Aberaţii legislative

Citeam ieri nişte statistici referitoare creşterea puternică a cazurilor de declarare de faliment personal în SUA. Indivizii, supraîndatoraţi fiind, reuşesc să se pună sub protecţia legii falimentului, iar după terminarea procedurilor(nu mult diferite faţă de cele ale firmelor) îşi pot relua viaţa "de la zero". Mi-am adus aminte brusc de faptul că anul trecut, prin septembrie, un individ pe care nu-l suport a avut o iniţiativă pentru adoptarea legii falimentului personal. La momentul respectiv, iniţiativa a fost puternic mediatizată, mai ales că Asociaţia Română a Băncilor s-a opus puternic unei asemenea legi.

De-atunci s-a lăsat o gravă tăcere şi nimeni nu mai spune nimic. Nu e normal deoarece lipsa acestei legi duce la o discriminare între persoanele fizice şi cele juridice. În timp ce o entitate juridică se poate pune oricând sub protecţia legii insolvenţei, o persoană fizică nu poate face acest lucru. De fapt, nu poate face în România. Fiind membri ai UE, orice individ se poate pune pune sub protecţia legii falimentului într-un alt stat membru(cele mai laxe condiţii sunt în Anglia) şi poate veni de-acolo curat ca lacrima.

Cu toate că se opun, băncile ar avea de câştigat din această lege, cel puţin prin prisma faptului că iau ce se mai poate lua de la un individ care intră în procedura falimentului personal. Cu toate că aşteptarea şi artificiile contabile par mult mai OK în aceste vremuri, s-ar putea ca, odată cu trecerea timpului, să nu mai recupereze nimic de la debitorii de la care aşteaptă minuni.

Şi pentru că a venit vorba de falimente rămân surprins de eficienţa lobby-ului unor grupuri de interese. Lichidatorii pot spune că l-au prins pe Dumnezeu de picior deoarece legea de funcţionare le permite să activeze ca şi entităţi juridice sub forma aşa-numitelor societăţi profesionale cu răspundere limitată. Marele avantaj al acestei forme de organizare constă în îmbinarea avantajelor persoanelor fizice autorizate cu cele ale SRL-urilor. Să explic: un SPRL ţine contabiilitate în partidă simplă, proprietarul nu plăteşte impozit pe dividende, iar dacă e vorba de răspundere, acesta răspunde în limita capitalului propriu. Cu alte cuvinte, cel care se îndreapta împotriva unui SPRL(şi mă gândesc acum că, prin prisma obiectului de activitate, pot rezulta numeroase cazuri de despăgubiri) nu poate ataca bunurile personale ale lichidatorului, ci pe cele ale societăţii. Simplu spus, avantajele aparţin persoanei fizice, iar dezavantajele firmei. O formă excelentă de organizare pentru a preveni eventualele probleme rezultate din contestările de la CEDO(DNA-ul - care atunci când vine vorba de un dosar dă BIR cu fugiţii - ar trebui să ştie mai multe).

Sunt doar două exemple despre cum merg lucrurile la noi. Din păcate, mai avem mult până vom reuşi să punem la punct ceva coerent. Până atunci, nu ne rămâne decât să admirăm aberanta construcţie legislativă românească şi să ne bucurăm că, la o adică, există o instanţă superioară celei româneşti care-ţi poate face dreptate(spun poate deoarece am impresia că şi acolo se întâmplă nişte chestii paranormale, dar evident, nu de amplitudinea celor locale).