Lecția islandeză

Islanda, prima dintre ţările lovite aproape mortal de criză, a surprins lumea cu măsurile radicale pe care le-a luat. Nu ştiu dacă vă mai amintiţi de devalorizarea monedei naţionale care a avut ca efect scoaterea din competiţia internă a mai multor multinaţionale, printre care şi McDonalds.

Pe scurt, criza islandeză şi-a avut originea în excesele băncilor proprii care ajunseseră să aibă active de câteva ori mai mari decât PIB-ul țării. Situaţia nu a deranjat pe nimeni în perioada de creştere însă, la începutul crizei financiare, problemele băncilor au început să se acutizeze, iar efectele perverse ale levierului financiar au ieşit la iveală. Disperate să-şi îmbunătăţească indicatorii, băncile islandeze au început cruciada de atragere de surse, practicând dobânzi tentante. Bazându-se pe mitul "seriozităţii nordice", acestea au reuşit să atragă(prin intermediul subsidiarelor) fonduri din străinătate, în principal din Anglia şi Olanda. Până la urmă colapsul băncilor islandeze nu a putut fi evitat, iar clienţii englezi şi olandezi s-au trezit cu economiile în aer. Evident, lucrurile nu puteau rămâne aşa, Islanda fiind somată să-şi achite datoriile faţă de clienţii din cele două ţări. Legea care prevedea achitarea despăgubirilor a trecut de parlamentul islandez, însă a fost blocată de preşedintele Grimsson căruia suma de 3.9 mld. euro i s-a părut mult prea mare pentru o economie zdruncinată. Intenţia preşedintelui este aceea de a organiza un referendum în care să solicite populaţiei aprobarea eliberării acestor sume.

Rezultatele acestei atitudini nu s-au lăsat aşteptate. Pentru început, statele nordice au blocat ajutoarele financiare pe care intenţionau să le acorde Islandei. Este o măsură extremă care poate avea implicaţii politice serioase deoarece populaţia respectivelor ţări chiar crede în aşa-numita "solidaritate nordică". Numai că sunt mult mai importante interesele economice ale respectivelor state în Anglia şi Olanda. Agenţiile de rating deja au downgradat Islanda la "junk", iar presiunile continuă întrucât există declaraţii ferme cu privire la încetarea finanţării FMI. Un întreg arsenal politico-financiar ameninţă cu izolaţionismul micuţul stat insular. Ce-i drept, poziţia internaţională este corectă deoarece trebuie să fii conștient de riscurile pe care ți le asumi.

Probabil, într-un final, Islanda își va achita datoriile. Presiunile sunt prea mari, iar capacitatea de supraviețuire a țării într-un climat izolaționist sunt practic nule. După cum puteți observa, regulile de bună cooperare funcționează! Marea întrebare(retorică, într-adevăr) este dacă aceste reguli vor funcționa vreodată în sens invers. Credeți că o țară mică va reuși să coalizeze atâtea energii pentru a-și rezolva disputele cu o superputere? Răspunsul îl știți singuri, așa că prefer doar să vă supun atenției un nou subiect de meditație.