată de corupția din SUA. „Și încă nu am ajuns la România!” - spunea atunci Giuliani. Ironia a făcut ca ex primarul New York-ului nici să nu ajungă la România, corupția instituțională de aici rezistând extrem de agresiv. Ambasadorul nostru de atunci la Washington, bețivul Maior, a avut tupeul unei reacții lipsite de orice diplomație. Și, cu toate acestea, corupția instituțională din România a rămas nemișcată. 

Culmea, în acea perioadă, Dragnea îmbrățișase fără menajamente politica de „naționalism economic” promovată de Trump, în timp ce Plăvanul rămăsese pe linia defensivă a statului subteran americani. Ce s-a întâmplat știți bine: Dragnea a fost aruncat în Pușcărie - după ce în prealabil Administrația idiotului Trump îi suspendase dreptul de intrare în SUA - Plăvanul s-a ales cu șapca și noi cu japca. 

Până aici, marea majoritate știe socoteala. Doar că ceea ce nu știu mulți oameni este ... poziția Rusiei. Într-un mod cât se poate de surprinzător, Rusia a avut o atitudine perfect aliniată cu cea a statului subteran american și cu a celui autohton, de criticare a lui Giuliani. Un exemplu îl aveți aici, dar studiind articolele perioadei veți consta0ta extrem de multe luări de poziții ale oficioaselor ruse perfect aliniate statului subteran american. Motivul?

E posibil ca întreaga desfășurare mediatică a Rusiei să fie justificată de manualul clasic de artă a războiului: „Dacă inamicul este predispus la mânie, caută să-l întărâți. Dacă este lacom, aruncă-i momeală. Dacă este dezordonat, urmărește să-l împingi spre haos. Ține seama de slăbiciunile sale și îndeamnă-l să greșească!”. Aflată în conflict cu Occidentul, Rusia a încurajat întotdeauna apetența acestuia pentru intrarea în rahat, iar panarama luptei anti-corupție din România nu a fost nimic altceva decât o cale rapidă de tensionate a societății și de prăbușire a fundamentelor naționale. O cale care, pentru orchestratorii săi, a reprezentat un succes deplin, România fiind transformată în acest moment într-o formă fără fond, capabilă să fie condusă în absolut orice direcție trasată de actualii săi stăpâni. Inclusiv la auto-condamnarea la moarte. 

Dar să revenim la prezent. The Gateway Pundit a scris în urmă cu o săptămână că ”oficialii din administrația Biden au fost implicați în lovitura de stat globalistă din România“, în conformitate cu un dosar care se află în atenția lui Tulsi Gabbard. Anumite instituții de presă de la noi s-au grăbit să proclame „începutul sfârșitului”. Inclusiv cei implicați în lovitura de stat din decembrie s-au apucat să se dezvinovățească public, iconic fiind interviul nulității Scântei care o dă cotită după ce a fost parte a loviturii de stat. Într-adevăr, ceea ce ar trebui să știe cei de la CCR este că, dacă se ajunge la incriminarea loviturii de stat, ei sunt direct vinovați și nu au nicio soluție de apărare. Asta cu toate că dispozitivul juridic existent în Noul Cod Penal nu oferă o pedeapsă directă pentru lovitura de stat. Ca să înțelegeți cât de precari suntem, articolul 397, cel care privește infracțiunile împotriva ordinii constituționale se limitează la acțiunile armate. Ceea ce e strigător la cer! Dar, prin conexarea mai multor articole ale Codului Penal se poate ajunge la condamnarea la peste 20 de ani de închisoare a nulităților care-și zic „judecători constituționali”. Problema este dacă într-adevăr se dorește! Și-aici trebuie să revenim la situația din SUA.

Spre deosebire de primul mandat, Trump pare ceva mai determinat să termine cu caracatița subterană. Tulsi Gabbard este surprinzător de eficientă în misiunea sa și pare a nu fi un lup în blană de oaie, așa cum a fost jigodia Dan Coats în timpul primului mandat al lui Trump. Posibila incriminare a lui Obama - cauza principală a mizeriei legate de „influențarea alegerilor americane de către Rusia” - a locotenenților săi și a executanților operațiunii poate avea un efect devastator asupra Partidului Democrat. Însă, pentru a-și blinda mandatul, Trump are nevoie să ajungă în prezent, iar subiectul alegerilor din România i s-ar potrivi ca o mănușă.

Motivul e simplu: dintr-un foc l-ar avea în cătare pe Blinken - principalul executant - pe Nuland și, mergându-se pe fir, o grămadă de alți oficiali de-ai Administrației Biden. O simulare unei posibile inculpări ne arată că astfel ar fi distruse centrele neoficiale de putere ale progresiștilor americani, fie că sunt din Partidul Democrat sau Republican. Întrebarea însă este dacă într-adevăr Trump are curajul să meargă atât de adânc. Sau, dacă vreți, dacă este lăsat să taie atât de adânc.

Convocarea păduchelui care, chipurile, ar fi Ambasadorul României la Washington e un semn îngrijorător pentru întreg aparatul subteran care a orchestrat lovitura de stat. Inclusiv prezența României în discuția dintre Putin și Trump ne arată că subiectul este unul spinos. Probabil de-aici s-au și pus toți să se dezincrimineze pro-activ. Ieșirea Iuliei Scântei ne arată că acțiunea ar putea fi mult mai adâncă, mai precis că sunt semne că o acțiune se va pune în aplicare. 

Putem inclusiv bănui că fețele epuizate ale liderilor europeni sosiți la Trump nu erau legate obligatoriu de Ucraina, ci de spinosul dosar al alegerilor din România care ar fi putut fi amintit, între altele, de către Trump. Dacă ați observat, dintre toți, Macron era cel mai transfigurat și asta pentru că e principalul vinovat. Poate părea amuzantă o astfel de ipoteză, doar că nu e. Implicarea într-o lovitură de stat dată asupra unui stat aliat este un element de o gravitate extremă deoarece încalcă Articolul 4 al Tratatului NATO. Este vorba de o agresiune care trebuie condamnată. 

Consecința unei asemenea acțiuni poate fi inclusiv desființarea NATO. Va merge Trump atât de departe? Dacă înțelege că esența politicului se reduce la distincția dintre „prieten” și „dușman”(Schmitt), atunci ar trebui să acționeze radical, în sensul asumării unei extrem de complexe operații chirurgicale. Dacă însă nu se va ridica la nivelul vremurilor pe care le trăiește, se va mulțumi cu o șpagă consistentă pe care statul subteran autohton este oricând gata s-o decarteze.

Eu unul nu am așteptări foarte mari de la Trump, astfel încât mă aștept să de chix inclusiv acum, când are cu adevărat „cloșca de aur”  în mână. Ca imperiu decadent, SUA nu mai are bărbați de stat adevărați, capabili să taie adânc pentru a-și salva corabia. Să nu uităm, totuși, că SUA e un monument de corupție, iar necroza pe care a răspândit-o în lume i-a necrozat inclusiv propriul organism. 

În concluzie și, în același timp, într-un mod absolut surprinzător, România e un dosar complicat, practic existențial pentru SUA. Dacă-l exploatează cum trebuie, Trump își zdrobește dușmanii. Dar oare e capabil de așa ceva?