Privatizarea SUA

Asta chiar că e hazlie. Cum adică „privatizarea SUA”? SUA este un stat eminamente privat, ce ar mai fi de privatizat acolo? După cum o să vedeți, mai e ceva de privatizat, iar acel ceva e esențial. În plus, noul model economic testat pe clienți urmează să se generalizeze. O să înțelegeți totul imediat.

Nu știu dacă ați auzit de „Golden Dome”. Este echivalentul „Iron Dome” pe care Trump promite să-l construiască în SUA. Cu alte cuvinte, o metodă excepțională de protecție care n-ar lăsa nici musca să treacă nefecundată. În termenii bombastici folosiți de Trump poți rămâne cu impresia că ai de-a face cu Războiul Stelelor. Mă rog, această denumire a mai fost folosită prin anii 80, tot ca petardă menită a arăta lumii ce puternică e America.

Acum însă e altceva, vor spune unii. Chiar se dau bani, chiar se propun concepte. Și, pentru că tot zice lumea că e ceva palpabil, m-am apucat să mă interesez despre ce e vorba. Ce pot să spun, întreg complexul militaro-industrial american a mirosit că e rost de bani. Și, ca să înțelegeți fenomenul, s-au primit vreo 360 de propuneri!

Printre cei care se zbat acolo întâlnim clienții de rit vechi, precum Lockheed Martin, dar și peștii tineri și viguroși care au altă detentă în noua configurație a SUA. Astfel nu mică mi-a fost mirarea să văd că pentru acel sistem avansat de apărare se bat companii precum Palantir, Anduril sau ... SpaceX. Fiecare vine cu propriul concept, menit a integra propria tehnologie. 

Lockheed Martin a lansat chiar și un site în care prezintă în termeni bombastici modul în care vor face ei integrarea sistemelor actuale(Thaad, Aegis, F-35 etc.) cu noile concepte propuse. Palantir vrea să integreze sisteme de inteligență artificială avansate, în timp ce Anduril vorbește despre un nor de drone care va face imposibilă penetrarea spațiului aerian. Elon Musk vine nu doar cu tehnologia pe care o deține(cea spațială, AI-ul sau cea de comunicație), ci și cu o revoluție în ceea ce privește prețul. O revoluție care, după cum am aflat, e îmbrățișată și de ceilalți competitori. 

De fapt, studiind documentele, înțelegi un lucru cât se poate de clar: în realitate nu e nicio competiție între cei care au făcut conceptele întrucât fiecare are nevoie de ceilalți, interesul fiind halirea banilor puși la bătaie de statul american. Conform contractelor propuse, statul american va contribui la programul de cercetare-dezvoltare(R&D) și după ce se va creiona clar proiectul, companiile câștigătoare vor construi echipamentele pentru a le ... închiria SUA. Mai precis, întregul sistem este unul similar abonamentelor pe care le plătesc companiile și oamenii simpli pentru serviciile de cloud, doar că mult mai costisitor. Sau, dacă vreți, ceva similar serviciilor oferite de companiile de pază celor cărora le închiriază astfel de servicii. 

Ce știm noi dintr-un asemenea model de business? În primul rând că furnizorul este tătuc și clientul este la cheremul său. Mai ales în cazul unor sisteme sensibile, precum cel de protecție a țării. Mai știm și că interesul firmei care oferă serviciile este acela de a-și optimiza costurile, pentru a-și crește marja. Cu alte cuvinte, jepcuirea pe față a statului. Însă întrebarea de bază e una banal de simplă: va face ceva acel sistem? După părerea mea, în afara căpușării statului, absolut nimic. Totul e prezentat bombastic, așa cum îi place lui Trump însă, de fapt, e vorba strict de o butaforie ieftină. Cu siguranță nu va face nici cât Iron Dome deoarece spațiul pe care ar trebui să-l apere este imens, iar în cazul în care ai de-a face cu un număr mare de rachete, e imposibil să acoperi totul. Însă ținta principală sunt banii pe care statul american îi va plăti pentru protecție. Bani mulți, dați pe nimic. Și, ca de fiecare dată când se întâmplă așa ceva, ajungi la cheremul furnizorului, care se transformă în propriul tău stăpân. 

Și, iată, observăm că statul american a găsit, în sfârșit, ceva de privatizat: propria sa existență. Dacă cineva îmi spune că există vreo ieșire din tâmpenia asta, alta decât dizolvarea Americii, acel cineva cred că n-are habar de lumea în care trăiește. 

SUA, într-adevăr, este un stat în  care totul e privat. Totul, mai puțin statul și serviciile sale de bază, precum apărarea. Monstrul prinatizării statului a apărut cu mai mult timp în urmă. Studiind compania Palantir - pe care am mai prezentat-o - puteți înțelege strategia. Ceea ce se întâmplă cu „Golden Dome” este accelerarea privatizării statului american. Și-abia atunci vom putea cu adevărat vorbi de ceea ce Marx numea „un comitet care administrează afacerile comune ale întregii clase burgheze”. Cu singura diferență că aici nu mai e vorba de burghezie.